«Adolf Hitler și arta nazistă»

0

Despre intoleranta si demonism la „viermele mare si orb“

„Vedeam lumina clipocitoare si lustrele din vestibul, dar stiam ca n-as putea pune piciorul aici. Într-o seara, dupa viscol, am avut sansa sa cistig niste bani pentru mincare curatind zapada. Printr-o ironie a sortii, din grupul nostru, cinci sau sase oameni au fost trimisi sa curete zapada linga Imperial. În seara aceea, acolo dadeau un banchet Habsburgii. Am vazut cum, din careta imperiala au coborit Karl si Sita si au intrat mareti in hotel, pasind pe un covor rosu.
Iar noi, diavolii saraci, curatam zapada si ne scoteam caciulile in fata fiecarui aristocrat sosit. Acestia nici macar nu ne priveau, desi chiar si astazi imi amintesc mirosul parfumurilor lor. Pentru ei eram nimeni, ca fulgii care cadeau din cer, iar chelnerul sef nici macar n-a binevoit sa ne aduca o ceasca de cafea. Si in seara aceea mi-am pus in gind ca ma voi intoarce cindva la Imperial si voi intra, calcind pe covorul rosu, in acest hotel luxos, unde dansau Habsburgii. Nu stiam cind se va intimpla aceasta zi. Si acum, iata, am venit!”.
Am reprodus aici un fragment din cuvintarea lui Adolf Hitler tinuta in seara zilei de 14 martie 1938 in balconul apartamentului de protocol al Hotelului Imperial, la citeva ore dupa intrarea triumfala a trupelor germane in Viena. Toate cladirile din jur, pravaliile, dar si bisericile, erau impodobite cu steaguri lungi si rosii, cu zvastica. Marturisirea lui Hitler a provocat un adevarat delir. Femeile plingeau, barbatii lacrimau si ei. Aveau in fata lor un invingator, care insa nu se lepada de trecutul lui umil. El era noul Mesia, un Mesia imbracat in „armura teutona”, care avea sa razbune Germania pentru toate umilintele indurate de-a lungul ultimilor ani, ducind-o spre triumf.

Cinci ani si jumatate a petrecut Hitler la Viena. A fost, probabil, cea mai mizera perioada din viata sa. Scena la care face referire in cuvintarea sa tinuta in balconul Hotelui Imperial e edificatoare in acest sens. Nu trebuie sa fii inzestrat cu prea multa imaginatie pentru ca sa-ti dai seama ca tinarul Adolf Hitler ajunsese la limita subzistentei. Ea ne trimite cu gindul la pelicule din perioada glorioasa a filmului mut. Lumea e impartita maniheist. Într-o parte domneste opulenta, in alta saracia lucie. Între unii si altii se afla o prapastie de netrecut.
În capitala imperiului, viitorul Fürher viseaza sa devina pictor, dar e mereu respins la examenul de la academia de arte. O perioada traieste din pensia de orfan, hranindu-se cu lapte si piine. Apoi renunta si la acest mijloc de subzistenta. La sfirsitul toamnei lui 1909 isi vinde o parte din imbracaminte. Iarna lui 1909 il surprinde fara adapost. În ajunul Craciunului, tremurind de frig, Hitler se adaposteste intr-un azil situat undeva la periferia Vienei. Pentru a supravietui, el a incercat sa cerseasca, dar era prea mindru pentru a practica o astfel de indeletnicire. Vazindu-l neputincios, vecinul lui de pat, un anume Reinhold Hanish, trecut prin ciur si prin dirmon, il ia sub obladuirea sa. Dimineata haladuiau pe strazi, incalzindu-se pe unde puteau, iar seara se intorceau in salon. Uneori cistigau bani taind lemne, curatind zapada sau carind bagaje la gara. Din pricina slabiciunii fizice, Hitler nu e capabil sa faca munci grele. Hanisch nu poate intelege cum un tinar atit de bine educat devenise vagabond.

Pasiunea sa pentru politica incepe sa razbata la suprafata. În curind, pictorul ambulant e eclipsat de agitator. Îmbatindu-se cu muzica lui Wagner ce se revarsa pe strazi, Hitler viseaza la renasterea Germaniei. Continua sa picteze tablouri si carti postale, traind si din vinzarea lor. E un artist excentric, o combinatie intre Utrillo si Charlot din filmele lui Chaplin.

Cine, vazindu-l imbracat in zdrente si ascultindu-l perorind despre ciuma rosie sau despre Lohengrin-ul lui Wagner, ar fi putut banui ca are in fata sa pe viitorul cancelar al Germaniei?!

…Ne-am fi asteptat ca odata ajuns la putere, dupa atitia ani de privatiuni, Hitler sa fie unul din sprijinitorii noilor curente. Amintirea traumelor l-a facut insa sa devina unul din prigonitorii cei mai acerbi ai artei moderne. Ajuns la putere, Hitler a cautat sa subordoneze arta ideologiei sale. Pentru el arta si politica erau inseparabile.

În discursul rostit in 1937 la inaugurarea Casei artelor germane, Hitler infiereaza expresionismul, considerindu-l nu numai aberant, ci si nociv. Artistul, afirma el, nu trebuie sa deformeze si sa uriteasca viata: „A inceput secolul omului nou. Si ce mizgalesc artistii decadenti?”, fierbea führer-ul. „’Monstri cretini’ picteaza femei care ne provoaca dezgust, barbati care seamana mai mult cu fiare salbatice, copii care par blestemati de Dumnezeu…”. De ei, profera Hitler, ar trebui sa se ocupe nu criticii de arta, ci tribunalele. Iritat la culme, führer-ul declara ca „artistii modernisti cu defecte de vedere” trebuie tratati ca niste infractori si sterilizati in masa. Urmare a acestui discurs, au fost confiscate mii de opere de arta, printre care si tablourile lui Picasso, Matisse, Cezane s.a. Lucrarile modernistilor au fost expuse alaturi de cele ale bolnavilor psihici, sub lozinca: „Asa vad mintile bolnave natura” sau „astfel ii infatiseaza evreii pe taranii germani” etc. Vazind asezate fata-n fata picturile lui Kokoshka alaturi cele ale unui alienat mintal, un vizitator a exclamat: „Acestia doi ar trebui legati de tablourile lor, pentru ca fiecare german sa-i poata scuipa in obraz…”. Expozitia a devenit itineranta, fiind vizitata de peste doua milioane de oameni. De ce atita intoleranta la un om, in fond, sensibil care a suferit pentru frumos? Poate amintirea privatiunilor din tinerete sau spectrul viitoarelor lagare de concentrare il faceau pe Hitler sa fie alergic fata de avangardism? El voia o arta apolinica, o arta care sa preamareasca virtutile supraomului inchipuit de nazisti.

…Hitler era un om al contrastelor. De multe ori el putea fi surprins stind in fata globului pamintesc, visind ca rastoarna natiuni si continente. Erau momente cind se visa ca un erou al pacii, apoi, cuprins de furie, se transforma intr-un „demiurg iesit din minti”. Freud il caracteriza ca pe un isteric, ca pe un bolnav psihic. Karl Jung avea insa o alta teorie: „Hitler face parte din categoria oamenilor cu adevarat mistici, spune el. Trasatura caracteristica a chipului sau e privirea visatoare, de profet…”. Secretul lui, considera Jung, consta in aceea ca Hitler se lasa condus de subconstient. „Forta lui Hitler nu este politica, ci magica. El este omul care asculta cu atentie soapta vocii tainice si se lasa condus de ea. Hitler cinta un cintec teuton, care corespunde starii de spirit a germanilor…”. „El apeleaza la primitivitatea care isi trage originea din trecutul tribal”. Referindu-se la politica Germaniei, Jung a conchis: „Nici o natiune nu se tine de cuvint. Natiunea este un vierme mare si orb, care se orienteaza dupa ce? Probabil dupa soarta. Hitler este natiunea germana…“.

„Viermele mare si orb” a acaparat toata Europa. S-a tirit prin Africa si Asia. A ajuns in Urali si Caucaz. Calciiul vulnerabil al unei alte natiuni (Mama Rusia), ce parea strivita definitiv de tancurile nemtesti, cu sacrificii enorme de vieti omenesti, l-a facut sa ia calea indarat, venindu-i de hac in birlogul de la Berlin.
Jung a uitat sa adauge ca din „natiunea germana” au facut parte si Kant, Hegel, Goethe si Shiller, Beethoven si Wagner. Si ei au fost sensibili la glasul subconstientului colectiv. Hitler a fost o latura demonica a acestei natiuni. O ispita luciferica, care a dus-o la marginea catastrofei… Dar ca orice natiune puternica, natiunea germana poseda puterea de a renaste, mereu altfel, din propria-i cenusa. Din propriul ei cosmar…

Autor: Nichita Danilov

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.