«Vietnam. Un nou tigru din Asia»

0
Orașul Hanoi, capitala Vietnamului

Ambasadorul Pavel Suian ne-a oferit, prin mijlocirea Editurii EUROTIP din Baia Mare, un excelent  volum de prezentare a Vietnamului (numele oficial Republica Socialistă Vietnam), o țară din Extremul Orient a cărei viteză de dezvoltare ar trebui să constituie un exemplu pentru România, unde timpul extrem de prețios, de peste trei decenii, a fost mai mult irosit, decât investit pentru prosperitatea cetățeanului și bunăstarea națiunii.

Pentru România, în cele trei decenii irosite roata istoriei s-a întors. Au fost vremuri când România a ajutat mult Vietnamul, politic pentru ieșirea din război, economic, umanitar și militar pentru a supraviețui până la pace.

La reconstrucția Vietnamului au contribuit sute de specialiști formați în centrele universitare românești. Iată ce relatează un inginer constructor vietnamez revenit în România, după 30 de ani, ca turist: „Eu am terminat facultatea în 1983, dar am mai stat doi ani în România. Era o viaţă grea atunci în Vietnam. Am mai rămas, pentru că doream să mă căsătoresc cu o româncă. Nu a fost prea simplu, aşa că până la urmă m-am întors. Vietnamul este o ţară mult mai dezvoltată acum. Mult mai dezvoltată decât România. Trebuie să vă gândiţi că s-a plecat de jos. A fost o decizie grea plecarea  [n.n. din România], ne-am obişnuit cu viaţa de aici. Am stat atâţia ani. Dar a trebuit să ne întoarcem, până la urmă am fost trimişi de stat”.

Vietnamul este astăzi în măsură să ajute România. Deocamdată cu forță de muncă, o resursă extrem de prețioasă pe care România a pierdut-o, în timp ce Vietnamul și-a edificat-o. Românii din noua generație, care au ales Vietnamul ca destinație turistică, sunt surprinși de frecvența întâlnirii vietnamezilor vorbitori de limbă română și chiar interpreți vocali de muzică românească, după niște caiete dictango de 48 de file, peste care s-a așternut patina timpului, a istoriei faste pentru unii, mai puțin faste pentru alții.

Vietnamezii, ne relatează ambasadorul Pavel Suian, au repurtat succese militare contra francezilor și americanilor. Mai mult, am spune noi, la o adică erau pe cale să se războiască și cu marele lor vecin protector chinez. În vremurile grele de război, țara care le-a fost cel mai aproape, înțelegându-le politica de Securitate și filosofia războiului de apărare populară a fost România, realitate corect percepută la Washington, de unde și propunerea adresată Bucureștiului de a mijloci comunicarea beligeranților.

Diplomația românească a acționat, din primii ani ai războiului, pentru găsirea unei soluții politice acceptabile pentru toate părțile implicate în războiul din Indochina, vizând: încheierea războaielor civile din Cambodgia și Laos și reunificarea pașnică a celor două state vietnameze. Succesul diplomației României a fost asigurat, între altele, de păstrarea secretului asupra demersurilor realizate, nefiind date publicității niciun fel de indicii aupra contactelor ințiate.

Punctul de vedere al României pentru soluționarea pașnică a războiului din Vietnam a fost prezentat, în limbajul adecvat, cu nuanțele potrivite și argumentele necesare, atît Vietnamului, cît și Statelor Unite ale Americii, dar și Chinei și U.R.S.S.-ului, care furnizau ajutor militar masiv Vietnamului, precum și liderilor occidentali în măsură să dea sugestii constructive Administrației de la Washington.

 Etapele principale ale demersului diplomatic:

– Pentru a câștiga încrederea și prietenia R.D. Vietnam, la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, din iulie 1965, a fost atacată politica S.U.A. față de Vietnam.

S.U.A. au reacționat promt și negativ, respingând primele demersuri ale României pentru o cooperare economică bilaterală.

– În luna mai 1966 a fost prezentată la Hanoi și la Beijing propunerea României de a media pregătirea tratativelor de pace dintre Vietnam și SUA. În acest scop, Emil Bodnăraş, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, se deplasează la Hanoi în fruntea unei delegaţii din care făceau parte Paul Niculescu Mizil, Ion Ioniţă, adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi Vasile Gliga, adjunct al ministrului de Externe, unde vor avea loc convorbiri cu aproape întreaga conducere nord-vietnameză, fiind primiţi şi de preşedintele Republicii Democrate a Vietnamului de Nord, Ho Chi Min, pe agenda întâlnirilor fiind războiul cu S.U.A.

Diplomația românească s-a implicat substanțial în medierea de pace a conflictului politico-militar din Asia de Sud-Est din anii 60 și 70, această implicare contribuind la afirmarea pe plan internațional a politicii independente promovate de România.

Mai multe surse internaționale se referă la istoria negocierii și poziția României față de războiul din Vietnam:

– Mediating the Vietnam War: Romanian and the First Trinh Signal, 1965-1966 By Larry Watts, July 2016. The cold war international history project papers series;

– Walace J. Thies, When Govenemments Collide: Coercion and Diplomacy in TheVietnam Conflict, 1964-1968, University of California Press, Berkeley, 1980;

– George C. Herring, The Secret Diplomacy in The Vietnam War: The Negotiating Volumes of the Pentagon Papers, University of Texas Press, Austin, 1983;

– George C. Herring, Walace J. Thies, Merle L. Pribbenow, Sofie Quinn-Judge, Jessica M Chapman, Michael R. Adamson and James G. Hershberg, Forum Discussion PeaceProposals, Diplomacy, and War: Was an Opportunity Lost for an Early Settlement in Vietnam? Journal of Cold War Studies Vol. 17, No. 1 (Winter 2015) 153-180;

– Chester Cooper, The Shadow of History: Fifty Years Behind the Scenes of Cold War Diplomacy, Prometeus, New-York, 2005

– James G. Hershberg, Marigold:The Lost Change For Peace in Vietnam,Stanford University Press, The Wodrow Wilson Center, Washington D.C., 2012.

– Mircea Munteanu, Over the Hills and Far Away: Romanian`s Attemps to Mediate the Start of U.S. North-Vietnamese Negotiations, 1967-1968, Journal of Cold  War Studies, vol. 14, no. 3 (Summer 2012), 68).

Sursele menționate, precum și altele, relevă că au existat 30 de încercări de mediere între S.U.A. și Vietnam, dar cea mai eficientă, care a avut și succes a fost medierea realizată de România. România a reușit acolo unde U.R.S.S., Polonia și Ungaria, dintre statele socialiste, au eșuat.

De la Hanoi, delegaţia condusă de Emil Bodnăraş pleacă la Beijing pentru convorbiri cu premierul Ciu Enlai. Desemnarea lui Bodnăraș pentru acest demers diplomatic nu a fost întămplătoare, el fiind unicul lider de la Bucureşti cu vechi legături personale cu doi dintre cei mai importanţi demnitari chinezi, Ciu Enlai, premierul Consiliului de Stat şi Kang Sheng, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez și ministrul Securității de Stat, pe carea i-a cunoscut în perioada sa cominternistă de la Moscova,

– În contextul escaladării din anul 1966 a agresiunii americane în Vietnam, de la 184.300 la 425.300 efective de război, Nicolae Ceaușescu, pentru reușita demersului diplomatic inițiat, a făcut gestul mai mult simbolic al unei apropieri de Moscova, pentru a dovedi unitatea și suportul P.C.R. pentru Vietnamul de Nord.

– Evitarea luării unei poziții partizane în conflictul dintre U.R.S.S. și China, sponsorii efortului de război al R.D. Vietnam, aspect evident și clar exprimat cu prilejul vizitei în România a lui Ciu Enlai din anul 1966.

– Avansarea către partea americană, la data de 22 octombrie 1966, a propunerii ca România să medieze între Hanoi și Washinton. Propunerea a fost făcută cu prilejul convorbirilor avute la New York de ministrul de Externe Corneliu Mănescu cu ambasadorul S.U.A. la O.N.U., Artur Golberg.

Corneliu Mănescu a insistat, însă, ca înainte ca România să inițieze vreun demers pe lângă vietnamezi, SUA să înceteze bombardamentele asupra R.D. Vietnam.

Ambasadorul american s-a arătat interesat, dar a cerut ca și din partea Hanoiului să existe un gest de compensarea a încetării bombrdamentelor.

Ho Chi Min

– Premierul Ion Gheorghe Maurer şi Paul Niculescu Mizil efectuează o vizită secretă la Hanoi. De la aeroport au fost conduşi direct acasă la Ho Chi Min. În timpul cinei s-a informat despre interesul S.U.A. față de propuerea de mediere și s-a discutat despre posibilitatea negocierii diplomatice a încetării războiului. De la Hanoi, delegaţia a plecat la Beijing, apoi la Moscova. La Beijing s-a discutat și despre perspectiva normalizării relațiilor dintre China și S.U.A., pe care ar deschide-o încheirea războiului.

– România intră în rolul de prieten și mediator al celor două părți cu sugestii pentru stabilirea unui dialog și începerea negocierilor directe. Odată realizat acest scop, urmează implicarea personală a președintelui Nicolae Ceaușescu:

– Nicolae Ceaușescu folosește prilejurile contactelor sale cu liderii occidentali apropiați S.U.A., îndeosebi cu cei britanici, precum și cu liderii comuniști influenți la Hanoi, pentru prezentarea argumentelor în favoarea unei păci echitabile pentru ambele părți ale conflictului.

– Este activată o intensă activitate diplomatică secretă, realizată de prim miniștrii, miniștrii de extene, alți demnitari de rang înalt și diplomați ai Romîniei din acea perioadă.

– Viceprim ministrul Alexandru Bârlădeanu a fost mandatat ca pe timpul vizitei sale în Marea Britanie, din anul 1966, în convorbirile cu premierul Harold Wison și cu ministrul de Externe, Lordul Steward să dezvolte ideea că: „[…] ar fi bine ca SUA să pece din Vienam acum când nimeni nu ar putea afirma că asta este urmare a victoriei militare a Vietnamului… retragerea din Vietnam ar avea ca urmare creștere prestigiului SUA… Am putea sugera să fie sfătuite Statele Unite să plece din Vietnam” ( Vasile Buga, România și conflictul americano-vietnamez, 1966-1975, în volumul Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece. Comunicări, articole, studii, vol. 3 coordonator ambasador Nicolae Ecobescu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2004, Paul Niculescu-Mizil, România și războiul americano- vietnamez, Editura  Roza Vânturilor, București 2008).

– 27 iunie 1967. Premierul Ion Gheorghe Maurer s-a deplasat la Washington cu mandat expres de a pleda în discuțiile cu secretarul de stat Dean Rusk și președintele Lyndon Johnson pentru acceptarea propunerii de pace avansate de România. Printre argumentele premierului român s-a aflat și acela că situația din Vietnam este supărătoare, mai ales pentru țărie mici, care o privesc ca pe o amenințare la adresa securității lor. La foarte puțin timp, președintele S.U.A. a declarat că americanii sunt gata să înceteze bombardamenele, recunoscând rolul avut de România în luarea acestei decizii.

– Martie 1967, fostul vicepreședinte al SUA , Richard Nixon, după ce a a avut parte la Moscova de un tratament ostentativ neprimitor, este primit călduros și cu toate onorurile la București, de către Nicolae Ceușescu. Cu acest prilej, în discuțiile cu viitorul președinte al S.U.A. a fost abordată și problema vietnameză.

Richard Nixon s-a referit la aceasta ca la o chestiune care v-a duce la îmbunătățirea relațiilor dintre S.U.A. și China („Ceaușescu a fost rezervat, dar interesat de acest lucru, și a acceptat opinia mea”. Menționează Nixon în „Memoir of Richard Nixon”. Grosset & Dunlap, New-York and London, 1973, p. 281);

– Numirea, în anul 1967, a lui Corneliu Bogdan ca ambasador în S.U.A. a deschis pentru România ușa Departamentului de Stat al S.UA. Imediat după depunerea scrisorilor de acreditare, noul ambasador va aborda problema acordării clauzei națiunii celei mai favorizate și acceptarea rolului de mediator între Statele și R.D Vietnam. Președintele S.U.A., Lyndon Johnson acceptă ca România să devină mediator între Statele Unite și R.D Vietnam și, la 1 noiembrie, va înceta bombardarea Vietnamului de Nord. Același rol de mediator diplomatic important, România îl va exercita ulterior în relațiile dintre S.U.A. și China;

– 1967, 4-7 iulie, Beijing. Premierul Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Paul Niculescu Mizil şi Virgil Trofin şi o delegaţie chineză condusă de Ciu Enlai continuă discuţiile iniţiate în legătură cu tratativele de pace și perspectiva normalizării relațiilor dintre Cina și SUA

– 1967, 28-30 septembrie, Hanoi. Premierul Ion Gheorghe Maurer, Paul Niculescu Mizil şi Virgil Trofin discută cu liderii vietnamezi despre preliminariile tratativelor cu S.U.A.

– Noiembrie 1967, ambasadorul special itinerant al SUA, Averell Harriman se întâlnește la București cu premierul Ion Gheorghe Maurer petru a discuta Dosarul Vietnam. Din acest moment, România devine principala linie de comunicare a SUA cu R.D. Vietnam

– 1968, 1 noiembrie. S.U.A. încetează bombardamentele. R.D.Vietnam îşi desemnează reprezentantul pentru începerea negocierilor cu SUA. România a reușit aducerea S.U.A. și a Vietnmului de Nord la masa tratativelor secrete de la Paris. Președintele Lyndon a trimis o scrisoare de mulțumire președintelui României Nicolae Ceaușescu pentru acest rezultat. Rolul României nu se va încheia, căci vor fi oferite, în continuare sugestii și se va facilita comunicarea dintre cele două părți. Tratativele au decurs anevoios și au durat și după declararea de către președintele Gerald Ford, la 23 aprilie 1975, încetarea războiului și retragerea totală a americanilor din Vietnam.

Richard Nixon Nicolae Ceausescu– 2-4 august 1969, vizita președintelui SUA , Richard Nixon în România. Este prima vizită a unui președinte american într-o țară comunistă, pentru care Nicolae Ceaușescu a amânat cel de al X-lea Congres al P.C.R., la care urma să participe o importantă delegație a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

Președintele american menționează: „…am profitat de întâlnirea cu Ceaușescu pentru a-mi reafirma mesajul către Hanoi. Am spus că nu putem continua la infinit să avem 200 de morți pe săptămână și niciun succes la Paris. […] Dacă nu se înregistrează niciun progres, vom fi nevoiți să ne revizuim pozițiile”.

La preluarea mandatului de către președintele Nixon efectivele de război americane în Vietnam totalizau 536.100, iar la finele anului 1969 scăzuseră la 474.400, în anii următori continuând să descrească. Nixon a pus problema relansării canalului de comunicare cu Hanoiul, iar Ceaușescu i-a răspuns: „[…] nu putem să nu ne exprimăm îngrijorarea pe care ne-o provoacă, ca de altfel întregii lumi, continuarea rzboiului din Vietnam. Noi sperăm că tratativele de la Paris vor duce la încetarea războiului, la retragerea trupelor din Vietnam”.

– 1969. septembrie, Hanoi. Paul Niculescu Mizil este primit de preşedintele Ho Chi Min . I se comunică solicitarea preşedintelui S.U.A., Richard Nixon, lansată cu prilejul vizitei sale la Bucureşti de la începutul lunii august, privind o relansare accelerată a tratativelor de la Paris şi realizarea de progrese efective pe calea păcii.

De ce doar România, dintre multe alte state care au încercat medierea a reușit să-i convingă pe vietnamezi să accepte negocierile directe cu americanii?

URSS, de al cărui ajutor R.D.Vietnam era dependentă, nu a reuşit, fiindcă la Moscova nu era bine cunoscută gândirea conducătorilor vietnamezi. Moscova a uzat de un singur şi nepotrivit argument, acela că Vietnamul nu nu are nicio şansă în faţa enormei puteri militare americane, ceea ce pe vietnamezi mai mult îi întărâta să demonstreze contrariul. Fapt pentru care nu au mai dorit să asculte sugestiile U.R.S.S.

România a insistat pe faptul că războiul nu este unul clasic, fiind o ridicare la luptă a întregului popor pentru unificarea şi independenţa patriei , care are sorţi de izbândă chiar şi împotriva armatei celei mai mari puteri a lumii, dar soluția pașnică este preferabilă războiului. Aici a fost cheia succesului diplomaţiei româneşti.

Acest important succes diplomatic al României a avut și contestatari. Pentagonul şi mai ales comandantul operaţiunilor militare din Vietnam, generalul William Westmoreland au căutat să diminueze contribuţia României, sugerând că medierea ar fi fost camuflarea pentru pregătirea ofensivei Vietnamului de Nord (General William C. Westmoreland, A SoldierREports, Doubleday & Company, New-York, 1976, pag. 312).

Asemenea opinii inexate sunt contrazise categoric de diplomaţi americani din prima linie a negocierilor secrete. Chester Cooper, fost asistent al directorului ad,unct al CIA, înainte de a fi asistent executiv al ambasadorului Averell Harriman, relatează că „românii au fost printre cei mai eficienţi intermediari” (Lester C. Cooper, THE Lost Crusade: America în Vietnam, Dodd, Meal&Company, 1970, p. 383).

Asistentul special al Secretarului de Stat Dean Rusk, Benjamin H. Read, care a avut acces la toate documentele clasificate privind medierea României, relatează că „românii au fost informatori cinstiţi ai punctelor de vedere a celor două părţi, care au devenit intermediari de primă clasă, mau buni decăt francezii şi ruşii”.

Averell Harriman, fost şef a Comitetului pentru negocieri al Departamentului de Stat, a apreciat „claritatea şi meticulozitatea manifestate de români, menite a înlătura orice posibilitate de neînţelegere între protagoniştii celor două părţi” (Ruby Abramson, Spanning the Century: The Life of  W. Averell Harriman, William Morrow, New York , 1992, pag. 653Î).

Cea mai puternică dezminţire şi punere la punct a încercării Pentagonului de minimalizare a rolului de mediator al României au venit , cum era de aşteptat, din partea lui Averell Harriman, care a criticat public opiniile generalilor, precizând: „În lunga mea experienţă eu nu am primit nici odată rapoarte mai detaliate şi preciseca cele venite de la români  şi mi a fost clar că Vietnamul de Nord a luat eforturile românilor în foarte serios, la fel cum a făcut şi S.U.A.”. Ambasadorul W. Averell Harriman a ţinut să adeseze şi un mesaj personal de mulţumire României pentru: „ajutorul în organizarea negocierilor de pace de la Paris cu Vietnamul” (W. Averell Harriman, Gratitude for Romanians în  Leters To The Editor  Washington Post, Sepember, 13, 1974, A15).

Gestul ambasadorului Harriman era fără precedent, iar publicarea scrisorii a fost întârziată două luni, până când redactorul şef al prestigiosului cotidian, Cyrus Sulzenberg a putut verifica personal şi a ajuns la concluzia că Harriman are dreptate, iar Pentagonul nu a spus adevărul (Cyrus Sulzenberg, An Age of Mediocrity: Memoires and Diares, Macmillan, New York, 1973, pag. 469).

Raţiunile şi contextul implicării României în medierea dintre S.U.A. şi Vietnam sunt prezentate de Paul Niculescu Mizil, înalt demnitar, membru al Comitetului Politic Executiv şi al Prezidiului Permanent al P.C.R. responsabil de relaţiile cu partidele comuniste şi muncitoreşti, unul dintre emisarii lui Nicolae Ceauşescu pe lângă liderii de la Hanoi:

– confirmarea prin acţiuni practice a Declaraţiei de independenţă a României faţă de U.R.S.S., din aprilie 1964 şi investirea acesteia cu credibilitate internaţională;

– conflictul dintre SUA şi Vietnamul de Nord, susţinut material de China şi U.R.S.S., cele mai mari state socialiste, dar aflate în relaţii tensionate, precum şi faptul că între S.U.A. şi China nu existau niciun fel de relaţii, nici o comunicare, ofereau ţării acceptate ca mediator şansele dobândirii unei poziţii speciale şi bine consolidate în arena politică internaţională;

– reuşita medierii ar consacra recunoşterea de către puterile occidentale a independenţei României faţă de blocul sovietic. România și-a atins toate cele trei mize.

În acele vremuri, subliniază ambasadorul Pavel Suian, „Diplomația românească lucra în secret, cum se impune pentru a avea succes. Presa din România nu relata nimic din toate aceste eforturi. […] Totul s-a făcut în secret și eu cred că a fost bine că nu au fost date publicității acele activități. Acum după trecerea anilor, pot ți trebuie să fie făcute publice acele activități diplomatice prin cărți de memorii și studii serioase de diplomație”.

Cele aproape cinci sute de pagini ale volumului, preponderent enciclopedic, se citesc cu ușurință, grație diversității informațiilor de interes pentru mai toate categoriile de cititori.

Scrierile diplomaților sunt binevenite, atât pentru înțelegerea lumii în care trăim, dar mai cu seamă pentru a spera și crede în resursele unei permanente regenerări a popoarelor: „Cartea despre Vietnam am scris-o cu dorința de a arăta românilor un exemplu de popor mândru, demn, optimist, care iubește libertatea și independența. Cartea dorește să arate românilor că alte popoareaflate în situații mai grele ca noi au avut voință să lupte și să câștige, să învingă dușmani externi mari și puternici, dar să și repare greșelile făcute de conducătorii lor”.

Vietnamezii au dovedit întregii lumi valențele adevărate ale onoarei naționale, patriotismului și demnității, a acelor valori morale care dau popoarelor forța de a trece din categoria supușilor, umiliților și săracilor la rangul de popoare bogate și, pe cale de consecință, stăpâne pe destinele lor.

«Vietnam. Un nou tigru din Asia» este nu doar o carte binevenită, ci și un îndemn pentru breasla ambasadorilor de a ne oferi cunoștințele acumulate din misiunile îndeplinite în serviciul diplomatic.

Preluare: art-emis.ro / Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.