La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei.
Are 95 de ani și este o istorie vie. George Cușa ne-a povestit cum s-a făcut schimbul de populație din Cadrilater în 1940 și cum au fost afectați peste 100.000 de români, printre care și familia sa, de situația dramatică din acele vremuri, pe care le-a trăit.
Schimbul de populație din Cadrilater, o dramă pentru mii de familii
În 1940, când s-a făcut schimbul de populație din Cadrilater, mii de familii au fost nevoite să-și lase toată agoniseala și să plece. Situația a fost dificilă pentru aproximativ 110.000 de români, dar nu au avut de ales.
„Plecarea noastră din Cadrilater a fost dramatică din toate punctele de vedere. Oamenii care au venit din Balcani, din Grecia, cum a fost cazul nostru, nu au avut o viață ușoară. La început, am stat în casele turcești, din chirpici, acoperite cu olană, în mici sate turco-bulgărești.
Noi am locuit acolo, timp de 15 ani, din 1925 până în 1940. Între timp, ne-am făcut case noi și moderne din piatră. Din vechii păstori, cum am venit noi din Grecia, ne-am făcut agricultori de bază.
Când am plecat din Cadrilater în 1940, familia mea avea peste 70 de hectare de teren, 40 pentru colonizare și 36 de hectare cumpărate. Plecarea noastră din Cadrilater a fost neașteptată, pentru că nu ne venea să credem.
Acasă erau bunica, mama, mătușile mele care plângeau și sărutau pragurile de la ușile caselor. Am lăsat acolo două case noi, a noastră și a bunicilor.
Tata făcuse o casă nouă în 1936, așa că am lăsat în urmă două grajduri de cai, două saivane, două livezi cu pomi fructiferi.
Am lăsat recoltele de porumb și floarea soarelui nerecoltate, livezile în pârg și am plecat. Am strâns ce am putut și am luat drumul pribegiei. Am ajuns într-un sat de lângă Karaomer, actualul Negru Vodă, numit Mamuslia.
Acolo, ne-am așezat în niște case nemțești în care ne-au repartizat, înghesuiți, în câte o cameră sau două”, a povestit pentru Discover Dobrogea, domnul George Cușa.
Schimbul de populație din Cadrilater și evenimentele dezastruoase din 1940
Anul 1940 a fost dezastruos pentru România. Tratatul de la Craiova, prin care s-a cedat Cadrilaterul Bulgariei a afectat un număr foarte mare de români, dar, din păcate, el a fost precedat de alte două evenimente care au fărâmițat România.
Prin Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania și Rusia, Basarabia și Bucovina de Nord au fost cedate Rusiei. Apoi, prin Dictatul de la Viena, în 1940, nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei. Iar la 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Dobrogea de Sud, Dobrogea Nouă sau mai precis Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei.
„Condițiile au fost vitrege, pentru că România, la timpul respectiv, era lipsită de sprijinul celor două țări din Europa, Franța și Marea Britanie și chiar de cel al Statelor Unite ale Americii, pentru că atunci, Germania devenise un fel de putere centrală, care dicta, alături de Italia, destinele Europei.
Bulgarii revendicau atunci toată Dobrogea. Deoarece România era lipsită de sprijin din afară și pentru că Germania era în culmea gloriei alături de Italia, Bulgaria se alfa în protecția lor. Și Bulgaria, care avea pretenții asupra Cadrilaterului, a insistat foarte mult.
Degeaba ministrul nostru de externe de atunci, Petrescu Comnen și ulterior Grigore Gafencu, au insistat să facă anumite concesii. Regele României, Carol al II-lea a fost și el la Hitler, dar acesta își stabilise deja măsurile pe care urma să le ia și îi ajuta pe bulgari, pe unguri să ne ia Transilvania și a pactizat și cu rușii să ne ia Basarabia și Bucovina de Nord. A fost un paradox, pentru că Germania și Rusia erau două țări adverse, iar peste un an chiar au început războiul.
Din acest punct de vedere, noi am rămas suspendați, fără niciun fel de sprijin și toate demersurile diplomatice au fost zadarnice, așa că în final n-au putut să facă altceva decât un compromis. Au trasat liniile unde trebuia să facă noua frontieră și au făcut un singur compromis, schimbul de populație. Era singura variantă”, spune George Cușa.
Românii și-au lăsat în urmă agoniseala și au plecat din Cadrilater
Pentru familia Cușa, schimbul de populație din Cadrilater a reprezentat a treia dezrădăcinare. Prima a fost din Albania, a doua din Grecia și a treia din Cadrilater.
„Și uite așa am plecat noi, lăsând în urmă averile și casele noastre. Culmea, după aproape 70 de ani am recuperat din bunurile pe care le-am lăsat acolo.
Ele au fost evaluate de către statul român și statul bulgar. Statul bulgar a virat banii pentru recoltele noastre și pentru pământul pe care l-am cumpărat, însă statul român a ținut ascuns acest protocol.
Abia după anul 2000, cineva care știa de această lege, a descoperit că banii noștri se află în vistieria statului român. Și după anul 2000 am început să recuperăm banii pe care ni i-au virat bulgarii în 1940”, a precizat George Cușa.
Cum s-a făcut schimbul de populație din Cadrilater
„Eram elev, terminasem clasa a IV-a de liceu, dădusem capacitatea la Bazargic și când am ajuns acasă, am aflat că trebuie să ne mutăm. Noi am plecat înainte de 7 septembrie, pe la jumătatea lunii august, pentru că știam că vom fi evacuați și pentru că eram protejați. Retragerea noastră a fost foarte, foarte delicată.
Pentru a face schimbul de populație, a fost nevoie de niște formalități extraordinare.
Plecarea a fost extraordinar de dificilă. Trebuia să fie fixate, pentru început, localitățile de unde plecam și cele în care urma să ajungem. Au fost făcute procese verbale pentru străzile pe care puteam să circulăm.
O parte din locuitorii din Cadrilater au fost repartizați, provizoriu, în Ialomița. Ceilalți, pentru județele Constanța și Tulcea. Erau zeci de sate cu peste 100.000 de oameni care trebuia să fie repartizați cu grijă.
S-au făcut comisii peste comisii pentru a se putea reglementa drumurile de acces, fie pe calea ferată, fie cu autobuzele, fie cu căruțele sau cu remorcile.
Și totuși, s-a reușit până în final să se realizeze schimbul de populație, numai că, la acea dată, culmea, 6 septembrie 1940 au apărut tulburări în interiorul statului român.
Plecările și repartizările au fost dificile. La Negru Vodă, la Mamuslia am stat două săptămâni. Tata plecase câteva zile la Constanța și a închiriat o casă pe strada General Manu. El ne-a luat de la Mamuslia, ne-a dus la Negru Vodă, unde era toată familia noastră, mătușile, unchii și bunicii, am luat o căruță în care am pus toate bagajele și am plecat spre Constanța.
Din întâmplare, tata, care citea presa, a luat un ziar și am citit și eu un articol, când eram în căruță. Cineva se plângea în legătură cu evacuarea din Cadrilater și spunea ‘Unde Doamne ne mai duce și pustiul ăsta, că am lăsat bunurile noastre toate, truda noastră, cimitirele noastre, cu crucile de lemn căzute, cine ne face pomană?’. M-a impresionat foarte mult articolul respectiv”, povestește George Cușa.
De la liceul din Bazargic, la Liceul de băieți Mircea cel Bătrân din Constanța
După schimbul de populație din Cadrilater, familia Cușa a fost repartizată în comuna Ferdinand, astăzi Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.
„Am ajuns în Constanța, în casa pe care o închiriase tata, pentru că se apropia luna septembrie și trebuia să fiu la liceu. Familia noastră a fost repartizată în comuna Ferdinand, astăzi numită Mihail Kogălniceanu. Dacă micul sat Caraci din Cadrilater mi-a fost leagănul copilăriei, Ferdinand a fost leagănul adolescenței mele, o localitate care m-a marcat toată viața și nu numai pe mine, pe toată generația mea. Ferdinand a fost un focar de cultură, de sport și politică.
În Liceul Mircea am intrat în clasa a V-a. În aceea, era un singur liceu teoretic de băieți în județul Constanța și unul de fete, două licee industriale, unul de fete și unul de băieți și un liceu comercial.
Între timp, a venit războiul. Liceul Mircea cel Bătrân a fost bombardat și o parte din an am făcut cursurile la Liceul Domnița Ileana, care pe atunci era de fete.
Fetele mergeau la școală dimineața și băieții făceau cursurile după-amiaza. Singurul lucru care a rămas peste ani, pentru că eu am fost umanist.
Toți cei 42 de elevi am terminat liceul, am dat bacalaureatul la Murfatlar, împreună cu Liceul Domnița Ileana și cu cele două licee de băieți și fete din Tulcea, ca să vedeți ce însemna războiul la timpul respectiv. Cultura și sportul, care au fost cele mai afectate s-au definitivat și s-au maturizat când eram în localitatea Ferdinand. Atunci s-a încheiat războiul”, ne-a spus domnul George Cușa, a cărui viață nu a fost ușoară nici după război, deoarece a ajuns să fie deținut politic.
Preluare: Discover Dobrogea
„Cadrilater este o noţiune mai mult de dicţionar şi de geometrie decât de geografie. În fapt, Cadrilaterul este o parte indestructibilă a Dobrogei”, caracterizează atât de frumos partea de sud a Dobrogei prof. dr. univ. Gheorghe Dumitraşcu. Partea de sud a Dobrogei, care se întinde peste 7.000 de kilometri pătraţi, şi unde trăiesc peste 400.000 de suflete, este formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Principalele oraşe din această zonă sunt Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic şi Cavarna. Ţinutul românesc este acum al vecinilor bulgari. Profesorul de istorie Gheorghe Dumitraşcu spune că România a fost victima, şi în acest caz, a Marilor Puteri, care au încercat să împartă şi „varza” şi „capra”, dar „varza” şi „capra” nu erau neapărat România şi Bulgaria.
Istoria Dobrogei Partea de sud a Dobrogei a avut de-a lungul istoriei soarta întregii provincii dintre Dunăre şi Mare. Din secolul VIII î. Hr, litoralul a fost colonizat de greci, şi au fost întemeiate cetăţile port: Histria, Callatis şi Tomis. În anul 55 î. Hr., Dobrogea şi cetăţile greceşti au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, iar ulterior au trecut sub stăpânire romană. După scindarea Imperiului Roman, Dobrogea a intrat în componenţa Imperiului Roman de Răsărit, denumit apoi „Imperiul Bizantin”. În 1388, Mircea cel Bătrân a alipit acest ţinut Ţării Româneşti. Sultanul Mehmet I a cucerit Dobrogea, iar Ţara Românească a rămas doar cu Delta Dunării. Dobrogea a intrat sub stăpânirea otomană. Istoricii încă nu sunt unanimi în a stabili data la care Dobrogea a intrat sub stăpânirea turcilor. Unii spun că ar fi anul 1416, alţii merg cu patru ani mai târziu. Alţi istorici spun că Dobrogea a intrat treptat sub stăpânirea otomană. Profesorul Dumitraşcu spune că România a avut autoritate asupra acestui ţinut din anul 1859, când Bulgaria practic nu exista. Era vorba de o autoritate pe plan al relaţiilor internaţionale, al învăţământului. Dobrogea a devenit parte a României după Războiul de Independenţă. Prin decizia Congresului de la Berlin, s-a specificat ca linia de frontieră a României cu Bulgaria să pornească în continuarea Dunării, astfel încât să cuprindă populaţia compact românească din aceste zone, iar partea de sud, Cadrilaterul, a revenit Bulgariei.
Despre tratativele româno-bulgare în scopul rectificării graniţei dintre cele două ţări din toamna anului 1912 şi în primăvara anului următor aflăm din lucrarea reputatului profesor dr. Lascu Stoica intitulată «Geopolotică regională – Dobrogea de sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă».
La 29 ianuarie 1913 s-a semnat un protocol la Londra în care reprezentantul României propunea ca noua linie de graniţă între România şi Bulgaria să plece de la un punct ce se va fixa la vest de Turtucaia şi să ajungă la Balcic pe Marea Neagră, inclusiv acel oraş. Reprezentantul Bulgariei a replicat, spunând că solicitarea României nu poate fi luată în considerare, propunând în schimb dărâmarea forturilor dimprejurul Silistrei şi rectificarea celor două triunghiuri din mijlocul liniei de fruntarie, care intrau în Dobrogea românească, precum şi un alt triunghiu care are ca bază pe ţărmul Mării Negre o linie lungă de cinci până la şase kilometri de la fruntaria actuală. Fireşte că aceste propuneri nu puteau fi luate în considerare de către România – ţară sud-est europeană ce se profila ca un factor tot mai determinant în asigurarea stabilităţii şi echilibrului în această parte a Europei.
Cererea maximă era traseul Turtucaia-Balcic, iar cea minimă traseul Silistra-Balcic, cu anexarea celor două oraşe la România.
Păstrând o atitudine energică, guvernul român acceptă mediaţia Marilor Puteri, noile tratative având loc în capitala Rusiei în prima parte a anului 1913. Se ajunge, astfel, la arbitrajul Puterilor Europene (Anglia, Germania, Franţa, Austro-Ungaria, Italia, Rusia), care „ţinând seama de justele revendicări ale României, a decis „Oraşul Silistra trebue dat României. Noua frontieră româno-bulgară va pleca dintr-un punct pe Dunăre, cam la 3 km spre Apus de periferia Silistrei, va tăia drumul Şumlei, după aceea drumul Varnei tot la 3 km de periferia oraşului şi va ajunge la frontiera actuală”.
În perioada 1913 – 1940, s-a produs o colonizare firească a Dobrogei de Sud. Aici au venit aromâni, transilvăneni şi colonişti. Aici, păstorii din Carpaţi îşi aduceau oile la păscut.
„Aci, în secoli trecuţi, sub stăpânirea turcească, creşteau ierburi înalte cât călăreţul şi îşi purtau turmele ciobanii ardeleni până la valurile mării. Azi ondulează în frumoasa lună mai, până în zări, ca valurile apei, câmpiile de cereale ale hărniciei româneşti. Acesta este grânarul Dobrogei”, scria Constantin Brătescu în 1938.
În 1913, Turtucaia avea 12.000 locuitori (6.500 români, 3.500 turci, iar restul bulgari şi alte etnii)
Cadrilaterul a rămas în componenţa României până în 1940. În acel an, reprezentantul german în România a informat guvernul român că trebuie să cedeze Bulgariei întreg Cadrilaterul, ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler şi primul ministru bulgar. Guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri. Tratativele au început la Craiova pe 19 august. La poarta Palatului Jean Mihail (actualul Muzeu de Artă) din Craiova, unde se ţineau şedinţele, aşteptau cu nerăbdare rezultatele tratativelor, sute de dobrogeni macedoneni. În ziua de 7 septembrie, generalul Ion Antonescu a dat un ordin telefonic prin care a cerut să se iscălească „tratatul” de cedare a Cadrilaterului, lucru care s-a făcut imediat. Actul a fost semnat de un membru al delegaţiei, şi nu de Alexandru Cretzianu, şeful părţii române la tratative, cel din urmă refuzând categoric. La 13 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat tratatul de cedare a sud-estului Dobrogei.
