Urmăream o emisiune de divertisment de pe la englezi (care sunt undeva foarte departe în materie de sminteală progresistă), în care invitatul îi spune moderatorului că el, în anumite dimineți, se trezește bărbat, dar în altele se trezește femeie… Copleșit de propria importanță, pe care i-o dădea „orientarea sexuală” atât de deosebită și multiplă (pentru că, din câte am înțeles, era și bisexual, și trans, și alte câteva, în același timp, ceea ce traducerea într-o altă denumire pe care nu am mai reținut-o, dar a înșirat niște litere, care o desemnau), …„multiplusexualul”, să-i spunem, se apucă să povestească cum e el și băiat și fată („girl and boy”), succesiv, nu concomitent. Era o chestiune foarte complexă, trebuia să fim covinși… Moderatorul, foarte serios și aplecat, cum se cuvine pentru un „open minded”, ia subiectul în dezbatere și îl întreabă cum se întâmplă. Intervine soția „multiplusexualului” – pentru că avea soție -, care, la fel de marcată, povestește cum ea, dimineața, încă înainte ca soțul să se trezească, își dă seama, după modul în care respiră, că în acea zi va fi băiat sau fată. La final, moderatorul se arată luminat și spune că a avut foarte multe de învățat, ca niciodată, în propria emisiune… Și, într-adevăr, după atmosfera, seriozitatea și sobrietatea celor prezenți în studio, părea totul capital, vital, de cea mai mare importanță. Te-ai fi și simțit prost să râzi, deși eu unul numai asta am făcut. Deci, da, ăsta sunt…
Bine, îi privește și nu mă interesează decât ca amuzament, dar pe când e de domeniul evidenței că acest individ, și alții ca el, are mari probleme psihice, trebuie să realizezi că astăzi se modelează o lume, cea în care trăim, pe măsura unor astfel de indivizi, pentru ca ei să se simtă bine („feel good” sau „feel free”) oameni care nu știu dacă mâine dimineață se vor trezi bărbați sau femei…
Însăși legislațiile statelor sunt schimbate pentru ca astfel de oameni să fie „acceptați”, un termen care sună inofensiv, dar care în realitate înseamnă schimbarea întregii societăți atunci când cel „acceptat” devine „liber” să se manifeste.
Nu mai vin cu exemple, le-ați tot întâlnit, termenii de „mamă” și „tată” devin „părinte 1” și „părinte 2”, „doamna” și „domnul” sunt termeni „discriminatorii” și trebuie înlocuiți cu unul neutru, sportivi născuți bărbați, dar care se consideră femei pot participa la competiții feminine frustrând atlete care și-au dedicat întreaga viață obținerii performanțelor, etc.
Totul e o nebunie, fără îndoială, dar nebunia asta a intrat în viața noastră și deja ne afectează, și pe noi, românii, care încă suntem, totuși, departe de manifestările plenare ale progresismului occidental, ale sexo-marxismului.
Convingerea mea este că LGBT …și toate celelalte genuri care există deja sau vor fi „descoperite” în viitor constituie o minoritate insignifiantă cu probleme biologice, într-adevăr, în unele cazuri, dar și psihice, cauzate de mediul deformat și alienat în care trăiesc, o minoritate care este, la rândul său, folosită în încercarea unora, a celor foarte puternici, de a realiza o nouă revoluție mondială comunistă care să le ofere lumea, pe de-a gata, în propriile mâini. E o poveste lungă care începe odată cu primul bancher mondial care a observat direct că împrumutând poate pretinde și primi mult mai mult decât dobândă…
Dacă pentru această minoritate nesemnificativă – datele organizațiilor cu astfel de preocupări o ridică cu totul exagerat la 4% în România, spre exemplu – trebuie să ne schimbăm cu toții modul de viață, ce s-ar întâmpla dacă o altă minoritate, mult mai numeroasă, ar începe să dicteze norma.
O publicație respectabilă precum Deutsche Welle vorbea despre un studiu german care a relevat că cel puţin un european din trei e bolnav psihic. Tulburările psihice afectează mai bine de 38 la sută din totalul populaţiei europene. Dacă așa stau lucrurile, acești oameni sunt, într-adevăr, o minoritate importantă. Dar, cu toate astea, nu au o legislație a lor, care să-i integreze în societate sau să determine societatea să-i „accepte”. Vă puteți da seama de câtă diversitatea – atât de dorită astăzi -, ar beneficia și s-ar bucura societatea noastră dacă această minoritate și fiecare categorie de bolnavi psihici, și mai ales cei mai extrovertiți – ca și în cazul minorităților sexuale – ar fi lăsați și chiar încurajați să se manifeste public. De exemplu, prin parade în care să-și etaleze tocmai atributele care îi fac aparte, „diferiți”, și să facă ca aceste „diferențe” să fie „acceptate”.
În fond, ei nu sunt decât o minoritate, una mult mai respectabilă numeric decât cele sexuale, care nu poate fi exclusă, ci trebuie integrată. Fără a avea dreptul de a judeca – o altă cerință impusă de „toleranța europeană” nu există nicio rațiune pentru care această minoritate a bolnavilor psihici nu are dreptul de a-și impune propriile norme asupra celorlalți. Așadar, haideți să contruim, noi, cei mai deschiși, cei mai „open minded”, cei mai „toleranți” și „democrați”, nu numai o lume în care cei care se pot trezi dimineața bărbați sau femei să se simtă bine și liberi, dar și bolnavi psihic Iar – ca și în cazul minorităților sexuale -, cei mai bolnavi dintre ei să fie cei mai „liberi” și „acceptați”. Haideți să contruim o lume pentru bolnavii psihic …dacă nu o facem deja!…
