Logica actuală, logica războiului, a bugetelor militare anuale de trilioane de dolari este o logică pur și simplu falimentară. Niciun om sănătos la minte, privind în jurul său, nu poate găsi că acest mod de a conduce lumea și de a folosi banii oamenilor ar avea vreo finalitate pozitivă. Și nu e vorba despre cine știe ce „analize” complexe, ci e suficient doar să privim puțin în jurul nostru. Alocăm peste două trilioane de dolari anual (!) pentru cheltuieli militare și, totuși, terorismul, războiul, conflictele armate continuă să depășească chiar în aceste zile până și cele mai negre așteptări ale oricăruia dintre noi. Ni se pare normal să cheltuim aceste mii de miliarde de dolari anual pentru MOARTE însă îi considerăm NAIVI pe cei care spun că acești bani ar putea aduce PACEA dacă i-am cheltui pentru VIAȚĂ, dacă i-am utiliza pentru a eradica sărăcia extremă care ucide zeci de milioane de oameni în fiecare an. Vorbim de dimineața până seara, 365 de zile pe an, doar despre „politici internaționale”, ne ocupăm la nesfârșit cu „elaborarea de planuri” și, cu toate astea, relațiile dintre statele lumii sunt mai puțin predictibile ca oricând, distanța de la colaborare la conflict devenind cea mai mică unitate de măsură a timpului. Deși numele pe care le alegem pentru nenumăratele noastre instituții și organizații sunt din ce în ce mai bune, veștile despre lumea noastră – lumea oamenilor – sunt din ce în ce mai rele.
Autor: Liviu Plesoianu