Cancel culture

0

E o nebunie ceea ce se petrece în America. […] După ce „epoca Trump” a fost ștearsă cu buretele, au început adevăratele „binecuvântări” ale marxiștilor americani.

În primul și-n primul rând, așa numita „cancel culture” face ravagii. O uniune a studenților de culoare ai Universității Washington a propus dărâmarea statuii lui George Washington din campus deoarece acesta a avut sclavi, deci a fost rasist. Cu câtva timp în urmă, o asemenea năzbâtie ar fi fost tratată cel mult cu zâmbete. Ei bine acum, pătrunse de „seriozitatea” momentului, absolut toate uniunile studențești ale Universității Washington au declarat că sunt de acord cu propunerea care, ca efect al coeziunii, a fost tipărită în ziarul Universității.

Vă dați seama câtă idioțenie? Fără Washington americanii n-ar fi avut o țară. Practic acum ei n-ar fi existat. Evident că o asemenea minimă logică le este absolut imposibilă capetelor seci care împart totul în alb și negru (auch! se pare că ultima sintagmă a fost rasistă

Știu că noi râdem văzându-i cât sunt de proști, dar numai acolo să nu fii. Spre exemplu, niște vigilenți de-ai mișcării BLM au identificat rasism în câteva cărți pentru copii semnate de Dr. Seuss. Șase dintre cărțile sale au fost retrase de organizația care se ocupă cu publicarea lor din cauză de „racist and insensitive imagery” (imagini rasiste și insensibile). Oare ce poate fi rasist la niște cărți cu animăluțe? Evident nimic, doar că proștii n-au limite. Culmea e că exemplarele retrase de la publicare și vânzare s-au vândut apoi cu sume record pe eBay (peste 600$!).

Ca să înțelegeți cât de ridicolă e treaba, luați un exemplu de ducere în derizoriu a campaniei tembelizatoare: cei de la Babylon Bee despre „capcanele” rasiste dintr-o pagină „rasistă” de-a Dr. Seuss. Însă v-o repet, nu e de râs! Absolut totul e de o demență de nedescris. Nimănui nu i se pare exagerat s-o considere rasistă pe Melania Trump deoarece, într-un eveniment public, le-a citit copiilor din Dr. Seuss, cu toate că, într-un eveniment la fel de public, Michelle Obama le-a citit copiilor din același „rasist”.

Mai nou, în California s-a introdus o nouă năstrușnicie: magazinele de haine care separă hainele de bărbați de cele de femei vor fi amendate. Asta, desigur, pentru a nu mai exista discriminare. Vă dați seama ce nebunie? Să ajungi să-ți cauți haine va deveni un calvar. Ce nu-mi plăcea mie până acum să bănănăi prin magazinele tembele. Vă dați seama că de-acum înainte, după ce „moda” va deveni standard în toată lumea, doar croitorii ne vor mai putea salva de dileme. Știu că din nou vă vine să zâmbiți, dar chiar nu-i de glumit. Ați zâmbit când au introdus toaletele pentru sex incert, ați zâmbit când – pentru eliminarea inegalităților – au introdus pisoarul pentru femei și, probabil, veți zâmbi când veți citi noile manuale școlare. Doar că totul se întoarce împotriva omului normal.

Exemplul următor vă va face să vă revizuiți atitudinea hilară. Din pachetul de ajutorare propus de Biden sunt excluși bărbații albi deoarece ei au avut o „superioritate istorică” și acum trebuie să plătească. Din nou vă spun să nu râdeți deoarece nu-i nicio glumă aici! Dacă n-ai avut de lucru să te naști alb și bărbat ești diavolul pe pământ și absolut nicio forță nu te mai poate apăra de furia mulțimii. Tu ești vinovat de oprimarea femeilor, de Ku Klux Klan, de violarea drepturilor minorităților ș.a.m.d. și, în mod evident, e nevoie să plătești pentru asta: trebuie să te prosternezi în fața negrilor și să-ți ceri scuze, trebuie să plângi sincer în fața femeilor oprimate și, mai mult, trebuie să nu care cumva să îndrăznești să-i faci vreo propunere unei femei întrucât poate fi interpretată ca tentativă de viol. În ceea ce privește ajutoarele de stat, pa! Nu-s pentru bărbații albi! Clar.

Avem de-a face cu o adevărată revoluție culturală maoistă. E abia începutul. Totul se va duce într-un tăvălug greu de descris. Mai rău este că America nu va fi doar un dușman al ei, ci al întregii lumi. Cu siguranță chinezii își freacă fericiți mâinile văzându-i pe nătărăii americani căzând în capcana în care China a căzut pe vremea lui Mao. Asta va dărâma din fundație întreaga Americă și va deschide larg ușile supremației chineze. V-am spus încă de pe vremea în care Trump căuta cu disperare să-și reinternalizeze producția că mișcarea e sortită eșecului. Societatea americană e mult prea putredă în interior pentru a se mai alege ceva din ea. Și, colac peste pupăză, și-a reînceput politica de războaie pentru a da de lucru industriei de apărare.

Preluare: Trenduri economice / Autor: Dan Diaconu

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.