Realitatea înfricoșătoare a unui imperiu eșuat

0

Maturată de prăbușirea financiară, de desfrânarea morală și de lipsa de conducere și direcție, ultima singură superputere se împrăștie în toate direcțiile, încetând să mai răspândească distrugeri și haos militar în întreaga lume.

Situația din jurul insulei Taiwan ridică îngrijorări nu numai în China continentală sau insula Taiwan, ci și de-a lungul și de-a latul planisferei. Nimeni nu ar dori să vadă o ciocnire militară pe scară largă între China și SUA în Pacificul de Est. Repercusiunile potențiale ale unei astfel de ciocniri, chiar dacă nu vor escalada la nivel nuclear, ar putea fi catastrofale pentru economia globală și pentru stabilitatea strategică, fără a menționa pierderile uriașe umane și materiale ale ambelor părți implicate în conflict.

La începutul acestei săptămâni, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova a continuat să sprijine ferm poziția Beijingului, cu privire la Taiwan, ca parte integrantă a Chinei. Mai mult, el a subliniat, că Rusia va susține Republica Populară Chineză în eforturile sale legitime de reunificare a provinciei separatiste cu restul țării.

Ca de obicei, mass-media occidentală nu numai că NU a acordat o atenție deosebită declarațiilor ministrului de externe rus, dar a omis inclusiv celelalte observații ale sale: spre exemplu, Lavrov NU a afirmat că administrația de la Kremlin s-ar fi așteptat ca unirea să se realizeze în mod pașnic și treptat, adică într-o manieră similară cu preluarea Hong Kongului de către China.

Mulți observatori și analiști ai noii crize declanșate în Strâmtoarea Taiwanului au ajuns la concluzia că declarația oficialului Federației Ruse a fost un semnal clar pentru toate părțile implicate în conflict, acela că Rusia va sprijini inclusiv preluarea militară a insulei de către Beijing.

Desigur, diplomația reprezintă inclusiv o artă a ambiguității. În mod clar, Lavrov NU a solicitat o soluție militară la problema Taiwanului. Cu toate acestea, remarcile sale s-au dovedit a fi lipsite de ambiguități și favorabile față de Beijing, comparativ cu retorica standard a Rusiei în această privință. Și-atunci, de unde o astfel de atitudine? O posibilă explicație constă în ceea ce se numește curtoazie politică și diplomatică dintre cele două națiuni, o alta este că Lavrov și-a amintit de experiența rusă cu Cecenia din urmă cu ceva timp, când Moscova a trebuit să ducă două războaie sângeroase pentru a suprima secesionismul din Caucazul de Nord, de unde se deduce că integritatea teritorială înseamnă foarte mult pentru conducerea rusă.

În opinia mea, Rusia știe sigur că SUA nu va interveni în ajutorul Taiwanului, că Taipeiul se va preda Beijingului fără niciun foc tras, iar riscurile unui conflict militar pe scară largă în Pacificul de Est sunt percepute de ruși ca fiind relativ scăzute, indiferent de scenariile apocaliptice cu care ar putea veni diferiți experți militari. Din toată tevatura creată de întâlnirea Victoriei Nuland cu Serghei Riabkov (adjunctul ministrului rus de externe) și din toate declarațiile autorităților de la Moscova, părerea mea este că Putin și echipa lui iau în calcul (și asta fiindcă se bazează pe puterea economică a Chinei și pe puterea militară a Rusiei, în cazul izbucnirii și generalizării conflictului) că în ultimii 10-15 ani obiceiul SUA a constat în a-i incita pe „parteneri” să ia decizii riscante, ba chiar nesăbuite, în final dezamăgindu-i, atunci când aceștia s-au văzut puși în situația să plătească factura pentru hotărârile luate.Taiwanul nu va face excepție de la regulă, dacă va urma indicațiile americanilor.

Cu toții ne amintim cum, în 2008, administrația Bush l-a încurajat în mod implicit pe liderul georgian Mihail Saakașvili să lanseze o operațiune militară împotriva Osetiei de Sud prin uciderea unor militari ruși care aparțineau trupelor de menținere a păcii din regiune. Dar când Rusia a intervenit pentru a opri ofensiva georgiană, nefericitul Saakașvili a fost abandonat de facto de către Washington.

Apoi, în timpul conflictelor ucrainene din 2013-2014, administrația Obama a susținut cu entuziasm răsturnarea președintelui legitim la Kiev. Mai târziu a preferat să delege gestionarea crizei Berlinului și Parisului, abținându-se inclusiv de la semnarea Acordurilor de la Minsk.

În 2019, președintele Donald Trump i-a promis sprijinul său deplin lui Juan Guaido, șeful Adunării Naționale din Venezuela, în conflictul său cu președintele Nicolas Maduro, dar, urmare a rezistenței spectaculoase a administrației Maduro, Guaido a dispărut complet de pe ecranele radarului politic a Casei Albe.

La începutul lui 2021, administrația Biden și-a exprimat angajamentul ferm față de președintele afgan Ashraf Ghani, promițându-i că-l protejează (inclusiv militar) împotriva talibanilor. După cum a constatat tot mapamondul, SUA și-au abandonat cu ușurință aliații locali, și-au evacuat personalul militar în grabă și l-au lăsat pe președintele Ghani să caute azil politic în Emiratele Arabe Unite. Aviz românilor care încă mai au senzația că lumina se dă de la Casa Albă, că America încă mai reprezintă o democrație și că alianțele cu ea încă mai rezistă „intemperiilor”! Decepția lor va fi pe măsura încrederii acordate, fiindcă Washingtonul NU mai poate fi considerat un furnizor de securitate și stabilitate credibil!

Prin urmare, insula Taiwan este mult mai importantă pentru SUA decât Afganistan, Venezuela, Ucraina și Georgia luate împreună. Numai că prețul pentru susținerea insulei Taiwan ar putea fi mult mai mare (pe o asemenea abordare strategică cred că mizează Rusia) pentru americani decât costul pe care l-ar fi plătit în multe alte situații de criză. Șansele ca SUA să piardă în fața Chinei în cadrul disputei asupra Taiwanului, chiar dacă Washingtonul își mobilizează toată puterea militară disponibilă împotriva Beijingului, sunt extrem de mari. Sincer, Vicki Nuland nu și-a tocit degeaba încălțările până la Kremlin, deși era socotită drept persoană indezirabilă, punând conducerea de la Moscova în situația s-o elimine de pe lista neagră. Precipitarea ei n-a fost în zadar, deoarece toată lumea remarcă situația de față: mobilizarea US Army nu se produce, nu are loc, ceea ce indică limpede că administrația Biden NU este pregătită pentru o confruntare reală cu Beijingul cu privire la problema Taiwanului. Este posibil ca insula să-și abandoneze visele de autodeterminare și independență, în astfel de condiții.

În concluzie, acest lucru este înțeles pe deplin atât de către politicienii din Asia, cât și de către cei de la Kremlin, ceea ce-i conferă posibilitatea lui Lavrov să se alinieze ferm poziției chineze, abandonând arta de a convinge un auditoriu prin măiestria argumentației, mai simplu spus, renunțarea la comportamentul abil și subtil al diplomației.

Vremea ca Rusia să înfrunte SUA, deocamdată demonstrată doar la masa tratativelor, ca și în domeniul informațiilor obținute din partea agențiilor de securitate, a sosit! Evenimente precum cele din Irak, Afganistan, Libia, Iugoslavia etc. etc. nu cred că vor mai fi văzute vreodată! Și nici nunți, grădinițe, școli și spitale bombardate de dronele americane! Unchiul Sam nu va îndrăzni să conteste militar Regatul de Mijloc. Nu, acum și nici altă dată!

Considerați că ar fi doar începutul, deoarece precedentul a fost deja stabilit pentru desfășurarea trupelor americane pe solul SUA. Pe măsură ce la americani legea și ordinea se descompun, vom vedea „brava” lor armată pe străzile orașelor, răspândind moartea și distrugerea așa cum a făcut-o în Irak sau în Afganistan. Pentru că tocmai ce Rusia le-a revocat licența de ucis printre alte națiuni!

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.