Întotdeauna m-am întrebat cum se simt escrocii și cum pot să facă ce fac cu atâta dezinvoltură, fără niciun regret, fără nicio remușcare. În cei peste 20 de ani profesie de avocat am întâlnit multe exemplare de scursuri umane – țepari prin fire sau doar din oportunitate, unii mai talentați, alții doar antrenați în rele. Dar, recunosc, abia trăind experiența „pandemică” a ultimilor 2 ani, în care am observat cum procedează la nivel global marii rechini ai escrocheriei, dar și peștișorii sanitari din jurul lor care operează la nivel local, am reușit să îmi creionez câteva mecanisme psihice și comportamentale ale escrocilor.
Oportunismul – „Nicio oportunitate nu trebuie ratată”. Un escroc e întotdeauna atent, mereu „pe fază” și speculativ. Orice situație devine o oportunitate de a înțepa un „fraier”. Nu contează în ce context general sau particular apare oportunitatea: vara sau iarna, pe timp de pace sau război, ești la bal sau la spital, la biserică sau la cazino, la școală sau la bordel… oriunde poți deveni clientul „escrocului”! Escrocul e acolo. Te așteaptă să te ajute, chiar și mai ales dacă nu o ceri! El te ajută când ai nevoie, fiind oricând gata să îți facă un „bine”!
Tratamentul egal al „clientului”: Egalitatea în șanse – „Orice client este bine venit și este prompt servit”. Un escroc nu își va neglija niciodată, niciun client. NICIODATĂ! Nu contează culoarea, vârsta, sexul, naționalitatea, credința sau orientarea sexuală… orice client e binevenit. Nu va alege între clienții săi, și nu ii va defavoriza pe unii în favoarea altora. Nicidecum! Toți clienții sunt tratați cu aceeași atenție. Nu contează că potențialul client îi este cunoscut, frate sau prieten. Escrocul va aplica în mod nediscriminatoriu tuturor același tratament, chiar dacă cei apropiații vor putea califica această „nediscriminare” ca trădare, la un moment dat. Etica și deontologia profesională a escrocului nu îi permite să piardă sau să neglijeze un client!
”Spiritul” de concurență – Dacă nu sunt eu, e altul! Un escroc adevărat nu va refuza niciun client pe considerente morale. Nu contează că respectivul client e văduvă, are 9 copii sau e cu un picior în groapă. Escrocul știe că dacă nu va deservi (de data asta chiar se potrivește termenul) el clientul, se va găsi de îndată un alt „servant” care să îi facă jobul. E piață plină de ofertanți “ai binelui” sau “mai binelui”, astfel încât escrocul nu va lăsa niciodată nicio „frică”, „nevoie” reală sau imaginară sau „lăcomie” nesatisfăcută pe deplin!
Calitatea și constanța serviciilor: Odată „cucerit” clientul, acesta e întotdeauna bine servit. Până la capăt. Și de cele mai multe ori, clientul e foarte mulțumit de serviciile primite. Până la capăt, până când se prinde, dar atunci e prea târziu. Dar până la sfârșit, niciodată clientul nu e neglijat. Niciodată! I se acordă întreaga atenție. Zi de zi, secundă de secundă. Clientul, victima, e întotdeauna în centru atenției escrocului, care face tot ce îi stă în putință să îi satisfacă nevoile. Spre binele lui! Doar spre binele lui.
“Spiritul” inovativ: Un escroc într-adevăr talentat nu va specula doar fricile și nevoile existente. Ăștia sunt trepădușii de colțul străzii! Nuuu… Marii Maeștrii ai Escrocheriei îți dezvoltă unele noi și apoi te fac dependent de ele. Noi nevoi, noi frici, noi lăcomii, noi dependențe… Asta e arta “regală” a escrocheriei! Spre exemplu clientul nici nu știe că are nevoie de o casă cu 500 mp mai mare… sau de un telefon pe care nu va ști niciodată să îl folosească nici la 30% din capacitate… sau de niște măști care nu ajută pe nimeni și protejează împotriva a nimic… sau de un împrumut de “dezvoltare”! Sau de o „plasă de siguranță”! Sau de niște substanțe cu care să se injecteze periodic… Escrocheria, la orice nivel ar fi, devine “sublimă” doar când îți oferă un “bine” de care nici nu știai că ai nevoie… dar fără de care nu mai poți trăi!
Morga. Nu, nu mă refer la instituție, ci la fața escrocului. Escrocul va avea întotdeauna fața potrivită locului, momentului și jobului. În primul rând, escrocul va părea, întotdeauna, un om respectabil și de încredere. Altfel n-ar fi escroc, ci tâlhar. Apoi, escrocul va da întotdeauna aparențele unui specialist de primă mână în orice, el putând fi orice: pilot de avioane, expert financiar, avocat sau chiar medic. Nu contează că nu a terminat nicio facultate atâta vreme cât el a “inventat” programe și ferestre și atâta vreme cât el, cu ani de zile în urmă, și-a dat seama de ce vom avea nevoie și ce ne poate “salva” chiar acum! Sau când chiar poate justifica prin documente aparențele profesiei sale, el va deveni brusc un mare specialist. Nu contează că de când a terminat medicina nu a intrat într-un spital, sau dacă a făcut-o a intrat pentru a face o „verificare” sau să „furnizeze” niște echipamente. Nume… nu știu, nu îmi vin acum în minte! Dar Dvs. Sigur veți putea spune multe!
Povestea. Un escroc va ști întotdeauna ce să spună clientului. Știți deja din genialul «Filantropica»: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic”. Dar nu orice poveste este spusă de un escroc. Ci POVESTEA care trebuie! Va intui perfect ce are nevoie clientul să audă. Și îi va spune! Povestea e credibilă și necesară în situația clientului. Ea vine întotdeauna ca o încununare a așteptărilor sau nevoilor stringente ale clientului. I-a murit clientului copilul, nu-i problemă! Comunicăm cu copilul prin spiritism. De fapt copilul nici nu a plecat, doar nu îl mai vezi… Ești în stare terminală e cancer? Banal. Ți se dă o temă de varză care „ia cu mâna tot”! Treci printr-o perioadă pandemică? Se rezolvă: facem niște seruri care nu imunizează, nu împiedică transmiterea, care dă efecte adverse mai sigure și mai multe decât efectele benefice… dar nu contează. E spre binele tău, clientule!
Escrocul este mai totdeauna șmecher (dacă nu chiar inteligent sau sclipitor) și șarmant, fermecător. Uneori, chiar frumos trupește, dar întotdeauna este cinic, sociopat și, la final, sarcastic. Escrocul (trădătorul) și nu criminalul este cel ce poată în lumea asta chipul schimonosit al Adversarului. De aceea Adversarul este în primul rând „cel viclean” și nu „cel rău”, căci răutatea este vizibilă și respingătoare. Viclenia nu. Căci viclenia nu este decât greu perceptibilă. D-aia, „cel viclean” duce în ispită, și nu cel rău.
Escrocul este adversarul Adevărului și tatăl minciunii, al dezinformării, al „realității virtuale” și „inteligenței artificiale”.
Escrocul este arhetipul, constructorul și conducătorul lumii de azi.
Orice legătură a celor spuse mai sus cu persoane mai mult sau mai puțin publice este, desigur, întâmplătoare.
În încheiere vă mai spun doar că în Codul penal „Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă” se numește „Înșelăciune”.
Dacă în locul cuvântului „persoane” puneți cuvântul „lumi”… aceea nu se mai numește „Înșelăciune”, ci „Mare Resetare”.
Autor: Dan M. V. Chitic
