La mijlocul acestei săptămâni, Curtea de Justiție UE a respins contestația Ungariei și Poloniei împotriva „mecanismului statului de drept”, noul instrument prin care Comisia Europeană poate reduce accesul statelor membre la bugetul UE, în cazul nerespectării „valorilor” europene. Prin această decizie, instanța de la Luxemburg a dat lumină verde pentru aplicarea acestei arme financiare pe care Comisia și-a fabricat-o.
Eurodeputații care au susținut crearea acestui mecanism par să fi fost extrem de deranjați de contestația Poloniei si Ungariei și mai ales de faptul că ea a fost admisă spre analizare de Curtea de la Luxemburg. „De ce a luat atât de mult până la activarea sancțiunilor împotriva celor care violează statul de drept? A trecut un an, 3 luni și o săptămână de când Parlamentul European a ajuns la un acord cu Comisia în privința acestui mecanism”, a scris, pe Twitter, eurodeputatul ecologist german Daniel Freund.
În Ungaria și Polonia lucrurile se văd cu totul altfel. Polonia poate pierde accesul la cele 36 de miliarde de euro din fondul Next Generation EU, banii oferiți pentru Programul Național de Reziliență și Redresare. Ungaria poate pierde astfel 7 miliarde de euro. În plus, aceeași Curte de la Luxemburg a mai dat un verdict fără precedent – penalizările pentru nerespectarea deciziilor de la Bruxelles pot fi deduse din banii alocați statului în cauză. În acest fel, Polonia va pierde 500.000 de euro pe zi pentru că nu a închis o mină de lignit, justificând că acea mină furnizează cărbune pentru o termocentrală care produce 7% din necesarul de energie al țării. Ca urmare a acestei decizii, Polonia ar mai putea pierde încă un milion de euro pe zi, pentru că refuză să desființeze Camera Disciplinară de pe lângă Curtea Supremă, o instituție similară Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care a stârnit atâtea dispute în România.
Statele bogate din nordul și vestul Europei au susținut „mecanismul statului de drept” pornind de la argumentul că astfel ar fi împiedicată folosirea banilor europeni de regimuri nedemocratice și „corupte”. Astfel justificat, demersul UE ar fi legitim, chiar dacă cu greu poate fi găsită baza legală în Tratatul UE pentru condiționarea politică a accesului la banii europeni. Însă, dacă obiectivul este combaterea corupției, de ce sunt luate în colimator doar Ungaria si Polonia? În ultimii ani, Cehia a avut parte de multe scandaluri de corupție, în prim-plan fiind chiar fostul premier Andrej Babis. Și Austria a avut parte de un scandal similar (fostul cancelar Sebastian Kurz a fost acuzat pentru deturnare de fonduri și luare de mită). Si Slovacia a avut cazuri de corupție în care au fost implicați foștii guvernanți social-democrați. Și România are cazurile ei. Partidul Popular din Spania a trecut prin cel mai mare scandal de corupție din istoria sa. Partidele aflate acum la guvernare în Germania au fost acuzate că au furat din banii publici prin așa-numite bonusuri pentru pandemie. Niciuna dintre aceste țări nu a fost vizată de „mecanismul statului de drept”.
Polonia și Ungaria se disting de aceste ultime state prin politicile conservatoare promovate de guvernele lor: reforma justiției, sporirea natalității, interzicerea propagandei LGBT în școli, legi stricte ale imigrației. La acestea se adaugă revigorarea sistemului bancar autohton, sprijinirea marilor companii de stat, renaționalizarea companiilor de utilități. În al doilea rând, cetățenii polonezi și unguri se încăpățânează să țină la putere guvernele care promovează aceste politici. Iar, așa cum spunea un fost șef al Fundației lui George Soros din Ungaria, „regula este că, atunci când la guvernare sunt prietenii tăi, țara merge bine. Dacă nu sunt ai tăi la guvernare, atunci tot ce face guvernul trebuie să fie rău”. Această regulă se aplică și în cazul familiilor politice europene, și în cazul instituțiilor UE, în raporturile lor cu statele membre.
Dacă instituțiile UE vor susține că nu orientarea politică a guvernelor este cea care duce la penalizarea țărilor membre, ci corupția, atunci este evident că penalizarea Ungariei și Poloniei este arbitrară, căci, în acest caz, sunt mult mai multe state europene care ar trebuie să-și piardă accesul la o parte din fonduri.
Este limpede că Bruxellesul a pus tunul pe ultimele regimuri care promovează conservatorismul social în Europa. În cazul Ungariei, imixtiunea UE în politica internă a statului este flagrantă, pentru că în luna aprilie 2022 urmează alegeri generale, alegeri în care, pentru prima dată, opoziția este unită împotriva lui Viktor Orban. Mesajul limpede al UE este: votați împotriva lui Orban, altfel veți suferi grave consecințe economice. Este un act clar de încurajare a schimbării regimului. La fel este și în Polonia, unde partidul lui Jaroslaw Kaczynski va avea de înfruntat opoziția la urne în toamna anului 2023, iar guvernul mizează pe o reformă fiscală pentru a câștiga, o reformă imposibil de aplicat în cazul limitării accesului la fondurile UE.
Opoziția eterogenă din Ungaria (cu socialiști, liberali, ecologiști, extremă dreapta), unită doar de obiectivul răsturnării guvernului Orban, este nemulțumită, ca și eurodeputatul Daniel Freund, de întârzierea deciziei Curții de Justiție de la Luxemburg. Ar fi preferat ca electoratul să fi fost ars la buzunar de UE cu ceva timp înainte, pentru a ajunge cât mai ușor la putere.
Comisia Europeană susține că „mecanismul statului de drept” nu este un instrument politic, cu atât mai puțin o armă politică, însă potențialul său de a fi utilizat astfel este cât se poate de limpede. În plus, nu există căi prin care statele vizate pot să conteste asemenea decizii în afara instituțiilor europene, acolo unde nu vor avea câștig de cauză, după cum s-a văzut în cazul Poloniei și Ungariei.
„Problema centrală în cazul războiului UE împotriva Ungariei este suveranitatea națională. Una dintre normele de bază ale unei societăți democratice este suveranitatea poporului, care decide ce valori prevalează în societate. Guvernele străine și instituțiile transnaționale precum UE au dreptul să nu fie de acord cu politica decisă prin vot de cetățenii Ungariei în ce privește imigrația, drepturile LGBT, justiția și economia. Însă, dacă este ca suveranitatea națională să mai însemne ceva, aceste guverne străine nu au niciun drept să își impună politica în alte state. Dacă Ungaria este forțată să danseze după cum îi cântă Bruxellesul, asta ar însemna să nu fie decât un stat vasal”, scrie sociologul Frank Furedi, într-un articol publicat de Spiked.
„Este legitim să critici peisajul politic și normele sociale promovate de guvernul Ungariei. Însă, în final, trebuie să conteze verdictul ungurilor care vin la urne, nu verdictul unei instanțe supranaționale și viziunile unei oligarhii europene”.
„Trebuie să facem diferența între instituționalizarea statului de drept de către o justiție independentă și ordinul dat de Curtea de Justiție a UE. Din nefericire, UE nu reușește să distingă între lege și politică. UE privește Curtea de la Luxemburg ca pe un instrument pentru promovarea unor interese politice. De regulă, deciziile politice majore ale UE se traduc prin verdicte în justiție, iar asta le permite elitelor de la Bruxelles să scape de responsabilitatea deciziilor. UE se bazează pe o ideologie legalistă care nu mai face distincția între politică și lege. La Bruxelles, conduita morală este sinonimă cu supunerea totală în fața regulilor UE – asta este esența viziunii UE asupra statului de drept.
Este limpede că principalul obiectiv al verdictului Curții Europene este încurajarea schimbării regimului politic din Ungaria prin metode neocoloniale, care atacă suveranitatea unui stat”, mai scrie Frank Furedi.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici
