Ce frumos arde casa!

0

Ca să înțelegem criza politică actuală din România, este necesar să revedem definirile constituționale ale funcțiilor principale din stat. De președinte, premier și care este menirea partidelor politice, după legea fundamentală a republicii. N-o să rostesc nume, fiindcă sunt limbrici în contextul istoriei.

Președinte – ART. 2. „(2) Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”, ARTICOLUL 80. „Rolul Preşedintelui. (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

A respectat și respectă președintele în exercițiu litera și spiritul Constituției? Eu zic că nu. Trăiește într-un abuz de funcție permanent. Normal, ar trebui demis.

Să luăm premierul. ARTICOLUL 54. „Fidelitatea faţă de ţară. (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră. (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”.

Dincolo de orice considerație politică, a apărat primul-ministru interesele României? Ce s-a întâmplat este de-o evidență crasă, țara a fost supra-îndatorată cu „fidelitate”, iar prețurile au crescut irațional odată cu stagnarea salariilor și pensiilor. Reprezintă un mister pe ce și unde s-au dus miliardele împrumutate cu frenezie de pocherist. Normal, n-ar mai avea ce să caute în palatul Victoria.

Partidele politice – ARTICOLUL 8. „Pluralismul şi partidele politice. (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei”.

Dacă un partid nu urmărește interesele propriilor alegători, în principal suveranitatea națională, iar, în secundar, a celorlalți cetățeni, înseamnă că are o problemă. Ori este desprins de realitate, ori este sinucigaș. Iar tendința de aneantizare este imprimată de conducerea formațiunii, voit sau nevoit.

Câți votanți și din ce partide vor supra-îndatorarea României, ceea ce dinamitează suveranitatea? Am scos din calcul fanaticii. Scăzându-i și pe cei interesați direct de acțiunea care are datele unui asasinat economic, logica spune că nu-s mușterii.

Desigur, e necesară o linie de demarcație între partidele de opoziție și cele de la putere. Dacă arcul guvernamental e interesat, fie și în pofida intereselor directe ale alegătorilor, să apere starea de fapt, că la atât se pricep, ar fi rațional ca partidele din opoziție să încerce, prin orice mijloace, să îndrepte starea de lucruri, să-i alunge de la guvernare pe cei care sunt un pericol public. Mai ales când au o ocazie favorabilă.

Ce observăm? Că principalul partid de opoziție nu dă semne că este interesat de schimbarea situației, ba chiar îl consideră pe premier un bun agent electoral al său, din perspectiva viitoarelor alegeri. Crede că este favorabil să umfle procentele partidului prin nenorocirile pe care le produce. Numai că este o fisură în raționament, pe ideea că electoratul nu pricepe, dar pricepe și o să-i usture în viitor – e ca și cum menirea unui partid e să stea să vadă impasibil cum arde un cartier de case, liderii să se gândească ce util arde, lasă că o să le fie ok lor, mai încolo, fără să le pese de tragedie, de valorile pierdute, de viețile distruse. Seamănă cu Nero, care privea satisfăcut arderea Romei. Este observabilă o complicitate perversă între piromani și cei care refuză să încerce să stingă focul. „Ce frumos arde casa!”, parcă ar vrea să strige românii, ca liderii să-și armonizeze jocurile subterane. Normal, ar trebui îndepărtați din viața publică.

Am folosit de trei ori cuvântul normal, lângă descrierea a ceea ce s-ar impune făcut. Sunt încredințat că, mergând la esență, mi-am făcut datoria de intelectual. În rest, depinde de cetățeni cât se mai lasă prostiți. Cât îi mai rabdă.

Autor: Alexandru Petria

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.