Nu v-ați născut în locul potrivit?

0

În nebunia de trafic de după amiază, cînd toți cei din Ilfov și Prahova se înghesuie să iasă din București și ne facem cu toții niște sardine la cutii pe roți, la cîte un stop mai dau cîte o fugă pe frecvențele radiourilor. Ba uneori vorbesc cu voce tare cu moderatorii, le zic cîte una și ei continuă cu verzi și uscate, mă și cert cu ei sau le răspund la întrebări stupide. Unii rîd forțat, încercînd să joace un soi de veselie care în loc să te facă să rîzi, te întristează. Unii sunt naivi, alții inculți, unii zănatici, alții mitocani înțepați. Cu unii mă și cert. Aruncă vorbele goale mai ceva ca puful de păpădie în poala vîntului. Să nu mai spun că de cîteva ori, furios pe blocaj sau pe enormitățile venite din boxe, m-am trezit înjurînd.

Ei bine, pe începutul acesta de weekend umed și rece, de iarnă nehotărîtă, (cer scuze!), m-am trezit înjurînd din nou. Cineva zicea o prostie cît carul iar eu, de la începuturile școlii mele de conducător auto, știu una și bună de la instructor. Cu geamul ridicat, singur în mașină, poți să înjuri cît vrei. Este o treabă personală și te descarci și nu mai conduci nervos. Dacă înjuri cu voce tare fără să te audă cineva din afară, devii chiar un șofer vesel.

Ei bine, subiectul este altul. După o asemenea înjurătură am schimbat frecvența și m-am trezit în boxe cu un cunoscut cîntec hip-hop. Îi aparține rapper-ului Guess Who. Acasă, pe net am aflat că se numește și Laurențiu Mocanu. L-am mai auzit de cîteva ori pe radiourile pentru puștime. Şi atunci mi s-a părut tot un fel de manifest al celor tineri, nemulțumiți de ce văd în jur și de ce trăiesc. La vîrsta lor, ei socot că, pentru toate eșecurile și nefericirile lor, altcineva este de vină. Așa raționalizează ei insuccesul. Şi mulți dintre adulți procedează la fel. Pun toate belele pe seama altora.

„Locul potrivit” este un fel de manifest de mahala, de cântec de protest pentru tinerii din spatele blocurilor. Mulți se regăsesc în el. Din cauza politicienilor, lor le merge prost, nu sunt optimiști, n-au viitor, n-au bani, n-au iubită etc.

Nu vreau să comentez versurile. Unele sunt ca nuca în perete. Altele n-au nici o legătură cu mesajul. Mă rog, are toate datele unui autorlîc muzical de succes. Eu am treabă cu două versuri devenite refren și slogan.

„Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic”

Care ar fi locul potrivit pentru autor? Sau pentru cei care fredonează melodia, în loc să înjure? La Mamaia? Pe Coasta de Azur? La Monte Carlo? La Chamonix? La Miami? În Maldive? Pe Costa del Sol?

Că doar nu o fi visînd să se fi născut prin Siria sau prin Irak, în Senegal, în Coasta de Fideș sau prin Mali!?

Eu m-am născut într-un sat de 30 de case, acum 33, cu biserica la numărul 11 și, nici cînd lucram la cîmp și încă eram departe de universitate, nu m-a colindat gîndul că aș fi putut să mă nasc pe unde lefurile sunt mai mari sau pe unde se cîștigă la Loto mai des și mai mult.

Pe vremea tinereții mele, în ciuda dificultăților, nu visam să ne fi născut altundeva. Cel puțin, eu. Libertate visam cu toții și unii au și evadat să o caute. Poate cei care au îndurat exilul să fi trăit momente de îndoială și să fi scăpat o propoziție asemănătoare! Alfel, în epocă, o asemenea gîndire nu făcea pureci și nu avea cum să fie la modă. Panseuri din astea erau și interzise. Şi dacă n-ar fi fost, oamenii cu scaun la cap te-ar fi luat la înjurături.

Rapper-ul nostru mai zice cîntînd:

– „Nu am primit, am făcut totul din nimic”.

Nu toți au făcut la fel? Şi în locurile mai primitoare, și la arabi, și la africani! Ce voia să primească?

Case, mașini, conturi? Se simte o adiere a unui suflet de pomanagiu. Şi o ciudă pe beizadele și pe moștenitori? Se contrazice singur din moment ce după două vorbe tot el zice că „am făcut totul din nimic”. Este mîndru de ce a făcut și de cît are? Salutare! De ce protestează?

„M-aleargă doar pentru un singur vot;
Lumea simte, vrea fapte nu cuvinte
Un simplu om să fie președinte!”

Păi ce, Iohannis nu este un „simplu om”?

Dacă și emigrația economică are un fel de imn, dacă filosofia mahalalei este că țara noastră nu-i decît locul nepotrivit în care ne-am născut, ce mai vrem?

Să viseze bulgarii să se fi născut în România? N-o visează pe a lor!

Vă reproduc ultima parte a difuzatului și fredonatului cîntec hip-hop aparținînd lui Laurențiu Mocanu poreclit artistic și Guess Who. Vă place sau vă enervează? Puteți descrie locul în care v-ar fi plăcut să vă nașteți fără să vă colinde un pic de jenă?

(….) „Da nu-i nimic, sunt consolat de mic
Tu ești conștient ce zic, io!
Nu ne-am născut în locul potrivit;
Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic

Da nu-i nimic, sunt consolat de mic
Tu ești conștient ce zic, io!
Nu ne-am născut în locul potrivit;
Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic

Și-ai mei sunt sigur ca ai tăi
Nu m-au crescut cu vânâtăi
M-au invațat cum să n-o iau pe alte căi
Mi-au explicat, că lumea-i rea
Și viața-i grea, și tre’ să fac cumva ceva
Mi-au spus că odată și-odată se duc
Și tre’ să m-agit, că tre’ să mă lupt;
Că timpu’ trece dintr-un foc
Mă plimbă din loc in loc
Mă schimbă după noroc
M-aleargă doar pentru un singur vot;
Lumea simte, vrea fapte nu cuvinte
Un simplu om să fie președinte!

Da nu-i nimic, sunt consolat de mic
Tu ești conștient ce zic, io!
Nu ne-am născut în locul potrivit;
Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic

Da nu-i nimic, sunt consolat de mic
Tu ești conștient ce zic, io!
Nu ne-am născut în locul potrivit;
Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit
N-am primit, am făcut totul din nimic!”

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Cornel Nistorescu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.