Sindromul Afghanistan sau Despre iminenta extincție a lumii omului alb

1

Trăim într-o lume pe moarte. Constatarea aceasta este atât de evidentă, de des întâlnită – scrisă sau rostită, încât a devenit un truism.

Azi voi completa afirmația de mai sus cu unele considerente care pe unii ii vor durea până la lacrimi, iar pe alții îi vor enerva până acolo încât… în fine, îmi asum!

Trăim într-o lume care e pe moarte.

Lumea asta care moare nu este doar „lumea veche”, „vechea normalitate” etichetată azi ca fiind „conservatoare”.

Este însăși civilizația europeană, în sens larg, civilizația omului alb.

S-au scris și s-ar mai putea scrie mii de pagini pe acest subiect. Încă din 1927 Guénon considera în cartea sa «Criza lumii moderne» că lumea modernă „a ajuns într-un punct critic […] că e iminentă o transformare mai mult sau mai puţin profundă, că e de aşteptat să se producă, în mod cert şi nu peste mult timp, o schimbare de orientare, de voie sau cu forţa, mai mult sau mai puţin bruscă, cu sau fără catastrofă” și că „Starea actuală a lumii ne determină să presupunem apariția unei schimbări de importanță foarte generală care, indiferent de forma pe care o va lua – forma pe care nu încercăm să o definim – va afecta, mai mult sau mai puțin, întreg Pământul”.

După aproape 100 de ani lucrurile sunt mult mai evidente. Cu o nuanță însă.

Sfârșitul iminent nu este al Lumii întregi sau al speciei umane, ci, îndrăznesc să o spun clar, este doar sfârșitul omului alb și a lumii pe care el a clădit-o și de peste un secol se străduiește să o distrugă.

Percepția noastră că acest sfârșit al lumii noastre este de fapt un sfârșit al Lumii întregi nu este corectă, dar este legitimă. Sau cel puțin este la fel de legitimă precum a fost percepția aztecilor la cucerirea lor de către spanioli în 1521: nu doar imperiul aztec s-a sfârșit atunci, ci întreaga civilizație, întreaga lume precolumbiană.

Decăderea civilizației omului alb nu este un proces început anii aceștia. Nici măcar în ultima sută de ani. Procesul de erodare a început odată cu Renașterea, a continuat cu Reforma și Revoluția franceză… și se va termina cu Revoluția inteligenței artificiale.

Expansiunea fulminanta a „Civilizației omului alb” atât teritorială, cât și științifică și tehnologică a atins deja punctul culminant și este pe punctul să-și înceapă contracția. Numai că această contracție nu va face civilizația albă să revină la ceea ce a fost, așa cum se întâmpla cu forța elastică în fizică.

Deformația a fost prea mare.

Căci omul alb a crezut că poate cuceri lumea nu doar cu forța armelor, ci și cu forța modelului cultural, un model cultural care, așa cum am mai spus, a promovat Nimicul și Nefirescul. Cuceritorul alb a văzut că acolo unde a exportat (cu forța și în băi de sânge) modele culturale și cultuale reale (vezi exportul creștinismului în Americi), după o vreme băștinașii au păstrat și adaptat elementele culturale și cultuale și au îndepărtat „exportatorul”. Sau l-au asimilat.

Este motivul pentru care occidentalul s-a hotărât să exporte doar tehnologie (care se speră să aducă dependență și control asupra populațiilor cotropite), alături de cultura Nimicului și Nefirescului, sintetic numită Progresism.

Și, pentru a putea impune noul model cultural în întreaga lume pe care spera să o stăpânească, occidentalul a trebuit să impună Progresismul în primul rând în țările „exportatoare”. Adică la el acasă.

Omul occidental a crezut (și crede în continuare) că pentru a nimici populațiile pe care vrea să le cucerească trebuie să le distrugi credințele, cultura și obiceiurile. Cert e că așa s-a făcut de când e lumea. Doar că acum se face sub stindardul „democratizării” și „modernizării”.

Și doar că acum, în loc să exporte cultura, exportă noncultură, anticultură: cancel culture, build back better…

E motivul pentru care am asistat la catastrofa istorică din Afghanistan. Care se va repeta. Care va deveni un sindrom.

Căci, oricât de performate sunt armele și tehnologiile, nu ai cum să ocupi nimic cu Nimicul și Nefirescul.

De aceea, când vorbim despre iminența dezastrului și a sfârșitului lumii trebuie să o facem referindu-ne doar la lumea noastră, la lumea omului alb, a occidentalilor, în special. Nu credeți? Uitați-vă la China, la India și nu m-ar mira să asistăm și prin Africa la unele evoluții absolut surprinzătoare.

Între timp, în „lumea albă” populația scade. Și nu scade doar ca nivel spiritual sau cultural, ceea ce e evident, ci scade numeric. Și cum nu ar fi suficient doar că populația îmbătrânește, tineretul e din ce în ce mai inapt fizic și corupt moral. Filmul din Philadelphia care arată populații tinere zombificate este mai mult decât grăitor și, din păcate, semnificativ.

Și cum în fizică și în lumea fizică nu există spații goale, Europa, „lumea albă” se va umple de oameni și culturi venite de aiurea. Procesul e deja în desfășurare de cel puțin 50 de ani, dar va lua viteză. Căci așa se întâmplă la sfârșit.

Este o răzbunare a sorții, a istoriei. După peste 400 de ani de expansiune violentă, „lumea omului alb”, „lumea occidentală” se repliază. Și se stinge.

Imediat ce omul s-a pus pe sine în centrul Lumii și nu pe Dumnezeu, imediat după ceea ce s-a numit Renaștere (care, a propos a avut loc tot doar în „lumea omului alb”!), europeanul a pornit să cucerească lumea. A câștigat munte batalii timp de sute de ani. Dar acum e pe punctul să piardă războiul.

Asaltul din exterior al populațiilor până mai ieri dominate este favorizat de deschiderea largă a porților cetății asediate. Și de sabotarea populației indigene asediate.

Cancel culture și „inteligența artificială” vor reprezenta fără dubiu sfârșitul „civilizației omului alb”.

Vom continua să discutăm pe această tema. Vom mai avea ceva timp. Și multe elemente care vor mai apărea între timp.

Până atunci voi răspunde la două întrebări pe care le anticipez:

De ce ne-am inclus pe noi, pe români, în această categorie a „lumii albe” cuceritoare, atâta vreme cât noi n-am participat la grozăviile omului occidental din ultimele sute de ani, atâta vreme cât noi am ieșit din Evul Mediu în secolul XIX.

Răspunsul e simplu: pentru că suntem albi, pentru că suntem cuceriți de cultura Nimicului și Nefirescului, pentru că acum avem aceleași tare ca și occidentalul, pentru că suntem pe punctul să renunțăm și la ultimele fire de credință și cultură. Pentru că istoria nu e dreaptă… nu face diferențe de nuanțe și nu ia prizonieri.

Ce ar fi de făcut?

Nu știu. Poate doar să ne amintim ce suntem și să ne comportăm Normal și Firesc, ca niște oameni.

Și să ne proclamăm suveranitatea față de cultura Nimicului și Nefirescului.

Vezi filmul la https://youtu.be/Bi1Kf-1qd6Y

Autor: Dan Chitic

Citește și:

Un monument ”artistic” rasist care simbolizează decăderea omului alb

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. I-aș aminti avocatului Dan Chitic cuvintele marelui Emil Cioran: „Atât pericolul galben cât și pericolul negru reprezintă ceea ce trebuie să numim Viitorul”. N-aș prea plânge după „supremația omului alb” pentru că albii își cam merită soarta: fie au colonizat, fie au fost prea lipsiți de vlagă și-au acceptat să-și deschidă porțile, permițând infiltrările succesive ale altora. În SUA spre exemplu, timp de secole, filmul american a fost unul dintre cele mai importante aparate utilizate pentru perpetuarea superiorității albe americane și justificarea aventurilor militare americane. De când frații Lumiere au dezvoltat prima oară filmul în 1896, acesta n-a prea avut alt scop decât să fie un instrument de propagandă rasială uimitor de eficient, folosind în mod eficace dramatismul ridicat prin fixarea secvențelor emoționale. Prin urmare, propaganda își produce efectul și începe EXACT acolo unde se termină gândirea critică.
    Pentru a crea dramatism, în special în filmele de acțiune și de război, Hollywood-ul avea nevoie de băieții „răi”, iar prin utilizarea consecventă a stereotipurilor rasiale au inclus în rolul acestora vietnamezii în timpul războiului din Vietnam, rușii în timpul Războiului Rece, musulmanii în timpul războiului împotriva terorii și japonezii după Pearl Harbor. În timpul „pericolului” Galben, imaginea larg răspândită a japonezilor ca subumani a creat un context emoțional care a justificat bombardamentele nucleare din Hiroshima și Nagasaki, bombardamente ce au ucis instantaneu o mulțime de oameni nevinovați, precum și stabilirea de lagăre de reeducare pentru japonezii-americani de pe solul SUA. Nu mai pun la socoteală, că rasismul față de negri în divertismentul de masă american se întinde pe parcursul secolelor. Această discriminare a început în timpul erei menestrelului din 1830 până în 1890, dacă mi-amintesc bine, iar personajele negre ale spectacolelor de menestrel au jucat un rol important în răspândirea imaginilor și percepțiilor rasiste în întreaga lume. Acestea au fost înlocuite de Blackface de la Hollywood, mai târziu în vodeviluri pe Broadway și tot așa. Nu mai continui, deoarece cred că s-a înțeles ideea: narațiunea supremației albe reprezintă doar o tactică pentru a domina și a exploata, mai precis, diferențierea opresiunii este indispensabilă unei minorități de elită în dominarea unei majorități rezistente în cadrul arhitecturii financiare a capitalismului global. În cadrul unei asemenea structuri, suveranitatea lui Chitic nu-și găsește locul (probabil, de aceea afirmă că nu știe ce-i de făcut, că nu găsește soluții față de cultura Nimicului și Nefirescului, după cum le numește) într-o proiecție atât de extraordinară a puterii. Metodele de decuplare ale Chinei și ale Rusiei de „Nimic” și „Nefiresc” (să-l citez pe autor) necesită timp și diversificare economică precum BRICS, New Silk Road Initiative, Uniunea Eurasiatică și așa mai departe. În cadrul lor, se fac niște concesii spre păstrarea unei tușe (în sensul de urmă vizibilă, dar NU foarte pronunțată) de conservare a independenței în relațiile dintre state. Fenomenul nu-i greu de priceput, dar trebuie citit mult și puse raționamentele cap la cap. În fond, unul dintre sloganurile preferate ale lui Eric Arthur Blair (cunoscut sub pseudonimul de George Orwell) suna cam așa: „ignoranța este putere, pacea este război și libertatea este sclavie”, apropo de sfârșitul unei civilizații sau a unei epoci istorice.
    Pe de altă parte, tot inegalabilul Cioran spunea că „albii vor sfârși exact ca indienii americani: în rezervații. Numai că acolo nivelul de trai va fi atât de ridicat, încât mulți dintre vizitatori se vor gândi să ceară azil, aidoma strămoșilor lor”. Așa că… decât să ne lamentăm, mai bine am face să gândim! Lumea nu se evaporă mâine, ci merge înainte. Dar CU TOTUL ALTFEL decât o știam până în momentul de față.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.