Se duseră şi Sărbătorile de Iarnă. Cu mese încărcate cu tot soiul de bunătăţi: mâncărică pe îndestulate, băuturică aşijderea, prăjiturele de tot soiul, toate asezonate cu bubuituri de artificii, că natura umană e veşnic înamorată de explozii. La final, cei mari au rămas în continuare pe locurile lor, să discute planuri pentru viitor. Unii mai lucizi, alţii înfumuraţi de excesele bahice, ori poate de orgoliul unor amintiri din vremuri care sunt pe calea Apusului.
Copilul a fost îndopat şi el cu toate cele. Ba cu o sărmăluţă, ba cu un cârnăcior, ba cu o piftie tremurândă, chiar şi cu un degeţel muiat în cupa cu şampanie şi supt apoi pe îndelete. Poate că ar fi putut şi el să înţeleagă despre ce vorbesc adulţii, dar puterile fiindu-i prea slabe pentru a rămâne la masa discuţiilor, s-a trezit apucat de o mânuţă şi dus în camera lui. A adormit cu suzeta înfiptă în colţul gurii şi cu teama că „bau-baul” îl pândeşte din toate ungherele.
Cam aşa s-au precipitat lucrurile şi în politica internaţională. Nici nu s-a stins bine ecoul Sărbătorilor, că Rusia şi Statele Unite ale Americii au purces la Geneva pe 10 ianuarie 2022, să negocieze detensionarea relaţiilor pe cale să escaladeze în problema Ucrainei. Americanii, care au sărit în sus de zece palme în 1962, când sovieticii au intenţionat să amplaseze rachete în Cuba, astăzi văd ca pe o normalitate amplasarea propriilor baze militare în Ucraina, prin aderarea acesteia la NATO. Ruşii, după dizolvarea Tratatului de la Varşovia în 1991, au aşteptat desfiinţarea NATO ca pe o consecinţă logică şi o dovadă de fair-play din partea yankeilor. Numai că, timp de trei decenii, au asistat la expansiunea NATO din ce în ce mai aproape de graniţele lor.
Ceea ce se pare că nu vor ori nu pot să înţeleagă americanii este că Ucraina, cunoscută în trecutul istoric ca „Rusia kieveană”, este punctul terminus al aventurii lor spre Răsărit. Fuseseră avertizaţi că au încălcat linia roşie încă din 2014, când Crimeea a revenit la Matcă după ce americanii jinduiseră geostrategic la ea. Crezuseră că declanşarea „euromaidanului din Kiev” de la sfârşitul lui 2013 le-o va oferi pe tavă, ca să îşi amplaseze ei noi baze militare în coasta Rusiei…
Este binecunoscut ce s-a întâmplat după aceea pe mapamond. Ruşii le-au înmuiat americanilor bastonul de jandarm internaţional, astfel că n-au mai reuşit să-l doboare nici pe Bashar al-Assad în Siria, nici pe Nicolas Maduro în Venezuela. La încercările de destabilizare a Belarusului din vara lui 2020, nu puteau exista dubii în privinţa nereuşitei. Deşi Rusia nu s-a implicat oficial, apropierea de graniţele sale şi prietenia dintre preşedinţii Alexandr Lukaşenko şi Vladimir Putin (pe care primul l-a numit „vechiul meu prieten şi frate”), erau indicatori clari ai eşecului loviturii de stat. Iar în ce priveşte recenta „revoluţie” din Kazahstan, aceasta s-a potolit brusc după ce Armata Rusă a făcut liniște la cererea oficială a preşedintelui kazah Tokayev.
Asemănător, după o eventuală confruntare militară NATO – Rusia pe teritoriul Ucrainei, nu există dubii că SUA ar mai putea rămâne cu bastonul de jandarm mondial în mână. Deşi arsenalele nucleare ale ambelor părţi provoacă temeinice motive de îngrijorare. Americanii, care nu au mai cunoscut confruntări armate pe teritoriul lor de la Războiul de Secesiune din 1865, par să nu fie suficient de conştienţi că astăzi sunt vulnerabili în faţa puternicului arsenal al Rusiei. Având în față perspectiva unui holocaust nuclear, să sperăm (sau să ne rugăm?) ca raţiunea să învingă, iar impasul să fie depăşit pe calea diplomaţiei!
Dar ce face „micuţa UE”, în timp ce adulţii par gata să sară de la masa negocierilor şi să se ia la bătaie? Ea stă cuminte sub plăpumioară şi îşi aşează mai bine peste gură şi peste nas masca de protecţie, speriată cu metamorfozele „bau-baului”, concretizate în interminabilele tulpini şi valuri de COVID… Deşi aude vocile tot mai iritate din camera alăturată, nu se ridică din pătuţul ei să facă apel la calm şi raţiune. Ar putea să ceară aceasta „oaspetelui american” şi în limba germană, şi în cea franceză, şi în cea italiană, ba chiar şi în limba română!
Pare-se că „micuţa UE” nu îşi dă seama că, dacă cei mari vor ajunge să se încaiere, degeaba îşi va trage masca de protecţie şi peste ochi, ca să nu vadă. Aceasta n-o va împiedica să încaseze un potop de scatoalce, chiar la ea acasă. Şi de la unii, şi de la alţii…
Autor: Alexandru Voicu
Să aveți curaj și să spuneți adevărul cum este și mai departe.
Băgați și un cont de Patreon pentru a vă susține, că pe lângă mass-media aservită ce promovează prostiile indicate, sunteți o picătură în ocian.
Numai bine fraților.