Cât de puțin la minte să fii ca să distrugi tot, fără să ai cea mai mică idee despre ce a reprezentat arta și cultura într-o țară sufocată de micimea și prostia liderilor ei?

0

În urmă cu vreo 2 ani, când încă mai consumam TV, am nimerit pe un post, la o emisiune, în care ședeau pe o canapea, vreo 5 dudui. Urlau una la alta, dând ochii peste cap, bătăile din genele ultra mega supradimensionate suplinind, cu succes, cred, lipsa aerului condiționat. Pe altă canapea zăceau tolăniți, EI. Suficienți, auriți, cu barbă și freze gelate. Ele reușeau, cu greu, să scoată niște sunete dezarticulate, din care am înțeles că toate se certau pentru unul din crai, iar el răspundea monosilabic și ”abstract”. Am privit siderată, preț de câteva minute. Nu era nicio atenționare „că capodopera” dăunează grav sănătății mintale. Apoi am aflat că are un succes nebun și m-am prins că eu am probleme, neînțelegând adevărată ”artă contemporană”.

Azi aflu că, în schimb, în curând, nu vom mai avea voie să ne uităm liniștiți, ci doar serios avertizați, la seria «BD». Sau la «Operațiunea Monstrul». «Nea Mărin Miliardar» va fi, probabil, interzis pentru că promovează un stil de viață nesănătos, din care lipsesc meniurile pe bază de alge și băuturile din sevă de cocotier. Filmele lui Mircea Daneliuc și Pintilie le vom salva, in extremis, pe un stick, ce va circula pe sub mână, manevrat cu mai mare atenție decât diamantele. «Toamna bobocilor» încalcă politicile privind egalitatea între sexele 28 și 34, iar «Coana Chirița» e prea ironică.

Sper să nu se oprească aici. Cărțile lui Augustin Buzura, arse. Cărțile lui Păunescu, la fel.Muzica lui Fugaru și Marcel Dragomir, interzisă. Angela Similea și Aurelian Andreescu declarați dușmani ai Noii revoluții. Scheciurile cu Toma Caragiu sper că vor fi catalogate toxice pentru mai tinerele generații.

Televiziunea Română să nu îndrăznească să reia vreo piesă de teatru, în care să apară Iordache și Dinică, niște comuniști, nu-i așa? Depășiții de Caramitru și Ovidiu Iuliu Moldovan, recitând Eminescu, ce oroare… Emisiunile lui Iosif Sava să fie și ele aruncate deîndată la gunoi, prea se cânta la pian acolo și se discuta despre cultură.

Cât de puțin la minte să fii ca să distrugi tot, fără să ai cea mai mică idee despre ce a reprezentat arta și cultura într-o țară sufocată de micimea și prostia liderilor ei? În care oamenii simpli jinduiau după cărți bune?

Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că sunt muritoare și sper să nu Îl tenteze să mă trimită înapoi. La ce umor are și ce ghinionistă sunt, sigur m-aș reîncarna într-un funcționar responsabil cu cenzura. Voi fi nevoită, probabil, să analizez capodopera vreunui neînțeles, ce tratează conflictul mocnit între un cuplu de fierari betoniști, atei convertiți la confuncianism și soacrele lor (care inițial le-au fost socrii), pe tema numelui potrivit pentru porcușorul de Guineea, adoptat recent.

Acesta este un pamflet, dacă nu v-ați dumirit…

Autor: Adriana Stoicescu, judecător

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.