„Acești români trebuie să aibă sentimentul că sunt ai ţării şi că ţara are grijă de ei”

0

„Românii din comunitățile istorice din afara granițelor trebuie să aibă sentimentul că ţara are grijă de ei şi acest sentiment ar trebui să vină dinspre Guvern, dinspre Parlament, dinspre acele instituţii menite să-i guverneze pe români”, a spus președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu acordat postului Radio România Actualități, de Ziua Unirii Principatelor Române.

Întrebat fiind ce însemnătate poate avea ziua de 24 ianuarie pentru românii de peste hotare, cum este cazul celor care trăies în Transcarpatia sau pe Valea Timocului, Acad. Ioan Aurel Pop a răspuns:

„Să ştiţi că şi atunci, în epocă, a avut o importanţă pentru românii din provinciile aflate sub dominaţii străine şi care nu şi-au putut uni în 1859 fiindcă, chiar de la începutul domniei, Alexandru Ioan Cuza a acordat importanţă acestor români, mai ales celor din Transilvania, deci mesajul actului e unul îndreptat spre toţi românii, iar astăzi, fireşte, nu s-a putut ca toţi românii din preajma graniţelor României să poată trăi în interiorul României datorită unor împrejurări istorice greu de detaliat aici, însă aceşti români ar trebui să aibă sentimentul că sunt ai ţării şi că ţara are grijă de ei şi acest sentiment ar trebui să vină dinspre Guvern, dinspre Parlament, dinspre acele instituţii menite să-i guverneze pe români. Ei trebuie să rămână, fireşte, credincioşi statelor în care trăiesc, dar sentimentul etnic naţional, limba tradiţiile, obiceiurile şi gândul la ceea ce s-a întâmplat în 1859 le poate conferi un sentiment de stabilitate şi le poate da încredere în viitor”.

Președintele Academiei Române a subliniat importanța pe care ziua de 24 ianuarie trebuie să o aibă pentru toți românii.

„Dacă vom reuşi să privim istoria ca o parte din viaţa noastră, chiar dacă este viaţă trecută, atunci vom ajunge să fim cumva stimulaţi de exemplele de atunci şi poate că vom fi mai vrednici pentru prezent şi vom fi mai vrednici pentru viitor, dând un exemplu copiilor şi nepoţilor noştri, fiindcă românii au nevoie de casa lor, de mediul lor, în care să trăiască, aşa cum fiecare popor are nevoie de o patrie”.

Interviul integral:

Realizator Cătălin Cîrnu: – Să ne gândim și noi mai des la ceea ce a însemnat pentru România ziua de 24 ianuarie 1859. Mai multe ceremonii sunt organizate astăzi, atât în capitală, cât și în alte orașe mari ale țării, la 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și considerată primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român. La Catedrala Patriarhală din București va fi oficiată o Liturghie, la care vor fi pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliții Nifon al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, precum și toți cei care au contribuit la realizarea Unirii din 1859. Pe această temă discutăm alături de invitatul «Apelului matinal» de astăzi, profesorul universitar doctor Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Bună dimineața!

Ioan-Aurel Pop: Bună dimineața!

– Mă bucur că ne reîntâlnim, dar într-o perioadă istorică dificilă, dacă ne raportăm la acel an, 1859. Cum au reușit oamenii politici ai vremii să ducă la bun sfârșit acel vis?

– Au reușit printr-o mobilizare extraordinară, pentru că acest act, chiar dacă îl trăim acum într-o perioadă de criză și poate avem alte griji în mintea noastră, nu a fost un act individual, a fost unul colectiv îndreptat spre binele acestui mare grup social și etnic, care este națiunea. Oamenii de atunci au pus deasupra interesului personal dorința de a crea cadrul politic necesar pentru dezvoltarea poporului român, care ajunsese la stadiul de națiune, și de aceea patrioții au găsit cu cale atunci să învingă voința marilor puteri care doreau o uniune parțială, cu două capitale, două guverne, două parlamente. Au trecut peste asta și l-au ales pe alesul Moldovei și la București, ceea ce a schimbat calea de dezvoltare a acestei țări. De aceea, actul de la 24 ianuarie are o importanță specială pentru că pune în lumină, pe lângă acordul marilor puteri, voința poporului român.

– Care au fost reacțiile politice, aminteați mai devreme, internaționale ale vremii?

– Reacțiile nu au fost foarte bune tocmai pentru că românii și-au luat soarta în mâini și într-un fel au încălcat, după părerea multora dintre marile puteri, Convenția de la Paris din 1858, care stabilea această unire parțială, însă, datorită marii forțe diplomatice pe care a avut-o Alexandru Ioan Cuza, datorită faptului că a fost înconjurat de oameni extraordinari, de la Alecsandri, să spunem, până la Kogălniceanu și Ion Ghica, în scurtă vreme s-a reușit recunoașterea dublei alegeri de către marile puteri. Nu a fost o recunoaștere completă, dar a fost un pas extraordinar de important, care i-a permis apoi domnitorului să realizeze unirea completă, prin reuniunea la Bucureşti a guvernului unic, a parlamentului unic și, pe urmă, prin unificarea principalelor instituții ale statului. Cel mai important lucru din timpul domniei lui Cuza au fost marile reforme, care au însemnat modernizarea țării sau măcar începutul modernizării țării.

– Cum i-ați schița portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza?

– Alexandru Ioan Cuza a fost un om nou, cum s-ar spune, cam în genul în care Abraham Lincoln a venit în fruntea Americii într-o perioadă de criză și a reușit niște lucruri extraordinare. Acest om nou nu era sânge domnesc și, cu toate acestea, era Domn, i se spunea Măria Sa, și a reușit în scurtă vreme să-și impună personalitatea. Nu a făcut numai lucruri cu totul speciale și apreciate de toată lumea, a comis și greşeli, ca orice om, dar nu greșelile l-au răsturnat, vorba lui Kogălniceanu, ci faptele lui cele mari. De aceea, Cuza a rămas în conștiința poporului român, a țăranilor mai ales, ca un părinte al patriei. Nu a fost nimeni nevoie să îl impună în formula asta, l-au perceput așa oamenii și de aceea, când a murit, a fost înmormântat cu onoruri cu totul, cu totul speciale, nepregătite de autorități. A rămas ca un părinte al patriei, ca un erou venerat, iubit, prețuit, repet, chiar dacă a făcut și greșeli. Și, din pricina asta, gândul nostru la Cuza, ca și la alți contemporani, trebuie să fie un gând bun, de recunoștință, de prețuire, fiindcă asemenea oameni sunt specifici unei elite bune, care poate conduce poporul pe căi bune.

– Există legende, poate intrigi, unele mai puțin știute ale momentului Unirii de la 1859?

– Sigur că da, există și secrete, există și tratative care au avut loc. Nu au fost ușor de convins cu toții despre necesitatea unirii. Erau și gelozii. În primul rând, gelozii ale unora dintre boierii moldoveni, care vedeau cum Iașii vechilor zidiri ar putea să intre în umbră, cum anumite funcții ale lor ar putea să se piardă. Pe urmă, erau gelozii și în Țara Românească. Iar, existau la domnii alții decât Alexandru Ioan Cuza, care erau oameni ai locului. Şi cu toate acestea, şi datorită mobilizării unor forţe populare, să zicem aşa, ale căuzaşilor, care, de la 1848 acţionau pentru unire, până la urmă forţa naţiunii a învins, a fost mai puternic interesul colectiv decât interesul individual. Altfel sunt, sigur, şi alte episoade extrem de importante, rolul, de pildă, Cocuţei Vogoride, care, în ciuda poziţiei soţului ei înainte de Unire, a reuşit să acţioneze în aşa fel încât Unirea să fie posibilă. Gesturi, unele dintre ele, uitate, altele, rămase anonime, care au făcut posibil actul şi au pus în lumină voinţa poporului român exprimată de altfel în 1857 şi prin Adunările ad-hoc de la Bucureşti şi Iaşi.

– Domnule academician, dar această zi de 24 ianuarie ce însemnătate poate avea şi pentru românii de peste hotare şi mă gândesc în primul rând la cei care trăiesc în Transcarpatia sau pe Valea Timocului, spre exemplu?

– Să ştiţi că şi atunci, în epocă, a avut o importanţă pentru românii din provinciile aflate sub dominaţii străine şi care nu şi-au putut uni în 1859 fiindcă, chiar de la începutul domniei, Alexandru Ioan Cuza a acordat importanţă acestor români, mai ales celor din Transilvania, deci mesajul actului e unul îndreptat spre toţi românii, iar astăzi, fireşte, nu s-a putut ca toţi românii din preajma graniţelor României să poată trăi în interiorul României datorită unor împrejurări istorice greu de detaliat aici, însă aceşti români ar trebui să aibă sentimentul că sunt ai ţării şi că ţara are grijă de ei şi acest sentiment ar trebui să vină dinspre Guvern, dinspre Parlament, dinspre acele instituţii menite să-i guverneze pe români. Ei trebuie să rămână, fireşte, credincioşi statelor în care trăiesc, dar sentimentul etnic naţional, limba tradiţiile, obiceiurile şi gândul la ceea ce s-a întâmplat în 1859 le poate conferi un sentiment de stabilitate şi le poate da încredere în viitor.

– Ce lecţie credeţi că ne oferă astăzi istoria şi ce ar trebui să înţelegem fiecare dintre noi în 24 ianuarie?

– Dacă vom reuşi să privim istoria ca o parte din viaţa noastră, chiar dacă este viaţă trecută, atunci vom ajunge să fim cumva stimulaţi de exemplele de atunci şi poate că vom fi mai vrednici pentru prezent şi vom fi mai vrednici pentru viitor, dând un exemplu copiilor şi nepoţilor noştri, fiindcă românii au nevoie de casa lor, de mediul lor, în care să trăiască, aşa cum fiecare popor are nevoie de o patrie.

– Cred că şi astăzi, 24 ianuarie, am putea spune, ne-am putea ura unii altora „La mulţi ani, România!”. Vă mulţumesc frumos pentru prezenţa la «Apel matinal»!

– Şi eu vă mulţumesc!

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.