Încă este neclar ce formă va adopta coaliția de guvernare a Germaniei după alegerile din 26 septembrie 2021, în care social-democrații (SPD), conduși de ministrul de finanțe Olaf Scholz, au ieșit cu 25,7%, în vreme ce echilibrul puterilor din Germania este deținut acum de Verzii și Democrații Liberi, care, luați împreună, au primit mai multe voturi decât SPD-ul victorios sau Uniunea Creștină Democrată, partidul cancelarului Germaniei Angela Merkel. Singurul lucru sigur este că, după 16 ani de putere, Merkel va ieși în curând de pe scena politicii germane și a Uniunii Europene. Deci, întrebarea care apare acum este: ce formă va lua Europa post-Merkel?
Orice răspuns trebuie să înceapă cu Palatul Elysee, întrucât președintele francez Emmanuel Macron urmează să devină cel mai mare participant din cadrul parteneriatului franco-german, care a condus UE de la înființarea sa, în 1993.
S-ar putea să apară schimbări majore în cazul în care Macron, motivat de insulta care i-a fost adusă de Statele Unite, Marea Britanie și Australia în ceea ce privește înființarea AUKUS – o nouă alianță trilaterală de securitate îndreptată împotriva Chinei, cel puțin pentru început – va urmări realizarea autonomiei strategice europene, intenție declarată de multe ori de către președintele francez.
Așa cum a constatat recent, în cadrul unui interviu, fostul oficial al Departamentului de Stat Max Bergmann, AUKUS a contribuit la „consolidarea părților interesate din Paris care pledau pentru o relație mult mai rece cu Washingtonul și care, pornind de la tradiția gaullistă a politicii externe, și-ar fi dorit să devină aliați ai SUA, dar nu pe probleme-cheie legate de Rusia și de China”.
Franța preia președinția rotativă de șase luni a UE la 1 ianuarie 2022, dar sprijinul pare să crească deja pentru o integrare militară mai strânsă în UE. De altfel, șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a menționat că „nevoia unei unice apărări europene nu a fost niciodată la fel de evidentă ca astăzi, după evenimentele din Afganistan”. Între timp, au fost prezentate propuneri pentru crearea unei forțe de reacție rapidă alcătuită din 5.000 de soldați. Pe de altă parte, oficialii americani au căutat adesea să pună frână oricărei inițiative către o capacitate autonomă de apărare europeană. Iar Macron nu s-a sfiit să critice ori de câte ori a putut Alianța Nord-Atlantică și ceea ce el a denumit în mod incisiv „neo-conservatorismul importat” al predecesorilor săi imediați, Nicolas Sarkozy și Francois Hollande. Liderul Palatului Elysee a afirmat că NATO se confruntă cu „moartea cerebrală”, numindu-l într-o comisie a Alianței, înființată în 2020, pe fostul ministru francez de externe Hubert Vedrine pentru a analiza viitorul organizației. Vedrine a descris „dorința americanilor de a extinde NATO, prin acceptarea Ucrainei, drept „una extrem de nefericită”.
În cazul în care Macron ar reuși să înființeze o forță europeană independentă de apărare, acest lucru ar diminua importanța NATO pe bătrânul continent și ar oferi americanilor posibilitatea de a-și reevalua angajamentele în UE, în special dacă președintele Joe Biden continuă să urmeze o politică de izolare politică și militară împotriva Chinei.
O autonomie mai mare a UE, prin ieșirea de sub tutela Americii, ar reprezenta un lucru bun pentru întreaga lume, deoarece ar constitui un obstacol în calea noului război rece pe care instituția de securitate națională anglo-americană intenționează să-l ducă împotriva Rusiei și Chinei. La urma urmei, fostul președinte american Dwight Eisenhower, printre alți arhitecți ai lumii postbelice, nu a dorit niciodată ca SUA să subvenționeze permanent umbrela europeană de apărare. Mai mult decât atât, există zero entuziasm în rândul publicului european pentru un nou război rece al Statelor Unite dus împotriva Federației Ruse și Republicii Populare Chineze, după cum confirmă un sondaj recent al Consiliului European pentru Relații Externe.
În cazul în care Macron va ieși învingător la alegerile prezidențiale franceze din primăvara anului 2022, ar fi posibil ca el să dubleze opoziția sa gaullistă față de atlantism. Dacă va pierde în fața lui Marine Le Pen, ar trebui să ne așteptăm la o ruptură și mai radicală de sfera anglo-americană.
Oricum ar fi, modul în care sunt înfățișate lucrurile în momentul de față preconizează o Europă post-Merkel fără prea multe intervenții politice și militare exercitate de către SUA.
