Pierdem vremea în minciuni savante și în explicații de doi bani,
Nu a mai venit normalizarea de atâția si atâția ani!
Mama ei de viață păcălită, tatăl ei de obicei prostesc,
Ne-am pierdut treptat năravul muncii, nici nepoții nu-l mai regăsesc.
Libertatea ne-a plăcut ca drogul, dar am câștigat în loc de frâu-
Libertatea de-a muri de foame, într-o țară cu potop de grâu.
Ronțăim concepte generale, lașității noastre îi spunem tact
Am ajuns să facem totul invers, râdem tragic și iubim abstract.
Numai ierarhia mai contează, meritul nu are nici un preț
Oștie, ocupație sunt banii
Lașii îl fac de râs pe îndrăzneț.
A ieșit mulțimea pe șosele, cu pancarde, după port sărac
România- țară de vânzare sau măcar de închiriat pe un veac.
În maternități ni se nasc genii, care în decorul ce-l avem
N-or să se împlinească niciodată, căci ratarea e pe aici refren.
Muzica, pictura, poezia, ni se adresează indigest
Și narcotizați de atâta moarte, suntem cel mai trist popor din est!
Vagabonzi pe plaiul mioritic, am aflat un paradox infect
Că pe aici prin Dacia ferice, calitatea însăși e-un defect.
Ne tot plângem de atâta vreme că de loc nu ne putem uni
Și între timp producem dezunire,
Fiecare în fiecare zi.
Demnitatea a ajuns o cârpă între sutiene și chiloți
Și e frig și cald, ca niciodată, răstigniți între extreme toți,
Regresăm cu maximă viteză, și de viitor n-avem habar
În comuna noastra primitivă, o gorilă ne va fi primar!
S-au născut, și zi de zi prosperă, rozătorii tari din strămoși,
Hoții dobândesc în viață ranguri
Zboară vulturi, surzi cu ochii scoși.
Asta ni-i porecla potrivită, o purtăm la bine și la rău,
Vagabonzi pe plaiul mioritic,
Cei mai triști orfani de Dumnezeu .
