P.S. dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului: „Cine repară greșelile din societate? Ni se bagă călușul în gură pentru că vedem că nu s-a făcut nimic care să îi protejeze pe români”

0

Duminică, 16 ianuarie 2022, în slujba celei de-a 29-a Duminici de după Rusalii, P.S. dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului s-a adresat credincioșilor veniți în număr mare la Catedrală, printr-un discurs extrem de dur la adresa statului și a autorităților din România.

Episcopul Ambrozie a făcut referire la politicieni, la sistemul de sănătate plin de erori, la bisericile închise forțat din cauza pandemiei, la parlamentarii giurgiuvenii, sistemul de învățământ și poliție, toți acești factori decizionali, prea puțin interesați, în opinia preasfinției sale, de români și de viața acestora.

„Am trăit o perioadă foarte grea în acești 2 ani de zile, în care, autoritățile statului și autoritățile sanitare au intrat în misterul acesta al Bisericii, încercând să ne arate nouă care este orânduirea împărtășirii credincioșilor, să ne arate nouă măsurile de igienă și precauție, ba chiar recomandându-ne să împărtășim credincioșii cu mai multe lingurițe de plastic. Lucrul acesa a fosta una dintre nebuniile acestei lumi”.

„Credincioșii au ajuns să se îndoiască de ceea ce are Biserica mai sfânt și mai mântuitor: de trupul și sângele Domnului”.

„Și-au început să vină fel și fel de oameni care n-aveau nicio treabă cu viața Bisericii, care nu erau îmbisericiți, care nu erau nici botezați și au început să ne spună: lingurițe de plastic, preotul sa facă așa, iar unii teologi și clerici, din nefericire, luați de val, au ajuns să împărtășească fără atingere: le turnau din linguriță și din Sf. Potir, ca să nu-i atingă.

Vedeți unde poate să ajungă o gândire secularizată?

Am asistat la un abuz din partea autorităților statului, care ne-au închis bisericiile, care au obligat preoții să slujească doar în spații deschise, care au panicat lumea și încet, încet, toate aceste lucruri au iești la iveală.

(…) De ce nu s-au găsit medicamente în farmacii, în spital, de ce medicamente care au fost cumpărate cu bani mulți (monoclonalii de care se tot vorbește) au fost uitate în depozite?

Cine va plăti pentru erorile statului, pentru greșelile lui, care mai rău decât în perioada comunistă au încercat să pună Biserica pe coji de nucă, așa cum erau pedepsiți copiii altădată?

Cine va plăti, vreodată, lipsa de implicare a autorităților statului, plătite din bani publici, ca să vegheze la sănătatea populației?

Cine va plăti, vreodată, pentru faptul că sistemul de sănătate românesc este la pământ?

Când un șef de stat îți spune că sistemul de sănătate a eșuat, înseamnă că el este vinovatul pentru eșuarea în toate domeniile. Da, el și Greta cu trotineta, ei ne spun că se încălzește planeta de la flatuațiile vacilor, de la noxe, etc, dar toți greii pământului merg cu avioane personale și încălzesc planeta, iar românul, săracul stă în frig și în foamete pentru niște nenorociți de guvernanți, care nu au frică de Dumnezeu și dragoste față de semeni.

Cine repară greșelile din societate?

Ni se bagă călușul în gură pentru că vedem faptul că nimeni nu a făcut nimic ca să îi protejeze pe români.

Cine plătește lipsa aceasta de profesionalism și de neîmplicare?

Avem aproape 500 de parlamentari. Unul nu vine în colegiile unde a fost ales, să îi întrebe pe oameni: Vă e frig?, Vă e foame?, Ce aveți nevoie în urbea voastră? Nu mai gândesc limpede și atunci, de ce să tăcem?

Să-i întrebați pe parlamentari: „Ce-ați făcut, oameni buni, pentru urbe, pentru noi, giurgiuvenii, ce-ați făcut?”

Ce faceți pentru copii?

Ați închis școlile și le-ați dat chituri care nu se pot folosi și al căror rezultat nu e relevant, luate de la cămătari care au câștigat licitațiile?

Ce au făcut pentru noi, că am ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu să stăm în frig și în foame pentru niște oameni de nimic?”.

În predica sa, Episcopul de Giurgiu a făcut referire și la sistemul de învățământ politizat și deprofesionalizat, la fel ca și instituțiile responsabile cu liniștea și ordinea publică, dar a transmis și un mesaj puternic.

„Singura salvare pentru țară este creșterea copiilor în credință”.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.