Afganistan, eterna poveste

1

„Suntem în pericolul blestemului abundenței, al blestemului resurselor” (Preşedintele Afganistanului Ashraf Ghani)

Minciuna

Care este eterna poveste, vă veţi întreba.

Eterna poveste este ceea ce Marea Britanie a spus lumii atunci când, la mijlocul secolului 19, a cucerit Afganistanul după două războaie sângeroase: vom aduce civilizaţia europeană într-o ţară cu organizare tribală.

Trupe sovietice se retrag AfganistanEterna poveste este aceea pe care U.R.S.S. a prezentat-o mapamondului atunci când, în 1978, a ocupat Afganistanul: vrem să ajutăm poporul afgan să construiască cea mai minunată societate umană, societatea comunistă. Era acelaşi Afganistan care, bucurându-se de un semnificativ ajutor sovietic, cu cinci ani în urmă devenise Republica Democratică Afganistan. Eterna poveste este ce ne-a spus nouă George W Bush, în 2011, în momentul în care miile de soldaţi americani (şi nu numai) au atacat peste noapte Afganistanul: dorim să-i pedepsim pe cei care ne-au rănit orgoliul, dărâmând turnurile gemene din inima Americii şi, totodată, să democratizăm această ţară aflată sub teroarea talibanilor.

Britanicii s-au retras după circa 30 de ani de sălbatică oprimare a populaţiei afgane şi după un al treilea război nimicitor. Fără să-i asigure înalta civilizaţia promisă, în ianuarie 1919 Marea Britanie a fost nevoită să recunoască independenţa Afganistanului şi şi-a luat acasă atât trupele de ocupaţie, cât şi partea de administraţie pe care o instalase la Kabul.

Sovieticii, după 10 ani de război continuu, au plecat fără a instaura comunismul în Afganistan Au lăsat în urmă o ţară răvăşită, dezorientată politic şi mai săracă decât în 1978. Americanii s-au retras şi ei, în pas alergător, după 20 de ani de bătălii într-un război neconvenţional, după imense pierderi financiare şi umane (2.448 de vlăstare ale Americii întoarse acasă în sicrie, peste 20.000 răniţi răspândiţi prin spitale ale Americii şi Europei şi peste 30.000 militari care, taraţi psihic, şi-au luat viaţa după întoarcerea în State), fără să-şi atingă scopul în lupta cu talibanii şi fără a reuşi, aşa cum promiseseră, democratizarea ţării prin puterea armelor.

Talibanii, mai puternici ca niciodată, au reluat controlul ţării la numai câteva zile de la retragerea forţelor armate aliate, urcaţi victorios pe maşinile blindate părăsite de americani înaintea retragerii sau vândute în timp noii armate a Afganistanului.

Eterna poveste este minciuna!

Adevărul

Cu totul şi cu totul altceva căutau în Afganistan cotropitorii. Ce anume, ne arată Ahmad Shah Katawazai, membru al Academiei de Ştiinţe din Afganistan, fost diplomat la ambasada Afganistanului în S.U.A.: „Rupt de patru decenii de război și de sărăcie disperată, se crede că Afganistanul stă pe una dintre cele mai bogate rezerve de minerale din lume. Valoarea acestor resurse a fost estimată la aproximativ 1-3 trilioane de dolari. Afganistanul are imense rezerve de aur, platină, argint, cupru, fier, cromit, litiu, uraniu și aluminiu. Smaraldele, rubinele, safirele, turcoazul și lapis lazuli de înaltă calitate ale țării au fermecat de mult piața pietrelor prețioase. Studiul Geologic al Statelor Unite (U.S.G.S.), prin cercetarea sa științifică extinsă asupra mineralelor, a concluzionat că Afganistanul poate deține 60 de milioane de tone metrice de cupru, 2,2 miliarde de tone de minereu de fier, 1,4 milioane de tone de elemente de pământuri rare (REE), cum ar fi lantanul, ceriu, neodimium și silicoaluminaţi, aur, argint, zinc, mercur și litiu.(…) U.S.G.S. estimează că depozitele Khanneshin din provincia Helmand vor produce 1,1-1,4 milioane de tone metrice de REE. Unele rapoarte apreciază că resursele REE din Afganistan sunt printre cele mai mari de pe pământ”[1].

S-a încercat exploatarea în beneficiu propriu a acestor resurse? Indiscutabil. De fiecare dintre cotropitori? De fiecare. De-ar fi să prezentăm exemplul SUA, conform Associated Press, din 11 septembrie 2011 şi până în aprilie 2021, în Afganistan au fost ucişi 3.846 de contractori americani. Mai mulţi contractori decât militari angajaţi în luptele directe cu oponenţii afgani!

Ce căutau contractorii unchiului Sam în îndepărtatul Afganistan? Unii, şi nu puţini, asigurau cele necesare vieţii militarilor din bazele forţelor armate. Dar alţii, destul de mulţi, erau trimişii companiilor americane interesate de exploatarea bogăţiilor solului şi subsolului afgan. Nicio ţară din lume nu ocupă un teritoriu numai pentru a cheltui nişte miliarde şi pentru a sacrifica viaţa unor tineri. Fiecare investiţie se doreşte a fi recuperată cu profit maxim. În această devastatoare penurie de resurse, bogăţiile Afganistanului ofereau această posibilitate.

Ashraf Ghani, fost profesor în Baltimore, Maryland, la Johns Hopkins University, preşedinte al Afganistanului între septembrie 2014 şi august 2021 (şapte ani sub directă supraveghere americană), a promis o deschidere largă a activităţii de minerit, susţinând exploatarea intensivă a bogatelor resurse autohtone împreună cu noii aliaţi. Iată ce ne spune, pe această temă, acelaşi Ahmad Shah Katawazai citat mai devreme: „La scurt timp după preluarea funcției, Ghani a spus că va transforma economia afgană prin minerale. Dar până acum s-a făcut puțin în ceea ce privește sectorul mineralelor, iar exploatarea minieră rămâne neatinsă într-o mare măsură”.

Ca urmare a opoziţiei disperate, de cele mai multe ori cu preţul vieţii, din partea dârzei populaţiii afgane (şi nu a talibanilor care în anumite circumstanţe au fost tentaţi să cedeze unor promisiuni), nici britanicii, nici ruşii şi nici în vremea din urmă americanii nu au putut exploata intensiv, în beneficiu propriu, bogăţiile pământului afgan. Astfel, de fiecare dată, cheltuielile proprii cu războiul au depăşit cu mult profiturile. Motiv pentru care, pe rând, cotropitorii s-au şi retras.

Cât a pierdut America

În cei 20 de ani de prezenţă în Afganistan, Statele Unite au consumat peste două trilioane de dolari (2.26 trilioane!). Mai pe înţelesul nostru, cei nefamiliarizaţi cu asemenea cifre gigantice, Statele Unite au cheltuit 300.000.000 $ în fiecare zi, timp de două decenii sau, în acelaşi interval de timp, echivalentul a 50.000$ pentru fiecare dintre cei 40 milioane de locuitori ai Afganistanului.

O sumă imensă din bugetul SUA va fi plătită şi după retragerea completă a trupelor de pe teritoriul afgan. Numai îngrijirea medicală post război a veteranilor seestimează că va costa 296 miliarde$![2].

Cât a câştigat America

Cât a câştigat SUA de pe urma războiului din Afganistan? Nu există un răspuns clar, în pofida multitudinii de studii efectuate pe această temă. Din care motiv nu s-a putut afla profitul net sau de ce nu trebuie să cunoaştem noi cifrele, nu ne spune nimeni. În schimb, se apreciază, oficial, că cel mai mult au avut de câştigat contractorii împlicaţi în tenebrele unui război atât de îndelungat. Mai mult, Linda Bilmes, profesoară de politici publice la Harvard, afirma într-un studiu pe această temă că pe toată durata războiului ceea ce a caracterizat afluienţa de fonduri către contractorii din teatrele de operaţiuni din Afganistan a fost frauda. O imensă fraudă. „Întregul sistem a fost creat într-un mod care să permită contractanţilor să jefuiască guvernul” [3], afirmă ea.

Se păstrează o tăcere totală asupra câştigurilor gigantice ale fabricanţilor de armament, de muniţie şi de tehnică de luptă. Ca urmare a războiului, timp de două decenii depozitele lor nu au mai fost supraaglomerate cu produse nevândute aflate în curs de uzură tehnică şi morală. Cercetările pentru noi repere militare şi fabricare unora cu încorporarea celor mai noi tehnologii au putut fi finanţate datorită acestui război. Iar proprietarii marilor companii din domeniu au prosperat.

Himera

În douăzeci de ani afganilor li s-a vândut o himeră. O întreagă generaţie de tineri s-a hrănit cu ea. Chiar şi atunci când a fost clar că ocupanţii nu vor mai rezista pe poziţii, himera a fost alimentată cu vise pe cât de nerealiste, pe atât de periculoase. Într-o ţară în care puterea talibană era prezentă şi Sharia făcea legea pe un vast teritoriu, într-o ţară în care femeile nu aveau niciun drept, unde execuţiile pentru adulter şi tăiatul mâinii pentru furt erau la ordinea zilei, se promitea egalitatea totală dintre femei şi bărbaţi, accesul la educaţie pentru toţi copiii indiferent de sex, libertate în de a asculta orice fel de muzică, dreptul de a folosi internetul etc.

Acum, lumea este zguduită de imaginile unei ţări devastate. A unei ţări bântuite de disperarea celor care îşi văd viitorul promis spulberat peste noapte, de frica de moarte a acelora care au colaborat în vreun fel cu ocupanţii şi de impulsul de nestăpânit al fugii cât mai departe prin orice mijloace, al evadării din capcana mortală.

Confruntaţi cu dezastrul şi obligaţi să conducă ţara, talibanii promit unele concesii: „vrem să vă asigurăm că Afganistan nu este un câmp de luptă; toată lumea este iertată; vom respecta drepturile femeilor în conformitate cu sharia” [4].

Poate vă întrebaţi care sunt „drepturile femeilor în conformitate cu sharia”. Iată-le:·

– Femeile nu ar trebui să fie văzute pe stradă nesupravegheate, fără o rudă de sânge sau fără a purta burka, îmbrăcămintea care le acoperă întregul corp;

– niciun bărbat nu ar trebui să audă pașii unei femei, astfel că pantofii cu toc înalt nu ar trebui să fie purtați;

– femeile nu trebuie să vorbească tare în public;

– femeile nu au voie să privească pe stradă din casă;

– toate ferestrele de la parter și etaje ar trebui să fie vopsite sau acoperite;

– femeilor li se interzice fotografierea, filmarea sau ca imaginea lor să apară în reviste, ziare, la radio sau televiziune;

– femeile nu au voie să apară la balcoane și nici să poarte bijuterii;

– acestea nu au voie să-și vopsească unghiile și își vor pierde un deget dacă o vor face;

– fetele nu au voie să meargă la școală, iar școlile pentru fete vor fi închise [5].

Consecinţe

Afganistn 20012Pierderea credibilităţii Americii (Cel mai lung război dus de Statele Unite se încheie astfel cu o victorie spectaculoasă a talibanilor care va întina pe termen lung imaginea celei mai mari puteri mondiale, scrie agenția France-Presse). Învinuirea afganilor pentru dezastru generat de retragerea americană fără o pregătire serioasă a evitării destabilizării ţării („Le-am dat toate șansele să își determine propriul viitor. Nu am putut să le oferim însă și voința de a lupta pentru acel viitor. Există câteva unități și soldați afgani foarte curajoși și capabili din forțele speciale, dar dacă Afganistanul nu este capabil să opună acum o rezistență reală talibanilor, nu fi vor fi șanse nici într-un an, nici în cinci ani sau în 20 de ani de prezență americană acolo […] Nu au vrut să lupte pentru viitorul lor”, declara Joe Biden).

Alte consecinţe? Haos, abuzuri, crime, pericolul unui război intern distrugător şi o rană imensă în fiinţa poporului afgan. O rană prin care, într-o hemoragie umană de necontrolat populaţia îngrozită aleargă spre afară. Spre oriunde crede că poate găsi o minimă siguranţă pentru viaţa de azi şi o geană de speranţă pentru ziua de mâine.

Situaţia creată a oferit prilejul preşedintelui Putin, care a fost tăcut în ceea ce priveşte situaţia ultimelor zile din Afganistan, să dea o replică Americii. „Trebuie să înceteze […] această voinţă de a construi în alte ţări democraţia după modele străine, fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale sau religioase, ignorând complet tradiţiile conform cărora trăiesc alte popoare (…), Cred că aceasta este lecţia Afganistanului” [6], a spus Putin. Alături de el, la Kremlin, se afla cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Povestea Afganistanului poate fi apreciată ca „eternă” fiindcă, într-o variantă sau alta, ea a fost folosită pentru intervenţiile directe sau indirecte ale puterilor economice şi militare occidentale ori orientale în Egipt, Algeria, Yemen, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit, Siria, Irak şi ceva mai devreme în Jugoslavia. Aceeaşi poveste a stat la baza organizării exploziilor „populare” din Sahara Occidentală, Sudan, Djubuti, Cisiordania, Liban, Senegal, Mauritania, Gabon, Nagorno-Carabah, Somalia si, mai aproape de noi, în Ucraina.

Minciuna eliberării popoarelor, democratizării lor şi aducerii binefacerilor civilizatoare ale occidentului, rezistă de zeci de ani. Este ţinută în viaţă printr-un gigantic aparat de propagandă, cu cheltuieli imense, exploatându-se din plin dorinţa de mai bine a omului obişnuit. Nicăieri, chiar nicăieri, aceste promisiuni nu au fost onorate.

Şi peste tot, chiar peste tot, ţările ţintă au fost aruncate în haos iar populaţiile supuse unor suferinţe îngrozitoare.

[1] https://thediplomat.com/2020/02/afghanistans-mineral-resources-are-a-lost-opportunity-and-a-threat/

[2] https://www.aljazeera.com/economy/2021/8/16/the-us-spent-2-trillion-in-afghanistan-and-for-what

[3] https://www.marketplace.org/2021/08/16/military-umea este iertată, contractors-and-the-profits-of-war/

[4] https://www.hotnews.ro/stiri-international-24984290-talibanii-prima-conferinta-presa-kabul-vrem-asiguram-afganistan-nu-este-camp-lupta-toata-lumea-este-iertata-vom-respecta-drepturile-femeilor-conformitate-saria-despre-libertatea-presei-video.htm

[5] https://www.hotnews.ro/stiri-international-24990112-este-legea-sharia-cum-traduce-practica-pentru-femeile-din-afganistan.htm

[6] https://www.digi24.ro/stiri/externe/prima-reactie-a-lui-vladimir-putin-dupa-ce-talibanii-au-luat-controlul-in-afganistan-propriile-valori-nu-trebuie-impuse-altor-tari-1640389

Preluare: art-emis.ro / Autor: Teo Palade

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Un articol tradus din Corriere Della Sera reflectă PERFECT situația! Luciano Fontana (cel care l-a intervievat pe Vladimir Putin în 2015, unul dintre jurnaliștii de excepție – din punctul meu de vedere – pe care-i are publicația) nu s-a înșelat nici de această dată:

    Nu islamismul a câștigat după peste douăzeci de ani de război în Afganistan. Heroina a câștigat. Ar fi o greșeală să-i numim luptători islamiști: talibanii sunt traficanți de droguri.

    Dacă citiți rapoartele UNDC (biroul ONU pentru droguri și criminalitate) din ultimii cel puțin douăzeci de ani, veți găsi întotdeauna aceleași date: peste 90% din heroina mondială este produsă în Afganistan. Aceasta înseamnă că talibanii, împreună cu narcos din America de Sud, sunt cei mai puternici traficanți de droguri din lume. În ultimii zece ani au început să joace un rol foarte important pe piața de hașiș și cea de marijuana. Deși această afirmație poate părea exagerată, eu cred că se vorbește despre Afganistan evitând principala dinamică a conflictului, ignorând sursele primare de finanțare a războiul și, prin urmare, conturând o idee incompletă despre această țară îndepărtată, veșnic în război, din care lipsește elementul central: opiul.

    Războiul din Afganistan este un război al opiului. Înainte de orice, de școlile coranice, de obligația de a purta burqa, înainte de miresele-copii, talibanii sunt traficanți de droguri care adoptă un moralism absolut în privința consumului și a cultivării drogurilor, pe care au pretins că le interzic în 2001.

    Aici intervine una dintre cele mai grave erori ale Administrației americane: în 2002, generalul Franks, primul care a coordonat invazia Afganistanului de către trupele terestre americane, a declarat: „Nu suntem un commando anti-drog. Nu aceasta este misiunea noastră”. Mesajul se adresa baronilor opiului, îndemnându-i să nu rămână alături de talibani, cu încurajarea că Statele Unite le vor permite să cultive în continuare. James Risen, în 2009, a scris în New York Times un articol în care a subliniat că cei care s-au alăturat trupelor americane nu au fost incluși pe lista neagră a traficanților de heroină a Pentagonului pentru a fi arestați.

    Lucrurile au mers oricum prost pentru aceștia, deoarece odată cu prezența militară americană, afacerile contrabandiștilor cu opiu, care aveau nevoie de mișcări rapide, au fost blocate, inspectate în mod constant, autorizate sau nu de către militari. Talibanii, pe de altă parte, erau capabili să ofere aprovizionare și deplasări rapide și, mai mult decât atât, au început să dubleze taxele pentru producătorii care nu lucrau pentru ei. Până la urmă își cultivă direct propriile plantații. Ajung la gestionarea directă a traficului.

    Acest lucru începuse deja să fie făcut de către mujahedini, susținuți de Occident în războiul împotriva sovieticilor. Țăranii cultivatori nu au nicio alternativă: mollahul Akundzada, imediat după retragerea Armatei Roșii din 1989, a înțeles că nu mai era nevoie să ia 10% taxă de protecție de la traficanții de heroină, când puteau deveni chiar ei, războinicii lui Allah, cei care gestionează traficul. El a ordonat ca întreaga vale Helmand, din sudul Afganistanului, să fie cultivată cu opiu și oricine se opunea, continuând să crească rodii sau grâu prin acordarea de subvenții de stat, era înlăturat. Rezultatul a fost producerea a 250 de tone de heroină. Akundzada este acum listat ca important lider taliban și este unul dintre cei mai proeminenți traficanți din lume. Ierarhiile interne talibane (inclusiv cele religioase) sunt dominate din ce în ce mai mult de traficanți, care primesc sarcini importante și au posibilitatea de a comunica cu cei mai capabili lideri militari și cu personalitățile religioase.

    Heroina talibană aprovizionează Camorra, ‘Ndrangheta și Cosa Nostra, cartelurile rusești și Cosa Nostra americană, precum și toate organizațiile de distribuție din SUA – cu excepția mexicanilor, care încearcă să devină independenți de opiul afgan (cu dificultate, deoarece heroina din Sinaloa este mai scumpă decât heroina afgană).

    Pe ruta Afganistan-Pakistan-Mombasa (Kenya), talibanii aprovizionează și cartelurile de la Johannesburg, din Africa de Sud, o altă piață imensă. Afganii furnizează heroină și celor de la Hamas, o altă organizație care se finanțează (și) cu hașiș și heroină, și care a comunicat: „Felicităm poporul islamic afgan pentru înfrângerea ocupației americane pe întreg teritoriul Afganistanului și pe talibani pentru victoria care vine la apogeul unei lungi bătălii care a durat 20 de ani”. Acestea sunt alianțe aparent politico-ideologice, dar de fapt sunt carteluri criminale.

    Piața chineză nu este încă cucerită, dar ambiția talibană se îndreaptă spre Orient, inclusiv spre Japonia (Yakuza se aprovizionează din Laos, Vietnam și Birmania) și, mai presus de toate, spre Filipine, care au o piață înfloritoare și primesc marfa pe filieră birmaneză. Aceasta din urmă, la fel ca heroina chineză, este gestionată direct de armată și, prin urmare, poate conta pe o producție rapidă și eficientă pe care cartelurile forțate să dea mită deseori nu reușesc să o obțină. Valoarea maximă istorică estimată pentru producția de opiu a fost atinsă în 2017, cu 9.900 de tone, cu o valoare de aproximativ 1,4 miliarde de dolari, dar, după cum a raportat UNODC, dacă luăm în considerare valoarea tuturor drogurilor – hașiș, marijuana și heroină, economia ilicită a țării a crescut în acel an la 6,6 miliarde de dolari.

    Gretchen Peters, reporterul care a urmat îndeaproape legătura dintre heroină și talibani, observa în cartea sa, ”Semințele terorii”: „Cel mai mare eșec în războiul împotriva terorii nu este că Al-Qaeda se reorganizează în zonele tribale din Pakistan, planificând, probabil, noi atacuri asupra Occidentului. Mai degrabă este incapacitatea organelor de aplicare a legii din Occident de a întrerupe fluxul de bani care menține rețelele pe linia de plutire”.

    Gherilele FARC columbiene au reușit să țină pasul cu armata, ocupând 26% din teritoriu, iar puterea lor economică se baza pe cocaină. Deși cele două gherile și cele două evenimente nu sunt comparabile, este esențial să înțelegem că războaiele împotriva drogurilor nu pot fi câștigate cu intervenții de ocupație sau cu războiul clasic împotriva drogurilor: arderea plantațiilor, pedepsirea fermierilor, arestarea traficanților.

    Talibanii au schimbat scena internațională. Din anii 1960 până în anii 2000, Cosa Nostra și mafia din Marsilia au importat heroină din Asia de Sud-Est; monopolul opiului se afla în Indochina, în triunghiul Birmania-Laos-Thailanda. Acum talibanii le-au luat locul, lăsând o piață reziduală în Asia de Sud-Est, cu o cotă de piață variindde la 1% la 4%. Statele Unite, dându-și seama că seniorii opiului îi trădează și că liderii traficanților au devenit talibani, au cheltuit 8 miliarde (sursa: Reuters) pentru eradicarea plantațiilor de mac. O greșeală fatală, deoarece fermierii afgani s-au alăturat imediat talibanilor. Ce paradox: Statele Unite au luptat investind miliarde de dolari împotriva unei gherile care s-a finanțat prin vânzarea de heroină cetățenilor americani.

    Prima și a doua piață de heroină din Europa sunt Marea Britanie și Italia. Guvernele occidentale au ignorat dintotdeauna dezbaterea pe marginea drogurilor. Drogurile nu sunt un simplu viciu sau o derivă (i)morală: calitatea vieții se înrăutățește, concurența distruge echilibrul. Atât privilegiatul occidental, cât și țăranul disperat din Orientul Mijlociu au acces la droguri: fără ele, lipsa de sustenabilitate a vieții i-ar zdrobi. În timp ce pandemia Covid-19 se dezlănțuia anul trecut, cultivarea macului a crescut cu 37%. Cu cât viața este mai grea în această lume, cu atât va crește nevoia de droguri și cu atât traficanții vor obține profit.

    Aceasta este o regulă asupra căreia nu veți găsi nicio dezbatere în aceste zile. Și, nota bene, talibanii nu vând doar cartelurilor: medicamentele analgezice nu pot fi produse fără opiu. Fără opiu, fără morfină și fără codeină. Acum, companiile farmaceutice achiziționează opiu de la producători autorizați, dar aceștia cumpără din ce în ce mai mult de la companii indiene care se aprovizionează direct din Afganistan. Talibanii decid, deci, în privința analgezicelor și a medicamentelor psihiatrice din lume. În 2005, președintele Karzai declara: „Fie Afganistanul distruge opiul, fie opiumul va distruge Afganistanul”. Exact așa a fost. Dar Karzai însuși a fost unul dintre baronii opiului și majoritatea declarațiilor sale au fost doar o fațadă. Fostul președinte a fost unul dintre cei mai mari proprietari de rafinării afgane de opiu. De fapt, el spunea: „Vom distruge opiul produs de talibani și îl vom păstra pe al nostru”.

    Pe scurt, monopolul acestui drog nu poate fi ignorat, războiul a fost câștigat de cei mai buni traficanți.

    Noile generații de talibani sunt identice cu cele vechi, cu o diferență substanțială: vechii talibani vedeau în mujahedinii antisovietici niște eroi, noii talibani văd în marii traficanți un punct de referință, ei fiind cei care au schimbat soarta războiului. Talibanii folosesc legea islamică pentru a crea un regim autoritar, necesar traficului lor. În urmă cu douăzeci de ani, drogurile erau vândute doar în afara granițelor. Acum se vând și intern. Dependența de droguri în Afganistan este o epidemie pe care nimeni nu a luat-o în considerare și care crește în fiecare an, iar talibanii profită de aceasta: tinerii recruți au acces la hașiș, dar li se oferă și oportunități de acces la heroină: ”alăturați-vă milițiilor noastre și veți avea heroină” este îndemnul ocult (de neimaginat acum douăzeci de ani) al caporalilor talibani. Când consumul îi reduce la statutul de larvă, soldații sunt îndepărtați ca niște zombi uzați. Privind la soldații americani, cu vehiculele lor blindate și cu elicoptere, ai impresia că ai în fața ochilor o armată foarte bogată, în comparație cu păstorii cu barbă lungă și cuțite ruginite. Ei bine, Statele Unite au cheltuit 80 de miliarde de dolari în douăzeci de ani de război pentru a instrui armata afgană, pentru a organiza ofițeri locali, trupe, polițiști și judecători; talibanii, în douăzeci de ani, au câștigat peste 120 de miliarde de dolari din opiu. Care a fost, până la urmă, armata cea bogată?

    Talibanii câștigători nu vor avea însă pace. Următorii lor dușmani vor fi iranienii. Iranul are nevoie de heroină ca de benzină, iar heroina consumată la Teheran provine din Afganistan. Traficanții iranieni vor să poată controla heroina afgană, să fie ei – și nu turcii, libanezii (și kurzii) – cei care fac afaceri cu Europa. Vor nu doar ca Hezbollah să devină unic instrument al traficului de hașiș și heroină, ci vor și să controleze opiul afgan, iar talibanii vor fi în curând ținte de doborât pentru a fi înlocuiți cu oamenii iranienilor. Iranul este o țară devorată de epidemia de heroină, dar asta este o altă poveste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.