O marotă: Dreptul internațional. Ce nesimțire!

0
Soldați americani fotografiați pe aurul Irakului

În toate dezbaterile de pe tembeliviziunile noastre, aseară, străbătea prin studiouri sintagma „dreptul internațional”. Rusia a încălcat dreptul internațional. Ca să mai pronunți astăzi expresia „dreptul internațional” ori ești prost, ori ești incult. Dreptul internațional nu mai există.

De când? Cine l-a înlăturat? Din 2003. Statele Unite. În ce context? Atunci când, după votul negativ din Consiliul de Securitate al ONU, G.W. Bush a declarat: „Indiferent de votul din Consiliul de Securitate, USA va ataca Irak-ul”. Dreptul internațional a fost abolit din acel moment.

ONU a fost înființată în 1945, având misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Toate conflictele inter-statale își găseau rezolvarea în dezbaterile din cadrul acestui organism mondial. Orice intervenție armată de menținere a păcii, se făcea în urma unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU.

Până în 2003, când USA, sub pretextul războiului preventiv de apărare, a aruncat în aer această respectabilă organizație. Toate acțiunile militare de atunci încoace s-au desfășurat fără aprobarea ONU. Care nici n-a mai fost întrebat.

Atacurile NATO asupra Iugoslaviei, Afganistanului, Irak-ului, Libiei, Siriei, Primăvara arabă, care a dus la răsturnarea unor regimuri politice n-au avut în spate nicio rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. Au fost acțiuni unilaterale ale unei puteri hegemonice, care s-a înstăpânit ca jandarm mondial.

La aceea vreme, Rusia era redusă la o putere regională. China era o țară emergentă. NATO era stăpân absolut. Dar vremurile au evoluat. Putin a folosit banii din resursele naturale în a dezvolta o armată puternică, în cercetarea militară. China s-a profilat tot mai mult ca o putere economică globală.

Și am ajuns la anul 2014. Când Occidentul a orchestrat Maidanul, lovitura de stat din Ucraina. S-a instalat un guvern pro Occidental. Numai că Rusia, în tăcere, și-a pus la punct o armată și-un arsenal impresionant. Și după cum NATO și America n-au mai avut nevoie de rezoluția Consiliului de Securitate, nici Rusia n-a mai avut nevoie de ea. Și a acționat fulger: separarea Donbass-ului și Lugansk-ului și anexarea Crimeii.

Tot sub același pretext american: războiul preventiv, atunci când interesele tale sunt amenințate. Fifty-fifty. Corect? Cine a început? Dar nu e chiar fifty-fifty. Că Iugoslavia nu amenința NATO. Nici Afganistanul, Irak-ul, Siria, Libia… Dar o Ucraină gazdă a bazelor NATO ar fi putut fi o amenințare pentru Rusia.

Și uite cum, după 58 de ani, cât ONU a asigurat pacea lumii, a fost trasă pe linie moartă de USA. Și dreptul internațional transformat într-o glumă. Și acum se plâng analiștii occidentali și cei ai noștri, de rahat, că Rusia nu mai respectă dreptul internațional. Păi care drept internațional, domne? Chiar nu vă e rușine?

Dar când lumea nu știe toate astea, e numai ușor să se lase spălată la creier. Dacă dreptul internațional nu era aruncat în aer de imperialismul american, toate conflictele pomenite, inclusiv cele dintre Ucraina-Rusia, trebuia rezolvate la nivel de ONU, OSCE, Consiliul Europei, instanțe recunoscute global și regional.

Una era să decidă USA sau Rusia ceva și altceva ONU, OSCE, Consiliul Europei. Țara în cauză era condamnată și sancționată internațional. Nu mai exista conflict direct NATO-Rusia, NATO-China sau orice altceva. Era rezolvat pe baza dreptului internațional. Cine a distrus dreptul internațional? Cu ce nesimțire mai vorbești astăzi despre el? După ce ai aruncat lumea în haos? Ai condamnat NATO sau USA că au încălcat dreptul internațional? Dacă nu, taci, lepră!

Autor: Angelo Davidescu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.