Președintele Emmanuel Macron și contestatara sa de extremă dreapta, Marine Le Pen, se vor înfrunta din nou duminică în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța. O schimbare a puterii ar putea altera echilibrul politic în Europa, ar putea remodela relațiile cu Rusia și China și ar putea afecta poziția Franței în negocierile comerciale globale. Ambii candidați sunt dornici să consolideze prezența Franței în Asia și să întărească tonul față de China. Dar abordările lor diferă: Macron consideră că Europa este un canal pentru contrabalansarea puterilor globale, în timp ce Le Pen spune că Franța ar trebui să mențină relații bune cu Rusia, pentru a preveni formarea unei superputeri chino-ruse.
Sondajele arată că Macron o va învinge pentru a doua oară pe Le Pen, dar nimeni nu anulează posibilitatea ca un membru al dinastiei politice Le Pen să intre pentru prima dată în Palatul Elysee. Ambii candidați se concentrează în primul rând pe problemele interne și pe războiul din Ucraina, iar referitor la problemele economice, ei au opinii foarte diferite. Le Pen se poziționează cu înverșunare împotriva globalizării, pe care o consideră dăunătoare Franței, spunând că relațiile cu China sunt dezechilibrate. De asemenea, declară că nu are încredere în Inițiativa Belt and Road a Beijingului.
Macron, pe de altă parte, este un globalist convins. Și-a pus toată speranța și influența în acordul de investiții al UE cu China, acum înghețat, în ciuda faptului că acasă a fost atacat atât de partidele de stânga, cât și de cele de dreapta. Europa încearcă să contracareze greutatea economică a Chinei, dar „obiectivul reechilibrării schimburilor economice nu a dat încă roade” – a declarat un reprezentant al Fundației pentru Cercetare Strategică, un think tank francez pentru securitate și apărare internațională. Dincolo de înăsprirea politicii franceze și europene față de Imperiul Celest, referitoare la abuzurile drepturilor omului din provincia chineză Xinjiang, a existat o voință europeană de a prezenta un front unit împotriva Chinei în ultimii ani.
În cadrul unei conferințe de presă din această lună, Le Pen a denunțat comportamentele de subordonare ale liderilor occidentali față de Beijing, afirmând că își dorește o relație de la „egal la egal” cu „civilizația veche”.
Dar Macron a întărit recent poziția diplomatică a Franței față de China, în special când președintele francez, într-o întâlnire cu președintele Xi Jinping, a adus în discuție în mod explicit sancțiunile chineze împotriva Lituaniei. Pe de altă parte, nu-și permit multe țări să trimită un submarin de atac nuclear în Marea Chinei de Sud, așa cum nu sunt multe țări care expediază o navă de informații prin strâmtoarea Taiwan, pentru a demonstra libertatea de navigație, acțiuni întreprinse de forța militară navală a Republicii Franceze în februarie și octombrie 2021.
Le Pen, la rându-i, a mai spus că India și China nu ar trebui descrise ca țări „în curs de dezvoltare” care „detronează puterile occidentale”. Ea a specificat că, dacă va fi aleasă în funcția de președinte, va propune ca India să devină membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Preocupările ei cu privire la China sunt legate de cele privind Rusia, fiind de părere că eșecul în menținerea dialogului cu Moscova riscă formarea unei superputeri chino-ruse. Criticată pentru că este apropiată de Putin, Le Pen și-a atenuat poziția după operațiunea militară specială a Moscovei în Ucraina din 24 februarie, dar tot își exprimă părerea că discuțiile/tratativele reprezintă modalitatea de a evita un nou Război Rece. Le Pen mai dorește să părăsească comanda integrată a NATO, o dată ce pacea va fi restabilită, fiind în favoarea unei Alianțe mai apropiată de Federația Rusă pentru a extinde Europa „de la Lisabona la Vladivostok” – un comentariu similar cu cel al fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a cerut construirea unei „Eurasii deschise” din capitala portugheză până în portul rus din Orientul Îndepărtat.
„În ciuda diferențelor și dezacordurilor foarte profunde pe care le avem cu privire la Rusia, trebuie să încercăm să împiedicăm Rusia să intre definitiv în brațele Chinei”, a mai declarat Marine Le Pen în cadrul aceleiași conferințe de presă.
După cum se observă, la nivel strategic, poziția lui Le Pen nu diferă cu adevărat de poziția actuală a guvernului, promițând inclusiv că va dezvolta parteneriate militare în Asia, menționând Japonia și Coreea de Sud. A susținut că dorința ei de a consolida prezența militară franceză în teritoriile din Pacific este o modalitate de a evita „instinctul de turmă față de administrația Biden”. Numai că programul propus cu privire la China este opac și nu există certitudine cu privire la ceea ce ar concretiza dacă ar fi aleasă președintă a Franței.
Inclusiv Macron împărtășește neîncrederea lui Le Pen față de China, dar, în același timp, este dornic să exploateze potențialul bătrânului continent. Datorită Europei, a adăugat el, Franța nu este un „vasal al Chinei și nici al Statelor Unite”. „Rolul Franței nu este să cedeze marilor diviziuni care paralizează, ci să știe să facă schimb cu fiecare regiune, cu fiecare putere”, a continuat Macron, menționându-și voința de a construi noi alianțe în regiunea Indo-Pacific. Doar că, ceea ce a afirmat actualul președinte este pură demagogie, deoarece nimeni nu crede că Europa își poate țese drumul între China și SUA, întrucât nu există o a treia cale europeană, pentru că UE este doar un actor economic, nu este un actor cu adevărat geopolitic, cu atât mai mult din poziția ei actuală, de lacheu al americanilor. Macron caută să mențină un teren puternic atât pe frontul economic, cât și pe cel politic cu China, dar, în același timp, dorește să colaboreze cu Beijingul în chestiuni precum schimbările climatice.
După cum se vede, chiar dacă problemele internaționale sunt adesea absente în cursele prezidențiale, liderii politici francezi sunt conștienți de mizele din Indo-Pacific.
În timp ce Macron este un susținător ferm al Uniunii Europene, Le Pen este un puternic eurosceptic. Deși nu se mai poziționează în favoarea părăsirii UE, victoria ei ar putea înclina balanța spre tendințele hibride ale unei democrații reduse, non-liberale, similară cu modelul de conducere al premierului ungar Viktor Orban.
De asemenea, SUA vor urmări cu atenție alegerile. Președintele Joe Biden ar fi pus într-o situație delicată dacă unul dintre cei mai puternici aliați ai Washingtonului ar alege un președinte pro-Putin și s-ar manifesta destul de precaut față de NATO.
Franța se descurcă mai bine decât mulți dintre vecinii săi europeni din punct de vedere economic, ceea ce ar trebui să-l ajute pe Macron. Dar pe fundalul unei crize din sănătate, a unui război pe continent și a unei campanii care s-a concentrat în mare măsură pe probleme de imigrație, francezii îi vor încredința lui Macron un al doilea mandat? Rămâne de văzut!
