Să fii bătrân în țara mea

0

Batrani pe stradaÎn ţara mea, bătrâneţea a încetat a mai fi o stare fiziologică. A devenit o infracţiune.

În ţara mea, s-a stabilit prin legea pensionării că pentru bătrâneţe trebuie să fii pedepsit. Şi aşa se şi petrece. Nu este departe vremea când, prin decizie a parlamentului, Codul Penal va fi completat cu un capitol prin care bătrâneţea va fi penalizată. Cartea Pedepselor adaptându-se astfel realităţii de fiecare zi.

Odată ajuns la vârsta bătrâneţii, vârstă pe care nu o ştii, întrucât nici ea nu este bine stabilită, modificându-se periodic în funcţie de dispoziţia de moment a preşedintelui statului, a prim-ministrului ori a stării de plictis a celui care numără voturile din parlament, ai devenit în mod definitiv altcineva. Viaţa ta de până atunci nu mai contează. Este declarată, oficial, nulă.

Tot ceea ce ai oferit societăţii în nenumăraţii ani de muncă nu mai este important. Nu mai contează. Întrucât tu, Ionescu ori Popescu, nu mai eşti tu, cetăţeanul acestei ţări. Devii o cifră. O cifră într-un sistem care are ca principală preocupare să te extermine. Oficial, se numeşte „ieşirea din sistem”. „Ieşire” care trebuie dusă la bun sfârşit. Pentru tine, cu maximă durere, umilire şi înjosire. În aşa fel încât moartea să ţi se pară o uşurare.

Nu mai ai voie să lucrezi. Deoarece pentru asta ar fi necesar să fii plătit. Iar statul nu-şi poate permite să irosească bani pentru un bătrân. Nu poate remunera un condamnat, deja, la dispariție. Dintr-o persoană onorabilă, profesor, medic sau ofiţer, inginer ori muncitor, ai devenit un asistat social. O povară pentru societate.

Dacă ţi se „dă” o pensie, statul o numeşte „asistenţă” şi nu va reprezenta în niciun caz returnarea sumelor pe care tu le-ai plătit statului într-o viaţă, tocmai pentru a avea cu ce trăi la bătrâneţe. Nu. Pensia este socotită a fi o pomană. Oferită strict din bunăvoinţa conducătorilor ţării. Ţi se va spune că tu, bătrânul, nu mai ai niciun drept din moment ce statul nu mai are bani. Că banii pe care tu i-ai plătit, lună de lună patruzeci de ani, s-au dus demult. Guvernul nu i-a mai găsit în bugetul pe care l-a moştenit. Deci, nu mai sunt! Ce-i aşa greu de înţeles? Şi, dacă ai avut neşansa de a ajunge azi bătrân, eşti plătit din mila celor care muncesc acum. Iar dacă aceştia nu au de unde să-ţi dea, ei fiind puţini, iar cei ca tine mulţi, e treaba ta. Nu a statului. Dar, fiind democraţie, poţi alege. Să mori de foame, să te sinucizi, să stai cu zilele la cozile pomenilor primăriilor mai miloase sau să pleci în lumea largă. Să te „descurci”, prin forţe proprii.

Statul are acum ca principală preocupare restructurarea sa. Care nu are nicio legătură cu tine, bătrânul neputincios. Ba din contră! Prin chiar existenţa ta îl încurci şi îl întârzii în edificarea măreţei sale opere. Statul este ocupat. Taci şi spune mulţumesc! Atâta are, atâta oferă. E simplu.

Ca bătrân, în ţara mea nu mai ai voie să te îmbolnăveşti. Dacă ai făcut-o, este pe riscul tău. Deoarece boala ta este o povară în plus pentru stat. De unde bani pentru medicamentele tale? De unde bani pentru spitalizare? De unde bani pentru plata medicilor ori pentru actul operatoriu? Trebuie să înţelegi evidenţa! Că nu mai sunt bani pentru supravieţuirea ta. E boala ta, e viaţa ta, te priveşte personal. Nu amesteca statul în problema asta.

Ai dat bani, ani îndelungaţi, pentru asigurările de sănătate? Ţi s-a spus că vei avea bătrâneţea asigurată? „Ţeapă!”, ca să folosesc o vorbă dragă preşedintelui. Banii aceia s-au dus şi ei! Acum statul nu mai are fonduri pentru sănătatea ta. Deci, să fii sănătos!

Sunt mult mai multe de spus despre cum este să fii bătrân în ţara România. Iar eu sunt deja prea bătrân ca să le pot enumera pe toate. Mi s-a terminat şi pasta din pix… Mi-e ruşine, dar este necesar să vă spun. Este ora două, dimineaţa. Scriu în stradă. Sunt aici de două zile şi două nopţi. La coadă pentru ajutoare UE. Împreună cu alţi o mie de bătrâni. Merită! Se dă zahăr. Şi făină şi ulei. O să avem ce mânca, vreo câteva zile.

E frig. Îngheţ şi mă tot întreb: „Unde o fi ţara asta, UE?” Că m-aş muta şi eu acolo. Văd că are bani pentru bătrâni. Şi poate este şi mai cald…

P.S. Am scris textul cu zece ani în urmă. Citindu-l acum, el pare scris ieri. Nimic, dar nimic, nu s-a îmbunătățit pentru bătrânii țării. Aceeași bătaie de joc, aceleași minciuni, aceeași ipocrizie! Lipsesc „ajutoarele” date de UE și împărțite de primării, de cele mai multe ori pe ochi frumoși.

Preluare: art-emis.ro / Autor: Teo Palade

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.