«Bunicul», de Eliana Popa

0

Mai demult, bunicul Preda povestea despre război

Cum a fost lovit de-o schijă când lupta, în ’42.

Era aprig bunicuțul, cu mustață și perciun

Și cioplea cu măiestrie lemn de nuc și de alun.

 

Viețuia cu simplitate, într-o casă cu pridvor,

Unde deapănă adesea firul amintirilor…

Îi plăcea să povestească despre țară și eroi

Cum o parte din picioare, le-a pierdut în ’42.

 

A iubit pământul țării și a dat și el obolul,

Cu sudoare și cu sânge, apărându-și tricolorul!

Doar bunica-i da cu gura când o necăjea mai tare:

,, – Vai de capul lui, uncheșul! Doar călcâiele mai are!”

 

Mâna lui cioplea măiastră porți și troițe și cruci,

Cosea iarba și cicoarea din livada lui de nuci.

Tare mult își iubea glia, fiindcă ea i-a fost altar,

De-ar fi fost să vină neamțul, s-ar fi dus la luptă, iar!

 

Și-mi spunea sa iau aminte că în brazda de pământ,

Stă ascuns un strop de sânge și-un erou necunoscut.

Că-n pământul țării noastre, zac și sfinți dar și eroi,

Jertfă sfântă de credință sau a marelui război!

 

Risipitele lor oase stau ascunse-n văi și lunci,

Fără giulgiu de-ngropare, fără slujbă, fără cruci!

Iar când merg la Liturghie sau în zi de sărbătoare,

Să le-aprind și lor, în taină, câte-un muc de lumânare.

 

Astăzi și bunicul Preda, tot în glie-și doarme somnul,

Eu îl port mereu în suflet și în rugă către Domnul.

Să-l așeze în Lumină, lângă alți martiri-eroi,

Care-au dat tribut de sânge, ca și el în ’42!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.