Mă întreabă prietenii de ce nu scriu despre vânzoleala din guvern, cu demiterea, cu moţiunea de cenzură. Simplu, pentru că nu merită.
Cea mai josnică fază a cuplăraiului politic dâmbovițean nu e a acuzelor ridicate la pritocirea moțiunii de cenzură. Ele au firescul nefirescului cu care ne-am obișnuit. Din iureșul contorsiunilor se detașează gestul premierului de-a trimite cu pâra la liderii europeni că i se intromisionează un ditamai morcov în cur, care ar aduce decesul democrației, deoarece ființa sa este un sinonim al ei. Cam așa lătra și câinele meu când era speriat sau flămând. La fel cere ajutor sluga tâmpă de la stăpân.
Privesc detaşat şi fără plăcere ce se întâmplă. Conştient că, eventual, am scăpa de un rău ca să ne punem în faţa unuia mai mic, în cazul fericit. Dar cine garantează că nu cădem din lac în puţ? Politica actuală nu e gândită pentru ţară şi marea masă a cetăţenilor. E în dispreţul lor, nici măcar mascat. Şi în favoarea multinaţionalelor, a băncilor, a SUA, Franţei ori Germaniei.
De aceea – de ce să mă agit, să consum calorii, chibiţând? Criza politică este jocul lor, al actualei clase politice, nu al alegătorilor care plătesc facturile la electricitate sau gaze. Ori impozitele. Jocul românilor ar fi în absența lor.
Fără o opţiune suveranistă, n-are rost să întindem povestea. Nu rezolvi chestiunile de substanţă, structurale, schimbând slugile între ele. Dacă funcţiona teleportarea, le era bun un drum pe Marte. Desigur, numai dus.
Autor: Alexandru Petria
Autorul gândește perfect până la ultima frază: „Fără o opțiune suveranistă, n-are rost să întindem povestea”. Nu observ sensul, tâlcul, scopul și menirea nici a unei conduceri naționalist-suverane, care să dispună liber de soarta și de acțiunile sale. Cel puțin NU acum, când ne aflăm în marele rahat globalist, fiindcă dacă am face-o, blocada asupra României ar fi mai mare decât aia de la Stalingrad de 872 de zile. Dacă rușii au pierit pe capete în doar câteva luni de la începerea planului diabolic al lui Hitler de-a-i nimici prin înfometare, fără a pierde nici un soldat german, în cazul nostru sfârșitul va veni în câteva săptămâni. Dacă ne uităm la Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria unde sunt instalate guverne neatârnate (ori parțial independente) constatăm că le-au pus la manșă cu mult înainte de a-și face simțită prezența acest concept al globalismului. Ne măcinăm cu naționalisme și alte flecuștețe, iar globalismul-comunist-sclavagist ne sufocă pe toți. Mulți (chiar și dintre cei care au o inteligență peste medie) nu realizează că aceasta este tema și aceasta este construcția. Toate „ism-urile” funcționează în acest mod. Odată ce definiția este stabilită, domeniul fictiv este prezentat, iar oamenii sunt îndemnați să navigheze la locurile lor în cadrul structurii. În general, oamenii nu sunt conștienți de spațiile fictive și de impactul lor psihologic. Prin urmare, merg împreună. Acesta este motivul pentru care un muzeu poate fi atât de instructiv. O mie de tablouri, fiecare cu propria zonă. Nu vorbim despre un loc pe perete, ci despre spațiul interior, pe care artistul îl inventează și îl modelează pe pânză. Cu globalismul, spațiul se referă la stabilirea punctelor de control și distribuție pentru bunuri și servicii. Este vorba de ștergerea granițelor și a națiunilor, despre cooptarea noțiunii de planetă unificată, despre fiecare individ care „își are locul” bine stabilit de alții nevăzuți, dar implicați total în alcătuire. În momentul de față, naționalismul și suveranitatea reprezintă DOAR AMĂGIRI care maschează ADEVĂRATA PUTERE, aceea a fiecărui individ NESUPUS în parte. E ca-ntr-un stup organizat totul. Globaliștii vor ELIMINAREA tuturor atribuțiilor care ajută la funcționarea stupului. Oamenii trebuie separați, aduși unul împotriva celuilalt, manipulați, îndoctrinați, înspăimântați. Or, o națiune care își revendică suveranitatea devine o trădătoare de necontestat a ordinii naturale a lucrurilor, a stupului în sine. Am folosit o exprimare mai prozaică pentru a pricepe că e târziu să mai mișcăm lucrurile către suveranitate, dacă avem în vedere pauperizarea în care ne zbatem și lipsa unei structuri financiare și economice care SĂ SUSȚINĂ demersurile unor patrioți care vor schimbarea regimului actual. Chiar nu mai avem ce să sacrificăm pentru îndeplinirea dezideratului. Viața, dacă ne-am pune-o la bătaie, ar fi nu numai insuficient, dar și o nerozie fără margini! Mort, nu miști lucrurile!
Fără conlucrarea altor „stupi” din Europa, altor familii de albine, chiar și acelea prezente în arealul nostru geografic, devine zadarnică orice faptă onorabilă de-a ieși din marasm.
Dacă armata sovietică și trupele de partizani nu ar fi fost suficient de inventive pentru a deschide un mic coridor spre Stalingrad în ianuarie 1943, permițându-le să trimită barje de mărfuri în timpul verii și sănii cu provizii în timpul iernii, Hitler și-ar fi realizat, fără îndoială, obiectivul de a decima prin foamete întreaga populație a orașului. Am venit cu comparația, ca să evidențiez și mai bine situația în care ne zbatem și să conturez mai exact imposibilitatea de-a redresa România, NU pe vecie, ci doar în momentul de față, fără ca taxarea națiunii noastre să nu fie extrem, extrem de dureroasă și să urgenteze extincția noastră definitivă. Așa cum toate își au justificarea lor, noi am cam pierdut trenul comparativ cu statele mai sus enumerate. N-are rost să mai detaliez aici care va fi soarta „diasporei” românești, atunci când globalismul va închide robinetul cu ajutoare sociale pentru defavorizați și când țara de origine NU are posibilitatea să le ofere nimic în schimb…. M-aș întinde prea mult și sunt convinsă că mulți au luat în calcul variante multiple.