Nou-normalii sunt oamenii corecți politic. Și perfect adaptați nebuniei progresist-neomarxiste. La fel ca în DISTOPIA cu titlul «1984» de G. Orwell.
Când normalitatea devine incomodă pentru regimurile totalitare, acestea nu ezită să o schimbe. Însă NEBUNIA rezultată în urma DICTATURII este botezată cu sintagma de NOUĂ NORMALITATE!
Nou-normalii sunt adaptați sau dezadaptați?
Oamenii care trăiesc într-o DICTATURĂ nu prea au de ales. Ori se adaptează, ori dispar. Într-un fel sau altul. Și atunci, de nevoie, aleg adesea NEBUNIA. Pe care o consideră a fi NOUA NORMALITATE.
Această nebunie IMPUSĂ, obligatorie, nu are variante. Adică lipsește exact LIBERUL ARBITRU. Sau posibilitatea de A ALEGE.
Și atunci VICTIMELE se conformează ei. Și se adaptează, în timp, la noua normalitate. Devenind nou-normalii de care REGIMUL are nevoie.
Dacă mergi pe proverbul „Mai bine un măgar viu decât un leu mort”, noua normalitate e o formă de adaptare. Una patologică, improprie, dar pe moment salvatoare.
Iar DIZIDENȚII sunt inadaptații la noua lume. Niște CONSERVATORI care se opun progresului forțat. Și care trebuie eliminați fizic.
Au făcut-o staliniștii, apoi naziștii, și o fac toate sistemele totalitare.
Nou-normalii sunt conformiștii
Cei care ALEG să se conformeze, ca să se protejeze, primesc eticheta dorită. De nou-normali. Însă numai normali nu sunt. Ci mai degrabă forțați să accepte noile NORME.
Nici nu mai contează cât sunt acestea de restrictive. Important e că lipsește posibilitatea de a ALEGE altceva. Și atunci apare sindromul Stockholm.
În care victimele pactizează cu AGRESORII. Și se supun fără crâcnire acestora! Ba mai mult, se simt MÂNDRI de asta! Și încep să laude regimul!
Până acum 31 de ani, eram acolo! Și de acum, tot acolo începem să fim! Deja noile generații de APLAUDACI ies la lumină. Și glorifică noua dictatură!
Nou-normalii și lipsa de integritate
Ei sunt extrem de fricoși. Iar dacă frica e sentimentul care le dictează viața, e normal că se vor conforma. Orice SUROGAT care le CALMEAZĂ FRICA, fie și TEMPORAR, este luat drept SALVARE!
Și da, ar trebui luați cu salvarea. Dar nu e cazul, când întreaga țară devine un lagăr, sau un uriaș spital de psihiatrie! Iar dacă toată planeta merge în aceeași direcție, atunci vorbim de noua „normalitate”.
Însă fără integritate, omul devine sclav. Sau animal de povară. Dispus să tragă la jug. Fără dorințe, fără vise și fără personalitate!
Odată șterse OBIECTIVELE din viața lui, omul devine nesemnificativ. Și poate fi sacrificat după bunul plac al proprietarului, ca orice alt animal dus la abator.
Sensul vieții sale e estompat, sau înlocuit de sarcina de a-și SERVI stăpânii. Și asta este noua sa „normalitate”!
Nou-normalii și lipsa de sens
Nimic nu e mai dureros pentru om decât lipsa de sens. Sau mai exact, conștientizarea faptului că e o simplă frunză în bătaia vântului. Pe care oricine din CONDUCERE o poate arunca oricând la gunoi.
Și atunci apare o nouă direcție, un nou sens al unei existențe mizere: Căutarea obsesivă de SUROGATE. Sau, într-un limbaj specific psihologiei, căutarea unor MECANISME DE COMPENSARE.
Cu cât ele te îndepărtează mai mult de REALITATE, cu atât sunt mai bune. Orice FUGĂ DE REALITATE este bună! La fel de bună ca un ALGOCALMIN care calmează pe moment o durere cruntă de măsea!
Și atunci există deja un nou sens al nou-normalului! Care devine în timp o ADICȚIE, O DEPENDENȚĂ. Și orice sistem care te ADORME, te ANESTEZIAZĂ temporar, este valabil!
Acesta poate fi țigara. Alcoolul, medicamentul sau drogul. Dar și mâncatul în exces, jocurile de noroc sau refugiul în realitatea virtuală a filmelor artistice.
Nou-normalii și noul lor drog
Ei ajung adesea să se mintă. Să fabuleze. Sau să construiască o ILUZIE. Și apoi să PRETINDĂ că este un ADEVĂR. Și apoi sunt gata să își protejeze „ADEVĂRUL” propriu cu prețul vieții.
Nici nu mai contează dacă ei, în străfundurile sufletului lor, ȘTIU bine că se mint. Și că idolii la care se închină ei sunt idoli de carton!
Important e că și-au găsit vocația. Și zeii la care să se închine. Fără să le pese că sunt zei de lut, de carton vopsit, sau simple imagini pe un ecran.
Dar cel mai adesea noii zei sunt politruci bolnavi de putere. Care au doar o dorință patologică de a face bani. Pe spinarea celor mulți.
Autor: Psiholog Daniel Mois
