Un colos de genul Chinei este greu de pornit, dar și mai greu de oprit

0

Acum vreo 15 ani citeam, fie în The Economist, fie în Financial Times, un articol despre cum numărul de articole economice în care apare cuvântul „recesiune” indică probabilitatea apariției unei recesiuni.

Acum ar trebui să aplicăm metoda și să numărăm articolele în care ni se argumentează de ce China nu va întrece SUA și Occidentul european în diverse domenii economice, tehnice și tehnologice. Frecvența apariției unor astfel de articole a crescut brusc după declanșarea pandemiei, și se accelerează de vreo câteva luni, pe fondul unor eșecuri tot mai evidente ale pomenitelor țări în gestionarea consecințelor pandemiei.

Multe din articole exprimă o frică pe cât de reală, pe atât de mare, de avansul luat de China în tot mai multe domenii. Frica vine din faptul că un colos de genul Chinei este greu de pornit, dar și mai greu de oprit.

China are de partea sa piața internă, pe care mulți o ignoră, sistemul de educație ultra-performant, care lărgește foarte mult baza de recrutate a elitelor în absolut toate domeniile tehnice, intelectual-umaniste, militare, artistice, nașterea unei „soft power” chineze, care o face atractivă pentru tot mai multe națiuni. La asta se adaugă puterea tot mai mare a diasporei chineze, care joacă un rol important în exercitarea pomenitei soft power.

Unele dintre articole pun degetul pe rană în privința deosebirilor culturale esențiala dintre China și SUA/Occident: China vede totul în perspectiva timpului lung, este conștientă de faptul că schimbarea nu se poate petrece decât pe termen lung, SUA/Occidentul judecă totul din perspectiva timpului scurt. Viziunea chineză, produs al culturii ei milenare, se va dovedi cea corectă, cu toate costurile și lipsurile ei. Dar chinezii sunt conștienți că nimeni nu-i perfect, și important este ca, indiferent de culoarea ei, „pisica” trebuie să prindă „șoareci”.

Și mai este un lucru, mult mai subtil, pe care lumea îl ignoră, excepțiile fiind tot mai rare: China refuză să citească totul în termenii confruntării, ai competiției în care învingătorul ia totul. Cooperarea este esențială pentru societatea chineză. Iar în istoria Chinei statul a jucat rolul esențial de organizator al solidarității naționale.

Să vedem dacă Occidentul chiar înțelege ceva din toate astea, și renunță la confruntarea cu orice preț cu China, și, prin ricoșeu, cu Rusia. Mă îndoiesc, nu sunt decât semne de accentuare a confruntării. Despre americani nu mă mai obosesc să spun lucruri: ăștia nu se mai înțeleg pe ei, cum să-i înțeleagă pe alții? Când reduci totul la conflict, concurență, confruntare, în numele simplificării „complexității”, e de mirare că încă nu s-au luat la bătaie. Dar 6 ianuarie 2021 este un început promițător…

Autor: Constantin Gheorghe


Citește și:

 

China a devenit prima putere economică a lumii și valorează 120 de trilioane de dolari, în vreme ce SUA doar 90!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.