Alţii ies în stradă pentru a apăra libertatea presei. Polonezii. Noi am ajuns la minus 80% credibilitate. Da, bă, nenică, doar 20 % dintre români mai cred în noi, ăștia care lucrăm în presă. Adică ai 10 români în faţă, tu le spui că eşti ziarist, jurnalist, cronicar, crainic, cititor de prompter, ce eşti tu, şi 8 dintre ei se uită chiorâş la tine şi-ţi aruncă printre dinţi „r-aţi ai dreac cu minciunile voastre”.
Atât, 20%, cu câteva procente peste instituția președintelui. Ăla în a cărui portavoce ne-am transformat toți, pe care l-am împins de la spate in alegeri, de două ori, pentru că așa crezut noi că e bine pentru țară, fără să ținem cont de imparţialitate. Ăla care, aşa bolovănos cum îl ştim toţi, ne-a făcut din joc de glezne, spunându-ne baliverne, că pericolul vine dinspre PSD, ăla cu care s-a aliat acu, că vine dinspre Est, şi acu aşteaptă să vadă pe ce se bazează din Vest, că pandemia a trecut pentru ca mai apoi să ne spună că suntem până în gât. Şi noi, marii gânditori ai poporului, marii analişti, marii deontologi ai ţării ne-am dus după fentă, uitând rolul esenţial al muncii noastre (acela de a critica) şi pupând cu smerenie papucul stăpânului.
Dar nu ne-am oprit aici, asta ar fi fost trecută cu vederea de oameni. Ar fi zis doar că suntem proşti. Dar noi… noi am început să ne luptăm cu poporul nostru, să râdem de cei fără dinţi, cei sărmâni din rândul cărora am plecat, de părinţi şi de bunici. Pentru că noi, ăştia din presă, nu mai mergem cu tramvaliul, cu metroul prea puţini, nu mai avem noţiunea greutăţilor celor pe care ar trebui să-i reprezentăm şi să-i apărăm în faţa statului. Că de aia suntem câini. Noi mergem cu Uber, bem cafele la Starbucks şi mâncăm bio. Şi avem impresia că suntem buricul pământului.
Noi copiem comportamentul celor pe care îi idolatrizăm, coroporatiştii, fraţii mai bogaţi decât noi, uitând cu totul rolul muncii noastre, acela de a-i reprezenta pe cei mulţi. Noi ne-am transformat într-o presă a „elitelor”, a buzelor ţuguiate, a „journalismului” închipuit. Pentru că 90 la sută dintre noi avem impresia că suntem desupra maselor, că tot ceea ce scriem noi e mult mai important decât un şurub pe care îl strânge un muncitor prost plătit, care nu îşi mai permite să-şi repare dinţii.
Până acum ceva vreme eram convins că tabloidizarea cretină a presei româneşti de până în 2000 a dus, aproape, la dispariţia ei. Acum sunt convins că noua tendinţă ne va ţine lumânarea aprinsă la cap. Şi staţi că procentul de încredere în presă e încă mare. Pentru că noi am ales să ne aliem cu cei puţini.
PS: Ah, și ne mințim că un text anost, searbăd și plin de platitudini împotriva șefului instituției în care cred românii ne va face mari sau pe ei, necredincioși. Ca noi.
Autor: Adrian Țone
