Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România

0

19 noiembrie 1978 – înceta din viață, la spitalul «Elias» din București, Florica Bagdasar, medic specializat în psihiatrie infantilă, prima femeie ministru din România.

Florica Bagdasar s-a născut la 24 ianuarie 1901 la Bitolia, Macedonia, fiind fiica lui Sterie Ciumetti și a Anastasiei Papahagi, sora lingvistului Pericle Papahagi. Tatăl său va fi viitor inspector general de poduri și șosele în județul Constanța în perioada interbelică.

A început liceul la pensionul Pompilian, dar din cauza Primului Razboi Mondial și a refugiului, a continuat liceul în Moldova, la Roman, absolvind liceul „Roman Vodă” (secția modernă) în 1920. S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină din București pe care a absolvit-o în 1925.

În 1925 a absolvit Facultatea de Medicină din București și începe să lucreze ca medic intern și extern la «Așezămintele Brâncovenești». Se căsătorește în 1927 cu Dumitru Bagdasar și împreună pleacă în SUA la studii. Este primul român care a studiat la Harvard, între 1927-1929, alegând neurochirurgia pentru a completa Facultatea de Medicină și doctoratul obținut la Universitatea din București. În SUA a beneficiat de o bursă Rockeffeller la Universitatea din Boston, fiind primul român dintr-o listă foarte scurtă. La revenirea în țară, Florica Bagdasar va lucra ca medic secundar la Jimbolia și Cernăuți.

Din 1934 devine colaboratoarea apropiată a soțului său, Dumitru Bagdasar, mai întâi la Spitalul de Urgență și apoi, din 1935, la Spitalul Central din București.

Florica Bagdasar și colaboratoarea sa, Florica Nicolescu, au elaborat și experimentat cu succes la diverse școli primare propriul abecedar («Carte pentru toți copiii») și propriul manual de aritmetică, bazate pe ideea globală de grupare și pe scrisul vertical simplificat.

În 1946, după înființarea Centrului de Igienă Mintală din București, unde erau tratați copiii cu deficiențe mintale și tulburări de comportament, Florica Bagdasar l-a organizat după cele mai moderne precepte științifice inspirate din SUA.

A pășit pe urmele soțului ei, Dumitru Bagdasar, care avea o poziție de stânga încă din tinerețe.

După 23 august 1944 a devenit membră a PCR, activând între 1944-1948 în diferite organizații de masă. În vara anului 1946 a făcut parte din delegația trimisă la Paris, la Conferința de Pace, fiind singura femeie dintre cei 73 de membri.

A activat în Apărarea Patriotică, Uniunea Patrioților, și în Uniunea Femeilor Democrate din Romania (UFDR)

După decesul soțului, în 1946, i s-a încredințat conducerea Ministerului Sănătății, funcție pe care o deține până în august 1948, fiind astfel prima femeie ministru din România. Este deputat de Tulcea în Marea Adunare Națională (1946-1951), perioadă în care organizează în județ campania pilot contra malariei și o acțiune de asistență pentru copii, într-o perioadă de secetă și foamete.

În 1951, colaboratoarea ei cea mai apropiată la Centrul de Igienă Mintală, Florica Nicolescu, a fost arestată, fără mandat de arestare, ca după doi ani de închisoare să fie eliberată, fără sentință de judecată, fără proces, fără a afla care erau acuzațiile care i se aduceau.

Campania contra Dr. Florica Bagdasar a culminat pe 18 ianuarie 1953, cu un articol de fond din ziarul Scînteia intitulat „Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei”. Imediat după apariția articolului, Centrul de Igienă Mintală a fost vizitat de o delegație oficială și, în ciuda aprecierii elogioase date de prof. dr. Vlad Voiculescu, Florica Bagdasar a fost „eliberată” din funcția de director și nevoită să predea pe loc dosarele și cheile Institutului. Șocul a fost atât de mare încât s-a îmbolnăvit grav, a fost internată multă vreme în spital (Filaret), a avut nevoie de o operație grea de plămâni, după care însă, în mod miraculos, a început recuperarea. Între timp, articolul din Scânteia a fost „prelucrat” în sesiuni speciale la toate școlile și spitalele din țară, după cum decretase Partidul. Fulminantul articol din Scânteia o acuza pe Florica Bagdasar de „cosmopolitism”, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud, etc. A fost anchetată în repetate rânduri. A rămas fără nici un venit, fiindcă pensia după soțul ei de la Academie a fost de asemenea tăiată, iar „Spațiul locativ” a obligat-o să împartă apartamentul unde locuia cu fiica ei, cu o altă familie cu doi copii. Ostracizarea a fost completă: a fost o perioadă de înverșunată dizgrație politică, de persecuție, de lipsuri materiale, de boală. Ironia soartei a făcut probabil ca boala ei atât de gravă s-o salveze de la o soartă și mai cumplită, aceia a unui „proces de demascare” în sensul așa-ziselor devieri.

La sfârșitul anului 1956, valul de teroare stalinistă trecuse peste Florica Bagdasar și au început demersuri de „reabilitare” (concomitent cu programul de „destalinizare” inițiat de Hrușciov în URSS). I s-a propus să reintre în partid, dar a refuzat. În schimb, în octombrie 1957 a fost numită vicepreședintă a Crucii Roșii din România, poziție în care a funcționat câțiva ani. De asemenea, i s-a dat permisiunea de a călători și a avut posibilitatea să-și revadă fiica de mai multe ori în străinătate. A continuat să trăiască în România până la sfârșitul vieții în 1978, fiind o prezență „cvasi-singulară” după aprecierea lui Valeriu Negru: „din punct de vedere politic a fost tolerată, dar nu agreată”.

Ultimii ani de viață au fost trăiți, din punct de vedere politic, într-o zonă de clar-obscur, tolerată, dar fără să fie agreată.

O placă memorială situată pe imobilul din Strada Speranței nr. 13, București, Sectorul 2, reamintește că aici au locuit dr. Dumitru Bagdasar și dr. Florica Bagdasar.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.