Morișca stricată

0

Bani gaura neagraCu siguranță nu ați auzit până acum despre Bill Hwang. Desigur, nu-i un capăt de țară întrucât nici în mediul său – tranzacționarea pe piețele de capital – mai nimeni nu auzise despre el. Cu toate acestea, vârful averii sale a fost de 30 mld. $. Impresionant! Dacă vă mai spun că omul este de fapt un imigrant din Coreea de Sud care și-a încercat norocul în SUA undeva prin anii ’80, puteți avea imaginea unei povești americane de succes.

Mai mult, omul este chiar un ciudat printre traderi. Nu se scaldă în vile de lux, nu are o târlă de dudui după el, nu-l vezi pe iahturi de milioane de dolari. Deține o casă în New Jersey și conduce un SUV Hyundai. Aproape imaginea clasică a unui tocilar care face totul în singurătate, ascuns într-o anexă întunecoasă a casei sale.

Hwang a ajuns cunoscut printre „colegi” abia în martie 2021, în momentul în care fondul său de risc, Archegos Capital, a reușit să piardă absolut tot în două zile. Doar două zile. Hwang și-a făcut praf 20 mld.$, adică întreaga sa avere. Însă nu doar averea lui Hwang a fost cea care s-a diluat în acele zile nefaste, ci și imense fonduri ale unor coloși bancari. Pe moment, Credit Suisse, UBS și Nomura au raportat pierderi cumulate de 10 mld. $. Însă, fiind vorba despre tranzacții cu produse derivate, acesta este doar vârful aisbergului. Analiștii estimează cel puțin o pierdere cumulată de 100 mld. $!!! Înțelegeți dimensiunea?

Probabil vă întrebați cum este posibil ca un singur trader să provoace asemenea dezastre unor bănci. Explicația e simplă. În primul rând, Archegos era un fond închis care tranzacționa doar în numele proprietarului său. Astfel de fonduri scapă oricărei reglementări întrucât n-au expunere publică. Băncile intră în afacerea asta în momentul în care împrumută fondului bani pentru tranzacțiile în marjă luând ca și colateral pozițiile deținute de fond. Partea frumoasă este că din chestia asta banca încasează bani frumoși. Reversul este că, în momentul în care zeii piețelor nu-i mai zâmbesc, dezastrul e infinit mai mare decât câștigurile pe care le-ai avut.

Indiferent cum am da-o, dezastrul produs de fondul lui Hwang este unul impresionant. Mai ales în momentul în care se vor aduna pierderile și se va calcula „consumația” totală. Partea frumoasă este că, observând pierderile Nomura, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară din Japonia a făcut o investigație în urma căreia, desigur, a ajuns la concluzia că ce s-a petrecut cu Archegos este un fapt izolat. Cum altfel ar fi putut decide?

În lume sunt peste zece mii de fonduri similare celui al lui Hwang, având o expunere de peste șase trilioane de dolari. Toate aceste fonduri utilizează scheme de tranzacționare și finanțare a tranzacțiilor similare celei folosite de Hwang, astfel încât cele șase trilioane se pot dovedi doar vârful aisbergului. Înțelegeți ce înseamnă asta? Oricare dintre ele este un Archegos. Iar partea proastă este că băncile nu mai pot ieși din morișca asta.

O să explic într-un limbaj simplu, astfel încât să înțeleagă și un nespecialist cam cum stă treaba în cazul unei combinații simple. În unele cazuri traderul „împrumută” o acțiune pe care vrea să o tranzacționeze. Spre exemplu, când short-ează (adică pariază că acea acțiune va scădea). În astfel de cazuri, banca acționând ca broker, cumpără acea acțiune pentru a o împrumuta traderului. În același timp, pentru a se proteja, cumpără o „garanție” că la data X, contra-partea îi va achiziționa acțiunea la un preț similar celui de cumpărare. Teoretic chestia e beton. În cazul în care traderului îi merge treaba, la sfârșitul contractului toată lumea e fericită: traderul își marchează profitul, banca își ia banii pentru împrumut și își exercită opțiunea de vânzare a acțiunii suport. Dacă treburile nu merg bine, banca îi execută colateralul traderului în momentul în care pierderile nu mai pot fi suportate de către trader și vinde acțiunea pe piață întrucât se presupune că traderul a greșit pariul și acțiunea în loc să scadă a crescut. Astfel, marchează profit și din diferența de preț. Sigur, am explicat doar o singură chestie de bază pentru ca cei care n-au habar de piețele financiare și produsele care se tranzacționează să înțeleagă cât de cât articolul de față. Rețineți însă că piața oferă instrumente mult mai complexe decât ceea ce v-am descris aici, unele dintre ele de neînțeles nici măcar de unii dintre veteranii piețelor.

Citind cele descrise în paragraful anterior, veți spune că băncile sunt acoperite. În realitate situația e dezastruoasă, iar așa-zisa acoperire a băncilor e una care funcționează doar atunci când piețele sunt stabile. În realitate tot băncile sau clienții lor se află în spatele „contractelor de garantare”. Și când spun client al băncii e nevoie să înțelegeți prin asta tot banca, întrucât ea e cea care finanțează operațiunea clientului. Astfel, o bancă poate fi parte într-o tranzacție și contra-parte în altă tranzacție. E un joc care funcționează de minune pentru bănci ATUNCI CÂND PIEȚELE CRESC. Iată micul-mare secret al împăratului gol! Cât timp piețele cresc, tot mai mulți clienți sunt atrași de mirajul câștigurilor și astfel intră multă „carne proaspătă” pe câmpul de bătălie, numai bună de lăsat cu fundu-n baltă.

E clar că la un moment dat se ajunge la saturație. Atunci, de obicei, nu mai e nici „carne proaspătă” sau, mai rău, din cauza deteriorării economiei la bază, clienții se retrag din piețe încercând să-și marcheze profitul sau, după caz, să-și limiteze pierderea. Atunci, de obicei, se declanșează dezastrul. În prima fază contractele sunt executate, dar se ajunge la situații în care activul garantat e atât de jos încât intri în incapacitate de plată și cel care se credea acoperit de „garanție” să înregistreze o pierdere imensă. Asta în timp ce foarte puțini dintre cei care rămân cu pozițiile short deschise se îmbogățesc. Ei devin astfel „profeții piețelor”, figurile iconice ale crizei. În realitate, diferența dintre ei și barbugiii finanțați de cămătari nu-i foarte mare.

Totul e posibil din cauza cantităților imense de bani care sunt în registrele contabile ale băncilor ca efect al tiparniței QE. În loc ca banii fabricați să ajungă în piețe, ei s-au împiedicat în bănci finanțând un fals joc economic, această loterie care știți bine ce-a produs la criza trecută. De data aceasta, întreaga tărăgeacă e pe cale să facă implozie. Banii din QE nu vor ajunge nici măcar să acopere primul val de obligații. Ceea ce se va petrece în prima fază a viitoarei crize va fi ceva asemănător unei mega-explozii nucleare. De obicei în acest moment intervin Băncile Centrale pentru acoperirea pierderilor și calmarea situației. Părerea mea e că nu vor avea posibilitatea să acopere. Nici chiar cu tiparnița lucrând la capacitate maximă! Însă acela va fi doar începutul. Valul doi va fi și mai uriaș, probabil similar exploziei unei stele.

Nu mai continui cu analogiile, ci vă voi spune că există cel puțin unsprezece valuri care se vor dezlănțui unul de la celălalt. Și fiecare val are o creștere exponențială față de valul anterior. Cam asta este lumea financiară actuală sau, dacă vreți, fundamentul pe care se sprijină Charles Schwab atunci când vorbește despre „marele reset”. Și punem pariu că tot noi vom fi găsiți vinovați pentru dezastru acesta?

Preluare: Trenduri Economice / Autor: Dan Diaconu

 

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.