Uzura morală a omului

1

Pentru a înăbuși, în fașă, orice revoltă, nu trebuie să se acționeze cu violență. Metodele, asemănătoare celor ale lui Hitler, sunt depășite. Este suficient să creezi o condiționare colectivă atât de puternică, încât ideea însăși de revoltă nu va mai apărea în mintea oamenilor.

Idealul ar fi să formatăm indivizii încă de la naștere, limitând aptitudinile lor biologice înnăscute. După aceea, am continua condiționarea reducând de o manieră drastică educația, pentru a-i aduce la o formă de inserție profesională.

Un individ incult are numai un orizont de gândire limitat și, cu cât gândirea sa este cantonată în preocupări mediocre, cu atât mai puțin se poate el revolta. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știință să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv.

Mai ales, fără filozofie! Și aici, trebuie să folosim puterea de convingere, iar nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive.

Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic. Este bine, printr-o vorbărie și muzică neîncetate, să împiedicăm mintea să gândească.

Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane. Nu există un tranchilizant social mai bun! În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății.

Condiționarea va produce, astfel, ea singură o asemenea integrare, încât unica frică – pe care va trebui să o întreținem – va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii.

Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită! Și trebuie să fie supravegheat la fel cum trebuie păzită o turmă. Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun, din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut.

Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare.

Cu toate acestea, se observă că este foarte ușor mituirea unui individ subversiv: este suficient să-i oferi bani și putere.”

Un extras din Günther Anders, scriitor german, «L’obsolescence de l’homme», anul 1956, pagina 122.

Günther Anders (născut Günther Siegmund Stern, pe 12 iulie 1902, la Breslau, în Imperiul German – decedat pe 17 decembrie 1992, la Viena, Austria) a fost un filosof, jurnalist, eseist și poet iudeo-german. A crescut într-o familie de intelectuali evrei, părinții săi, Clara și William Stern, având contribuții importante la dezvoltarea psihologiei.

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.