Alegerile parlamentare din noiembrie 1946 (I)

0

Nicolae IONESCU

Alegerile parlamentare și-au pus amprenta decisiv asupra anului 1946. Anunțarea desfășurării scrutinului încă de la începutul anului avea menirea să pună capăt vidului legislativ determinat de lipsa Parlamentului. Importanța votului depășea cu mult cadrul normal al confruntărilor dintre partide. Pentru extrema stângă în ascensiune, victoria blocului guvernamental, în condițiile prezenței trupelor sovietice, va avea efecte grave pentru firava democrație care încerca să supraviețuiască după 23 august 1944.

Remanierea guvernului Groza, la începutul anului 1946, prin cooptarea lui Emil Hațieganu (P.N.Ț.) și Mihail Romniceanu (P.N.L.), punea capăt grevei regale, conducând la recunoașterea cabinetului de către Anglia și S.U.A., dându-i astfel legitimitate externă. În schimb, România era obligată și guvernul se angaja să țină, în cel mai scurt timp posibil, alegeri libere și corecte.

O firavă relaxare politică

Relativa relaxare a vieții politice din 1946, odată cu recunoașterea internațională a guvernului Petru Groza a avut implicații imediate în viața politică românească. În primul rând, prin reapariția organelor de presă, partidele istorice demarează și ele acțiuni care țin de campania electorală. Trebuie să remarcăm, de la început, ținuta demnă și limbajul folosit de presa de opoziție. Atât «Dreptatea», oficiosul P.N.Ț., cât și «Liberalul», oficiosul P.N.L., s-au străduit să se opună calomniei, promovând adevărul, confruntarea de idei și fair-playul. «Dreptatea» a reapărut pe 5 februarie 1946, iar «Liberalul» pe 9 februarie.

Oficiosul P.N.Ț. a devenit cel mai important organ de presă al opoziției românești. Căutat de public, devine principala țintă a atacurilor calomnioase ale «Scânteii», «României Libere» și altor organe de presă comuniste. Însuși guvernul, la un moment dat, încearcă să intimideze ziarul și să-i impună o linie mai puțin deranjantă pentru autorități. Cu toate greutățile, ziarul a reușit, mai ales în prima parte a anului 1946, să se mențină pe linia unei polemici civilizate, fără a neglija analiza profundă a fenomenelor economico-sociale și politice. Se remarcă, în acest sens, articolele semnate de Nicolae Carandino, directorul cotidianului P.N.Ț.

În numărul șase al ziarului «Dreptatea», în articolul intitulat «Garanțiile libertății», cunoscutul gazetar arăta necesitatea „vindecării sufletești a țării, așezarea ei pe un făgaș normal, risipirea acelor fapte care s-au dovedit legate de culoarea rubinie a sângelui vinovat. Arsenalul de luptă al nazismului cuprindea, în mod firesc, arma relei credințe, a calomniei, a înșelăciunii, a violenței. Să eliminăm din practica noastră democratică asemenea nedemne căi, oricât ar părea uneori tentante și oricât în mod superficial înrudite cu ideea biruinței repezi”.

Ca urmare a declanșării războiului rece, se produce însă o accentuare a violenței contra partidelor istorice. În aceste condiții, tonul «Dreptății» devine mai ferm, dar fără a depăși bunul-simț.

Groza pregătește alegerile

Pentru desfășurarea alegerilor, Guvernul Groza a adoptat «Decretul-lege cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Deputaților» din 13 iulie 1946, redactat sub coordonarea ministrului justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, și care avea 18 articole. Actul avea minusuri și confuzii care să permită abuzurile și fraudele. Era vorba, între altele, de renunțarea la prima electorală, de desființarea Senatului și de privarea unor categorii de persoane de dreptul de exprimare a opțiunii. Dacă aceste măsuri ar fi putut găsi justificări în realitățile postbelice, alta era situația dacă privim maniera de aplicare a legii și îndeosebi numeroasele tabele cu cei considerați nedemni electoral, ca și modul voit defectuos de înscriere în registrul electoral.

Înainte de toate, noua putere a îngrădit dreptul de vot pentru anumite categorii de persoane. Spre a putea fi înscriși în registrul alegătorilor, unii cetățeni trebuiau să dețină dovadă de la Președinția Consiliului de Miniștri care să ateste că nu fuseseră demnitari în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944. De la Ministerul Afacerilor Interne era necesar documentul care să probeze că nu făcuseră parte din organizațiile constituite în baza Legii nr. 830 din noiembrie 1940 (cu alte cuvinte, Grupul Etnic German din România), iar de la Ministerul Justiției, o adeverință care să specifice că nu candidase pe listele partidelor «Totul pentru țară» și Partidul Național Creștin în alegerile parlamentare din 1937, precum și un cazier juridic.

La 13 iulie 1946, prin Decretul regal numărul 2218, s-a decis că puterea legislativă în România urma să se exercite colectiv de către „Rege și Reprezentanța Națională”, organizată într-un singur corp, cel al Adunării Deputaților, conform prevederilor Constituției din 29 martie 1923 (art. 1). Deputații erau aleși dintre cetățenii români care împliniseră 21 de ani. Alegerea urma să se facă prin vot universal, egal, direct și secret, deputații trebuind să aibă domiciliul în România și vârsta de 25 de ani împliniți. (art. 2). Pentru prima dată obțineau drepturi electorale femeile, funcționarii și militarii. Alegerea se făcea pe circumscripții electorale, prin vot universal, egal, direct și secret, pe scrutin de listă și pe baza reprezentării proporționale. Fiecare județ constituia o circumscripție electorală. Numărul deputaților pentru fiecare circumscripție electorală se stabilea în raport cu numărul populației. Pentru fiecare 40.000 de locuitori din numărul total al populației din circumscripție se alegea un deputat, se stipula în art. 3 din «Legea electorală» din 13 iulie 1946. „Nici un deputat nu poate fi urmărit sau arestat pentru opiniile și voturile exprimate în exercițiul mandatului său” (art. 14).

Tot prin lege, au fost prevăzute categoriile de exceptați de la vot, anume demnitarii regimului Antonescu și voluntarii contra statelor din coaliția Națiunilor Unite, printre care și Ion Mihalache, lider marcant al P.N.}. Merită subliniat faptul că printre cei excluși nu se numărau colaboratorii lui Carol al II-lea în perioada 1938-1940, ceea ce ar fi fost logic, din moment ce restricția se adresa gogo-cuziștilor. O astfel de prevedere ar fi lovit însă în unii membri ai guvernului, precum ministrul de externe, Gheorghe Tătărescu (premier în regimul autoritar carlist), și Gheorghe Nicolau (fost senator al Frontului Renașterii Naționale), devenit în 1946 ministrul asistenței și asigurărilor sociale.

Noile însemne electorale

Un nou pas după promulgarea legii electorale în drumul spre alegeri l-a constituit aprobarea de către Comisia Electorală Centrală a 40 de semne, la 14 august. Alături de B.P.D., care avea ca simbol „Soarele”, și P.N.Ț.-Maniu („Ochiul”), care au depus liste în toate cele 58 de județe, ca partide de opoziție, s-au manifestat și P.N.L., cu candidați în 49 de circumscripții, având simbolul electoral „Unghiul drept”, și P.S.D.I. („Fântâna cu cumpănă”), prezent în 40 județe, inclusiv în Moldova. Pe  poziția de „opoziție onestă” s-a situat Partidul Țărănesc Democrat, condus de Nicolae Lupu („Două circumferințe concentrice”), cu 51 de liste prezente în Moldova. De partea guvernului s-a situat Uniunea Populară Maghiară, care a avut candidați în 17 circumscripții cu locuitori de minoritate ungară.

Tabloul era completat de mici grupări care s-au situat pe o linie independentă sau binevoitoare față de una dintre taberele principale. În această categorie întra Acțiunea Național-Agrară („Secera” – prezentă în șapte județe), Partidul Popular Românesc („Două arcuri mici convexe legate cu o linie orizontală” – șase liste), Partidul Radical al Micii Burghezii („Sapa” – două), Partidul Naționalist Democrat („Plugul”) și Frontul Muncii („Cheia”), ultimele două prezente doar în câte o circumscripție.

Candidații

Analizând tabloul partidelor înscrise în cursa pentru Adunarea Deputaților, distingem două tabere principale. Una este cea a Blocului Partidelor Democratice, continuatorul Frontului Național Democrat, al cărui protocol de formare a fost semnat la 17 mai 1946. Alianța îngloba Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Național Popular, Partidul Național Liberal-Tătărăscu și Partidul Național }ărănesc-Anton Alexandrescu. ~n aceeași tabără trebuie inclusă și Uniunea Populară Maghiară, care, deși a participat pe liste proprii, era dirijată de comuniști. Această grupare politică s-a prezentat pe liste comune la alegerile din 19 noiembrie 1946.

Cealaltă tabără, deși avea liste separate, cuprindea Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal și Partidul Social-Democrat Independent, care, la 21 octombrie, au încheiat un acord privind acțiunile electorale. Preferințele alegătorilor se îndreptau spre acest pol, majoritatea locuitorilor văzând în victoria lui calea pentru a scăpa de sovietici și de metodele comuniste.

La alegeri au participat și câteva partide care s-au situat pe o linie mai mult sau mai puțin neutră. Dintre acestea se detașa Partidul Țărănesc Democrat, condus de dr. Nicolae Lupu, originar din comuna Arsura, județul Vaslui (singurul dintre aceste partide care a obținut locuri în Parlament), precum și alte mici formațiuni, ca Partidul Popular Românesc (condus de Petru Ghiață) și Partidul Radical al Micii Burghezii (prezidat de N.N. Matheescu).

Cu câteva zile înainte se constituise Comitetul Central Electoral, avându-l ca președinte pe cunoscutul om de cultură Mihai Ralea, originar din Huși, care era și ministrul artelor în Guvernul Groza (din partea Frontului Plugarilor). Membri în Comitetul Central mai erau: I. Vântu (P.N.L.-Tătărăscu), B. Solomon (P.S.D.), Miron Constantinescu (P.C.R., secretar al Comitetului Central Electoral), Mihai Dragomirescu (Partidul Național Popular), Aurel Potop (P.N.Ț.-Anton Alexandrescu), Gheorghe Apostol (Confederația Generală a Muncii) și Gabriela Bernachi, din partea Federației Femeilor Democrate. În total, Adunarea Deputaților se compunea din 406 membri (finalmente vor fi 414), dintre care 30 în București. Ei erau aleși pe patru ani.

Amestecul brutal al Guvernului Groza

Pregătirea scrutinului a fost viciată de o mulțime de ingerințe ale Guvernului Groza, care spera să-și asigure victoria. În multe localități, Blocul Partidelor Democratice a recurs la ilegalități flagrante pentru a-i înlătura de la vot pe cei bănuiți a le fi opozanți, fapt care a produs adesea reacții violente din partea acestora din urmă. Postul de jandarmi Vidra, județul Putna, consemna, la 28 septembrie 1946, că, în ziua de 15 septembrie, locuitorii din acea comună fuseseră convocați de primar la sediul primăriei, unde li s-a ținut o cuvântare, spunându-le că un comitet format din 17 persoane, toate din B.P.D., decisese a se șterge de pe listele electorale 133 de alegători localnici, sub pretextul că erau maniști, brătieniști și foști legionari. Sesizați, sătenii au cerut să fie aduse la primărie cele 17 persoane pentru a da socoteală de fapta lor, dar acestea au refuzat să vină. Primarul „le-a cerut însă să respecte măsurile stabilite de guvern și legile țării”.

Național-țărăniștii lui Maniu au început activitatea pentru pregătirea alegerilor în județul Covurlui, prin contactul „de la om la om” și prin agenți electorali veniți din țară, remarcându-se fruntașii țărăniști Andrei Grigoraș, din comuna Mastacani – Covurlui, Enache Vlase, din comuna Fârtănești, Tudose Scobiciu, din comuna Vânători, și alții care au luat legătura cu șefii partidului din județ, avocații Gică Simionescu și Constantin Vârtosu. În același județ, P.N.L.- Dinu Brătianu a început campania electorală la orașe și sate printr-o intensă propagandă antiguvernamentală, fapt subliniat de buletinele informative ale Inspectoratului General al Poliției Galați.

Cum s-au desfășurat alegerile în Moldova

Campania electorală a început oficial la 2 iunie 1946, prin vizita primului ministru Petru Groza la Iași, care a fost pregătită cu mare fast de guvernanți. Se înmânează, cu acest prilej, și primele titluri de proprietate unor țărani din Moldova, în cadrul unui miting electoral organizat de comuniști. În timpul vizitei la Iași, primul ministru primește titlul de cetățean de onoare al urbei.

După mai multe amânări, în ședința guvernului din 15 octombrie, Petru Groza a propus data de 19 noiembrie pentru desfășurarea alegerilor. Una dintre motivații era că, la momentul votării, recolta se afla în hambare, contându-se pe îmbunătățirea situației economice a țărănimii, care ar fi putut influența creșterea popularității Blocului Partidelor Democratice. Amânarea de mai multe ori a datei alegerilor de către guvern s-a făcut sub motivul că acestea nu pot să se desfășoare înainte de înscrierea în liste de alegători și de culegerea recoltei. Explicația întârzierii este simplă. Cu toate eforturile făcute de-a lungul unui an de guvernare, comunismul rămânea în ochii românilor un fenomen de import cu prea puțină legătură cu problemele țării, iar P.C.R. era în continuare un partid fără susținere populară. În aceste condiții, o campanie electorală, cu cât era mai lungă, cu atât era mai benefică pentru comuniști, în încercarea lor de „conciliere” cu societatea românească și de întărire a poziției lor politice.

În arsenalul de mijloace folosite, violența și forța au coexistat cu persuasiunea și convingerea de la om la om. Pe de o parte, a fost înăsprită cenzura presei de opoziție sau a celei independente, iar adunările și întâlnirile organizate de partidele de opoziție erau fie interzise, fie tulburate de apariția echipelor muncitorești „democrate”. Tot acum a început instrumentarea de noi procese în care, alături de așa numiții „criminali de război”, intrau și „reacționarii” ce complotau împotriva noii ordini democratice. Un loc distinct îl ocupă procesul mareșalului Ion Antonescu din mai 1946 și prezentarea lui astfel încât să se lovească în opoziție, inducându-se ideea vinovăției partidelor istorice că au fost complice cu Mareșalul. În «România liberă», cu majuscule era scris «Spre stupoarea asistenței, corespondenților străini și a propriilor partizani, domnul Iuliu Maniu a strâns mâna marilor criminali de război». Astfel, acest proces a fost transformat de presa comunistă în mijloc de defăimare a partidelor istorice. în timpul procesului comuniștii au organizat manifestații populare în care se cerea pedeapsa capitală pentru acuzați.

Pe de altă parte, beneficiind de sprijin armat, financiar și logistic din partea sovieticilor, comuniștii și-au început campania prin instrumentarea demagogică a marilor realizări ale guvernului Groza. Membrii guvernului și liderii P.C.R., aflați în vizite de lucru, au început împărțirea titlurilor de proprietate țăranilor îndreptățiți prin decretul-lege din 23 martie 1945, în cadrul unor manifestații populare (cum sunt denumite de ziarele comuniste ale epocii). De asemenea, în orașe s-a început o nouă campanie de epurare a aparatului administrativ, unele instituții și întreprinderi au fost comunizate, mulți dintre angajații acestora fiind obligați să adere la unul dintre partidele politice influențate de comuniști. Opoziția, prin diferite măsuri a fost timorată și împiedicată să-și desfășoare cu toate forțele activitatea. Totuși, partidele istorice P.N.Ț. și P.N.L. au desfășurat o amplă activitate în cadrul campaniei electorale, prin mobilizarea tineretului la sate, precum și o propagandă anticomunistă pentru păstrarea valorilor tradiționale. Astfel, la 2 iunie, în orașul Dorohoi, județul Botoșani, la o întrunire comună, manistă și liberală, oratorii au subliniat pericolul comunist și intențiile guvernului de a face colhozuri după alegeri.

Campania electorală a Blocului Partidelor Democratice s-a desfășurat în două etape. În prima, care a avut loc între 2 iunie și 20 august, după o bună pregătire teoretică (concretizată în organizarea unor cursuri intensive cu activiștii de partid, în care erau prezentate metodele de luptă electorală ale comuniștilor), s-a trecut la constituirea comisiei specializate pentru rezolvarea problemelor logistice ale alegerilor. Se avea în vedere organizarea birourilor electorale regionale, județene, orășenești etc, preluarea prevederilor Platformei Program de guvernare a B.P.D., a legii electorale. În cea de-a doua etapă, care a debutat la 20 august, s-a intensificat munca politică de masă prin intermediul organismelor special create sau prin structurile administrative și cele de partid locale. Pe lângă aceste activități, supradimensionate de istoriografia oficială dinainte de decembrie 1989, s-a desfășurat și campania de convingere și lămurire individuală sau colectivă în cadrul nou înființatelor „case ale alegătorului”, cu scopul de a sensibiliza opinia publică românească. Acest efort propagandistic nu a dat rezultatele dorite din punct de vedere al opțiunilor electorale, însă realizările în ceea ce privește mobilizarea și educarea cadrelor, lărgirea bazei de masă a partidului, pot fi considerate ca îndeplinite. Acest lucru reiese din munca informativă depusă în vederea radiografierii societății românești, care a avut ca scop principal identificarea nucleelor opoziției ce urmau a fi atacate în următoarea etapă a procesului de comunizare, acea a eliminării vechilor elite și de restructurare totală a societății românești și, în subsidiar, cunoașterea rezultatelor activităților de partid.

Mihai I„Nu vrem pâine, nici mălai, vrem pe Regele Mihai”

În această perioadă și maniștii fac intensă propagandă la sate, cu sprijinul primarilor, notarilor și jandarmilor, dar și la orașe. La Bacău, Bârlad, Roman, Huși, s-au răspândit manifeste antiguvernamentale de genul: „Nu vrem pâine, nici mălăi, vrem pe regele Mihai” sau „România până la Nistru și Maniu prim ministru” cu semnătura „Buni români”, precum și sloganul electoral „Doctor Lupu e cu noi/ Ce ne scoate din nevoi/ De aceea țărani frați/ Două cercuri să votați”.

În raportul prezentat de Nicolae Penescu, secretarul general al P.N.Ț., în urma vizitei sale din primăvara anului 1946 în filialele județene din Moldova (Tecuci, Covurlui, Bacău, Putna , Neamț, Rădăuți, Botoșani, Vaslui și Roman), se menționează că în această regiune este un puternic curent antiguvernamental. Atât la sate, cât și la orașe, populația este nemulțumită de actualul guvern și se plasează pe o linie politică spre naționalism. Cu toate acestea, organizațiile țărăniste și liberale se prezintă slab din punct de vedere organizatoric. Acest lucru se datorează faptului că în Moldova măsurile ilegale ale guvernului și ale P.C.R. se manifestă cu mai multă vigoare decât în celelalte provincii.

Raportul lui Nicolae Penescu mai cuprinde o serie de date amănunțite cu privire la situația politică, economică și socială specifică județelor Moldovei. În document se propune biroului partidului să formeze echipe speciale de propagandă care să constituie mijloace auxiliare electorale pentru organizațiile național-țărăniste din Moldova.

Activitățile informative desfășurate în această perioadă pe canalele oficiale (guvernamentale), în special prin pârghiile oferite de Ministerul de Interne, dar și pe cele neoficiale, prin intermediul structurilor locale ale P.C.R. și B.P.D., au permis identificarea adevăratei stări de lucruri din Moldova. Pe de o parte, anchetele întreprinse de instituțiile Ministerului de Interne – Poliție, Jandarmerie și inspectorate administrative – deși se încadrau sarcinilor de serviciu, adică rapoartelor periodice asupra stării de spirit în mediul urban și rural, devin bilunare și preponderent electorale.

Mult mai interesante sunt anchetele întreprinse de structurile subordonate Inspectoratului General de Jandarmi. Acestea urmăreau diferite evenimente din mediul rural, încercând să răspundă la întrebările legate de poziția populației față de activitatea B.P.D., modul de acțiune al opoziției etc. Deficiențele semnalate în activitatea B.P.D. erau „corijate” de către jandarmerie, care suferise deja procesul de epurare și care indica și soluțiile pe care coaliția de stânga trebuia să le adopte. În continuarea acestui efort erau întocmite și prognozele referitoare la „pe ce se poate conta și pe ce nu în alegeri”, indicându-se și posibilele avantaje, care, probabil, au contribuit la anunțarea rezultatului oficial al alegerilor, alături de cele întocmite de structurile P.C.R.

Spre exemplu, într-un raport elaborat de Inspectoratul General de Jandarmi Iași pentru perioada 18-25 octombrie 1946, erau prezentate posibilele opțiuni electorale ale locuitorilor din județele Moldovei – Bacău (B.P.D. 65% și opoziție 35%), Neamț (50% la 50%), Roman (45% la 55%), Vaslui (40% la 60%), Fălciu (70% la 30%), Iași (65% la 35%). Situația este asemănătoare și pentru restul regiunilor țării. Această activitate a continuat până la alegeri, atunci când, în conformitate cu ordinele telefonice al Ministerului de Interne nr. 39.961 din 23 noiembrie și 42.201 din 25 noiembrie 1946, toate comandamentele județene trebuiau să raporteze la centru rezultatul alegerilor (în majoritatea cazurilor a fost raportat rezultatul oficial, deoarece nu s-a permis accesul la rapoartele birourilor electorale). Se informa despre modul de acțiune al opoziției după următorul model: 1) acțiuni armate ale trupelor paramilitare organizate de opoziție – constituite din ofițeri disponibilizați, studenți, elevi, partizani ai epuraților, ai moșierilor expropriați etc; 2) evidența înarmărilor ilegale; 3) activitățile de instructaj pentru păstrarea corectitudinii alegerilor, cu sub-punctele: instigări și acțiuni în prima etapă, în a doua etapă și în ziua alegerilor.

(Va urma)

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.