O imagine simbol a secolului XX: Che Guevara mort

1

9 octombrie 1967. Bolivia. După ce-a fost executat, corpul lui Che Guevara a fost dus în orășelul Vallegrande pentru a fi expus în spitalul local. Imaginea lui Che Guevara întins pe patul de spital, înconjurat de militari tembeli, care pozează în jurul cadavrului, a devenit una dintre imaginile simbol ale secolului XX.

Ernesto Guevara, mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che sau simplu Che, a fost un revoluționar argentinian de stânga, medic, autor, diplomat, teoretician militar, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american, un luptător pentru libertate, în special cea a popoarelor sud-americane.

La fel ca acei soldați tembeli care l-au asasinat și apoi tratat ca un trofeu de vânătoare, o altă categorie de tembeli, tineretul occidental, îi mai poartă și astăzi portretul pe tricouri, ca un manifest pentru …nimic, considerându-se doar „cool” și „în trend”, cunoștințele lor despre personaj rezumându-se la câteva date și idei, iar senzațiile pe care imaginea le procură sunt de emancipare și revoltă.

În vreme ce aceștia pot fi degrabă integrați simplu în acea categorie a „rebelilor fără cauză”, personalitatea lui Guevara este una extrem de complexă.

Ultimul revoluționar de profesie

„Care este cea mai importantă calitate a unui revoluţionar? Iubirea. Capacitatea de a iubi întreaga omenire, dreptatea şi adevărul”, sună un fragment dintr-u celebru interviu cu Che Guevara.

Figura emblematică de rebel comunist, de revoluţionar care disprețuiește „capitalismul american aducător de inechitate şi sărăcie”, Ernesto Guevara a fost un autodidact de cultură politică, filosofie şi literatură universală de cea mai bună calitate. Crescut într-o familie cu vederi de stânga şi având o apreciabilă bibliotecă de peste trei mii de volume, cel care s-a dedicat iniţial medicinii a devenit încă din prima tinereţe un apărător al celor nevoiaşi şi fără speranţa. Omul care i-a citit pe Aristotel, Nietzsche, Freud şi Marx, pe Kipling, Faulkner şi Kafka a luptat cu arma în mână conducând trupe de guerilă şi luptători pentru drepturi sociale și libertate, cauza socialismului revoluționar.

Născut la Rosario, Argentina, în 1928, din descendenţi spanioli şi irlandezi, Ernesto Guevara Lynch ar fi putut fi un intelectual cu o profesie stabilă și o viață ușoară. Dar tatăl sau (Lynch), care spunea că are sânge de rebel irlandez, i-a insuflat de timpuriu ideile sale de stânga, căpătate în timpul războiului civil din Spania. Fiului său îi plăcea enorm să citească şi să facă sport, în pofida unei sănătăţi şubrede (astm). La 20 de ani intră la Universitatea din Buenos Aires, la medicină. După doi ani el pleacă în lume pentru a-şi însuşi realităţile sociale şi pentru a-şi întări convingerile de stânga conform cărora discrepanţele dintre staturile sociale sunt inacceptabile. Pe o biclicletă cu motor călătoreşte prin Argentina (1950), iar anul următor pleacă într-un lung periplu în aproape toată America de Sud, într-un fel de turneu de recunoaştere care a durat opt luni (parcurgând opt mii de kilometri). Se angajează voluntar în mine (Chile), practică meserii umile şi chiar lucrează într-o leprozerie din Peru. Scrie totul în «Jurnal pe motocicletă» (publicat mai târziu de «New York Times», cu mare succes). Ernesto, care nu ducea lipsă de nimic, cunoaşte mizeria, boala şi foametea, impregnându-se cu dorinţa de a face o schimbare în folosul defavorizaţilor. În Chile, spre exemplul, a fost revoltat de condițiile jalnice în care trebuiau să muncească minerii din mina de cupru Chuquicamata, de sărăcia zonelor rurale, unde țăranii lucrau mici parcele de pământ deținute de latifundiari foarte bogați.

Într-una din scrisorile trimise familiei sale, Guevara scria: „Pe drum, am avut oportunitatea de a trece prin domninioanele United Fruit, convingându-mă încă o dată cât de cumplite sunt aceste caracatițe capitaliste. Am jurat pe o poză a bătrânului și regretatului tovarăș Stalin că nu mă opri până când nu voi vedea aceste caracatițe capitaliste distruse”.

În pofida acestor lungi pelerinaje socio-politice, el absolvă facultatea devenind în 1953, Doctor Ernesto Guevara.

Realitățile pe care le-a întâlnit și conștientizat în America Latină îi vor schimba ireversibil destinul.

Continuându-şi periplul prin America Latină, devine amicul preşedintelui democrat al Guatemalei, Jacobo Guzman. 1953 a fost anul în care a murit Stalin şi Guevara a jurat să distrugă „caracatiţa imperialistă”.

Înlăturarea acestui regim printr-o lovitură de stat susținută de CIA i-a întârit convingerile antiamericane, și l-a făcut să declare că „ultima democrație revoluționară din America Latină – cea a lui Jacobo Arbenz – a eșuat ca rezultat al unei premeditate agresiuni coordonate de Statele Unite. Arhitectul ei a fost Secretarul de Stat John Foster Dulles, un om care, printr-o rară coincidență, este și deținător de acțiuni și avocat la United Fruit”. După lovitura de stat din Guatemala, Che Guevara a plecat în Mexic, unde a lucrat la un spital. Prin intermediul unor prieteni de origine cubaneză, l-a cunoscut pe Raul Castro, în iunie 1955, care i-a făcut cunoștiință cu fratele său, Fidel. Guevara se va alătura grupării revoluționare conduse de Castro ce avea ca scop înlăturarea guvernului Batista, astfel că la sfârșitul anului 1956 va pleca împreună cu el în Cuba. Simon Reid-Henry, autorul unei biografii despre Che Guevara, scria că în noaptea când s-au întâlnit prima oară, după o lungă conversație, argentinianul și-a dat seama că a găsit în cauza Cubei cauza revoluționară pe care o căuta. Imediat după aceea, el a aderat la gruparea revoluționară condusă de Castro, Mișcarea 26 iulie. În ciuda personalităților diferite, între Che și Fidel s-a născut ceea ce Reid-Henry numea „o prietenie revoluționară care avea să schimbe lumea”. Grupul s-a stabilit în zona munților Sierra Maestra, unde începe o intensă pregătire în lupta de gherilă, la care Guevara excelează.

În acelaşi timp, Guevara obţine arme (din Cehoslovacia) pentru Guzman, căci mişcările de dreapta din Guatemala luau amploare. Intră în miliţiile comuniste. Cu sprijinul CIA, Guzman este înlocuit cu pro-americanul Carlos Armas. În acea vreme i s-a dat lui Ernesto porecla „Che”, care este o interjecţie, iar în unele dialecte înseamnă „bărbat”. Dezamăgit de situaţia din Guatemala, Guevara se va alătura trup şi suflet revoluţionarilor cubanezi, prilej cu care va cunoaşte notorietatea internațională.

Victoria Revoluţiei cubaneze de la începutul anului 1959 a însemnat ascensiunea carierei politice a lui „Che” Guevara, care, prin contribuţia sa viguroasă la luptele contra forţelor pro-americanului Fulgencio Batista, a devenit, de facto, al doilea om în stat. Fidel Castro avea numai cuvinte de laudă pentru el, poporul cubanez îl venera pentru eroismul şi devotamentul demonstrate cu prisosinţă. Revoluţionarul argentinian se dedică total luptei contra „imperialismului american”.

Spiritul înflăcărat al lui Guevara nu se putea domoli odată cu instalarea lui Fidel Castro la putere. Luptând în continuare pentru „justiţie socială”, Guevara s-a implicat în foarte multe probleme pentru reformarea Cubei, iar pe plan extern nu înceta să atace capitalismul american care „provocase mizeria Americii latine”.

Guevara a ajuns să conducă reforma agrară în Cuba (împroprietărirea limitată a fermierilor cubanezi), devenind chiar ministrul Economiei, ceea ce nu îl împiedica să muncească în port alături de hamali, și nu pentru imagine, ci din simplu motiv că credea că un lider trebuie să dea exemplul personal, iar cuvântul de ordine în Cuza trebuia să fie atunci „muncă”.

Printre altele, reformele sale îi determină pe americani să instaureze boicotul asupra importului de zahăr din Cuba, iar apoi embargoul total, în încercarea de a readuce bogata Cubă sub exploatarea trusturilor americane. În faimosul articol «Note despre om și socialism», el argumenta că „pentru a construi comunismul, trebuie să construiești și oameni noi, și o nouă bază economică”.

Acelaşi „revoluţionar de profesie” s-a implicat în pedepsirea aliaţilor lui Batista prin condamnarea lor la moarte.

Neobositul „Che” a făcut un program de alfabetizare a populaţiei rurale. Fidel l-a numit ministru al industriilor şi, ca un apogeu al importanţei pe care i-o acorda, i-a dat şi portofoliul finanţelor şi postul de preşedinte al Băncii Naţionale Cubaneze. Cu acest prilej, Ernesto Guevara a semnat bancnotele doar cu „Che”, deşi în toată lumea se impune iscălitura în clar.

Toate aceste puteri interne i-au renumele de al doilea om în stat. Dar pentru Guevara adevărata revoluţie era cea morală. „Omul nou cubanez” nu trebuia să fie un materialist, căci aşa ar fi devenit „capitalist”. Reforma morală la care visa revoluţionarul nu a dat rezultatele aşteptate, şi nici reformele economice. Guevarea visa să creeze o națiune condusă de îndemnuri morale, nu materiale. În opinia sa, capitalismul era „un concurs între lupi”, în care nu poți câștiga decât în detrimentul altora. În scrierile sale, sublinia că o economie socialistă în sine nu merită efortul, sacrificiile, riscul războiului și distrugerile dacă ajunge să încurajeze lăcomia și ambițiile individuale pe seama spiritului colectiv.

Adept al strângerii relaţiilor cu URSS (ca şi Fidel Castro), Guevara aspiră la mult mai mult. El dorea ca URSS să se implice direct în distrugerea capitalismului american. „Războiul rece” dintre cele două mari puteri nu-l interesa. De aceea, Guevara a fost cel care a facilitat instalarea bazelor sovietice de rachete balistice nucleare în Cuba. Americanii (trupe de cubanezi exilaţi) invadaseră Cuba prin Golful Porcilor (1961), dar fuseseră respinşi. Criza rachetelor din 1962 şi atitudinea agresivă a lui Guevara l-au pus pe gânduri pe Fidel Castro.

Guevara declarase că „dacă rachetele ar fi fost cubaneze, ar fi atacat SUA şi ar fi murit milioane de oameni pentru victoria socialismului”… Din acel moment, Fidel Castro a început să-l trimită pe tovarăşul său în lungi turnee diplomatice în Asia, Africa şi Europa.

Nici chiar în timpul vizitei sale în Statele Unite, cu ocazia conferinței ONU din 1964, Che nu își temperează discursul împotriva „imperialismului american” și denunță atrocitățile comise în SUA împotriva populației de culoare, lipsa de reacție a Organizației Națiunilor Unite în fața apartheidului din Africa de Sud și crimele comise „în numele imperialismului” în majoritatea țărilor din lumea a treia. Discursul său furibund avea să îl determine atunci pe reprezentantul SUA să părăsească sala de conferințe.

De altfel, Guevara începuse să critice la fel de aprig URSS şi SUA.  În 1964 renunță la cetăţenia cubaneză şi, în ultimii ani ai vieţii, se implică în late proiecte: revoluţia anti-Mugabe în Congo şi apoi revoluţia din Bolivia – ţară unde s-a refugiat clandestin.

Între momentul dispariției din Cuba și moartea sa în Bolivia, singura declarație publică făcută de Che a fost adresată Organizației de Solidaritate cu Popoarele Asiei, Africii și Americii Latine (cunoscută mai degrabă sub numele de Tricontinentala, această organizație a fost fondată în Cuba în 1966). Mesajul său a fost făcut public la Havana în aprilie 1967. Reproducem câteva fragmente:

„Trebuie să avem în vedere faptul că imperialismul este un sistem mondial, ultimul stadiu al capitalismului – și el trebuie învins într-o confruntare mondială. Finalul strategic al acestei lupte ar trebui să fie distrugerea imperialismului. Contribuția noastră, responsabilitatea lumii exploatate și subdezvoltate este de a elimina fundațiile imperialismului: națiunile noastre oprimate, de unde ei își extrag capitalul, materiile prime, tehnicienii și forța de muncă ieftină, și către care exportă noi capitaluri – instrumente ale dominației, arme și alte obiecte, astfel cufundându-ne într-o dependență absolută.

Contemplând distrugerea imperialismului, este necesar să-i identificăm vârful, care este nimeni altul decât statul american.

Trebuie să ducem la până la capăt o sarcină generală cu scopul tactic de a-l scoate pe inamic din mediul său natural, forțându-l să lupte în regiuni unde viața și obiceiurile lor se vor ciocni cu realitatea existentă. Nu trebuie să ne subestimăm adversarul; soldatul american are capacități tehnice și e sprijinit de arme și resurse de o asemenea magnitudine încât el devine înfricoșător. El nu are însă motivația ideologică esențială pe care cei mai înverșunați inamici ai săi de azi – soldații vietnamezi – o au în cel mai înalt grad. Vom putea învinge această armată doar prin subminarea moralului său, iar asta poate fi realizat învingând-o și cauzându-i suferințe repetate.

Trebuie să ducem acest război în toate colțurile în care inamicul pare să-l poarte: în casa lui, în centrele sale de distracție; un război total. Este necesară să-l împiedicăm să aibă un moment de pace, un moment liniștit în afara barăcilor sau chiar și înăuntru; trebuie să-l atacăm oriunde s-ar afla; să-l facem să se simtă ca o bestie încolțită oriunde s-ar duce. Atunci, fibra sa morală va începe să se deterioreze. El va deveni chiar și mai bestial, dar noi vom observa cum încep să apară semnele decadenței.

Să mori sub steagul Vietnamului, Venezuelei, Guatemalei, Laosului, Guineei, Columbiei, Boliviei, Braziliei – pentru a numi doar câteva scene ale luptei armate actuale – va fi la fel de glorios și dezirabil pentru un american, un asiatic, un african, chiar și un european.

Astea înseamnă un război lung. Și, o repetăm încă o dată, un război nemilos. Să nu se păcălească nimeni pe sine la început și să nu ezite nimeni din cauza fricii de consecințele ce le-ar putea cauza asupra popoarelor. Este aproape singura noastră speranță de victorie. Nu putem eluda chemarea acestei ore. Vietnamul o arată prin nesfârșita lecție de eroism, tragica și zilnica lecție de luptă și moarte pentru obținerea victoriei finale”.

În Bolivia, cu foarte puţini adepţi, Guevara este capturat de trupele preşedintelui bolivian Barrientos cu sprijinul CIA şi executat la 9 octombrie 1967. Avea 39 de ani, dar era deja o legendă.

Într-una din multele variante ale modului în care s-a desfășurat execuția, un soldat l-ar fi întrebat pe Guevara, cu puțin timp înainte de momentul execuției, adcă se gândește la propria-i nemurire, la care acesta i-ar fi răspuns: „Nu, mă gândesc la nemurirea revoluției”.

Fotografii cu Guevara mort au fost făcute publice, iar corpul său a fost expus pentru localnici într-o încercare de a demonstra victoria armatei boliviene și de a sublinia care este soarta opoziției revoluționare. Pe 15 octombrie, Fidel Castro a vorbit despre asasinarea fostului său camarat și a proclamat trei zile de doliu în Cuba.

În iulie 1997, o echipă de geologi cubanezi și antropologi argentinieni au descoperit, în Bolivia, rămășițele a șapte oameni în două morminte comune. Analizele ulterioare au demonstrat că unul dintre cadavre aparținea lui Ghe Guevara. În luna octombrie a aceluiași an, rămășițele lui au fost depuse, cu onoruri militare, într-un mausoleu special construit în orașul cubanez Santa-Clara, locul de unde Che comandase victoria militară decisivă din timpul revoluției cubaneze.

În discursul de la ONU Che Guevara rostește următoarele cuvinte: „Trebuie să spunem un adevăr foarte cunoscut, pe care l-am exprimat mereu în lume: am împuşcat, împuşcam şi vom continua să împuşcăm, atâta timp cât o să trebuiască. Lupta noastră este o luptă până la moarte”.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Ar fi bine să mai specificăm o dată, totuși, cine sunt autorii asasinatului! Nu de alta, dar trebuie subliniat că n-a ieșit nimeni din tufișurile Boliviei, ca să-l căsăpească la drumul mare, ci a fost exterminat de forțele boliviene conduse de CIA la 9 octombrie 1967. E important, să fie menționați și indicați criminalii planetei!!! Altfel, societatea uită masacrele lor, așa cum a uitat de cele naziste! Dacă acele evenimente abominabile n-ar fi fost scăpate din vedere, astăzi nu s-ar pregăti de războaie.
    Prin urmare, da, CIA! Ca peste tot în lume, dâra de sânge este interminabilă după spionii acestei agenții. Să mai detaliem că a fost o execuție sumară, fără proces, fără anchete și mai ales fără întrebări, ucis fiind de cea mai criminală organizație a celui mai malefic imperiu, dar că spiritul său încă dăinuie în America Latină, în Africa, în Asia și chiar în Europa VASALĂ, inspirând generație după generație pentru lupta de clasă, demonstrând că există o justiție universală pentru care trebuie luptat și care va fi câștigată.
    Ce s-a schimbat în cele peste 5 decenii de la dispariția marelui Guevara? – La suprafață, s-ar putea spune că nu prea mult. Lumea este încă împărțită între vestul capitalist, neocolonialist și estul mult mai vizionar și mai pașnic. Dar, cu toate acestea, conștiința morală crește peste tot. Există o progresie lentă care indică fără ezitare, că nava se îndreaptă încet către o lume multipolară, cu siguranță mai pașnică. Nu doar ascensiunea Rusiei și a Chinei aduce un nou vânt de gândire, de spirit, la milioane de oameni, dar senzația schimbării este vizibilă peste tot – de la sud la nord și de la est la vest. Este încă fragilă și slabă – dar crește și capătă putere. Și Che – cu hotărârea sa de a lupta pentru o lume mai bună – a fost esențial în această trezire.
    În opinia mea, Fidel Castro l-a portretizat cel mai concludent: „ Amprenta sa inenarabilă se află acum în istorie, iar privirea sa luminoasă de profet a devenit un simbol pentru toți cei săraci din această lume”.
    Fără îndoială, cuvintele lui Fidel continuă să sune prin eterul universului, Che, Fidel și Hugo Chavez fiind printre cei mai influenți revoluționari ai secolului XX, iar moștenirea lor continuă să emită semnale de pace și dreptate în întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.