Salvarea Ungariei de comunism de către Armata Română, 3-6 august 1919

1

La 3 august 1919, patru excadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, intră în Budapesta!

Aşa cum bine se cunoaşte în prezent, după lovitura de stat din octombrie 1917 din Rusia, V.I. Lenin a depus toate eforturile, în următorii trei ani, pentru ca, pe fondul mizeriei, dezordinii şi lipsurilor ce au marcat în special popoarele fostelor Puteri Centrale, să declanşeze revoluţia comunistă mondială.

În acest scop, are loc la Moscova, între 2 şi 6 martie 1919, Congresul I al Internaţionalei Comuniste care stabilea că toate partidele comuniste sunt subordonate Moscovei şi urmau să depună toate eforturile pentru declanşarea revoluţiilor comuniste şi a unor lovituri de stat.

România, care reuşise să îşi desăvârşească unitatea naţională încă de la început, s-a dovedit a fi avangarda salvării sistemului democratic european.

Astfel, România a fost obligată să facă faţă diversiunii comuniste din 13 decembrie 1918, să dezarmeze trupele ruseşti dezorganizate, în număr de aproape un milion, şi să le evacueze, fără incidente majore şi cu un număr mic de victime, peste Nistru.

În anul 1919, România a fost ameninţată şi din est şi din vest de pericolul bolşevic. Rusia Sovietică n-a recunoscut unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România.

La aceasta se adaugă dorinţa paranoică a Ungariei de anexare a Transilvaniei conform unui aşa-zis drept „istoric”, (ungurii sosind prin secolul IX în Europa, au intrat cu multă dificultate în Transilvania abia în secolul al XI-lea. Ce drept istoric or fi având…?).

La 21 martie 1919, Consiliul Muncitorilor şi Soldaţilor din Budapesta a proclamat Republica Ungară a Sfaturilor care avea să dureze circa …133 de zile, avându-l în frunte pe bolşevicul Bela Kun.

La 25 martie, acesta a creat Armata Roşie Ungară; la 26 martie se naţionalizează toate intreprinderile din industria mineritului şi a transporturilor; la 3 aprilie 1919, se naţionalizează proprietăţile funciare de peste 57 de hectare.

Totodată, Ungaria bolşevică a recurs la forţa armată pentru reanexarea Transilvaniei la Ungaria, ca şi a celorlalte părţi ale fostului regat maghiar, nerecunoscând dreptul popoarelor la autodeterminare, aşa cum fals a proclamat Lenin, care făcuse din Internaţionala Comunistă un promotor al politicii sale curat imperialiste.

După decretarea stării de mobilizare a tuturor bărbaţilor între 16 şi 42 de ani, Ungaria bolşevică atacă România şi Cehoslovacia. Armata română era obligată să se apere pe un front de peste 1.000 de kilometri care se intindea din Banat până la Cernăuţi, situaţie foarte grea, determinată de efectivele diminuate de război şi de dotarea sa mult încetinită de izolarea României de ţările democrate. Astfel, în martie 1919, în urma unui schimb de telegrame între guvernele Rusiei Sovietice şi Ungariei Sovietice, statul major al Armatei Roşii ucrainene a planificat operaţiuni ofensive pe două direcţii. Conform planurilor, prima armată sovietică ucraineană trebuia să dea lovitura prin Bucovina, pentru legarea directă cu Armata Roşie Ungară, iar a doua trebuia ca, împreună cu voluntarii internaţionalişti, să pornească o ofensivă pentru ruperea poziţiilor forţelor armatei române în zona Basarabiei şi încercuirea lor lângă Nistru.

Unirea de la Alba Iulia era pusă în pericol.

Ionel Brătianu arăta, la şedinţa Consiliului Suprem din 25 martie 1919 de la Paris, că Anglia îşi atinsese interesele, iar preşedintele S.U.A., Wilson, declara că nu şi-a definit poziţia faţă de regimul de la Budapesta. Această politică şovăielnică a marilor puteri a încurajat acţiunile bolşevicilor maghiari şi ruşi, ba mai mult, la 16 iunie 1919, conform unui plan bine coordonat de Moscova la Presov, se proclamă Republica Sovietică Slovacă, în urma unui atac împotriva trupelor statului cehoslovac din Slovacia din 28 martie 1919, cu scopul de a realiza contactul cu Armata Roşie.

În această situaţie, mai ales că rapoartele militare venite de pe frontiera Nistrului indicau serioase pregătiri militare, guvernul român a întrerupt tratativele cu guvernul lui Bela Kun.

În noaptea de 15 spre 16 aprilie, Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de …secui …și gărzile roşii maghiare atacă posturile înaintate ale armatei române la Ciucea şi Tigani.

Generalul Gheorghe Mărdărescu care, alături de generalul Traian Moşoiu, a condus armata română pe acest front, arată că se impune ca prim obiectiv ofensiva totală pentru a depăşi Munţii Apuseni şi a atinge chiar cursul Tisei, care reprezenta un aliniament mai favorabil din punct de vedere militar.

La 16 aprilie, contraofensiva română a atins, după patru zile, zona Munţilor Apuseni şi apoi linia stabilită. Acţiunea armatei române a fost salutată cu multă bucurie de populaţia din zonele ocupate. Astfel, pentru că i-au salvat de bolşevici, la Oradea, români, unguri, germani, slovaci „întâmpină pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor”, aşa cum arată Nicolae Iorga.

La 30 aprilie şi la 1mai, trupele române au atins râul Tisa pe întreaga lungime a frontului, reuşind să facă joncţiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap – Munkacs.

Ionel Brătianu şi întreg guvernul român a arătat că ocuparea unui asemenea aliniament nu înseamnă revendicarea unor teritorii din Ungaria, ci este determinată de necesitatea de a avea, până la renunţarea de către Ungaria bolşevica la planurile sale expansioniste asupra teritoriilor româneşti şi la dezmembrarea acesteia, o poziţie mai uşor de apărat.

Justeţea poziţiei guvernului român, demonstrată de nota ultimativă trimisă de Cicerin şi Rakovsko din partea Ucrainei, care în mod ultimativ cerea României evacuarea Basarabiei în decurs de două zile, un al doilea ultimatum cerea României să evacueze Bucovina.

V.I. Lenin comunica telegrafic lui Bela Kun că, prin Basarabia, Bucovina şi Galiţia, urma să ajute Republica Sovietică Ungară. Oameni politici români, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu, dr. Constantin Angelescu arătau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care îl reprezenta pentru Europa refacerea forţelor militare ale Ungariei Sovietice. Aceste temeri erau îndreptăţite, întrucât, la 20 mai 1919, bolşevicii maghiari ocupau …întreaga Cehoslovacie, reanexând-o Ungariei.

Deşi guvernul bolşevic ungar, presat de marile puteri, încheie un armistiţiu cu Cehoslovacia, Marele Cartier General Român, condus de Ion Antonescu (!) hotărăște menţinerea poziţiilor pe Tisa, ca linie strategică, pe considerentul că Ungaria nedezarmată nu oferă nicio garanţie.

Guvernul român constată intenţiile agresive ale guvernelor bolşevice maghiare şi sovietice, deplasările de forţe în regiunea frontului român, incursiunile peste Tisa. Ionel Brătianu a convins opinia publică internaţională că amplasarea armatei române pe Tisa salvează de comunism statele democratice europene.

De altfel, viitoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfăşurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanşarea la scară europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice.

În 19 spre 20 iulie 1919, bolşevicii maghiari au atacat puternic armata română, respingând-o până la Oradea.

Trupele române declanşează contraofensiva şi, după şapte zile de lupte crâncene, se apropie de Budapesta.

La 3 august 1919, patru excadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, intră în Budapesta!

Armata regală română a ocupat Budapesta, dar a manifestat o atitudine plină de umanism faţă de populaţia ungară, împarţind hrană caldă şi pâine, lucru recunoscut şi de presa budapestană.

S-au servit populaţiei înfometate a Budapestei peste 70.000 de pâini mari (de jumatate de kg), ciorbă la cazan şi fasole cu cârnaţi, specifice popotei militare.

Principalii lideri bolşevici au fugit din Ungaria…unde?!

Bela Kun şi alti kunerişti s-au refugiat în Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat.

Au fost însă arestaţi şi au rămas într-un lagar până în iulie 1920, când un acord pentru schimbul de prizonieri, intervenit între Austria şi Rusia sovietică, a permis unui numar de 415 kunerişti refugierea la Moscova.

La Moscova, Bela Kun a intrat în rândul Partidului Comunist (bolşevic) din Rusia sovietică.

A primit cetățenia …sovietică ( el, viitorul „Martir al Ungariei?!”) şi a fost numit în conducerea Komitern, raspunzând de Germania, Austria, Cehoslovacia şi …România.

Prima sarcină a lui Kuhn în Rusia sovietică a fost conducerea Comitetului Revolutionar din Crimeea (1920).

Bela Kun a ordonat executarea a 10.000 de prizonieri albi

Victor Serge afirmă în «Memoriile unui revoluţionar» că Bela Kun este vinovat de genocidul a 10.000 de alb-gardisti, care formau detaşamentele generalului Piotr Nikolaevici Wrangel. Victor Serge suştine că Bela Kun le-a promis acestora amnistierea dacă se predau.

Ulterior, după ce trupele lui Wrangels s-au predat, conform înţelegerii, Kun a ordonat executarea lor. Acelaşi lucru îl confirmă Gyorgy Borsany în «The Life of a Communist revolutionary, Bela Kun» (Columbia University Press, 1993).

În Komitern, Bela Kun a fost un apropiat colaborator al lui Grigori Zimoviev. Pe 27 martie 1921, Kun – în virtutea „Teoriei ofensivei” – a condus un puci eşuat, pentru minerii din centrul Germaniei (Communist Marzaction Putsch). Lenin l-a acuzat de iresponsabilitate politică. Victor Serge scrie că Lenin a numit actiunea puciştilor din Germania „les betises de Bela Kun” („prostiile lui Bela Kun”), în şedinţa secretă a Comitetului Operativ bolşevic de la Moscova. Discuţiile cu ceilalţi membri ai exilului maghiar din Rusia făceau obiectul „notelor” înaintate, cu mare conştiinciozitate, lui Bela Kun către OGPU (fostă CEKA). Atfel că mai mulţi exilaţi unguri au fost arestaţi la sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30 şi executaţi.

Acuzat de legaturi cu „troțkismul”, Bela Kun – împreună cu soţia, fiica şi ginerele – au fost arestaţi în mai 1937 şi trimişi în Gulag.

În 1989, guvernul sovietic a anunțat că Bela Kun a fost executat în Gulag, pe 29 august 1938.

Reabilitat în 1956

În 1956, surpriză: Bela Kun – cel care a practicat „Teroarea Roșie” („Băieţii lui Lenin”) – a fost reabilitat, odată cu Laszlo Rajk (creatorul Securităţii ungare, AVO) – în procesul numit de mass-media occidentală „destalinizarea şi dezgheţul” hrușciovist – devenind „martiri ai Ungariei”.

Celălalt mare kunerist – Tibor Szamueli (Comisar pentru Afacerile Militare) – şeful „Băieţilor lui Lenin”, care aplicau legea „Terorii Roşii”, s-a refugiat la 1 august 1919, când armata română se pregătea să intre în Budapesta, în Austria. Tibor Szamueli, în automobilul personal, a încercat să treacă clandestin graniţa, dar a fost observat de grănicierii austrieci. În schimbul de focuri, Tibor Szamueli a fost ucis.

(Dupa alte surse, s-ar fi sinucis). Jen Ländler – Comisar pentru Afacerile Interne sub regimul Bela Kun – s-a refugiat tot în Austria, unde a continuat să fie unul dintre liderii exilaţilor bolşevici unguri. A murit în 1928 la Cannes. A fost incinerat, iar urna cu cenuşa lui Landler a fost depusă la Moscova, în zidul Kremlinului, unde se află şi astăzi.

În 1956, Landler a fost reabilitat şi el în aşa-numitul proces de „destalinizare”.

Un grup statuar îl imortalizează pe Bela Kun, având în dreapta pe Tibor Szamueli şi în stânga pe Jenö Ländler. Monumentul poate fi „admirat” şi astăzi la Budapesta.

Prabuşirea puterii bolşevice din Ungaria în urma intervenţiei armatei regale române a permis forţelor conservatoare conduse de Istvan Bethlem şi Miklos Horthy să preia controlul începând din Ungaria de Vest.

Detașamentele lui Miklos Horthy şi-au luat revanşa, dezlănţuind „Teroarea Albă”.

Susținătorii Republicii Sovietice Ungare, comuniştii, intelectualii cu idei de stânga, evreii, ţiganii au fost arestaţi sau executaţi sumar.

Dar să revenim la 3-6 august 1919.

În condiţiile în care marile puteri tindeau să considere evenimentele militare din centrul Europei un gen de conflict local şi se arătau prea puţin interesate de modul în care frontierele aveau să respecte sau nu cerinţele impuse de voinţa poporului român, conducătorii României, în frunte cu Ionel Brătianu, au fost conştienţi de gravitatea extinderii comunismului şi au salvat încă o dată Europa de urmările instaurării unui regim totalitar criminal.

Niciodată România nu a avut pretenţii teritoriale; ea nu a luat teritorii nici chiar de la învinşii ei.

Restabilind ordinea în ţările vecine, în Ungaria şi Slovacia, trupele române se vor retrage, cu toate că statele europene nu se împotriveau reîntoarcerii la ţara-mamă a Maramureşului de nord (așa-numita Ucraină trans-carpatică).

Vaida Voievod amână la nesfârşit asumarea acestei responsabilităţi şi pierde o şansă istorică: extinderea reunificării câtorva dintre provinciile Daciei-Mame.

De la începuturile istoriei sale, poporul nostru nu a făcut decât să cedeze spaţii, sperând că în felul acesta să-şi facă prieteni din vecinii nou sosiţi.

Astfel, primii invadatori, grecii sosiţi în Europa în perioada 1900-1400 i.d.H., în patru valuri: ahei, ionieni, dorieni şi eolieni, ocupă parte din Peninsula Balcanică şi toate insulele Mării Egee.

Ei sunt urmaţi de alţi invadatori, celţii, prin anii 500 i.d.H., și care sunt respinşi de Burebista, la marginile Imperiului Dacic, pe malurile lacului Constanţa (Elveţia de azi ), acolo unde și azi urmașii soldaților lui ne vorbesc limba …romaneș.

În anul 106 d.H., printr-un război fratricid, romanii, sub conducerea lui Traian, vor ocupa 14% din teritoriul Daciei, pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de numai 165 de ani.

În secolele IV-VI d.H., sosesc slavii care se vor aşeza la sudul Dunării şi în Maramureşul de nord.

În mod persistent, de-a lungul secolelor viitoare, ei vor trece Bugul pentru ca apoi să se aşeze şi pe malurile Nistrului, pe care au încercat – şi încă mai încearcă – să-l traverseze.

Ungurii, sosiţi în secolul al IX-lea d.H., în Panonia, vor mai aştepta 300 de ani până când să pătrundă, prin secolul XIII-lea, în Transilvania.

Prin sud, cam în acelaşi timp, sârbii ocupă spaţiul vlaho-dardan – Kosovo de azi – pentru minele de aur, argint şi plumb ce se găseau acolo.

Pentru aceleaşi raţiuni, ei vor ocupa partea vestică a văii râului Timoc, în timp ce bulgarii o vor ocupa pe cea estică.

Peste 1.400.000 de români (vlahi, cum se numesc ei) , mai trăiesc şi azi prin această vale.

Banatul , aşa-zis sârbesc, „a plecat şi el” de la noi.

Zeci şi sute de mii de daco-români trăiesc şi azi pe acolo, şcolile fiindu-le desfiinţate.

Vlahii, vlacii, aromânii, toţi urmaşi ai aceloraşi daci, trăiesc cu milioanele în afara graniţelor României.

Nicio ţară vecină şi „prietenă” nu-i lasă să aibă şcoli ori biserici în limba daco-română; chiar mai mult, nici nu-i recunoaşte că ar exista, nu-i recunoaşte ca „minorităţi”.

Din Bucovina, ucrainienii i-au trimis prin Siberia ori pe undeva prin Imperiul Sovietic, depopulând spaţii uriaşe de acest popor daco-român care le amintea, prin prezenta lui, că ei, ucrainienii, ei sunt nişte nou sosiţi.

În aceste condiţii, atunci, la 3-6 august 1919 , poporul român şi guvernul său le-au arătat încă o dată vecinilor că, ajutându-i să se elibereze de communism, nu i-au desconsiderat ci, chiar mai mult, le-au respectat dreptul istoric de a avea un teritoriu liber .

Considerând că gestul de atunci, care i-a costat pe români vieţi omeneşti, merită preţuit cum se cuvine, ca pe 3-6 august 2021, să ne ridicăm în picioare, cu respect pentru aceşti eroi ai neamului care au scăpat Europa de communism, şi să ciocnim un pahar de vin cu prietenii vecini unguri, cehi și slovaci.

Mulți dintre ei trăiesc şi azi acasă la noi în Transilvania.

Cum noi, românii ne respectăm Tara, având alături de îndatoriri şi toate drepturile, tot aşa şi ei, emigranţi de secole în Transilvania, trebuie să se bucure de toate drepturile atâta timp cât îşi respectă obligațiile de cetățeni români.

Suntem un stat democrat și dacă nu le plac condițiile de la noi, în mod democratic noi îi îndemnăm să plece acolo unde se simt mai bine!

Trupele române în fața Parlamentului din Budapesta

Sărbătorim Centenarul cuceririi Budapestei de către trupele române, momentul în care opinca românească a fluturat deasupra Parlamentului maghiar, iar ostașii noștri au eliberat o țară de bolșevicii care ajunseseră la conducere și amenințau România, poate chiar Europa.

La 04 august 1919, comandantul trupelor române lansa din Budapesta următorul mesaj către bravii noștri ostași: „Faptul săvârşit de voi va rămâne pe vecie înscris în cartea neamului şi în istoria omenirii. Sunt nespus de mândru că v-am comandat şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce aţi pus în înfăptuirea izbândei”.

Acum, este de datoria noastră să iducem povestea acelor zile mai departe și de a nu face uitată jertfa soldaților noștri.

Nu este un secret că unii dintre vecinii noștri nu au fost foarte fericiți de data de 1 Decembrie 1918 și de apariția unui nou stat în regiune, puternic și independent. Prin urmare, după Marea Adunare de la Alba Iulia, atitudinea guvernului de la Budapesta faţă de românii ardeleni s-a radicalizat.

Acesta nu a recunoscut adunarea de la Alba Iulia sau înfiinţarea Consiliului Dirigent și miza la acel moment că statul român este prea tânăr și neunitar pentru a se opune unei manevre în forță din partea lor.

Guvernul maghiar avea în vedere mai ales că Adunarea de la Alba Iulia s-a desfășurat fără prezenţa trupelor române, deoarece la 1 decembrie 1918, trupele române nu trecuseră linia Mureșului decât în zona orașului Târgu Mureș. Abia la 11 decembrie 1918 s-a creat Comandamentul trupelor din Transilvania, comandant de corp fiind numit generalul Traian Moșoiu, iar ulterior generalul Gheorghe Mărdărescu.

La 21 martie 1919, situația politică în regiunea noastră se complică și mai mult, după ce la Budapesta s-a instaurat un guvern bolşevic, sub conducerea lui Béla Kun.

Însă, înainte de toate, trebuie să înțelegem mai bine cine a fost acest Bèla Kun.

După primul război mondial, în luna noiembrie 1918, Kun a creat Partidul Comunist Maghiar și a devenit președintele Comitetului Central. Următorul său pas a fost să câștige armata de partea sa, fiind sprijinit de cadrele de comandă ofensate de umilirea înfrângerii de pe front și de capitularea care a urmat. În primă fază, va reuși să câștige încrederea unităților secuiești de militari și jandarmi din Transilvania (aproximativ 10.000 de oameni) și recrutează oameni nemulțumiți și puși pe căpătuială din care va forma gărzile roșii. Vrând să dovedească atașamentul pentru refacerea Ungariei Mari, susține o vastă campanie teroristă în special în Transilvania, căreia îi cad victime mii de români aflați în partea de nord-vest a liniei de contact dintre trupele maghiare și cele române. Pe 21 martie 1919, în fruntea unui corp de voluntari format din aproximativ 1000 militari și „revoluționari” intră în Budapesta, ocupă toate punctele strategice ale orașului, distruge sediile ziarelor și-l obligă pe primul ministru Károlyi Mihály să renunțe la conducerea statului. Dându-se drept urmaș vrednic al unor revoluționari maghiari și mentorul salvării Ungariei Mari, instaurează dictatura proletariatului, colectivizând până și găinile. Aproape imediat, cheamă în armată toate „forțele patriotice pentru salvarea patriei”, reușind să adune toate scursurile societății, inclusiv recidiviști și va reuși într-o singură lună să formeze o armată de aproximativ 150-200.000 de oameni.

La 16 aprilie 1919, Bela Kun declară război României și declanșează ostilitățile pe tot frontul românesc. Armata maghiară a atacat la Tisa, cu șapte divizii, având alte două de rezervă, mijlocul dispozitivului trupelor române, în dimineața zilei de 20 iulie, după un intens foc de artilerie. După o ușoară ezitare a soldaților noștri, care se repliază în apropiere de Oradea, aceștia pornesc contraatacul și la data de 30 iulie 1919, trupele române au trecut Tisa, în dreptul satului Tiszabo.

La acest eveniment au asistat regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transilvania. „Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”, nota regina Maria.

Pe 2 august maghiarii se aflau deja în retragere, iar pe şoseaua dintre Alberty şi Czegled se fac peste 3.000 de prizonieri şi 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane şi unul blindat, potrivit memoriilor colonelului Gheorghe Rusescu.

Ca efect al ofensivei româneşti pe teritoriul Ungariei, în aceeași zi, Béla Kun fuge în Austria și apoi în Rusia sovietică.

La data de 3 august, prima unitate românească, sub comanda generalului Gheorghe Rusescu, a intrat în periferiile Budapestei. Este superbă povestirea relatată chiar de generalul Rusescu: „Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit”.

Căpitanul Constantin Mihăilescu, care a condus un detașament din Regimentului 7 Roșiori «Cuza-Vodă» din Iași, a fost printre primii soldați români care au intrat în Budapesta, atât în data de 03, cât și 04 august.

Acesta a povestit, două decenii mai târziu, în «Revista Istorică» a lui Nicolae Iorga, despre acele momente, din care vă voi reda două secvențe.

Prima are loc pe data de 03 august, când căpitanul român este invitat la Parlamentul maghiar pentru a i se cere să oprească înaintarea trupelor române. Spre surprinderea acestuia, el a trebuit să poarte tratativele cu un locotenent-colonel din armata italiană (teoretic aliata românilor), pe nume Romanelli: „El a luat loc în stânga domnului Agoston Peter (ministrul Afacerilor Externe maghiar), apoi, adresându-se subsemnatului, mă întrebă dacă nu am primit telegrama domnului Clemenceau, pe care domnia sa, prin mai mulți curieri, a trimis-o comandanților români. I-am răspuns negativ și că abia acum mi s-au predat două copii pe care le voi face să parvină, cât mai curând posibil, șefilor mei. La aceasta, domnul locotenent-colonel Romanelli mi-a răspuns să mă opresc cu detașamentul unde mă găsesc și să aștept răspunsul ce va trebui să mi-l aducă curierul pe care-l voi trimite cu copiile telegramelor și că acesta să parvină cât mai curând. Am obiectat că nu pot să mă opresc deoarece am un ordin precis și el, ca militar, își dă seama la ce mă expun, neexecutându-l. Probabil că răspunsul ce l-am dat n-a convenit, fiindcă imediat mi-a ripostat:

– Aflați, domnule căpitan, că Budapesta a fost predată Antantei, astăzi la orele 11, mie, reprezentantul ei”.

– Răspund: Mă surprinde aceasta, domnule colonel, deoarece la orele 13 am fost oprit cu focuri de armă de către armata ungurească și răniții pe care-i am confirmă aceasta; dacă acest oraș ar fi aparținut Antantei, detașamentul meu, care face parte din una dintre armatele aliate, trebuia să găsească calea deschisă!

– Va să zică țineți morțiș să intrați în Budapesta; dar bine, domnule căpitan, nu vă gândiți ce revoltă se va produce în această populație occidentală, la intrarea dumneavoastră?”

– Domnule colonel, mă surprinde atitudinea dumneavoastră. În primul rând, locul la această masă vă era lângă mine, iar nu în rândul domnilor miniștri; iar, în fața argumentelor dumneavoastră, eu nu mai am de dat niciun răspuns.

Căpitanul Mihăilescu va pleca de la aceste negocieri contrariat, însă pe scările Parlamentului va da peste generalul Rusescu și adjutantul acestuia. Generalul, văzându-l, îl îmbrățișează și îi spune în glumă: „Mereu de al 7-lea [Roșiori] mă lovesc. La Tighina și aici, tot de voi dau”! Căpitanul îi povestește cele întâmplate și, spre bucuria sa, Rusescu îl felicită pentru atitudinea avută. Mai departe, acesta își continuă povestirea pentru «Revista Istorică»: „În noaptea de 3/4 august nimeni nu a dormit o clipă. Bucuria izbânzii noastre făcuse ca oboseala sforțărilor continue din ultimele zile să nu fie simțită. La 4 august 1919, către orele 9, Brigada a 5-a Roșiori, sub comanda domnului general Constanțiu Mihail, sosește la marginea de est a Budapestei. Un mic repaus, în timpul căruia am dat raportul detaliat asupra celor petrecute, iar trupa și-a pus în ordine ținuta și s-a spălat de praful ce primise în timpul marșului. Către orele 10.30-11.00, trompeții regimentelor 2 și 7 Roșiori, constituiți într-un pluton, cântând cum poate niciodată n-au cântat mai frumos, urmați de regimentele respective, pătrund în Budapesta, traversând-o prin Bulevardul Andrássy, trec Dunărea pe podul din dreptul insulei Margareta, ocupă în după-amiaza zilei, către orele 14, cartierul vilelor Zugliget.

Acesta este adevărul adevărat asupra ocupării, de către ostașii români, a Budapestei”.

Cavaleristi romani pe strazile budapesteiSi uite așa, la data de 4 august 1919 (aceasta a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română) au intrat în capitala Ungariei şi celelalte unităţi ale armatei, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu (ulterior Ministru de Război). Printre ofiţerii cu funcţii de comandă care au participat la operaţiunea din Budapesta s-au numărat generalii Demetrescu, Holban şi Traian Moşoiu, precum şi locotenent-colonelul Ion Antonescu (da, chiar el). La orele 18:00 ale acelei zile, generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul trupelor din Transilvania, primea pe bulevardul Andrassy defilarea unui detaşament compus din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori. Guvernator al Budapestei a fost numit generalul Ştefan Holban. În Ordinul de Zi emis cu acest prilej, generalul Mărdărescu, adresându-se „bravilor ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania”, spunea: „Faptul săvârşit de voi va rămâne pe vecie înscris în cartea neamului şi în istoria omenirii. Sunt nespus de mândru că v-am comandat şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce aţi pus în înfăptuirea izbândei”.

Probabil cea mai frumoasă poveste din această epopee a armatei române în Budapesta poate fi găsită în cartea generalului Mărdărescu: „…Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinându-se după ureche şi-a zis: Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…(…) Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…Zis şi făcut. Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…”.

În urma acestor evenimente, la data de 6 august 1919, Republica Sovietică Ungaria s-a prăbuşit. Armata Română a părăsit Budapesta la data de 14 noiembrie 1919, capitala fiind preluată de armata Ungariei. La data de 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fostul comandant al flotei Imperiului Austro-Ungar, a intrat în Budapesta, urmând a deveni conducătorul Ungariei. La 25 februarie 1920, armata română s-a retras de pe întregul teritoriu al Ungariei. Armata Română realiza astfel o dublă premieră: prima armată a Antantei care ocupa o capitală inamică și prima intervenţie militară anticomunistă din istorie!

De ce consider această povestire extraordinară hotărâtoare pentru crearea noului stat român? Pentru că în acea perioadă, România era forțată să poarte un război pe două fronturi, al doilea fiind pe linia Nistrului, împotriva bandelor ruse și ucrainiene care făceau incursiuni în Basarabia (pe acel front se găsea și Divizia 9 din Constanța, dar despre asta vom vorbi cu o altă ocazie); pentru că a fost pentru prima oară în istoria noastră modernă când am purtat un război singuri, fără a fi într-o alianță; deoarece clasa politică și forțele armate au avut o viziune coerentă și unitară și nu le-a fost frică să ducă la bun sfârșit un plan bine gândit. Și uite așa, „miracolul” de la Alba Iulia și crearea unui stat român puternic au dus la căderea unui regim bolșevic în inima Europei și a consfințit, încă o dată, crearea „României dodolață”.

Autor: Dr. Napoleon Săvescu

 

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.