Vlahii au făurit Bosnia și Herțegovina

2

Vlahii din Balcanii de vest sunt urmașii Imperiului Roman de Răsărit. În secolul al VII-lea, slavii și avarii au năvălit decisiv ocupând unele provincii balcanice ale imperiului. Slavii migratori au distrus orașele romane și prin ferocitate au determinat retragerea locuitorilor autohtoni (numiți „vlahi” de către slavi) în zonele împădurite sau muntoase. Bosnia și Herțegovina este un stat preponderent muntos, iar zonele împădurite acoperă aproape 50% din teritoriu așa că acest spațiu a fost un mediu prielnic pentru vlahi.

Limba latină vorbită în Imperiul Roman de Răsărit a evoluat mult în Balcani în evul mediu timpuriu ajungând o limbă neolatină numită uneori și protoromână. Din protoromână a evoluat apoi româna și aromâna. Vlahii din Balcanii de vest vorbeau o limbă asemănătoare limbii române 1.

Vlahii erau creștini, fiind urmași ai Imperiului Roman de Răsărit în care creștinismul era religia oficială. Marele dezavantaj al vlahilor din Balcani în momentul invaziei slavilor a fost lipsa unei biserici proprii în care să fie folosită limba lor. Slavii din Balcanii de vest s-au așezat în zonele mai propice practicării agriculturii ocupând în mare aproape același spațiu ca și vlahii. Creștinarea slavilor (secolele X-XI) și inițiativa bizantinilor Chiril și Metodiu de creare a alfabetului chirilic a favorizat apariția unei biserici creștine în limba slavonă la care au fost nevoiți să adere și vlahii. Biserica slavă a dus în final la utilizarea limbii slavilor și a numelor slave de către vlahi.

Ca urmare, vlahii din Balcanii de vest au fost slavizați. Inițial vlahii au devenit bilingvi, apoi au început să poarte nume sârbești. Ultimii vlahi vorbitori de limba maternă au fost menționați în Bosnia și Herțegovina într-un recensământ din 1910. Deși vlahii erau slavizați, cei din vecinătatea lor îi numeau tot „vlahi”, existând diverse detalii de ocupații, de veșminte și de vorbire care îi deosebeau de slavi. Totuși, unii scriitori sârbi naționaliști au argumentat ca termenul de „vlah” era folosit pentru a desemna ocupația de „păstor” și că vlahii erau sârbi. Majoritatea istoricilor au respins însă aceasta idee 2.

Primele organizații statale slave au apărut în Bosnia în secolele XII (Banul Kulin) și XIII (Banul Matej Ninoslav) extinzându-se de la râul Drina spre litoralul mării Adriatice. Vlahii din Balcanii de vest au contribuit la formarea principatelor Hum (Zachlumia) și Zeta. În Zeta, familia Balșa de vlahi și albanezi a condus principatul.

Cel mai vechi document care menționează vlahii din Serbia și Herțegovina a fost dat de către jupanul Stefan Nemania prin anii 1198-1199 când vlahii erau într-o faza înaintata de asimilare, fiind sub jurisdicția arhiepiscopului de Zica. Documentele menționau nume precum Bukor, Bun Dedol, Mic, Mrgela, Singur, Sarban etc.; alte documente emise de Stefan Uros I pe la 1253 și 1254-64 confirma prezența vlahilor în Zachlumia (ținutul Hum) 3.

Vlahii din Herțegovina formau familii extinse grupate pe cătune (sate) conduse de câte un cneaz, care avea și rol de judecător. Pe lângă păstorit, vlahii erau grupați în voinici (oșteni) și călători (cărăuși sau conducători de caravane) 4.

Stelian Brezeanu a arătat că Stari Vlah (Vlahia veche) este un toponim care atestă prezența elementului romanic în Bosnia și Herțegovina în evul mediu. Acesta era un teritoriu acoperind porțiuni din Herțegovina, Muntenegru și Serbia, remarcându-se zona munților Romania (Romanija) din apropierea actualului oraș Sarajevo 5.

Numeroase nume vlahe au fost menționate în diverse documente medievale în ciuda slavizării: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor6. Există de asemenea și multe toponime vlahe: Vlasic, Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlasina, Vlaninja, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Valakonje, Vlahoni, Vlaškido, Vlaški, Vlasic, Vlase, Vlasi, Vlasotince, Novovlase, Vlaška Draca, Vlaška, Vlahi etc.

Karl Kaser a publicat și o hartă a familiilor medievale extinse de vlahi din Bosnia și Herțegovina 7.

După slavizare, vlahii au avut de îndurat și islamizarea, în urma ocupării Bosniei și Herțegovinei de către turci. Un factor care a înlesnit islamizarea a fost sistemul de recrutare a băieților (devșirme) din rândul populațiilor creștine pentru corpul de armată al ienicerilor. Islamizarea vlahilor a cuprins doar o parte a vlahilor din Bosnia și Herțegovina și a avut drept posibilă cauză sărăcia și discriminarea creștinilor.

O altă parte a vlahilor, care a trăit în zonele catolice de lângă Dalmația au trecut la catolicism, dar într-un număr mult mai redus. Biserica ortodoxă din Bosnia și Herțegovina, aparent considerată sârbă, era de fapt biserica vlahilor sârbizați.

După istoricul croat Nenad Moacanin 8, națiunea bosniacilor este formată din musulmani (majoritatea fiind vlahi), ortodocși (aproape toți fiind vlahi) și catolici (o mare parte fiind vlahi). Vlahii musulmani au uitat limba maternă, dar au continuat să vorbească limba sârbă la fel ca și vlahii ortodocși și vlahii catolici.

Preponderența vlahilor în Bosnia și Herțegovina și în Dalmația a fost susținută și de filologul sârb Vuk Karadžić 9.

Ilona Czamańska a scris că „majoritatea sârbilor din Republica Srpska din Bosnia modernă sunt de origine vlahă la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina în general” 10. Tot Czamanska a adăugat: numărul mare al vlahilor din Balcanii de vest a dus la:

  1. făurirea națiunii sârbe prin intermediul vlahilor;
  2. făurirea națiunii bosniace prin intermediul vlahilor;
  3. făurirea națiunii croate cu contribuția vlahilor catolici și ortodocși.

Serbia a fost populată în evul mediu de vlahi. Vlahii din Serbia septentrională se numesc „români” și locuiesc în Timoc, Banat și Voivodina. În sudul Serbiei încă mai trăiesc aromânii, numiți „cinciari” în limba sârbă.

Despre ștergerea din memoria bosniacilor a cuvântului „vlah” sau cum vlahii bosniaci au devenit sârbi bosniaci sunt câteva explicații ale unor istorici sârbi. Vladislav Skaric a scris că în acest scop au militat în special unele societăți secrete naționaliste sârbe din Sarajevo. Aceste organizații au fost fondate de preoți sârbi la care au aderat comercianți și profesori sârbi. Principalul obiectiv al naționaliștilor sârbi era înlocuirea în nomenclatura etnică utilizată în Bosnia, dar și în Serbia, a cuvântului „vlah” cu cuvântul „sârb”.

Un scop ascuns al acestor organizații era promovarea pretențiilor teritoriale ale Serbiei în Bosnia. Un alt naționalist sârb, Vasa Pelagic, a dat instrucțiuni profesorilor de etnie sârbă din Bosnia să stimuleze elevii și studenții vlahi să utilizeze cuvintele sârb bosniac în loc de vlah bosniac în definirea lor etnică. De asemenea, în piețe și târguri au fost răspândite pliante care susțineau ca vlah e un termen disprețuitor și că locuitorii trebuie să utilizeze numai numele de sârb 11.

Ecourile acestor campanii se resimt și astăzi în lucrările unor istorici din țările din fosta Iugoslavie, care încă mai susțin că vlah este un termen peiorativ.

Vlahii din Bosnia și Herțegovina au lăsat în urma lor un patrimoniu interesant. Din evul mediu au rămas faimoasele necropole vlahe cu lespezi funerare decorate artistic (numite stecci în limba sârbă). Majoritatea lespezilor nu au nici un text, majoritatea vlahilor neștiind să scrie. Printre cele mai cunoscute necropole sunt cele de la Radimlja, Boljuni, Blidinje, Ljubinje, Bileca, Vlahovici, Kruševo, etc12.

Necropolele au fost realizate între secolele XII-XVI. Încetarea construirii unor astfel de necropole coincide cu islamizarea vlahilor. Pe unele monumente funerare vlahii și-au lăsat amprenta: imaginea lor în piatră cu costumul tradițional cu fustanelă. Acest detaliu indică faptul că vlahii din Herțegovina erau aromâni. Numărul necropolelor este foarte mare și acoperă atât Bosnia și Herțegovina, cât și unele teritorii din Serbia, Muntenegru și Croația 13.

Recent, mai multe personalități din țările din fosta Iugoslavie au recunoscut importanța deosebită a vlahilor la constituirea națiunilor „slave” din Balcani 14.

Astăzi, locuitorii din Bosnia și Herțegovina nu mai știu care este adevărata lor origine. Sub influența propagandei naționaliste slavofile din secolele XIX și XX, locuitorii încă mai cred în originea lor sud-slavă, deși destul de mulți istorici din fosta Iugoslavie cunosc detalii despre originea vlahă a bosniacilor.

Note:

  1. John V. A. Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, Michigan: University of Michigan Press, 1994, p.19
  2. Noel Malcolm, The Vlachs in Bosnia. http://www.farsarotul.org/newslett.htm
  3. Silviu Dragomir, Vlahii din Nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, București, 1959, p.19
  4. Silviu Dragomir, Vlahii din Nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, București, 1959, p.111
  5. Stelian Brezeanu, Palaiovlachoi – Stari Vlah. Medieval Balkan History and Toponymy. Annuario Istituto Romeno Di Cultura e Ricerce Umanistica, 2000, p. 51-120
  6. Ivan Mužić, “Vlasi i starobalkanska pretkršćanska simbolika jelena na stećcima”, in Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (in Croatian), ed. Ivan Mužić, (Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika, 2010), p.129
  7. Karl Kaser, Hirten Kämpfer Stammeshelden. Böhlau Verlag, Wien-Köln-Weimar, 1992, p. 153
  8. Nenad Moacanin, Croatia and Bosnia: an eternal movement from integration to dissolution. In:Zone Di Frattura in Epoca Moderna: Il Baltico, i Balcani E L’Italia. Edited by Almut Bues.Otto Harrassowitz Verlag, 2005, p.103
  9. Vuk Karadžić, Srpski rječnik, Beč/Viena, 1852, p.68
  10. Ilona Czamańska, “Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era”, Res Historica, 41, (Lublin, 2016), 19
  11. http://magazinplus.eu/noel-malcolm-bosanski-srbi-su-vecinski-potomci-vlaha/; Aličić Ahmed, “Ko je ko u Bošnjaka”, VKBI, Sarajevo 2000, 37
  12. Marian Wenzel, “Bosnian and Herzegovinian Tombstones-Who Made Them and Why?” Sudost Forschungen 21 (1962): 102-143
  13. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/monumentele-funerare-ale-vlahilor-din-hertegovina-foto
  14. https://portalanalitika.me/clanak/242602/cosovic-na-balkanu-dominantna-etnicka-vlasko-morlacka-komponenta (accesat iulie 2019)

Autor Octavian Ciobanu


Citește și:

Urme românești în Bosnia: Vlahii din vârful munților

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Spune autorul:
    “Limba latină vorbită în Imperiul Roman de Răsărit a evoluat mult în Balcani în evul mediu timpuriu ajungând o limbă neolatină numită uneori și protoromână.”
    Sigur este in eroare absoluta si ceea ce “construieste” pe acest fals istoric nu corespunde realitatii.
    Limba latina nu se vorbea de populatie, era folosita in documente.
    Cum sa evolueze fara cei care foloseau doar in documente aceasta conventie lingvistica?

    In Evul mediu timpuriu (perioadă din istoria lumii de după căderea Imperiului Roman de Apus – anul 476 ca debut!)) NU MAI ERA URMA DE ADMINISTRATIE ROMANA in bucatica de Geto-Dacie controlata militar, de unde “romanii” fusesera retrasi (militari si administratie!) complet intre 260 si 278.
    Dupa 200 de ani de la plecare/retragere s-au apucat stramosii nostri a croiasca alta limba, din cea rece, saraca si tragic de comica, latina?
    ‘Or fi folosit niste cuvinte preluate dar este o prostie sa crezi ca umblau profesori de noua limba din catun in catun, din deal in deal…. sa invete pe geto-daci alta limba.

  2. “origine vlaha”
    Originea este geto-daca.
    Vlah/Valah semnifica apartenenta la un grup etnic compact care locuieste un teritoriu determninat.
    Exemple de Vlăhii: Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača… Valašske si altele.
    Evident, sint zone determinate, nicidecum un teritoriu.
    A spune vlah seamana cu a spune orasean sau satean, este referire administrativa..

    VLAH = Nume dat românilor de către alte popoare; dat ROMANILOR! dar ne spune Șăineanu in 1929…
    “Cu Valah Germanii desemnau popoarele învecinate negermane (Celți și Romani); dela dânșii numele trecu la Slavi: VALAHŬ, VLAHŬ, om de origină romană (pl. Italia sau Valahia), de unde rus. VOLOHŬ, gr. mod. VLÁHOS, ung. OLÁH și turc. IFLAK”
    si
    “Vlahi – nume ce Grecii dau Românilor din Macedonia”.
    ….
    Abia in secolul a; XI-lea apare in scrierile bizantine referireala vlahi:
    “Cu acest nume bizantinii deosebeau pe românii de pretutindeni, de toate celelalte popoare balcanice”
    De ce?
    Aparusera noi “popoare”, de fapt tot geto-daci/rumani din diferite vlăhii convertiti de diverse bande migratoare.
    …Ca temenul “volcae” atribuit unor triburi celtice a fost folosi/scris pe vremea lui Caius Iulius Caesar nu face decat sa sustina ca celtii erau tot de-ai nostri…. sau ca “volcae” nu este forma veche de-a lui “vlah” sau “valah”.

    Ceva simpatic este ca
    “Începând cu secolul al X-lea, izvoarele bizantine, armene, germane, ruse, ungureşti cuprind referiri la români sub numele de vlahis, blaşi, blaci, blachi, walachus, olah, subînţelegându-se toate populaţiile romanice. Ungurii îi numesc olasz pe italieni, Italia este în cehă Vlachy, în poloneză – Vlochy, românii, în maghiară, sunt numiti olasz (pl.), în germană termenul este Walach(us), în ucrainiană – Voloch7.”
    Altfel spus, românii/rUmânii (!!!) formau TOATE POPULATIILE ROMANICE!
    ” în vechea germanică, şi de acolo în slavă, vlah avea înţelesul de „romanic”. – curs de Istoria Lb romane de G Brancus. (care incepe slavind para-logic ocupantul = militarii si administratie Romane!)
    Si daca nu le spuneau “administrativ” vlahi, velsi, belgi (“v” si “b” trec unul in altul peste mai bine de 1500 de ani! ias “și” si “_ji” sint foarte apropiate sonor!), le spuneau etnic: dani, deutsch, dutch.

    “După invazia turcească în Balcani, …
    Treptat, vlah va desemna vorbitorii de limba română, atât în nordul, cât şi în sudul Dunării.”
    Nota: in cursul de Istoria lb. romane mentionat, la pagina 17 aflam ca
    “palumbes non palumbus (rom. porumb)”
    este din Appendix Probi, un fel de îndreptar ortoepic şi gramatical din secolul al III-lea.
    Doar ca porumbul este adus din America Central apeste mai mult de 1200 de ani iar in tarile romane e mentionat abia prin secolul al XVII-lea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.