Știați că? (II): Uniunea Europeană are deja un Comisariat al Reeducării

1

„Opinia publică” românească este inflamată acum de depunerea unui proiect la Comisia Europeană în care noi, europenii din granițele Uniunii, suntem învățați, educați, cum să vorbim, ce cuvinte putem folosi și pe care mai puțin. Ce a ultragiat românul cel mai mult este imperativul „incluziv” stabilit de a se renunța la utilizarea expresiei „Crăciun”, sub motivația de a nu-i „jena” pe alții. Președintele Academiei Române s-a pronunțat pe subiect, găsind proiectul de renunțare la numele de „Crăciun” (prezentat de un comisar, dar nedepus, în urma presiunii unor factori, între care și Vaticanul), drept un rezultat al avansului „globalismului neomarxist”, care are aceleași scopuri în Europa de azi ca și regimurile comuniste din trecut.

Totuși, oricine poate constata că intenția preaînaltelor cercuri birocratice europene este vădită, iar direcția de asemenea. Dar, mai mult decât atât, totul are un caracter programatic, după cum vom vedea.

De aproape doi ani am vrut să scriu pe acest subiect, mai exact din momentul alegerii, de către Parlamentul European, a noii Comisii Europene. Atunci am fost surprins de înființarea, în cadrul Comisiei, a unui nou comisariat numit „pentru protejarea modului de viață european”.

Acest comisariat „pentru protejarea modului de viață european” – mod de viață despre care putem constata că este într-o evoluție continuă, de vreme ce europenii sunt învățați ce cuvinte pot folosi și cum – există și funcționează. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a vorbit despre el, și asta de la bun început. Am așteptat și am tot așteptat ca din pleiada de leorbăitori români numiți „analiști” sau „comentatori” – pe care personal îi încadrez în categoria largă a „idioților utili” -, care populează degeaba „spațiul public” din România măcar unul și cât de cât să amintească existența acestui comisariat. Să se întrebe cu ce se ocupă, la modul propriu. Nu s-a întâmplat. Cu toate că este o premieră istorică, la nivelul UE, iar în istorie are precedente doar în crearea Comisariatului „Iluminării” din guvernul sovietic sau a Ministerului pentru „Ilumininare Publică” în guvernul Germaniei naziste.

Există un „mod de viață european”?

Pe atunci, în regimurile pe care le numim fără ezitare „dictatoriale” și „totalitare”, prin crearea acestor instituții guvernamentale se dorea nimic altceva decât impunerea unui …mod de viață. Adică acceptarea, cu forța, dacă era necesar, unui anumit mod de a vedea, de a gândi lumea, istoria, a anumitor idei și principii, valori, conformarea la un anumit comportament. Cele două organisme operau, spre deosebire de alte ministere, în planul spiritului, al gândirii. Erau cât se poate de distincte de celelalte ministere, al Transportului sau Economiei, spre exemplu, care lucrează în planul material. E cât se poate de clar.

Asta a creat Uniunea Europeană astăzi, în zilele noastre: un minister care să ne spună cum să gândim, care să ne dea norma oficială de …a fi, de a viețui. Mie mi s-a părut de o uriașă gravitate, dar, așa cum am spus, „spiritele democrate”, care altfel leorbăiesc continuu despre „democrație” și „libertate”, nici măcar nu au pomenit „aspectul”…

Există un „mod de viață european”? Dacă există la ce se referă? Fără îndoială nu la modul în care ne îmbrăcăm pantalonii, crap după crap, nici la cel în care mâncăm sau mergem pe stradă. Sunt avute în vedere alte elemente, alți factori ai viețuirii decât cei elementari. Ce vreau să spun e că nu se referă la modul rudimentar de a trăi, la lucrurile pe care le gândim și le facem toți la fel, ci la lucrurile care ne disting. Iar, prin existența acestui comisariat se susține practic că există un „mod de viață european” care diferă de alte moduri de viață, să spunem asiatic sau african. Nu?

În acest context, putem pune întrebările evreului Shylock din «Neguțătorul din Veneția» al lui Shakespeare: „Dar oare un evreu n-are ochi și el? N-are și el mâini, mădulare, un trup, simțuri, simțăminte și patimi? Nu se hrănește și el cu aceeași hrană, nu e rănit de aceleași arme, nu e supus acelorași boli, nu se vindecă datorită acelorași leacuri, nu aceeași vară îl încălzește, și nu tot o iarnă îi vâră frigul în oase, întocmai ca unui creștin? Dacă ne-mpun geți, nu sângerăm? Dacă ne gâdilați, nu râdem și noi? Dacă ne otrăviți, nu ne dăm duhul? Iar dacă ne faceți un rău, nu ne răzbunăm oare? Păi, dacă suntem ca voi în toate privințele, trebuie să ne asemănăm și în privința asta!”.

Ei, bine, nu! În celălalt plan decât cel rudimentar, în cel al gândirii și comportamentului, evreul, ca și musulmanul, de exemplu, nu se aseamănă europeanului, în „modul său de viață”, dacă trăiește în cultura sa și se comportă ca un evreu sau musulman. Comisaritul are, evident, misiunea de a extinde acest mod de viață și asupra sa, în vreme ce îl protejează în rândul celor care deja l-au îmbrățișat sau acceptat. Astfel, trebuie să înțelegem clar și deslușit că obiectul de activitate al Comisariatului european este modelarea omului, iar baza sa de lucru este existența unui „om european” cu un „mod de viață” specific. Modelare în sensul înregimentării, al „incluziunii”, al conformării la „valorile europene”, singurele acceptate.

„Omul nou” european, în chinurile facerii

Se vorbește destul de mult despre similitudinile tot mai profunde dintre UE și URSS, despre reeducare, despre ideologizarea UE, despre „omul nou” al Uniunii Sovietice și „omul nou” european.

Așa zisa „dezbatere” care a avut loc în momentul anunțării înființării noului comisariat seamănă izbitor cu discuțiile dintre „tovarășii” sovietici sau comuniști din trecut, atunci când se anunța o nouă măsură privind reeducarea și modelarea societății potrivit imperativelor ideologice. Într-o regie proastă, o anumită categorie de „activiști progresiști” venea să critice măsurile conducerii dintr-un singur considerent, anume „nevoia de mai multă revoluție” și pânda răuvoitoare pe care o făceau „dușmanii poporului” pentru a amenința „cuceririle revoluționare”. „Trebuie să fim mult mai îndrăzneți, tovarăși!”, spuneau cei dintr-un nucleu dur al „revoluției proletare”, „pentru că dușmanii poporului abia așteaptă să ne exploateze slăbiciunile”. Acesta era întotdeauna limbajul de lemn folosit.

Asemenea, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a folosit limba de lemn de astăzi, explicând înființarea comisariatului: „Modul nostru de viaţă european înseamnă să ţinem la valorile noastre. Frumuseţea demnităţii fiecărei fiinţe omeneşti este una din cele mai preţioase valori”. Cu același mod de gândire circulară, între valori și mod de viață, bla-bla-ul clasic, vine și avangarda progresismului, partidul curat neo-marxist al Verzilor. „Sperăm că preşedinta von der Leyen nu vede o contradicţie între a-i susţine pe refugiaţi şi valorile europene”, a reacţionat copreşedinta grupului Verzilor din Parlamentul European, Ska Keller. Tradus: modul de viața european nu trebuie să-i excludă pe refugiați, cei cu alte credințe și valori, văzuți ca dușmanii „modului de viață” (în alte vremuri numiți „dușmanii poporului”), ci trebuie să-i includă. „Protejarea modului nostru de viaţă european se referă la valorile europene, anume toleranţă, primire, azil”, lămurește problema von der Leyen. Fără a adăuga și „reeducare”, dar este subînțeles.

Pentru a justifica reeducarea, comuniștii făceau apel la „dușmanii poporului”. Acum „dușmanul poporului” european, al „omului nou european” este emigrantul, care are o altă credință și alt comportament și nu îmbrățișează „valorile europene”, dar este și tradiționalistul, este și conservatorul european care nu rezonează la noile imperative ideologice. Este și cel care nu acceptă lipsa limitelor ideologiei LGBT, care transformă modul în care ne raportăm la noțiuni fundamentale, precum familia, este și creștinul, care nu vrea să renunțe la termenul „Crăciun”. În mod sigur, un dușman al „modului de viață european” este un Viktor Orban, premierul Ungariei, sau un Jarosław Kaczyński, președintele partidul conservator de guvernământ Lege și Justiție din Polonia.

Toți au un alt „mod de viață” decât cel stabilit ca fiind „european”, gândesc altfel. Dacă nu gândesc și nu se comportă ca europeanul standard, ei trebuie reeducați, aduși la „modul de viață european”, despre care ni se spune, în termenii cei mai „frumoși” și generali că este al „libertății”, al „toleranței”, etc.

Șigaliov, din «Demonii» lui Dostoievski, profețea astfel: „Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat”. Formula șigalioviană, una dialectică, a societății viitoare zburdă astăzi încarnată pe străzile Occidentului, purtată pe brațele antirasismului rasist și ale democrației anarhiei (inclusiv sexuale) finale. „Libertatea” de azi se rezumă la îmbrățișarea unui mod de viață standardizat declarat „european”, deci singurul acceptabil. Și dacă unii dintre noi vom fi declarați „intoleranți” sau „hateri”, cum se grăbesc să eticheteze mereu „iubitorii”, de diversitate, de LGBT, de emigranții, „neiubitori” de creștinism, de tradiții, de istorie, adică acei indivizi cu o părere foarte bună despre ei pe care îi poți găsi cel mai adesea cuplit de mânioși pe toți cei care nu li se supun fără rezervă? Cel mai probabil va trebui să fim aduși la un numitor comun, obligați să îmbrățișăm „modul de viață european”. Aceasta este rațiunea de a fi a noului comisariat care „protejează”, pentru că, nu-i așa?, ca și în fotbal, „cea mai bună apărare e atacul”.

Colonia Gorki și imperiul european

Anton Semionovici Makarenko a fost pedagogul rus „de geniu” care a pus bazele „reeducării” din închisorile comuniste. În „Colonia Gorki”, Makarenco a aplicat sistemul opiniei colective care distrugea opinia individuală a persoanei. În colectiv, susţinea Makarenko, personalitatea este aruncată în aer, „explodată” în bucăţi, iar individul nu mai are unde să se refugieze, deoarece este încolţit şi reeducat din toate părţile. Precum în atoatecuprinzătorul „mod de viață”. Pentru Anton Semionovici Makarenko educaţia unui individ presupune o evoluţie indelungată, dar reeducarea acestuia se poate face doar printr-o aşa numită explozie, un şoc care să-i spulbere vechile principii şi să-l facă uşor influenţabil pentru inocularea unor noi idei. Șocul putea fi izolarea, din care reeducatul, neavând nicio alta şansă, caută apoi scăparea tocmai în integrarea în colectivul care l-a încolţit. Individul nu mai există, doar colectivul.

Guy Verhofstadt, belgianul care îi conduce pe liberalii europeni, spunea că „lumea de mâine este o lume a imperiilor. Nu-ți poți apăra interesele și modul de viață decât în interiorul Imperiului European”. Numai că, „modul de viață” la care se referă Verhofstadt este orice, mai puțin vreun mod de viață „european”. De fapt, nu există. E cel puțin contradictoriu să accepți ideea că în Europa există o „criză identitară” – așa cum face și Verhofstadt, – iar apoi să vorbești despre un „mod de viață european”. Decât dacă accepți că criza identitară, confuzia, până la lipsa de identitate, este și „modul de viață”. Se pare că asta e ideea. Să nu știi ce faci și către ce te îndrepți, să nu poți intui măcar consecințele acceptării necondiționate a paradigmei migrației necontrolate, a multiculturalității și globalismului, care vor schimba profilul etnic și cultural al Europei, să susții paradigma homosexualității, care vrea să schimbe raportarea la familie, la „mamă” și „tată”, și a schimbărilor climatice, a ajuns să însemne „europenism”. Deocamdată se aplică doar pentru state, acelea care au interese sau viziuni divergente față de Bruxelles: prin aceste „crime” sunt excluse din ceea ce înseamnă „Europa”. „Comisariatul pentru protejarea modului de viață european” va avea misiunea de a aplica excluderea indivizilor.

Întreaga zonă a Europei Centrale, cu Ungaria și Polonia în frunte, reprezintă un spațiu aflat în discuție din perspectiva „europenității” sale, unde inițial apartenența era dată de valorile, credințele și tradițiile comune, de istoria și rădăcinile comune, de cultura comună, de relațiile economice comune etc. dar unde asistăm în prezent la o divizare a conceptului în funcție de ideologia politică așa-zisă a „elitelor” progresiste vs. țările „retrograde”, iliberale, unde bântuie „bigotismul” păstrării identității și tradițiilor și iubirea „toxică” a propriei națiuni.

Tot acest spațiu va trebui în curând reeducat, adaptat la ideologia popo-marxistă de astăzi dominantă în Vestul care a brevetat „modul de viață european”.

Acolo, de multă vreme, încă din anii 1960, îndobitocirea tinerilor începea încă de la grădiniță și traversa școala elementară, gimnaziul, liceul, universitatea, nelăsînd vreo șansă firescului. Dar și în România se întâmplă deja! Tinerilor de azi li se predă de către învățământul public „european” că există peste 100 de genuri, adică nu discutăm doar despre bărbați și femei, ci poți să îți alegi orice aberație sexuală și să te declari un gen distinct. Ca de exemplu pangender, poligender, aerosexual, neutrois, orice vrei. Identitatea sexuală este astfel afectată. Dar și mai mult cea națională: tinerilor români li se arată că să te naști în România este doar o întâmplare și atât, și încă una nefericită, care îi privează de posibilitatea de a se împlini personal, precum ar face-o într-o „țară ca afară”.

Bineînțeles sunt multe de spus, dar ce se poate observa este că, în fapt, ideologia popo-marxistă obstrucționează orice șansă de a-ți stabili o identitate comună cu cei din jurul tău, un „modus vivendi”, un „mod de viață” comun, fabricând astfel un solvent eficient al identității europene ca atare, ca întreg. Iar „modul de viață european” este cel al confuziei din jurul valorilor, al ipocriziei crase a toleranței intolerante față de ceea ce o contrazice, al hedonismului, al imediatului și a imposibilității de a privi spre viitor într-o lume a relativismului moral-spiritual și al capitalismului speculativ. Ce propune „modul de viață european”. Pe drept cuvânt se poate spune că nici el nu știe, deocamdată doar pe sine.

Dar este îmbrățișat necondiționat de o mulțime, o gloată amorfă de „idioți utili” cu care defilează în pași de gală. Și încă mai vin din urmă! „Școala românească produce tâmpiți”, de mai bine de un sfert de secol. Cea occidentală produce tâmpiți de mai bine de jumătate de secol.

Georg LukacsÎn anii Republicii Sovietice Ungare, evreul Georg Lukacs era Comisar pentru educație și unul din părinții fondatori ai „omului nou”. Lukacs credeau că înainte ca orice revoluție să reușească, deci și cea bolșevică -deci și cea progresistă, de astăzi – era nevoie de „dispariția oricărui suflet creștin” și de dispariția culturii existente în societate. Cultură, în sensul de totalitate a valorilor și totalitate a instituțiilor care generează acele valori.

Lukacs a dezlănțuit un adevărat „terorismul cultural” în guvernul Bela Kun, o re-educare în școlile ungurești a tinerilor, prin oferirirea libertății sexuale, fără discriminări, denunțarea monogamiei, a „vechilor” tipuri de relații sexuale și denunțarea credinței creștine, a religiei („opiumul maselor”) care îi împiedica pe oameni să se bucure de fructele sexului și bucuriile vieții.

Lukacs este unul din fondatorii Școlii de la Frankfurt pe modelul Institutului Marx-Engels de la Moscova, care Școală de la Frankfurt, – cum este recunoscut astăzi -, a cucerit după anii 1960 întregul învățământ occidental.

Practic Școlii de la Frankfurt îi datorează Occidentul alienarea de astăzi și dacă America profundă sau Franța profundă și-a mai păstrat inteligența naturală și decența tradițională, clasa intelectuală este astăzi, în frunte cu un Macron sau o Ursula, un amalgam de prostovani derutați, de obsedați sexual, de dezaxați, activiști de mediu care vor să zburde pe câmpii în spirit liber și să călătorească, așa-ziși „gânditori inovatori” pe cât de găunoși, pe atât de corupți și perfizi, care pretind că au reinventat roata și te întreabă, precum Macron, „de ce trebuie să se numească mama „mamă” și tatăl „tată”? Doar pentru că așa suntem obișnuiți?”.

Dr. Dinu G. Gherman în lucrarea sa «Frica în memoria colectivă în România comunistă (1948-1965)» arată că una din imensele spaime ale celor „reeducați” în lagărul de la Pitești o constituia „demonizarea”, adică pierderea valorilor morale, creștinești. „Au fost obligați, mai ales în preajma marilor sărbători religioase, să treacă prin diverse ceremonialuri religioase pervertite: liturghiile în care să se împărtășească cu dejecții și urină, botezul excremențial în tinetă, împartășania dejecțională, parodierea blasfemică a lui Isus și a Mariei, instrumentalizarea și modificarea satanică a formulelor sacre, crucificările, imnurile liturgice proslăvind perversiunea sexuală”. Astăzi această pervertire, poate și mai rușinoasă, se întâmplă prin comercializarea sărbătorilor.

Citat în lucrarea amintită, Justin Ștefan Paven descrie „reeducarea”: „Cuvântul reeducare avea, pentru mine, un conținut atât de sinistru, încât nu reușeam să mi-l explic. Adică, cum să mă reeduc? Și ce să reeduc în mine? Să-mi schimb modul de viață, să renunț la gândirea mea, să renunț la credința mea, la concepția mea despre lume și viață, să renunț la visul meu, la lupta mea? Ce să alung din mine? Credința în Dumnezeu și dragostea mea pentru El? Să înlocuiesc Evanghelia Lui, cu ideologia proletară, dragostea pentru aproapele, cu ura și lupta de clasă, adevărul cu minciuna, sinceritatea cu ipocrizia, armonia cu teroarea, mila cu violența? Să-L alung pe Dumnezeu din sufletul meu și în locul Lui să instalez partidul? Să-mi urăsc și să-mi torn familia și prietenii, să trăiesc starea de groază, de frică, de neîncredere, banuială și nesiguranță?”

Omul liber, cu adevărat, are un mod de viață propriu

Astăzi aceşti actori politici, asimilaţi stângismului actual, „corectitudinii politice” și „progresismului”, identifică prin urmare noţiunea abstractă a „voinţei generale”, „modului de viață european” cu propriile idei. Ei nu mai înțeleg democrația ca o competiție de interese și convingeri pe baza unor reguli acceptate reciproc, ci drept realizarea acestei voințe comune, a modelului. Democrația nu este pentru oameni așa cum sunt ei, cu credinţele şi valorile lor, ci pentru oamenii modelaţi așa cum doresc cei auto-declarați „democrați” și „europeni”. Ce se practică, de fapt, uneori deschis, pe faţă, de multe ori camuflat nu e altceva decât un proces de „reeducare”, de transformare la nivelul conştiinţelor, cu alte cuvinte, o veritabilă spălare pe creier printr-o propagandă continuă. Uniunea Europeană s-a îndepărtat tot mai mult de proiectul iniţial postbelic, bazat pe principii creştin-democrate, căpătând trăsături din ce în ce mai centralizate, de esenţă socialistă.

Puterea „modului de viață” democratic consta tocmai în imposibilitatea de a identifica un „mod de viață”. Omul liber, cu adevărat, are un mod de viață propriu, care este convergent cu celalalte, dar în niciun caz identic.

Știrea care a consternat românii în pragul „Sărbătorilor de iarnă”:

 Comisia Europeană: Termenul Crăciun trebuie evitat, pentru că îi ofensează pe necreștini, fiind neincluziv

„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilități și orientare sexuală”. Astfel – scrie Bruxelles-ul în noile sale linii directoare, un document intern – apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) trebuie să dispară, fiind înlocuite cu un mult mai generic „Ms”.

Nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat «Union of Equality» – Uniunea Egalității.

Orientările conțin mai multe capitole în care, conform executivului UE, trebuie avut în vedere tratamentul egal al persoanei. În decalogul comisiei există câteva recomandări care trebuie respectate întotdeauna:

Nu vor fi utilizate substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;

Trebuie menținut un echilibru între sexe în organizarea fiecărui panel;

Atunci când se utilizează un conținut audiovizual sau mărturii, trebuie să ne asigurăm că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect al materialului

În faţa unei audienţe nu ne adresăm folosind apelativele „domni” sau „doamne” ci mult mai genericul „stimați colegi”;

Atunci când se vorbeşte de transsexuali, aceştia trebuie identificați în baza indicației lor;

Nu va mai fi folosit cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;

Atunci când se va vorbi despre persoane cu dizabilități, nu se va mai face referire prioritară la persoană (de exemplu, în loc de „Mario Rossi este o persoană cu dizabilități”, vom spune „Mario Rossi are o dizabilitate”).

În ghidurile UE există și referiri pentru o comunicare „corectă” în ceea ce privește religiile. De exemplu, în text este indicat ca, în orice conținut comunicativ, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”.

Referitor la sărbători, comisia cere „să evităm să considerăm ca fiind de la sine înțeles că toată lumea este creștină”. Şi în acest sens oferă o mulțime de exemple: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”.


Citește și:

Știați că? (I): Puterea financiară

Știați că City-ul financiar al Londrei, ca și cel newyorkez, nu se află sub administrarea primarului orașului Londra și a niciunui organ ales, local sau național? Organismele statului sau cele locale nu au nicio autoritate acolo, fiind administrat de marile bănci private, reunite într-un consorțiu, care a produs un consiliu, și care bănci private controlează și Banca Angliei. Care Bancă a Angliei, deși are o denumire „oficială” ce sugerează că ar fi a Angliei – o glumă bună! -, este privată și controlează politica financiară a Marii Britanii, și nu numai. Iar politica financiară e cea mai importantă politică publică, cum ar putea spune orice economist (Citește mai departe…)

 

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Scopul principal al pandemiei este sa creeze si sa instaureze frica la nivel mondial. Odata instalata frica, urmeaza pasul 2 : trecerea la folosirea in exclusivitate a cardurilor bancare. O serie de banci au inceput acest lucru. Si in Romania bancile se pregatesc sa limiteze platile prin cash. Odata trecut la acest mod de plata se instaureaza sclavagismul. N-ai card sau cardul este blocat de banca nu poti face nimic. Si iei pozitia de drepti si apoi executi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.