M-am născut sub ocupație. Cea rusă după cel de al doilea război. Copil fiind, am suferit în felul meu toate vicisitudinile ocupației: de la lipsa medicamentelor la unele persecuții asupra părinților mei. Totuși am rezistat. Având ceva pământ, trebuia plătite cote de grâne, carne, ouă, etc. Am mers înainte și nu ne-am pierdut identitatea, credința și mai ales dorința de a fi liberi.
În 1962, odată cu plecarea consilierilor ruși din Ministerul de Interne, am scăpat de ocupație. Eram elev la Cluj. Până atunci, luam pâine pe cartelă. După aceea s-a liberalizat. Am început să învățăm să trăim altfel. Ne-am format ca specialiști în toate domeniile. În anii ’70 s-au făcut împrumuturi cu ajutorul cărora țara a fost industrializată. Populația urbana s-a dublat. Am depășit multe momente grele, printre care marele cutremur din 1977. Am început să exportăm. În anii ’80, am plătit împrumuturile din anii ’70.
Când să respiram și noi un pic, a venit ”democrația” care a distrus tot ce am construit.
Acum, datorită gunoaielor de la conducere, suntem în pragul unui război, un război care nu este al nostru și din care nu câștigăm nimic. Doar pierdem. Identitate, libertate, credință. Sunt la sfârșit. Voi pleca de aici cum am venit. Tot sub ocupație. Cea americană, care, vă asigur, este mult mai rea, pentru că este în numele ”democratiei”.
„NOI VREM EGALITATE, DAR NU PENTRU CĂȚEI”.