În contextul intensificării tensiunilor dintre Washington şi Phenian, mass media occidentală tinde să prezinte o imagine adeseori complet falsă a Coreei de Nord, acompaniată de dezumanizarea a celor peste 25 de milioane de nord-coreeni, deseori prezentaţi asemenea unei turme ce respectă orbeşte ordinele venite din partea unui lider malefic, desprins parcă din benzile desenate.
Este adevărat că şcolarii sunt învăţaţi să atace cu baioneta marionete ale soldaţilor americani, că actualul dictator Kim Jong -un a declarat în repetate rânduri că este gata să lovească cu arme nucleare Washingotnul şi alte oraşe americane, sau că politica declarată a ţării, după afirmaţiile fostului lider Kim Il Sung, este aceea „de a educa întreaga populaţie să urască imperialismul american”.
Însă, dacă o parte a acestui narativ este inventată, din nevoia oricărui regim dictatorial de a se raporta la un inamic înspăimântător, nu toată această ură este artificială. Aşa cum susţine jurnalistul Blaine Harden într-un editorial în Washington Post, o parte a acestei uri „îşi are originea într-un narativ bazat pe fapte, fapte pe care Coreea de Nord şi le reaminteşte în mod obsesiv şi pe care Statele Unite, convenabil, le uită”.
Aceste fapte se petrec la începutul anilor 1950 când, în răspuns la invazia Coreei de Sud de către statul comunist, aviaţia Statelor Unite a început o campanie masivă de bombardament, inclusiv cu bombe incendiare cu napalm, în care au fost distruse oraşele şi satele din Nord. Acestea constituiau ţinte uşoare pentru aviaţia americană, bombardierele B-29 neavând aproape nicio opoziţie în majoritatea misiunilor lor.
Această campanie de bombardament a fost una de lungă durată, facilă şi lipsită de milă, chiar şi după caracterizarea comandanţilor americani.
„În decursul unei perioade de trei ani sau aşa, am ucis – cât – 20 la sută din populaţia lor”, a declarat într-un interviu mai vechi generalul Curtis LeMay, comandantul
Comandamentului Strategic Aerian în timpul Războiului Coreean. Dean Rusk, fost secretar de stat, a declarat că „Statele Unite au bombardat tot ce mişca în Coreea de Nord, orice cărămidă ce stătea în picioare”. Iar după ce nu au mai avut ţinte urbane, aviaţia americană a lovit barajele hidroelectrice şi de irigaţii, distrugând terenurile şi culturile agricole.
Dat fiind acest trecut, împreună cu teama că Statele Unite vor ataca din nou, ideea dezvoltării unui program balistic nuclear poate fi înţeleasă ca o decizie pe deplin raţională şi în principal, ca o măsură pur defensivă.
„În Coreea de Nord este încă anul 1950 iar conflictul cu Coreea de Sud şi Statele Unite este încă în desfăşurare”, afirmă Kathryn Weathersby, o cercetătoare a Războiului Coreean. „Populaţia din Nord se simte încolţită şi ameninţată”.
Este adevărat că nord-coreenii, și nu americanii sau aliații lor sud-coreeni, au început războiul în iunie 1950, când au trecut paralela 38 și au invadat sudul. Cu toate acestea, „Ceea ce aproape niciun american nu știe sau nu își amintește”, scrie istoricul de la Universitatea din Chicago, Bruce Cumings, în cartea sa «Războiul coreean: o istorie», „este că am bombardat nordul timp de trei ani fără nicio preocupare pentru civili, victime”.
Câți americani stiu și înțeleg că avioanele americane au aruncat pe peninsula coreeană mai multe bombe – 635.000 de tone – și napalm – 32.557 de tone – decât în timpul întregii campanii din Pacific împotriva japonezilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?
Potrivit generalului LeMay, „Ne-am dus acolo și am luptat și în cele din urmă am ars fiecare oraș din Coreea de Nord”.
Se crede că peste 3 milioane de civili au fost uciși în lupte, marea majoritate dintre ei în nord.
Dar câți știm că acest război nici măcar nu s-a încheiat – a fost oprit printr-un acord de armistițiu, nu printr-un tratat de pace.
În ciuda faptului că Statele Unite s-au angajat atunci în nenumărate crime de război, care continuă să modeleze felul în care nord-coreenii privesc Statele Unite, locuitorii Statelor Unite rămân fericiți ignoranți cu privire la trecutul beligerant al țării lor și sunt chiar mirați de aversiunea nord-coreenilor față de țara lor. Coreenii din nord însă nu au putut uita și se tem că aceste crime, cele mai multe odiose, în afara logicii războiului, se pot repeta.
Pentru conștiința publicului american a fost creat serialul de comedie MASH după care tot ce a făcut armata americană în timpul războiului din Coreea a fost …doar o mare distracție. Filmul, difuzat din 1972, în timpul războiului din Vietnam, o altă „distracție” americană cu mii și mii de vitime civile, s-a bucurat de un mare succes în rândul americanilor care au perceput războiul din Coreea prin intermediul său, ultimul episod înregistrând un record de audiență în istoria televiziunii. Potrivit presei americane filmul „exploatează într-o notă comică și în mod secvențial peripețiile unei clinici de chirurgie mobile a armatei (MASH) în timpul războiului din Coreea”.
