Trăiești, liniștit și calm, într-un sat din Norvegia sau Elveția, mergi la biserică, o dată pe săptămână, crești purcei în cocină și roșii în grădină, nu deranjezi pe nimeni, îți vezi de treaba ta.
Brusc, îți aduc niște refugiați, care fug de un război teribil de care nimeni nu a auzit și sunt atât de stresați, încât au dreptul la o casă și minim 1.000 de euro pe lună de persoană, pentru a-și calma nervii.
În doar câteva luni, săracii refugiați stresați s-au liniștit și au ocupat, deja, satul tău ca fiind al lor.
Primul lucru pe care îl vor este să li se construiască o moschee și să se închidă biserica ta pentru că le tulbura liniștea.
Apoi, încep să strige că porcii tăi sunt animale necurate, că și câinii tăi sunt animale necurate și săracii „refugiați” se tem de ei.
Ajung să te acuze de rasism pentru că ai spus că nu pot face regulile în comuna ta și că nu este normal să le respecți toate cerințele lor, în condițiile în care ei nu respectă niciun stat sau lege locală, nu respectă pe nimeni și nimic.
Și, mustrat de liderii locali, sub privirea amuzantă a „săracilor refugiați”, intri la pușcărie pentru limbajul nerespectuos, iar proprietatea ți se confiscă în favoarea celor aflați în suferință, care vor veni, în conformitate cu legea reunirii familiilor.
Deci, încet-încet, satul tău frumos nu mai este al tău, ci al celor din clanul Mustafa, din clanul Bagogo, care au devenit majoritari, în satul tău, în doar zece ani.
Aici, se termină povestea Europei și a europenilor.
Autor: Kevork Kevorkian
