Mass-media din România abundă de știri despre războiul din Ucraina, care merg mână în mână cu dezinformările, creații inevitabile ale serviciilor secrete în astfel de situații. Modul în care descoperă românii atrocitățile războiului, imagini mai mult sau mai puțin autentice despre ce se întâmplă în Ucraina, dar și reacţii ale lumii în context, sunt transmise în mod apocaliptic şi repetat. De parcă nimic nu s-ar mai petrece în lume, decât acest spectacol crud pus în scenă de proprietarul actual al Ucrainei – familia Rotschild care a cumpărat datoria suverană a acestui stat – prin Uncle Sam.
Incontestabil, războiul de agresiune împotriva unui alt stat este un act criminal, este atroce și ar trebui pe cât posibil să fie evitat, oricât de mare ar fi prețul negocierilor. Ce te faci însă când de pe malul Potomacului pleacă gândurile criminale întrerupte de lacunele cognitive ale unui vârstnic senil ajuns, nici el nu știe cum (dar știu alții), șeful unuia dintre cele mai puternice state ale lumii. Războiul e lângă România. Peste graniță se scurg zilnic oameni alungați de la casele lor, îndreptându-se către nu se știe unde. Copii nevinovați, mame înspăimântate plecați în bejanie… de ce? Pentru că niște cretini au dat chix cu planurile pandemice și acum vor să-și ascundă fără-de-legile comise? Pentru că GloboCapii care stau în spatele atâtor marionete vor să-și ducă mai departe planul Marii Resetări?
Înainte de a face o analiză a faptelor, redau o „culegere” din grădina virtuală: „Nimic nu justifică minciuna, violența, agresiunea, crima, războiul. Nu câștigă nimeni din nimic ce încalcă voia Bunului Dumnezeu. Biruința este numai a vieții. Mă uit la Ucraina și mă doare Basarabia și Bucovina! În 1991 românii din Cernăuți pe care i-am întâlnit, erau înfricoșați pur și simplu de actele de vandalism și terorism pe care naționaliștii ucraineni le săvârșeau împotriva lor și a simbolurilor culturii românești. Școli desființate, casa lui Aron Pumnul în care a locuit și Eminescu în paragină, biserici demolate sau în curs de. M-au dus în cimitirul vechi să-mi arate mormântul unui general ucrainean făcut pe locul mormântului surorii lui Eminescu, Aglaia… În 1997 România a semnat tratatul cu Ucraina, recunoscând astfel dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică. Semnarea tratatului cu Ucraina a fost și rămâne un act de trădare națională” (Marilena Rotaru)
Mass-media mercenară din România face din suferința umană spectacol
Statul român, Președintele României, în mod special, n-au avut nicio reacție la deznaționalizarea românilor din Ucraina de către autoritățile de la Kiev. Acum, la greu, iată, românii, ca întotdeauna, vor și știu să treacă peste relele comise împotriva lor și să se comporte omenește cu cei vitregiți de soartă. Pentru că, buni sau răi, chiar și victimele celor tembelizați timp de 32 de ani cu drogul numit televizor, au rămas, totuși, în sufletul lor, oameni.
Românii simpli au făcut, fac ce nu face Statul Român, iar schiorul biciclist și-a luat iar liber de la bec, când războiul e la un pas de noi. Piaza Rea a românilor, aRahatul a apărut ca o pasăre de pradă în zona de graniță și a cerut localnicilor să nu le mai dea fugarilor din Ucraina și copiilor lor alimente, deși rafturile magazinele alimentare au fost deja golite, iar O.M.S.-istul Rafila a cerut ca refugiații să fie testați și vaccinați… exact ce le lipsea. Regretabil, jenant, mass-media mercenară din România face din suferința umană, spectacol.
Românii au rămas oameni, chiar dacă ucrainenii nu ne sunt tocmai prieteni, iar Președintele țării vecine a afirmat că românii au ocupat Bucovina…. Să avem grijă și de românii aflați sub Ocupație ucraineană!
Cine l-a stârnit pe Putin? Nu-i greu de răspuns. „Partenerul strategic” nu doarme, iar România are destui generali și ofițeri superiori „școliți” după 1989 pe teritoriul Muntelui Rushmore, tot așa cum după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, cei de dinaintea lor erau „școliți” pe lângă turnul cu ceas al Kremlinului. Vremurile se schimbă, năravurile rămân.
„Lumea civilizată” înghite pe nemestecate minciunile oficiale
Actualul război în desfășurare este mediatizat în exces, toată Europa pare revoltată, demonstrații pro-Ucraina, datul în stambă cu drapelul Ucrainei, clădiri colorate noaptea în gaben și albastru precum mașinile Poliției din România… O fi vreo coincidență? Ambasadele României în unele țări fac propagandă pro-Ucraina mai mult decăt cea de susținere a propriilor interese ale românilor… În anul 2022, „Lumea civilizată” privește, ascultă și înghite pe nemestecate minciunile oficiale și pe cele mediatice, nu-i pasă de „victimele colaterale” și privește impasibilă cum mor oameni! „Trăiască depopularea!”.
Da, și ucrainenii sunt oameni, și ei trebuie să trăiască în pace, dar întreb: de ce nu au fot reacții similare atunci când „Stars and Stripes” – în unele cazuri și N.A.T.O. – au agresat, ignorând inclusiv deciziile O.N.U.: Cuba, Vietnam, Irak, Cambodgia, Iugoslavia, Libia, Somalia, Siria, Laos, Congo, Guatemala, Liban, El Salvador…? Cei uciși atunci și acolo nu erau tot oameni? Vă propun o trecere sumară în revistă a unor evenimente consumate de-a lungul anilor rugându-vă să filtrați și să ignorați mizerabilele știri false care au ajuns să ne domine viața:
Operațiunea „Furtună în deșert”
La 17 ianuarie 1991 a fost declanșat primul război transmis „în direct” pe ecranele televizoarelor, unde se succedau imaginile exploziilor bombelor și rachetelor dirijate prin laser, incendii cu efectele luminoase redate cu generozitate de C.N.N. Prilej cu care, reporterul Peter Arnett a lansat sloganul: „Să lăsăm omenirea să audă cum sună războiul”. În cele cinci săptămâni cât au durat bombardamentele U.S.A.F. şi ale aliaților lor (Franţa, Siria, Arabia Saudită, Egipt…) s-au executat 116.000 de raiduri de bombardament, şi-au pierdut viaţa cca 135.000 de irakieni, după care, pe 24 februarie 1991, a fost lansată ofensiva terestră. O sută de ore mai târziu, trupele americane se aflau la porţile Bagdadului. Sadam Hussein, conducătorul Irakului, a fost „judecat” într-un proces gen „Tribunalul Poporului” din România anului 1946 și asasinat prin spânzurare. S.U.A. și George Bush senior aveau legitimitate pentru a ataca și ocupa Irakul? Nu!
În anul 1991, „Lumea civilizată” a privit și a ascultat impasibilă minciunile oficiale și pe cele mediatice, nu i-a păsat de „victimele colaterale”, a privit impasibilă cum mureau oameni și nu a reacţionat. Și ei erau tot oameni!
„Războaiele Iugoslave”
Între 1991 şi 2001 „lumea civilizată” a privit impasibilă la minciunile mediatice, la controversatele şi sângeroasele războaie cunoscute sub denumirea de „Războaiele Iugoslave”: războiul din Slovenia (1991), războiul croat (1991-1995), războiul bosniac (1992-1995), războiul din Kosovo, leagănul istoric al sârbilor (1998-1999), Bombardamentele N.A.T.O. asupra Republicii Socialiste Federative Iugoslavia (1999), conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001), conflictul din Macedonia (2001). La 9 martie 1998, bestia Madeleine Albright a declarat că, S.U.A. își rezervă dreptul de a interveni în conflicte. Pe bombele lansate în noaptea de Paști asupra populației civile din Serbia, piloții britanici au scris „Paști Fericit”! Tot atunci, N.A.T.O. a folosit muniție ilegală în componența cărora se aflau reziduri radioactive de Uraniu 238!
Guvernul Statelor Unite ale Americii a fost cel care a furnizat arme teroriștilor albanezi (K.L.A.), înainte de care secretarul de stat american, scorpia Madeleine Albright (membra a lojii B’nai B’rith) spusese membrilor K.L.A.: „Dacă obținem situația albă sau neagră pe care o dorim, o să primiți armele. Dacă nu, nu primiți nimic”[1]. Madeleine Albright este considerată criminală de război, motiv pentru care, în anul 2017 o serie de organizații au cerut arestarea sa. Robert Baer, fost agent C.I.A., a declarat și el: „Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia”
Ținut în închisoare fără a i se acorda asistență medicală imperios necesară, fostul președinte Slobodan Milošević a fost „sinucis”, apoi achitat de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie! Nici aici, S.U.A. și N.A.T.O. n-au dat nimănui seama pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie! Motivul e simplu: așa se manifestă „dreptul celui puternic”!
Vreme de decenii de războaie, crime, suferințe „Lumea civilizată” a privit și a ascultat impasibilă minciunile oficiale și pe cele mediatice, nu i-a păsat de „victimele colaterale”, a privit impasibilă cum mureau oameni și nu a reacţionat. Victimele erau tot oameni! Este corect? Nu!
Războiul din Libia
În anul 2011, S.U.A. l-au catapultat drept cap de afiș al declanșării războiului de agresiune împotriva Libiei – conduse de colonelul Muammar Gaddafi – pe saltimbancul Nicolas Sárközy, Președintele Franței de atunci (frate geamăn de comportament cu actuala marionetă globalistă, Macron), alături de Marea Britanie și Canada. Războiul a debutat printr-o campanie de bombardament sub comanda de N.A.T.O. (autodeclarată, alianță defensivă) cu 110 rachete Tomahawk lansate asupra obiectivelor din Libia. Capturat de americai, Muammar Gaddafi, a fost drogat, i-a fost luată o mascaradă de interviu, apoi a murit „în condiții neelucidate”.
Astăzi, Irakul și Libia sunt state eșuate, iar fosta Iugoslavie, fărâmițată! Ca de altfel, peste tot pe unde au trecut americanii a rămas dezastru. S.U.A., Franța, Marea Britanie, Canada aveau dreptul să atace o țară independentă? Nu! Dar au comis-o. Bombele și rachetele lor au ucis oameni nevinovați… crimă la care a participat și regimul Constantinescu, deși România nu era membră nici U.E., nici N.A.T.O.
Și ele, „victimele colaterale” erau tot oameni!
Măcar acum, faceți judecată dreptă: Irak, Iugoslavia, Libia, Ucraina… nu sunt decât fețe ale aceluiași Ianus, iar deasupra lor pericolul ca soarta Ucrainei să fie urmată de România îndatorată iresponsabil prin „guvernele de lupi” postdecembriste[2].
[1] Juri Lina – Arhitecții înșelăciunii, Editura Lux Sblima, 480p, 2014.
[2] https://www.facebook.com/watch/?v=349678573255856
Preluare: art-emis.ro / Autor: Ion Măldărescu
Măcar acum, faceți judecată dreptă: Irak, Iugoslavia, Libia, Ucraina… nu sunt decât fețe ale aceluiași Ianus, iar deasupra lor pericolul ca soarta Ucrainei să fie urmată de România îndatorată iresponsabil prin „guvernele de lupi” postdecembriste