Relațiile tensionate dintre NATO și Rusia

0

Rusia vrea razboi - Bare NATOÎn urmă cu câteva zile, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat expulzarea mai multor diplomați din Misiunea Permanentă a Federației Ruse din cadrul Organizației. Singura justificare pe care Alianța a putut să o ofere în acest sens a fost retorica tradițională a presupuselor „activități maligne” ale Rusiei în statele membre NATO. Așa cum se întâmplă de obicei, nu au fost furnizate dovezi ale acestor activități, ceea ce demonstrează modalitatea în care  conducerea NATO încearcă, în mod constant, să distrugă tot ceea ce Moscova și Bruxelles au construit împreună, în ultimele două decenii, spre consolidarea arhitecturii securității europene, prin intermediul eforturilor comune.

A consemnat sfârșitul unei ere, atunci când Rusia a anunțat că întrerupe legăturile diplomatice cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. În ultimii 30 de ani,de la dizolvarea Uniunii Sovietice, Federația Rusă s-a angajat, alături de blocul militar condus de SUA, în încercarea de a stabili un parteneriat și de a asigura pacea.

Intenția incipientă a culminat cu Legea de înființare NATO – Rusia din 1997, care a delimitat anumite granițe în scopul unei coexistențe pașnice. Aceste frontiere au fost ulterior încălcate, deoarece NATO și-a dublat numărul membrilor în anii care au urmat, acceptând în rândurile sale inclusiv state care au graniță cu Rusia.

De asemenea, a fost înființat, în 2002, un Consiliu NATO – Rusia, care a oferit, în principiu, un forum de dialog între delegațiile găzduite la Bruxelles, unde NATO își are sediul.

Numai că promisiunile inițiale de parteneriat au dispărut cu timpul. De câțiva ani încoace, cel puțin de la criza din Ucraina, din 2014, relațiile Alianței Nord Atlantice cu Rusia au constat doar în acuzații și calomnii.

În orice caz, dacă ar fi existat un parteneriat adevărat și discuții adecvate între NATO și Federația Rusă, astfel de dispute ar fi putut fi analizate în mod corespunzător în cadrul forumului desemnat, de unde se deduce că nu s-a constituit niciodată o încercare autentică de dialog din partea NATO. Rusia a devenit un subiect continuu de ostilitate. Presupusa asociere preconizată în urmă cu aproximativ trei decenii a devenit o farsă. Locul convorbirilor și dezbaterilor pragmatice a fost ocupat de un dispreț profund, iar în loc de egalitate, s-au exprimat denigrări și dezaprobări constante la adresa Rusiei fără să se ofere publicului nici cea mai mică dovadă: cazurile Skripals și Navalnîi, interferențe electorale, atacuri cibernetice, doborârea unui avion de linie malaezian și așa mai departe.

Presupusele canale diplomatice nu deveniseră altceva decât camere de ecou pentru interminabila propagandă NATO, renunțându-se a mai fi folosite ca mijloc de rezolvare a neînțelegerilor prin dialog reciproc și prin prezentarea probelor.

După cum a menționat săptămâna aceasta ministrul rus de externe, Serghei Victorovici Lavrov, ruperea legăturilor diplomatice s-a produs la inițiativa NATO, care a distrus, de-a lungul anilor, în mod sistematic relațiile, alegând „logica Războiului Rece”.

Aleksandr Grușko, adjunctul ministrului rus de externe, a comentat că nu s-au putut crea conexiuni normale între administrația de la Kremlin și Organizație, pe fondul măsurilor neprietenoase luate de NATO. La începutul acestei luni, Alianța a convenit asupra unei alte inepții diplomatice, prin expulzarea diplomaților ruși de la Bruxelles sub acuzația că ar fi fost „spioni nedeclarați”, care ar fi lucrat în cadrul biroului pentru obținerea de informații militare. Bineînțeles, nici de această dată NU au fost furnizate dovezi de către acuzatori.

Toată lumea recunoaște că relațiile dintre statele occidentale și Rusia sunt la nivelul cel mai scăzut de la sfârșitul fostului Război Rece. Cu toate acestea, Moscova declară că este imprudent să se închidă canalele de comunicare în asemenea împrejurări imprevizibile.

De fapt, înființarea Consiliului NATO – Rusia a dovedit că vechile șibolete ale Războiului Rece trebuiau revizuite, exact pe fondul evoluției circumstanțelor din zorii noului mileniu, acest eveniment având de-a face cu ideea de securitate, fiindcă la acel moment occidentalii și-au dat seama că Rusia era departe de ceea ce ar fi reprezentat o amenințare reală la adresa păcii mondiale și a securității internaționale. La orizont se prefigura un nou set de provocări globale, cum ar fi terorismul, riscurile de proliferare ale armelor nucleare, migrația ilegală și crizele regionale, fără ca nicio națiune – chiar și cea mai mare și mai puternică dintre puterile existente – să fie capabilă să le contracareze de una singură. Și totuși, Federația Rusă a fost prima care s-a confruntat cu provocarea terorismului global (pentru început în Cecenia, apoi atacul de la Teatrul Balșoi, apoi cel de la metroul moscovit etc.), această amenințare cuprinzând apoi Statele Unite și alte țări în forma sa cea mai crudă și dramatică.

Chiar dacă au trecut aproape 20 de ani de la înființarea Consiliului NATO – Rusia, cu toții am putut remarca că vechile stereotipuri erau adânc înrădăcinate în mintea unor strategi din Occident, care încă mai rămăseseră ancorați în trecut, susținând că Rusia este principalul factor de destabilizare a „solidarității occidentale”, singura abordare a NATO față de Moscova fiind de a expulza cât mai mult personal din misiunea Rusiei la Bruxelles. Scopul tuturor acestor evenimente nu este greu de ghicit. NATO se pregătește din greu pentru următorul său summit, care urmează să aibă loc în 2022 la Madrid. La acel summit, NATO intenționează să aprobe o nouă strategie ca urmare a retragerii sale dezastruoase din Afganistan, motiv pentru care a făcut demersuri pentru a-și căuta un adversar a cărui prezență ar justifica existența continuă a Organizației, precum și o altă creștere a bugetelor militare.

În noul cadru, NATO apelează la aceeași retorică specifică Războiului Rece, abordând Rusia și, mai nou, China drept amenințări la pacea globală, realități care afectează deja atât misiunea Rusiei la NATO de la Bruxelles, cât și Biroul de informații al NATO de la Moscova.

Oricât de miop și periculos ar putea fi un astfel de pas din partea Organizației, acest lucru nu șterge din agendă modul cum ar arăta arhitectura de securitate euro-atlantică în viitor. Noile provocări și amenințări continuă să submineze întregul sistem de securitate internațională. Prin urmare, încercarea construirii unui dialog deplin și egal între Moscova și Occident, pe o gamă întreagă de probleme de stabilitate strategică, este mai relevantă ca niciodată. Or, în condițiile actuale, absența unor asemenea convorbiri este plină de riscuri, mult prea mari pentru toate părțile.

Consider că decizia Rusiei de a renunța la canalele diplomatice cu NATO a fost corectă, pentru că, de acum înainte, urmare a acestor neînțelegeri, orice comunicare poate fi transmisă prin intermediul ambasadorului Rusiei în Belgia. În acest fel, Rusia va urmări relații bilaterale cu națiuni individuale, așa cum o face deja, în ceea ce privește problemele vitale ale controlului armelor și securității cibernetice, Alianța dovedindu-se a fi incapabilă de negocieri progresive datorită unei „gândiri de grup” organizaționale, care este împovărată de ideologia rusofobiei și a Războiului Rece. Din păcate, scopul inițial al NATO, la înființarea lui, în 1947, a constat în ostilitatea față de Uniunea Sovietică. O astfel de animozitate nu s-a diminuat, chiar dacă Uniunea Sovietică nu mai există. În esență, NATO este o organizație în căutarea dușmanilor pentru a-și justifica militarismul esențial în scopul funcționării capitalismului occidental. Și totuși, se manifestă o contradicție esențială între NATO și lumea emergentă de astăzi, privind cooperarea multipolară și dezvoltarea pașnică. Încercarea distrugerii perfide și dezonorante a Afganistanului împiedică această Alianță să aibă un rol progresist în lumea de astăzi.

Concluzia? Decizia Rusiei de-a renunța la iluzia „parteneriatului” cu Organizația este întemeiată, deoarece NATO dovedește că este doar o relicvă a ostilității Războiului Rece, care în mod normal ar trebui să aparțină unui muzeu de război, nicidecum unui forum modern pentru diplomație.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.