Bârlad
În acest oraş, pe atunci cu o populaţie de 25-26 de mii de locuitori, preliminariile desfăşurării unei manifestaţii dedicate zilei de 23 august, la un an după lovitura de stat, începuseră de timpuriu cu numeroase şedinţe organizate pe la diversele „celule” ce parazitaseră majoritatea firmelor din oraş.
Astfel, pe 21 august 1945, la orele 19,30, s-a organizat o asemenea întrunire la „Moara Z. Şaraga şi Succesorii” (Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vaslui; fond: Comitetul judeţean al PCR Tutova; Secţia „organizatorică”; dosar 3/1945; f.1). La ea participaseră următorii: „Marcovici Sicky, Iţicovici Iancu, Bordeianu Ion, Grimberg Herşcu, Chiriac Ichim, Mereuţă Gh., Stark Eusebiu, Muzicantu David, Sârbu Iancu, Anghel Ştefan, Sârghe Neculai, Zilberman Ilie, Solomon Lazăr, Dumitriu Vasile, Bulgaru Vasile, Harabagiu Wolf, Harabagiu Leizer, Grimberg Moisă, FăinăRea Ioniţă, Stanciu Dumitru, Constantinescu Vasile, Călin Neculai şi Herşcovici Morell”. Deci, 11 evrei şi 12 români, o paritate care poate spune multe. Totuşi, dacă e să ne luăm şi după lista absenţilor, balanţa s-ar mai schimba puţin: „Grigoriu Columb, Coroi Neculai, Marcovici Ancel, Bachman Froim, Moscovici Moisă, Basaracioc M., Profiriu Mitea şi Maftei Mihai”. În fine, secretarul „celulei” dezvăluise (fără să aibă această intenţie) faptul perfect adevărat şi verificat în cei 41 de ani de „comunism milenar” că „…îşi ia angajamentul de a munci cu râvnă pentru binele partidului comunist (nota bene!, nu pentru binele poporului, subl.şi n.PZ)”. În fine, tov. Sicky atinsese din treacăt, numai, „…însemnătatea zilei de 23 August”. Pentru ca acelaşi partid „al tuturor oamenilor muncii” să devină unul de familie, tov. Chriac Ichim cerea „…ca fie care tovarăş să-şi înscrie soţia în partid (subl. PZ)”, fără să ştie, desigur, că chiar şi Nicolae Ceauşescu va proceda la fel, ceva mai târziu.
„Contingentul 23 August”
Nu fusese vorba de vreo încorporare în rândurile armatei naţionale, ci de o afirmaţie pe care o făcuse secretarul celulei orăşeneşti sau chiar judeţene, din rândurile căreia făcea parte şi cameleonul politic Nina (Karenina) Dumbravă, evreică ce se căsătorise „antebellum” (înainte de război) cu avocatul bârlădean Sterian Dumbravă. Această şmecheră declarase în scris la Comunitatea evreilor din Bârlad, în anul 1942, că (Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vaslui; fond: Comitetul judeţean al PCR Tutova; Secţia „organizatorică”; dosar 3/1945; f.1) „…nu-mi recunosc rasa din care mă trag deoarece când m-am căsătorit m-am convertit la ritul creştin ortodox al soţului meu, iar fiica mea este botezată în acelaşi rit”. După 23 august 1944, s-a răzgândit şi a devenit activistă comunistă sub faldurile drapelului infamului Comitet Democratic Evreiesc (CDE). Această individă, „…i-a salutat pe noii veniţi în partid şi care formează ‹Contingentul 23 August›”. Tot ea afirmase că treburile „…n-au mers prea bine datorită zilei de 23 August” ce trebuia organizată impecabil pentru a da bine faţă de soldaţii ruşi şi, mai ales, faţă de ofiţeraşii de aceeaşi naţie ce compuneau Comisia Aliată de Control.
Pentru ziua în chestiune, secretarul propusese ca „…fiecare să lucreze în cadrul organizaţiei din care face parte, participând la serbare şi contribuind pentru reuşita acestei serbări”. Lupu Goldştein mai completase cu o cerere adresată secretarului: „Tov. secretar trebuie să-i mobilizeze pe toţi pentru reuşită şi suntem obligaţi să susţinem această festivitate şi să raporteze fiecare ce-a făcut în acest sens”. Adunătura roşie, pestriţă etnic, de la Moara Şaraga, reunită într-o altă şedinţă, informase că „Pentru 23 August moara va pune la dispoziţie carul alegoric renovat”, adică, mai mult ca sigur, cel folosit şi cu alte prilejuri festive, non-bolşevice. Post festum, s-au adunat şi cei din celula „Cotu Negru” adică: „B. Glasberg, C. Iacomi ( al cărui nume l-au purtat o stradă din Bârlad şi un sat din apropierea oraşului), I. Zeilig, P. Costan, Calu Vasile, Elena Molnar, Stella Rabinovici, Maricica Busuioc, Lucreţia Crăciun, Marcu Schwartz, Enache Ciucă, S. Andronache, C. Chitic, Maria Velea”. Zeilig a considerat ca o mare victorie personală faptul că „…a izbutit ca micii patroni să defileze la 23 August”. Ce-i drept, recunoştea că „…şi-a dat concursul şi CDE cu care am lucrat intens”.
Trebuie spus că ziua de 23 august a anului 1945 căzuse într-o zi de joi şi că tovarăşii din numeroasele „celule” comuniste bârlădene, apărute ca şi petele de râie pe pielea sărmanei capre, se dăduseră de ceasul morţii pentru ca aniversarea încetării ostilităţilor dintre România şi Naţiunile Unite să le iasă ca la carte. Deoarece, aşa cum s-a subliniat ceva mai sus, printre primii care au primit carnete roşii de membri ai PCR fuseseră în majoritate oportuniştii, nici organizaţiile din Bârlad nu au fost scutite de asemenea „deviaționiști” sau chiar „fascişti”. Cu doar două zile înaintea sărbătoririi zilei de 23 august, notarul Antohi Teodor, dintr-o comună tutoveană, neprecizată în document, trimisese o adresă către „Organizaţia Sediului (sic!, n. PZ) Partidului Comunist Bârlad” în care dezvăluise următoarele chestiuni teribile: „Am onoare a raporta şi aduce la cunoştinţa Dvs. cum că din cauza unor răii recalcitranţi şi care face politică fascistă (sic!, subl. şi n.PZ), nu putem să egzecutăm ordinele date aceştia sunt: Constantin I. Doru, Dimache Parpa, Constantin Stan, etţetera”. De vreme ce tot i-a „demascat”, notarul ceruse şi pedepsirea lor, uitând de celebra parabolă biblică cu cel ce a greşit primul şi cu piatra: „Rog să bine voiţi a ordona şi dispune cele legale contra acestor persoane care sabotează interesele Comunei şi a Ţării”. Probabil, nici spânzurarea cu capul în jos şi afumarea cu ardei roşu iute a împricinaţilor nu l-ar fi mulţumit destul pe acest „revoluţionar” întărâtat.
Ilegaliştii bârlădeni, un mit perpetuat sub minciuna generalizată post-belică
Acest fapt este foarte uşor verificabil numai prin simpla citire a unui tabel numit „Comitetul Judeţean Tutova”, în care au fost înscrise numele responsabililor precum şi funcţiile în partid, profesiile sau data intrării în partid. Iată care era jenanta realitate: „Savin Ion (ferar, secretar politic, data intrării în partid: 23.08.1944); Nina Dumbravă (profesoară, org. de masă, 23.08.1944); Panaintiu Ion (mecanic, instructor, decembrie 1944); Munteanu Stan (plugar, instructor, iunie 1945, fost averescan); Antohi Teodor (funcţionar, resp. org., octombrie 1945)”. În completare, până la totalul de 20 de membri, mai figurau cinci funcţionari (din care doi evrei), un tipograf evreu, un profesor român, un contabil evreu, un croitor, un plugar, un elev, un frizer, un tăbăcar, un muncitor CFR (Ilie Vasile) şi încă doi muncitori, toţi aceştia români”. Mulţi dintre oportunişti, după ce văzuseră că partidul comunist nu le-a dat vreo două-trei-patru butoaie uriaşe cu lapte şi altele cu miere, pur şi simplu nu mai veneau pe la şedinţe sau, cu circumstanţe agravante pentru ei pe la vreun viitor proces politic, începuseră să vorbească de rău „serioasa” organizaţie politică subordonată necondiţionat ocupanţilor sovietici. Dintr-un „Tabel cu excluşii din Partid” am extras câteva nume şi motive, după cum urmează: „Avram Marcu (refuză să activeze)”. Bucur Gheorghe, Bobei Mihai, Corodescu Constantina, Cucoş Constantin, Chistrugă Nina, Crăciun Emilia, Ciucă Neculai, Diaconu Vasile şi mulţi alţii, fuseseră excluşi tot din cauza lipsei de apetit revoluţionar dar şi al zvonurilor de tot felul pe care le colportaseră.
În final, nefăcându-se prea multe referiri la felul cum au decurs lucrurile în ziua de 23 august 1945, putem trage concluzia că tovarăşii de la Tutova şi Bârlad s-au ocupat mai mult de consolidarea funcţiilor pe care se cocoţaseră „democratic” şi care vor deveni extrem de mănoase mai ales pe timpul foametei când muncitorii de la oraşe şi sate nu mai aveau ce pune în ceaunul de mămăligă iar tovarăşele cadre de nădejde huzureau cu cărniţă afumată de porc şi brânzică de putină ne-iute, başca pâinică dulce şi pufoasă, toate băgate în coşurile personale strict secrete pentru muritorii de rând!
Vaslui
Din noianul de documente arhivistice provenite din arhivele sucursalei vasluiene a partidului comunist român, le-am selectat pe cele mai suculente, atât pentru cercetător cât şi pentru cititor.
Astfel, din „Raportul de activitate al Comitetului Judeţean Vaslui al PCR, Secţia Propagandă dela 23 Iulie 1945 la 23 August 1945”, am extras câteva fraze extrem de importante pentru a ne putea da seama de amploarea fenomenului comunist în această zonă. Dintr-un început, trebuie să facem cunoştinţă musai cu tovarăşii care se ocupau la acea dată cu secţia în cauză (SJAN Vaslui; fond: Comitetul Judeţean al PCR Vaslui; Secţia „Cadre”; dosar: 2/1945; f.55): „Resortul de Propagandă al Comitetului Judeţean Vaslui are astăzi următoarea constituire: Secretar tov. Doru Cremer; responsabil cu propaganda, tov. Moise Abramovici; responsabil cu presa, tov. Antip Constantin (român, fost general al armatei noastre, fost redactor-şef al revistei «Magazin istoric», născut la Unceşti, com. Zăpodeni, judeţul Vaslui, decedat de câteva luni, n.PZ); responsabil cu agitaţia, tov. Schulimsohn Rubin; responsabil cu munca cultural-artistică, tov. Chifan Aristidi, care l-a înlocuit pe tov. Grigore Averescu care arăta multă delăsare în muncă”. Acelaşi lucru fusese notat şi în dreptul responsabilului cu agitaţia, care îl înlocuise pe tov. S. Breitman. Scribul de serviciu pe procesul verbal de şedinţă mai notase că „…tov. Tina Derfler a fost numită responsabilă cu ziarele de perete şi de stradă care este ajutată de un responsabil technic, tov. Milu Steinberg”. La Plăşile: Pungeşti, Negreşti şi Codăeşti fuseseră numiţi ca responsabili următorii tov-i, în ordine: Pătraşcu, Izu Sptzer şi Drăgan. Iată cum se organizase ziua de 23 august, 1945: „(…) s’au tipărit câteva mii de fluturaşi şi lozinci unele dintre ele având portretul D-lui Doctor Petru Groza. Ziarul local Vreme Nouă a amintit mereu în tot felul de articole de necesitatea sprijinirii Guvernului Groza. Cu ocazia zilei de 23 August, atât în Vaslui cât şi la Plăşi s’a citit o moţiune de angajament pentru a susţine Guvernul Groza, trimiţându-se în acest sens telegrame Regelui şi Consiliului de Miniştri”. Se mai arăta că şi cu prilejul manifestaţiei de 23 august „…a fost purtat pe străzi tabloul D-lui Petru Groza şi zeci de placarde pe care se cerea sprijinirea guvernului”.
„S’a distribuit ţăranilor de la sate 30 de sape de Apărarea Patriotică”
Se pare că grija analfabeţilor din PCR nu se îndrepta şi spre ţăranii…de la oraş, de vreme ce taman aşa fusese ticluit un alt punct al raportului de activitate. Trecând peste acest incovenient semantic, merită a fi remarcată „dărnicia” celor care se auto-declaraseră apărători ai drepturilor muncitorilor şi, parafrazând, ai ţăranilor de la ţară. Iată perla extrasă din scoica gândirii marxiste a tov-ului secretar de atunci: „În vederea adâncirii alianţei dintre muncitori şi ţăranii dela sate, Apărarea Patriotică a trimis 30 de sape ce au fost dăruite ţăranilor”, sau, cum s-ar spune astăzi, li s-a dat drept mită electorală un număr de 30 de sape. La acest sub-punct, se amintise iarăşi despre ziua de 23 august scriindu-se că „…s’a purtat pe străzi panouri reprezentând alianţa dintre muncitori şi ţărani. De asemeni, un car alegoric simboliza aceiaş (sic!, n.PZ) alianţă”. Despre marea cacealma şi, în acelaşi timp, greşeală politică a partidului comunist, Mişcarea Tineretului Progresist, raportorul spunea că „…a defilat de 23 August purtând tot felul de lozinci şi pancarte”. Datorită lipsei ostaşilor români din garnizoană ce le acea dată încă nu sosiseră de pe front, Doru Cremer (fiul profesorului Isidor Cremer, unul dintre proprietarii ziarului «Vreme nouă») dispusese a se scrie următoarele: „Ostaşii Români n-au sosit încă în Garnizoană. În schimb, ostaşilor sovietici (subl. PZ) li s’a făcut o primire destul de călduroasă atât în Vaslui, cât şi în Plasa Negreşti”. Deci, „destul de călduroasă” şi nicidecum „foarte călduroasă” sau măcar „călduroasă”, fapt ce ne face să credem că, în întâmpinarea ruşilor au ieşi „cu flori şi ţigări” doar cozile de topor locale manipulate cu dibăcie de către experimentaţii şi versaţii „instructori de partid” ce deja apăruseră în peisajul satelor şi oraşelor ca şi ciupercile frumoase ca aspect, dar otrăvite în esenţa lor.
Tot în acea zi de mare sărbătoare pentru gălăgioasa gaşcă bolşevică de pe la noi, „Partidul a trimis răniţilor sovietici din Spitalul Militar Sovietic struguri, pepeni, ţigări şi cărţi poştale”. Se pare că searbăda prezenţă a oamenilor obişnuiţi la gălăgioasele manifestaţii comuniste de la Vaslui, i-a dezamăgit într-atât de mult pe liderii locali încât aceştia căutaseră să-şi laude succesul de prin alte părţi: „Plasa Pungeşti s’a evidenţiat printr’o întrunire şi o serbare mult mai frumoase ca a Negreştiului” iar cât despre organizaţia din Codăeşti părerea secretarului cu propaganda fusese şi mai proastă dând vina, totuşi, pe faptul că „…responsabilul de Propag a fost numit abea de curând”.
În concluzie, putem afirma că până la fastuoasele mitinguri şi demonstraţii ale „oamenilor muncii de la oraşe şi sate” începuturile au fost dificile, cu toată logoreea cu care tovarăşii activişti şi instructori fuseseră îndoctrinaţi pe la şcolile de cadre. Motivul slabei prezenţe la astfel de panarame bolşevice trebuie căutat în inapetenţa publicului larg pentru comunism, în general, dar şi faţă de unii consăteni sau concitadini care, dacă până mai ieri fuseseră umili meseriaşi cu carte puţină sau plugari cu pământ puţin sau deloc, acum se transpuseseră în adevăraţi mesia priviţi, totuşi, ca profeţi mincinoşi.
Autor: Paul Zahariuc
