„Există puteri și organizații supranaționale care urmăresc distrugerea naturii umane și distrugerea familiei”

1

Există puteri și organizații supranaționale care urmăresc distrugerea naturii umane și distrugerea familiei, avertizează Carla Toscano (VOX), membră a Congresului Deputaților din Spania, într-un interviu realizat de jurnalistul spaniol, Álvaro Peñas, pentru Radio Decision.

Ideologia de gen este bătălia culturală a vremurilor noastre, spune Carla Toscano.

„Astăzi, dacă aperi valorile fundamentale ești fascist, dacă aperi Binele ești diabolizat. De aceea trebuie să ne păstrăm mesajul, să ne opunem progresiștilor și să continuăm să luptăm împotriva legilor, ideilor și propagandei care ne fac atât de mult rău”, subliniază Carla Toscano.

Rostonline.ro redă integral interviul:

Álvaro Peñas: Pe lângă activitatea dumneavoastră politică împotriva „ideologiei de gen”, sunteți bine cunoscută pentru prezența pe rețelele sociale, în special pe Twitter, unde susțineți că apărați Binele, Adevărul și Frumosul. Este esența acestor valori pierdută în zilele noastre?

Carla Toscano: Aceasta este esența a tot. „Ideologia de gen” este bătălia culturală a vremurilor noastre. Există puteri și organizații supranaționale care urmăresc distrugerea naturii umane, distrugerea familiei. Acestea se pot obține doar printr-o propagandă masivă și prin legi nedrepte, așa cum sunt legile „genului” și „egalității”, legile privind LGBT, avort și eutanasie. Este triumful răului. Din acest motiv eu vorbesc despre Bine, Adevăr și Frumos, pentru că numai atunci când vom face ca aceste valori să învingă vom putea combate efectiv tot ceea ce reprezintă această „ideologie de gen”.

– Valori care au fost luate de-a gata, întrucât constituie principiile de bază ale civilizației noastre.

– Da, valori la fel de fundamentale ca dreptul la viață. Trebuie să ținem cont de costul acestui drept la viață, fiind suficient să trecem în revistă istoria omenirii pentru a înțelege cât de puțin a valorat viața în unele civilizații. A costat mult să îl dobândim, în egală măsură cu drepturile egale pentru bărbați și femei sau cu libertatea de a spune, a gândi și a face. Acestea sunt drepturi de bază. Acestea sunt drepturi fundamentale, spre deosebire de drepturile absurde pe care stânga le inventează de fiecare dată când urmărește un obiectiv politic.

Adevărul este, însă, că stângiștii au reușit să răstoarne totul. Am participat recent la o conferință a Grupului ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni), în cadrul căreia am vorbit despre modul în care stângiștii au reușit să schimbe sensul valorilor în Europa. Astăzi, dacă aperi valorile fundamentale ești fascist, dacă aperi Binele ești diabolizat. De aceea trebuie să ne păstrăm mesajul, să ne opunem progresiștilor și să continuăm să luptăm împotriva legilor, ideilor și propagandei care ne fac atât de mult rău. Nu numai pentru că distrug multe vieți, așa cum face legea avortului, dar și pentru că dezbină familii și promovează inegalitatea și privilegiul. Nu vom dobândi Binele, Adevărul și Frumosul, dacă nu apărăm viața, libertatea și egalitatea adevărată.

– Ați menționat dreptul la viață. Ce s-a întâmplat în Europa astfel încât ideologia stângistă să devină ideologia oficială a UE sau ca președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să afirme că predarea ideologiei LGBT în școli este o „valoare europeană”?

– Aceasta este agenda globalistă. Acestea sunt „valorile” pe care le propune nu numai stânga, ci și partidele presupus conservatoare, așa cum este Partido Popular (Partidul Popular) din Spania. Pur și simplu noi nu conștientizăm că această întreagă „ideologie de gen” este o dictatură globală. În politică și în mass-media cu toții știm ce se petrece, însă cei mai mulți oameni nu sunt conștienți și trebuie să înceapă să reacționeze. De exemplu, în ceea ce privește predarea ideologiei LGBT în școli, nu e vorba doar dacă suntem sau nu de acord, ci că noi toți, cetățeni și părinți, trebuie să ne apărăm libertatea de a ne educa propriii copii așa cum dorim, această libertate fiind sacră.

– Din nefericire, Spania este terenul de testare a globalismului și unul dintre cele mai urâte experimente, legea „violenței de gen”, este acum exportat în restul Europei.

– Aceasta este încă o consecință a acestei dictaturi globale. Nicio țară nu are o lege precum cea a „violenței de gen”, întrucât este o lege nedreaptă, care încalcă drepturile fundamentale. Este o lege ideologică fără nicio contribuție la diminuarea numărului femeilor victime, dar care produce pagube uriașe familiilor și multor bărbați. Această lege va fi exportată întrucât este ideologică și înlesnește concepțiile potrivit cărora omul este rău prin natura sa, că bărbatul se comportă violent, servind în a-i învrăjbi pe bărbați și femei unii împotriva altora. Nu știu în ce măsură o vor putea exporta, întrucât încalcă drepturi fundamentale, precum egalitatea în fața legii. Vor fi țări care o vor accepta, precum Spania, dar multe altele o vor respinge.

– Problema este că totul se încadrează în Agenda 2030, în care feminismul joacă un rol-cheie.

– Da, toate aceste legi nu sunt altceva decât niște mici fronturi de bătălie pe care le câștigă, parte dintr-un obiectiv mai amplu. Grav este că cetățenii nu conștientizează ceea ce implică Agenda 2030, pierderea libertății pe care aceasta o presupune și, în final, faptul că suntem pioni ai acelor instituții al căror scop este distrugerea individului și a familiei și că folosesc aceste legi ca instrumente. Dacă nu îi oprim, iar cetățenii nu reacționează, fie prin vot, fie prin felurite proteste, ne vom pierde în cele din urmă libertatea.

– O insignă cu Agenda 2030 este purtată de toți liderii politici, cu excepția VOX. De fapt, există deja „departamente de consiliu 2030” în localitățile conduse de socialiști sau de reprezentanții Partidului Popular.   

– Partidul Popular este pe deplin dedicat Agendei 2030. Liderii săi își poartă insignele și votează întotdeauna, în toate comisiile, în favoarea inițiativelor din Congres care includ „perspectiva de gen” sau ecologismul. PP se pronunță chiar mai radical decât stânga „oficială” pentru a aprofunda Agenda 2030. Și, prin „oficial”, mă refer la faptul că, pentru mine, Partidul Popular este un partid de stânga și duce aceeași politică globalistă.

– Odată cu căderea Kabulului, feministele din guvernul spaniol și-au manifestat îngrijorarea doar pentru „femei și fete”. Ce s-ar întâmpla dacă i-ar păsa cuiva doar de bărbați?

– Întotdeauna dau acest exemplu. Imaginați-vă o lege „doar pentru albi” sau că legea „va impune o sancțiune mai aspră dacă agresorul este negru”. Când e vorba despre un bărbat, poți spune așa ceva, însă, în alte cazuri, este scandalos. De aceea, atunci când citesc ceea ce spun despre talibani feministele noastre, este rușinos, însă, în același timp, le compătimesc. Stânga nu a apărat niciodată drepturile femeilor musulmane, dar, după ceea ce se întâmplă astăzi în Afganistan, se arată îngrijorată față de ele. În primul rând, trebuie să ne îngrijorăm pentru toată lumea, bărbați și femei, deopotrivă. După cum partidul VOX a susținut întotdeauna, toate viețile sunt importante. Și, în al doilea rând, le compătimesc pentru contradicțiile lor uriașe, apărând dintotdeauna islamul și fiind acum în situația de a-l critica.

– Poate pentru că văd islamul drept un aliat împotriva unui inamic comun?

– Da, dușmanul comun îl reprezintă valorile occidentale ale civilizației iudeo-creștine. Din acest motiv stânga susține islamul, chiar dacă incompatibilitatea din punct de vedere al valorilor este clară. Sunt țări musulmane în care homosexualii sunt spânzurați, în care femeile nu au aceleași drepturi ca bărbații, unde acele false grupuri pe care stânga pretinde că le apără sunt oprimate. Este total incoerent.

– Twitter pare să gândească așa cum o face stânga: a păstrat contul purtătorului de cuvânt al talibanilor, anulând totodată contul lui Donald Trump. Ați fost supusă cenzurii pe Twitter?      

– Da, contul meu a fost închis de două ori. Amuzant este însă că, deși am fost amenințată de câteva ori cu moartea și mi-au fost adresate felurite insulte, niciunul dintre aceste conturi nu a fost anulat. Cu toate acestea, eu, care nu folosesc insulte sau amenințări, am fost cenzurată. Twitter este un alt braț al agendei globaliste și, de vreme ce intenția este ca doar anumite idei să poată fi auzite, aceia dintre noi care nu sunt de acord cu această agendă și susțin altceva, sunt chiar cei supuși cenzurii.

– Aceasta este o altă contradicție: rețelele sociale pretind că promovează libertatea de exprimare, însă practică cenzura.

– Tot ceea ce pretinde stânga că apără este principalul dușman al acesteia. Stângiștii pretind că apără egalitatea și propun legi care provoacă inegalități și acordă privilegii unei părți a societății în detrimentul alteia. Ei pretind că apără libertatea și creează legi precum „memoria democratică” sau legile LGTBI, astfel încât să nu poți opune rezistență. Stângiștii îți restrâng modul în care să-ți educi copiii, vor să îi îndoctrineze și, apoi, apar drept campionii libertății de exprimare.

– Partea cea mai rea este că toate aceste contradicții și corectitudinea politică nu par a se sfârși.

– Stângiștii creează o societate în care să nu poți ofensa pe nimeni. O generație de sticlă în care nimeni să nu poate îndrăzni să spună altceva. Iar eu întotdeauna apăr dreptul de a ofensa în anumite limite, adică fără amenințări sau violențe. Trebuie să apărăm acel drept pentru a nu crea o societate formată din proști. Nu sunt obligată să-mi placă tot ceea ce fac sau spun alții; este chiar sănătos să nu fim de acord în privința a tot. Creștem o generație de oameni care nu vor îndrăzni să se confrunte cu un refuz, cu un dezacord. Vom fi ființe fragile, iar cea dintâi victimă a acestui fenomen este libertatea.

– Dat fiind acest scenariu, sunteți optimistă în privința viitorului?

– Da, pentru că există speranță, pentru că există oameni și partide politice, precum VOX, și, de asemenea, anumite publicații media, care vor continua să spună adevărul. Îmi reiterez angajamentul personal împotriva legilor „genului” și, ca mine, atât de mulți alții care își doresc ca Binele să învingă. Și Binele va învinge!

Preluare: rostonline.ro / via Gândește.org / Traducere: Dragoș Moldoveanu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. Cine promoveaza… „stangismul”?
    Cine este dusmanul Crestinismului?

    Nu „atinge” fondul, din pacate.

    Ce a intreprins sa scoata Spania din Conventia de la Istambul?
    Ce face AUR ca sa scoata Romania din aceste fecalisme, sa anuleze legea de adopatre ca obligatie internationala … „genderismul”???

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.