Două treimi dintre români cred că ţara e într-o situaţie mai rea decât în urmă cu 30 de ani, jumătate că va fi și mai rău

4

Să spui că românii regretă astăzi „comunismul”, așa cum au făcut chiar sociologii, dar mai ales presa – care nu se sinchisește niciodată să producă sentințe definitive – e o afirmație pe cât de absolută, pe atât de arbitrară. Românii regretă anumite elemente ale regimului pe care îl numim „comunism”, pe care, de altfel, le și punctează, precum siguranța locurilor de muncă și cea socială, în genere, continuând să deteste altele.

Însă percepția că țara merge într-o direcţie greşită, exprimată, ca regulă, în aceleași sondaje, este cât se poate de reală.

În sondajul INSCOP realizat acum, spre sfârșitul toamnei lui 2021, mai bine de 60% dintre români sunt de părere că se trăieşte mai rău în România anului 2021, decât înainte de Revoluţie. De vină pentru faptul că un procent atât de mare vede prezentul şi viitorul în termeni negativi ar fi nu doar pandemia, ci și criza economică şi politică din ţară.

Este adevărat că regimul comunist, ca întreg, a rămas încă un reper în viaţa românilor, dar această raportare are dreptul la diferențe, iar compararea prezentului cu „Epoca de Aur” se face de către români pe diverse paliere. De exemplu, românii se raportează la locurile de muncă sau la locuințe, ajungând să regrete, într-adevăr „Epoca de Aur”, pentru că pe atunci nu existau şomeri, iar statul îţi oferea o locuinţă pentru care se plătea o sumă modică.

„Puteai să trăieşti decent. Frigiferul plin de carne, n-aveam probleme. Şi de toate erau”, „Cel puţin aveam un serviciu asigurat. Case ni se ofereau de la stat” sau „Atunci aveai o siguranţă, un serviciu. Ştiai că dacă îşi văd de treabă la locul de muncă, puteam ieşi la pensie”, sunt câteva dintre părerile oamenilor.

Capitalismul a venit cu prosperitate pentru puțini și probleme în plus pentru cei mulți, care de data asta țin de supraviețuire. Studiu arată că aproape două treimi dintre români spun că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani.

„Dacă am compara aceste date cu o măsurătoare pe care am făcut-o în urmă cu 7 ani, în 2014, constatăm că atunci românii erau puțin mai optimiști în legătură cu viitorul și în legătură cu prezentul în comparație cu trecutul” – Remus Ştefureac, director INSCOP.

Cauzele pentru care un segment larg de populaţie face încă o asemenea comparaţie sunt multiple. „Nesiguranţa şi provocările coşului zilnic, lipsa de perspectivă asupra a ceea ce înseamnă ajutor pot să determine o persoană să gândească ca şi cum nu are suport extern, ca şi cum încrederea în organele statului nu mai există – Jeni Chiriac, psiholog.

„Datele au fost culese într-un context de criză multiplă: criză pandemică, sanitară, care se întinde deja de un an și jumătate, o criză economică, socială, facturi, creșteri și, evident, o stare de anxietate. Peste toate acestea s-a suprapus o criză politică absolut inexplicabilă la 8 luni după constituirea unei coaliții de guvernare” – Remus Ştefureac.

Economiştii au propria explicaţie. „Era o lume împărțită în două: niște oameni, foarte puțini, care o duceau mult mai bine decât ceilalți. Și foarte mulți oameni care o duceau foarte rău. Nu se găsea mâncare, totul era raționalizat. Se lua curentul o dată pe zi. Aveai apă caldă o dată pe săptămână” – Cristian Păun, economist.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 45% dintre români cred că peste 30 de ani situaţia ţării va fi chiar mai rea decât în prezent.

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Nu-s de mirare asemenea raționamente! Problema este că peste încă 30 de ani, România NU va mai exista și nu pentru că o afirm eu, ci pentru că în interiorul politicii noastre interne există și o anumită direcție externă, o direcție căreia nu-i suntem suficient de puternici pentru a-i rezista și nici suficient de independenți spre a acționa așa cum ne dorim. Există o mare disproporționalitate între națiunea română și forțele economice și militare occidentale, deoarece dacă ar fi să analizăm trecutul istoric (pentru a ne înțelege mai bine prezentul și-a reuși să ne intuim viitorul) atunci e bine de știut că România a fost o țară care a promovat un tip special de cultură, care a acceptat și a dezvoltat potențialul intelectual al altor țări. Folosesc timpul trecut, fiindcă în vremurile actuale NU mai dispunem de o astfel de capacitate. Cu toții știm foarte bine că Albania independentă a fost creată în 1913 pe meleagurile noastre, că independența Bulgariei s-a realizat și prin contribuția unei școli intelectuale ce acționa la București, că România a participat la eliberarea Bulgariei alături de trupele rusești în războiul din 1877-1878, perioadă în care Serbia însăși a beneficiat inclusiv de influența românească. Am jucat acest rol pentru că am fost o cultură de sinteză, adică latini cu influențe slave, maghiare și turce semnificative, reușind să folosim acest amalgam pentru a crea intelectuali proeminenți, intelectuali de care astăzi NU mai dispunem.
    Din punct de vedere sociologic, elita orientală (reprezentanții politici) tinde constant să se detașeze de propriul popor, atașându-se în schimb puterii dominante globale, care este civilizația occidentală. Decalajul dintre elită și masă, care devine un risc pentru elită însăși, se datorează nu dizabilității structurale sau lipsei de acumulare intelectuală și materială, ci modelului general de dezvoltare al lumii moderne.
    România actuală a pierdut avantajele care decurg din apartenența sa la imperiul sovietic. Care ar putea fi avantajele? Astăzi, când toată propaganda oficială dă vina pe epoca sovietică, trebuie să încercăm să regândim acest context. Imperiul sovietic era în primul rând un imperiu spațial. Granița sa de vest se afla la Berlin, iar estul, lângă coasta Japoniei. Fiind un imperiu spațial, URSS a dat României ceea ce îi lipsea cel mai mult în dezvoltarea sa istorică, și anume timpul. Poate părea o idee ciudată, dar la o privire mai atentă, putem întrezări adevărul că statele mari sau, mai bine spus, imperiile, au capacitatea de a metaboliza spațiul și timpul, adică de a transforma spațiul în timp și timpul în spațiu. România avea nevoie, pentru armonie și suveranitate, să crească și să negocieze relații corecte cu Occidentul, cu o serie de civilizații mai avansate din punctul de vedere al ritmului de dezvoltare. Acest decalaj de ritm istoric a fost compensat de spațiul geopolitic enorm pe care URSS și aliații săi l-au pus între ei, pe de o parte și lumea occidentală, pe de altă parte. Odată ce Zidul Berlinului a căzut, un element al spațiului, timpul geopolitic, comprimat și națiunile europene s-au trezit la sfârșitul istoriei. Or, sfârșitul istoriei a reprezentat doar transfigurarea cronologică a pierderii spațiale a Imperiului sovietic.
    În afara acestui răgaz spațiu-timp, România NU se va putea dezvolta de acum înainte. În ritmurile globale, România este sortită pierderii timpului, dacă nu chiar a spațiului … În zilele noastre, fenomenul renașterii imperiale globale se referă în primul rând la China, iar Rusia ajunge pe locul doi. Spre deosebire de URSS, China evoluează (aparent cel puțin) în sens invers: „produce” timp, deoarece este lansată într-o cursă irezistibilă contra cronometru spre Vest, iar acest timp pare să aducă beneficii ale spațiului, fiindcă își produce propriul spațiu de dezvoltare. „Insula Muncii” continentalizează lumea.
    În contextul geopolitic global actual, România nu poate decât să spere la păstrarea potențialului natural tradițional al relațiilor dintre elită și masă, ca o condiție prealabilă pentru o viitoare reconstrucție a structurii suverane a statului român, reconstrucție care se va produce sub alte auspicii decât cele cunoscute până acum. „Viitorul este al spațiilor largi” spunea unul dintre marii filosofi contemporani. Da, e adevărat, numai că românii nu vor mai beneficia nici de spațiu și nici de timp pentru a-l crea și MAI ALES pentru a-l prelucra.

  2. Nu se găsea mâncare, totul era raționalizat.—-Fals , se gasea dar nu de toate. Nu au fost toate rationalizate.
    Aveai apă caldă o dată pe săptămână—-Fals, se oprea uneori, dar aveam.

    Socialism , nu comunism!

  3. Redau aici comentariul de pe ActiveNews al unui cititor, pe care-l consider o radiografie excelentă a României postdecembriste!!!

    „România e o glumă. Proastă. Glumă proastă. Cât de proastă e, de fapt, România, constatăm pe pielea noastră în fiecare zi. Înainte de a vă inflama: România nu e singura proastă. Ca România sunt cam toate țările „civilizate”. Unii dărâmă statui (Amerika, draga de ea), alții ard cărți (Canada, Găgăuzia Americii), alții îi interzic pe Haydn și Beethoven în universități (Ză UK)… măcar în România nu se ard cărți (că lumea nu mai citește decât croll-ul cu morții și manualul mașinii de spălat), nu se interzic cursuri în facultăți (că și-așa sunt vai de mama lor, au ajuns studenți de la Medicină să fie incluși în categoria analfabeților funcțional iar noțiunile de fiziologie elementară tre’ căutate pe net), se ridică statui, nu se dărâmă (baronu’ Bruckenthal ot Turcan, de pildă, ce om! CE OM!)…
    … și:
    – părinții nu au o problemă în a-și trimite la școală copiii cu botnița pe față, ignorând autist pericolele reprezentate de lipsa oxigenului pentru capacitățile cognitive și, în ultimă instanță, pentru sănătatea și, uneori, viața copiilor lor
    – protestele românești se rezumă la lozinci versificate, lălăieli patetice gen „noi de-aicea nu plecăm…” exprimate dezlânat, plictisit, parcă în abia-așteptarea momentului în care autorizația de protest va expira iar ei vor putea, în sfârșit, să plece acasă, cu conștiința împăcată că „am făcut-o și pe asta”
    – nu există nici urmă de inițiativă civică concertată ca protest efectiv și cu urmări cuantificabile, de tipul „asociația românilor ne(mai)plătitori de impozite”
    – românii sunt mai degrabă dispuși să-și sară unul altuia la beregată întru apărarea convingerilor proprii decât să caute sursa disensiunilor și s-o elimine
    Politica făcută pe carourile alb-roșii ale feței de masă din cârciumă e ceea ce definește civismul românesc al ultimilor 30 de ani, iar micul și berea, acești Barna și Arafat ai aparatului digestiv național, reprezintă stimulentul intelectual autohton generator de politici cavernicole, întâmpinate de cetățeni fie cu resemnare, fie cu hăhăituri groase, mustoase, fie cu dezinteresul manifestat față de gândacul care se strivește de parbriz.
    S-a ajuns în situația paradoxală ca presa „nemiluită” (apud maestrul Ion Cristoiu) să fie citită cu pasiune de cei care, oricum, sunt convinși de adevărurile enunțate acolo și să fie ignorată de cei care ar trebui să învețe că adevărul emis de Stat este întotdeauna relativ și volatil, adaptându-se contextului favorabil „lor”, iar rezultanta unor asemenea situații este întotdeauna zero. Noi citim ceea ce deja știm că e adevărat, „ceilalți” citesc (mă rog…) sau urmăresc posturi TV care le confirmă convingerile inoculate de Stat și toată lumea e mulțumită pentru că deține propriul Adevăr.
    În ultimii 30 de ani au dispărut repere și modele, unul din ele fiind identitatea națională, apartenența la comunitate, fără a fi înlocuite iar consecințele asupra societății sunt dramatice – o anomie socială, cum a definit-o Durkheim, o instabilitate rezultată din prăbușirea valorilor și standardelor societății în ansamblul ei.
    Școala românească e praf și pulbere. Faptul că școala românească, statistic vorbind, e o fabrică de ratați sau emigranți nu mai e un secret pentru nimeni. Copiilor li se bagă în cap, în continuare, cu forța, date și noțiuni pe care nu știu să le aplice în viața de zi cu zi iar învățatul pe de rost a rămas singura metodă prin care se poate trece cu oarecare ușurință prin școală. Rezultatele se văd cu ochiul liber: rata abandonului școlar a crescut catastrofic, România are cei mai mulți analfabeți din Europa iar cei care termină un liceu sunt complet debusolați și se orientează – cei care o fac – spre cariere mai curând bănoase în perspectivă decât potrivite propriilor aptitudini. La sate, situația e și mai dramatică: școli insalubre, friguroase, cu latrine în curte, cu profesori care, dacă au fost pasionați odată, acum s-au blazat și au cedat presiunilor sistemului, cu copii provenind din familii sărace pentru care ceea ce primesc la școală, din milă, drept pomană (dacă primesc) reprezintă una din cele două mese pe zi (vorbim de COPII!) și lista ar putea continua dar finalul ei va rămâne același: cu indivizi grași, prosperi, cu ceafa dublă și gușa triplă, golani și derbedei supraponderali care decid, cu o suficiență grețoasă, câți bani vor primi școlile respective și care așteaptă să fie pupați în cur de tot corpul profesoral pentru că au catadiscsit să semneze aprobarea pentru două căruțe cu lemne de foc – ca să nu înghețe, chipurile, copiii în clase, dar nu și-ar trimite propriii copii, progenituri malformate hidos după chipul și asemănarea tatălui, să învețe în școlile respective.
    Abia aștept să văd, în școlile de la țară, activiști de-ai lui Cioloș ori Barna, parțial eclozații (cum îi numește Razvan Ioan Boanchiș) argumentând, cu mișcări elegante din încheietura mâinii, că vaca poate fi și bou sau că, de fapt, cocoșul poate deveni găină dacă doar vrea asta suficient de tare – și asta în fața unei clase de copii care-i vor privi cu gura căscată, întrebându-se ce naiba mulg ei, de fapt, în fiecare dimineață? Epic.
    România a căzut pradă unor adolescenți cretini, al căror mental se situează undeva la nivelul tânărului corporatist îndoctrinat, „aitist” prin (lipsa de) gândire, neo-marxist-ecologist adept al Gretei Thunberg, ea însăși un exemplu autist al unei specii ce degenerează implacabil atât fizic cât și intelectual, incapabil de a emite idei proprii, semidoct, necitit, cu un bagaj cultural aproape inexistent, desprins din producțiile TV de mâna a șaptea ce promovează ascensiunea pe scara socio-profesională prin scurtimea (sic!) fustei, adâncimea decolteului și atitudinea libidinos-detașată, asociată cu o frazeologie-tip compusă din sloganuri plate, fără conținut, de un snobism având o intensitate înspăimântătoare, cu lacune grave de limbaj și de cultură care duc la manelizarea și țiganizarea comportamentului prin afișarea, mai degrabă, a aspectelor ce țin de „bling-bling” întru ademenirea partenerului de sex, toate învelite într-o pojghiță mâzgoasă de corporatism stereotip de o idioțenie ce virează spre patologic iar toate acestea reprezintă, în fapt, realitatea unei societăți care și-a pierdut puținele valori și se lasă condusă de un neo-marxism visceral, cu colaterale penian-vaginale, compusă din indivizi decerebrați în ale căror caverne craniene golite de conținut se răsfrâng ecourile vagi ale Creației. Cu siguranță, Creatorul nu asta a avut în minte dar individul uman, cu apetența sa irezistibilă spre autodistrugere, a reușit, de-a lungul secolelor, să-și nege propria natură, sfidându-și Părintele, reducându-se pe sine la un organism pluricelular condus de cele mai elementare instincte: al foamei și al reproducerii.
    Și al fricii.
    Privind reclamele TV, preponderența o au medicamentele (oare nu există undeva o lege care interzice publicitatea la medicamente?) urmate de mâncare. Zeci și zeci de medicamente „noi”, în fapt aceleași dintotdeauna cu ambalajul colorat altfel, al căror statut mai are puțin și îl egalează pe cel al condimentelor (dați gust ciorbei dvs. cu câteva picături de gel antihemoroidal, medicamentul inteligent care intră pe gură și ajunge singur la ieșirea care, pentru alde Cioloș ori Cherecheș, e și intrare!).
    „Vrei să mănânci ca un porc, până îți explodează stomacul? Nici o problemă, pastila noastră te ajută să ai, chiar și așa, o digestie perfectă!”
    „Ficatul tău e franjuri din cauza exceselor? Nu te îngrijora! Pastila noastră, luată de trei ori pe zi, îți pune ficatul la muncă silnică, chiar dacă amărâtul e deja negru și funcționează în regim de avarie!”
    „Simți că arterele tale arată ca țevile de termoficare instalate acum 100 de ani? Colesterolul tău sare din scală? Avem soluția! Cumpără medicamentul nostru care îți garantează că poți să bagi în tine ca un nesimțit și după aia să te trântești pe canapea; colesterolul tău va scădea cu fiecare râgâit!”
    “Stai prea mult la birou și îți scârțâie toate articulațiile când mergi și tu pe jos 50 de metri până la pâine? Freacă-te cu crema noastră și vei putea să înțepenești în scaunul ăla până în Ziua Judecății de Apoi!”
    Singura obligație pe care o ai tu, cel care bagi pastile ca pe bomboane, este să „acesta este un medicament; citiți cu atenție prospectul”. Potrivit normelor în vigoare, producătorul trebuie să treacă acolo și posibilele reacții adverse și când vezi pomelnicul ăla chiar că nu-ți mai vine să bagi în tine mizeria aia. Dar oamenii bagă la greu pastile, cu sau fără motiv și dovada stă în numărul indecent de mare de farmacii care se deschid într-un ritm care îi face pe ăia de la Megaimage să pălească de invidie.
    Farmaciile au ajuns să facă promoții la medicamente – asta e deja boală curată. Se induce ideea absolut imbecilă că faci un gheșeft dacă iei prostia aia la 5 lei cutia în loc de 6,50 lei și, astfel, farmaciile s-au transformat într-un soi de supermarket, unde cauți super-oferte, nu produse de care, în mod normal, te-ai feri ca de-o gaură-n cap. Iar producătorii profită la greu de starea generală de anxietate, de depresia socială în care ne aflăm, de frica de moarte și aruncă pe piață valuri de porcării colorate atât de frumos încât, dacă aș avea un copil mic, n-aș avea curaj să intru cu el într-o farmacie, de teama ca ăla să nu creadă că a ajuns la magazinul de bomboane.

    Revenind.
    Vasilică Câțu. Definiția idiotului, prezentată în material, a fost inventată pentru el. Omul e un microb. Nu un virus, ci un microb. E zero. E nimic. Contează la fel de mult ca țiganul care-ți cere cinci lei când parchezi „ca să vă păzăsc mașîna, șăfu’…” E idiotul cu pix care semnează orice i se bagă sub nas de către Șeful-Lui-Marele-Om-Și-Bărbat-De-Stat…
    … Klaus Iohannis. Omul ăsta reprezintă Răul. La ora actuală, lăsând la o parte caracterul de libarcă al celor autointitulați „politicieni”, Iohannis este creatura care roade la temelia României, în tăcere, cu ură. Klaus Iohannis urăște și disprețuiește România și pe români și o face visceral, din tot sufletul său negru. I se citește pe chip, în grimasele scârbite, în încleștarea fălcilor, în privirea fixă care te duce cu gândul la camere cu pereți albi capitonați. Klaus Iohannis este o mașină care știe să urască, condusă de… de cine? Soroș, Trilaterala, Bilderberg, prin slugile lor mai mari care se ocupă de slugile mărunte?
    Nu știu câtă lume realizează amploarea catastrofei declanșată la conferința de la Geneva, dar România este, în momentul ăsta, a nimănui. România este un „no man’s land”, o clădire dărăpănată în ale cărei ziduri, Klaus Iohannis, prin slugoii lui, lovește cu barosul pentru a o preface în ruine. România nu mai este nici măcar a românilor. Concepția cretină că „o să vadă ei la vot!” e apă de ploaie. Așa-zisele partide sau formațiuni „naționale” se mulțumesc să-și umfle subvențiile și să semneze ștatele de plată la parlament. Nimeni nu are curajul să spună lucrurilor pe nume, să recunoască deschis că, în halul în care a ajuns, România are nevoie de un regim naționalist care să protejeze ce-a mai rămas din ea chiar cu prețul exproprierilor forțate, a reinstaurării legii 18 cu confiscarea averilor ilicite și a reînvierii sentimentului de apartenență la o națiune.
    Iar noi…
    – nu mai avem industrie
    – nu mai avem cercetare
    – nu mai avem agricultură
    – nu mai avem școală
    – nu mai avem modele
    – nu mai avem demnitate
    – nu mai avem cultură
    Nu mai avem nimic. Armata a devenit o glumă proastă, preocupată să-și scuture pușcoacele pe la Untold și să facă achiziții aberante pe mâna unor generali făcuți, parcă, la apelul bișnițarilor cu ciungă și țigări de la Gara de Nord. Militarii români au dat chiar și șpagă pentru a fi trimiși în Afganistan – diurna era bună și dacă mureau pe-acolo, familia se alegea cu o pensie de urmaș bunicică. Acolo s-a ajuns: să dai șpagă pentru a fi trimis la război.
    Poliția a devenit organ de represiune pentru oamenii cărora nici măcar nu le-ar trece prin cap să încalce legea ci ar vrea doar să trăiască normal. Aceeași poliție a devenit mamă și tată pentru țiganii cu bicepșii cât conducta de 12 țoli, care fac legea în orașe. Bine că, la trei polițiști, una e blondă, mare realizare!
    Sănătatea, coordonată acum de același infect care, cu câțiva ani în urmă, a închis 72 (șaptezeci și două!) de spitale, a ajuns sinonim cu bătaia de joc și moartea. Urmașul femeii a cărei calificare se limita la epilarea inghinală definitivă, și ea un prototip al generației de trotinetiști cretini, a ajuns să coordoneze un sistem care mai are puțin și devine echivalentul unui lagăr de exterminare.
    Au ajuns să ne dea lecții niște puberi cu priviri demente și fețe de fanatici, cu Ana Pauker și Che Guevara pe tricou. Zero-ul României, Vasilică Câțu, cu tricoul lui pe care scria „nu luăm prizonieri”… așa e. Ei nu iau prizonieri. Regele Ridicolului, Nimicul Național, face agape „ca băieții” la Vama Veche și dă declarațiii cretine în timp ce Țara moare! Șeful lui, Klaus Iohannis, dușmanul României, se gudură ca o cotarlă sleită pe lângă escroaca von der Leyen, această cârpă bruxelleză care, cât a fost ministru al apărării în Germania, a pus pe butuci armata de-au fost nevoiți soldații germani să folosească cozi de mătură la un exercițiu militar comun cu Danemarca. Lipsă de dotări… Ăștia sunt oamenii care țin în gheare destinul României. Amărâtă țară, uituc popor, jefuit și batjocorit de toți.
    Cine-și aduce aminte de Vadim Tudor? „Nebunul”, „dezaxatul”, „micul führer”, cum i se spunea. Nici măcar unul din toți prăpădiții din clasa politică de azi nu-i ajung, ca nivel de cultură, nici la înălțimea gleznei… Omul ăla a avut dreptate de la un capăt la altul, în tot ceea ce a spus. România a ajuns exact așa cum se temea el că va ajunge, râsul lumii, batjocura tuturor, copilul tâmpit cu bale la gură care-și dă pantalonii jos pentru o acadea. Și cine e de vină? „Ei”? Nu. Noi suntem de vină. Eu, tu, tu și tu. Și nici măcar acum, în ultima secundă a ultimului minut al celui de-al doisprezecelea ceas nu ieșim din starea de prostrație și de depresie colectivă pentru a ne afirma identitatea.
    E prea mult de așteptat încă trei ani. În trei ani, România va deveni o umbră, o amprentă, la fel ca umbrele de pe ziduri ale celor vaporizați la Hiroshima și Nagasaki.
    Ne vor lua totul. Copiii, tradițiile, limba, identitatea, pământul, pe toate ni le vor lua. Vor rânji bucuroși, cu bale, atunci când ne vor sfâșia irevocabil iar noi, odată un popor, ne vom ploconi umili în fața lor, așteptând să ne miluiască cu câteva firimituri.
    Nu mai e timp. Suntem în urma vremurilor. Ne aflăm în ultima secundă înaintea distrugerii definitive. Ar trebui să dăm măștile jos.”

  4. Numai intoarcerea la Neam e salvarea, intoarcerea la stramosii care au fost demni și la exemplu lor. Nu mai exista state, aceasta plandemie a demonstrat-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.