FeaturedPolitică

Când vom avea o lege care să ne apere împotriva antiromânismului prezent la clasa politică

Parlamentarul minorității evreiești din Parlamentul Românie, Vexler, cu ajutorul politicienilor trădători din PSD, PNL, USR și UDMR, a reușit să impună o lege antiromânească prin care să bage pumnul în gura celor care, cu dovezi, spun adevăruri care nu convin evreilor.

Legea urmează să pedepsească cu până la 10 ani pe cei care incită la ură și la antisemitism. Iar cei care stabilesc ce este ura și antisemitismul sunt oamenii politici!

De ce era nevoie de o astfel de lege când aceste fapte sunt pedepsite deja de codul penal? Pentru a putea scoate în afara legii pe oricine ar mai vorbi despre oameni politici și de cultură români care, în trecut, au avut poziții critice, bazate pe dovezi, în legătură cu activitatea antiromânească a evreilor pe teritoriul României. Eminescu, un simbol al românismului, ar fi unul dintre acești oameni și, conform acestei legi, dacă te referi la el poți fi pasibil de închisoare de până la 10 ani!

Pun și eu niște întrebări de bun simț.

Este considerată ură și antisemitism dacă spun că evreii, în toate țările unde locuiesc, acționează împotriva populației băștinașe prin acapararea puterii economice și apoi a celei politice?

În decursul istorie avem numeroase exemple în acest sens, antisemitismul fiind provocat chiar de evrei, prin comportamentul lor.

Este antisemitism dacă spun, un lucru cunoscut de toată lumea, că SUA este condusă de evrei și ei provoacă războaiele distrugătoare, inclusiv cel din Ucraina? Cine conduce politica lor externă, cine deține finanțele, mass media și industria de armament? Am voie să aduc dovezi sau mă judecați în stil stalinist?

Este antisemitism dacă spun că prezența lor în Orientul mijlociu a distrus liniștea socială și a provocat un genocid greu de imaginat, tolerat și susținut de evreii din SUA? Trebuie să mă entuziasmeze că evreii au bombardat și ucis zeci de mii de arabi în fâșia Gaza, că a ucis lideri și oameni de știință iranieni și să mă indignez că iranienii bombaredează Israelul?

Și apoi rusofobia prezentă în toată mass media occidentală nu este cumva tot ură și incitare la violență, chiar la război? Să urăști pe ruși în baza unor informații false este legal?

Ca să nu încalc legea trebuie să mă prefac că nu văd că Ucraina este condusă de evrei care fac tot posibilul să distrugă populația autohtonă, provocând și apoi susținând un război absurd între două popoare slave care trăiau în bună înțelegere până când nu au intervenit ei?

Și întreb și eu, când vom avea o lege care să ne apere împotriva antiromânismului prezent la clasa politică care ne conduce de 35 de ani și care a reușit să distrugă țara, să o transforme în colonie și să impună dictatura iar pe români îi alungă din țară?

Oameni buni, am înnebunit cu totul? Am ajuns mai rău ca în perioada stalinistă și asta cu ajutorul politicienilor români care ne-au trădat interesele!

Eu nu voi ține cont de această lege imbecilă!

Dacă Israelul produce genocid voi afirma acest lucru! Dacă evreii provoacă războaie, voi spune acest lucru. Dacă evreii vor să transforme România într-o a doua Ucraina, așa cum este evident că se întâmplă, voi trage un semnal de alarmă!

Asta nu înseamnă că sunt antisemit și nici că incit la ură, ci că observ și spun adevărul pentru că iubesc poporul român și România, chiar dacă asta a devenit o crimă în România, cu ajutorul parlamentarului evreu antiromân, Vexler, care a initiat legea și cu complicitatea politicienilor români, care au votat-o!

Autor: Emil Ștefan Ghibu

Related Articles

Back to top button