Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Șerbănești, județul Galați – d. 17 iunie 1925, București), academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești.
„Stiam ca va tine !” – aceasta a fost raspunsul pe care marele inginer Anghel Saligny l-a dat unui tanar care se apropiase de el dupa spectaculoasa proba facuta la 14 septembrie 1895 podului de la Cernavoda: 15 locomotive grele trecusera atunci peste maiestuoasa constructie metalica, fara sa se produca cea mai mica defectiune.
Nascut in comuna Serbanesti (judetul Galati), in conditiile dramatice ale unei mari inundatii, Anghel Saligny a urmat gimnaziul la Focsani si liceul la Postdam, dupa care s-a inscris la Universitatea din Berlin, unde a urmat initial astronomia. Atras, insa, de stiinta inginerului constructor a trecut in anul 1871 la cunoscuta Scoala Politehnica de la Berlin-Charlottenburg – pe care a absolvit-o cu succes, devenind inginer constructor la numai 20 de ani, in 1874.
Anul urmator, Anghel Saligny a participat la lucrarile hidraulice din nordul Prusiei si la lucrarile de constructie a liniei ferate Cottbus-Frankfurd pe Oder. A fost apreciat in mod deosebit, de vreme ce i se ofera posibilitatea de a ramane sa predea la Politehnica din Dresda, dar refuza, declarand: „Desi familia mea s-a nascut in apele Loirei si pe urma a pribegit prin lume, noi am fost intotdeauna loiali, asa ca daca o tara ne-a dat azil si ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trada”. Profesorul Gerhard Merthers, unul dintre promotorii si teoreticienii noii stiinte a constructorilor de poduri in Europa, il recomanda ca fiind un inginer foarte talentat si muncitor, „lucrarile sale fiind remarcabile si facand dovada nu numai a priceperii sale si a deosebitelor sale cunoştinte teoretice”.
Reintors in tara intra, ca inginer, de la 1 ianuarie 1876, la Serviciul de Poduri si Sosele. In acea perioada de consolidare a statului national format prin unirea celor doua principate, Romania nu dispunea de un corp tehnic corespunzator, astfel incat numeroase lucrari erau executate prin concesionari straini.
O lucrare importanta era construirea caii ferate Ploiesti-Predeal, care urmarea sa deschida o legatura rapida intre capitala tarii si Brasov, in locul vechii cai ocolite de la Bran. Concesionarea acestei constructii unei firme straine a necesitat desemnarea unor persoane celificate din partea administratiei de stat, care sa urmareasca executia. Tinerilor ingineri Anghel Saligny si Elie Radu le-a revenit aceasta sarcina. Ulterior, il gasim pe Anghel Saligny proiectand si construind podurile necesare pe linia Adjud-Tg.Ocna, apoi primele noastre poduri combinate de sosea si cale ferata pe linia Barlad-Vaslui.
Cel dintai mare pod proiectat de Saligny, la 28 de ani, a fost cel de la Cosmesti, peste Siret, pod dublu de sosea si cale ferata de 430 metri lungime.
In 1884, Saligny era insarcinat cu studiul si constructia docurilor si antrepozitelor din porturile Galati si Braila, terminate in 1889, care pot fi vazute si astazi. Realizeaza aici o premiera tehnica, fiind vorba de cele dintai lucrari de acest fel din lume inaltate din elemente de beton prefabricat.
Fara indoiala, principala opera tehnica a lui Anghel Saligny este podul de peste Dunare de la Cernavoda. Proiectul sau, din anul 1888, aducea doua mari inovatii: sistemul nou de grinzi cu console, pentru suprastructura podului si, ca material nou de constructii, otelul moale-in locul fierului pudlat, utilizat anterior la tablierele de poduri. A trebuit sa duca o lupta indarjita cu tehnicienii rutinieri pentru a impune acceptarea acestor doua inovatii. Constructia podului de la Cernavoda i-a stabilit, pe buna dreptate, reputatia de ilustru constructor de poduri, in acel moment acesta fiind cel mai lung din Europa continentala si al treilea din lume.
Intre anii 1895 si 1901, a fost director al Cailor Ferate Romane.
Tot Saligny a realizat mari dotari ingineresti in portul Constanta, a proiectat vaste lucrari de imbunatatiri funciare, mai ales de irigatii si de recuperare a zonelor inundabile. In anul 1894 a fost numit profesor la Scoala nationala de poduri si sosele. In 1897, a devenit membru titular al Academiei Romane.
Pana in 1910, a fost director al Directiei Generale a Porturilor si Comunicatiilor pe apa, care cuprindea navigatia fluviala, cea maritima, santierul naval din Turnu Severin, Directia Hidraulica si Inspectoratul General al porturilor si docurilor din Braila. In aceasta calitate, a imbunatatit porturile, a infiintat portul Ramadan la Giurgiu, a amenajat navigatia pe Dunare etc.
In perioada 1910-1917, a condus nou creata Directie de Imbunatatiri Funciare, unde a realizat numeroase studii în vederea recuperarii si valorificarii zonelor inundabile ale Dunarii si a altor mari cursuri de apa din tara. In aceeasi perioada a condus Directia Generala a Munitiilor de pe langa Ministerul de Razboi si a fost vicepresedinte al Consiliului Tehnic superior pentru avizarea proiectelor la cele mai importante lucrari din tara. Intre 1901 si 1917, Anghel Saligny a fost si administrator delegat la Societatea de Tramvaie Bucuresti, pozitie de pe care a coordonat electrificarea liniilor de tramvaie cu cai si crearea de noi trasee. In toata aceasta perioada, a promovat corpul tehnic romanesc in fata antreprizelor straine.
Chiar inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial, s-a ocupat de problema unui nou local in care sa fie adapostite, in siguranta – mai ales in conditiile unui eventual incendiu – manuscrisele, documentele si valoroasele volume ale Academiei, local a carui realizare s-a inceput abia in 1925.
Dupa declararea Primului Razboi Mondial, Anghel Saligny a fost insarcinat sa insoteasca tezaurul Romaniei la Moscova. In 1918, a fost numit ministru al Lucrarilor Publice.
In perioada 1881-1914, figureaza ca profesor la Scoala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti. A fost membru fondator si presedinte al Societatii Politehnice (1894-1896; 1910-1914).
A facut parte din conducerea Societatii de Matematica si a creat un fond ce-i poarta numele, pus la dispoztţia Gazetei Matematice – al carui prim numar a aparut a doua zi dupa inaugurarea podului de la Dunare -, in vederea publicarii de volume.
A publicat volumul «Contribution à la connaissance des pétroles de la Roumanie» si numeroase articole si studii in «Buletinul Societatii Politehnice», «Analele Academiei» etc.
Anghel Saligny a initiat si a condus realizarea primei harti hidrografice a Dunarii de la Braila la Varciorova. Calitatile sale l-au recomandat, fiind solicitat sa proiecteze un pod in Serbia. In 1922, a coordonat pregatirea serbarilor incoronarii regelui Ferdinand, in calitate de presedinte al Comitetului de organizare, la care, din pacate, nu a putut participa, din cauza problemelor de sanatate.
Recunoasterea valorii si operei lui Anghel Saligny s-a facut inca pe parcursul constructiei podului: in 1890 a fost numit ofiter al Ordinului «Steaua Romaniei»; pe 15 mai 1893 era ridicat la rang de cavaler al aceluiasi ordin; 28 septembrie 1895 – a primit ordinul «Steaua Romaniei» in grad de Mare Ofiter, Marea Cruce a Ordinului «Coroana Romaniei» (1897), Marea Cruce a Ordinului «Steaua Romaniei» (1909 – cu prilejul inaugurarii portului Constanta, Marea Cruce a Ordinului «Carol I» – imediat dupa Serbarile Incoronarii din 1922. Recunoasterea valorii sale pe plan international reiese si din „colectia” de inalte ordine straine cu care a fost rasplatit: Marea Cruce a Ordinului «Frantz Josef» (1896), Marea Cruce a Ordinului «Sfantul Sava» din Serbia (1896), Marea Cruce a «Meritului Civil» din partea Bulgariei (1898), Marea Cruce a Ordinului «Sfanta Ana» (1910), era Comandor al Ordinului «Leopold» din Belgia (1897) si Mare Ofiter al Legiunii de Onoare din Franta (1908) etc.
Tot ca o recunoastere a meritelor sale, din 1892 devine membru corespondent, si, din 1897, membru activ al Academiei Romane, al carei presedinte este in perioada 1907-1916. Sunt multe orase din tara care au inscrise in harta lor „strada Anghel Saligny” – amintim doar Bucuresti, Pitesti, Constanta, Cernavoda, Braila, Alba Iulia, Pitesti, Brasov, Focsani. Scoli si licee din intreaga tara – Ploiesti, Cernavoda, Bucuresti, Tulcea, Cluj, Iasi, Simeria, Galati, Rosiorii de Vede, Turt, Bacau – poartă numele „Anghel Saligny“.
Si Constanta i-a fost recunoscatoare. Anghel Saligny a unit Constanta si Dobrogea de Tara – prin podul si calea ferata de la Cernavoda – si Romania de lume – prin portul Constanta. Iar constantenii i-au ridicat o statuie, care strajuieste intrarea in portul pe care acesta l-a construit pentru eternitate. Monumentul, realizat in anul 1957, de Oscar Han, autor si al statuii lui Mihai Eminescu de pe faleza constanteana, este o infatisare in bronz a ilustrului inginer care a realizat podul feroviar de peste Dunare, silozurile in constructia carora a folosit, pentru prima oara in lume, elemente prefabricate din beton, si care a proiectat si condus lucrarile de constructie si modernizare a Portului Constanta. Statuia este situata pe bulevardul Elisabeta colt cu strada Ovidiu, deasupra Portii nr. 1 – Port Constanta. Trebuie mentionat faptul ca nici statuia lui Saligny nu a fost dintotdeauna in locul unde este astazi. Aceasta era candva amplasata putin mai jos, pentru ca apoi sa fie asezata in locul unde se afla astazi.
O amintire din care reiese, inca o data, recunoasterea valorii lui Anghel Saligny in strainatate: un inginer strain licentiat din Serviciul Cailor Ferate Romane, plecand in Germania sa munceasca, aratandu-si diplomele si certificatele obtinute in tara, nu si-a gasit nimic. In momentul in care a specificat ca a fost elevul lui Anghel Saligny, inginerul a fost angajat la Caile Ferate Saxone.
Cel considerat, pe buna dreptate, intemeietorul ingineriei romanesti a murit in 1925, lasand in urma constructii care se pot folosi si azi …
