Întoarcerea cocoşeilor de aur

1

În vremuri de molimă (Covid, de exemplu), de război (Ucraina, deocamdată), de inflaţie nemaivăzută de zeci de ani, de foamete (care se anunţă peste tot, dar mai ales pentru vreo 100 de milioane de africani) şi de scumpiri galopante (mai ales la alimente şi la produse de primă necesitate – mai întâi speculă şi apoi penurie), aurul revine în forţă în prima linie a schimburilor comerciale şi a preocupărilor de masă. Adică aurul redevine ceea ce a fost atâta amar de vreme, adevărata „monedă” de referinţă. Singura monedă luată în serios de toată lumea.

Din nou, după mai bine de 50 de ani, odată cu prima mare confruntare militară din Europa de după cel de-al doilea război mondial, banii de hârtie (fiat, fiduciari) vor trebui garantaţi cu aur, gaz, petrol, metale rare şi alte materii prime, cu grâu sau cu producţie industrială reală (cazul Chinei). Enorma industrie financiară, cu băncile ei opulente şi ostentative, pare să nu se mai poată autogaranta ca până mai ieri. Dolarul e pus serios în discuţie, mai ales în lumea B. Se ştie că, pentru prima dată în istoria sa, România face parte din lumea A. Dar Ucraina face parte din lumea A sau din lumea B? Chiar din cauza acestei întrebări avem război în Ucraina.

Semnele crizei de încredere în dolar, euro, yen, liră sterlină, franc elveţian au apărut încă de anul trecut: „Rusia şi-a sprijinit moneda mai ales pe energie, aur şi produse alimentare. A urmat astfel calea asemănătoare a Chinei. Procedând aşa, ea a compromis hegemonia dolarului, probabil, în chip fatal. Ca motor al valorii devizelor, materiile prime vor fi garanţiile care vor înlocui activele financiare. E interesant de observat forţa pesosului mexican faţă de dolar (în creştere cu 9,7% începând din noiembrie 2021) şi cea a realului brazilian (în creştere cu 21% într-un an). Şi chiar randul sud-african a crescut cu 11% în ultimele cinci luni. Faptul că aceste monede, de obicei fluctuante, sunt în creştere indică realitatea că adosarea monedelor la resurse este atractivă dincolo de cazul rublei şi al renminbi-ului (yuanului)”[1].

După 1947, în primii ani de comunsim (comunismul a fost în România o molimă, un război şi o foamete la un loc pentru aproape o jumătate de secol), mii de români au fost întemniţaţi şi mulţi au şi murit pentru că deţineau monedele de aur numite şi „cocoşei”. În 1945, 5.895 kg de aur din tezaurul Băncii Naţionale fuseseră transformate în monede identice ca dimensiuni şi greutate cu celebrii „napoleoni” pe care era reprezentat cocoşul galic, de unde numele de cocoşei. Un cocoşel de aur avea 6,55 g şi conţinea 900 la 1000 aur. Cocoşeii fuseseră concepuţi de autorităţile române de atunci ca o minimă garanţie a independenţei, autonomiei individului, o armă împotriva inflaţiei, o modalitate de a ascunde aurul de armata sovietică de ocupaţie (vezi Moneda după BNR, Wikipedia).

În ultimii ani, aurul a revenit brutal în actualitate, preţul unciei (circa 31 g) atingând şi 2.000 de dolari, iar în acest moment apar zeci de articole ale multor faimoşi experţi în monedă, în finanţe, în economie despre actualitatea şi viitorul „de aur” al aurului: Charles Gave (site-ul Institut des Libertes), Alasdair Macleod (cu site-ul Goldmoney), Alastair Crooke (fost agent MI6 şi diplomat britanic, cu site-ul english.almayadeen.net[2]), Michael Hudson (profesor de economie), Zoltan Pozsar (inconturnabilul profet de la Credit Suisse New York), Olivier Delamarche (site-ul Les Econoclastes), Călin Rechea (analist economic editorialist la Bursa), printre mulţi alţii.

Discuţiile în jurul aurului au luat avânt după ce Rusia a cerut plata gazului său în ruble (sprijinite pe aur) pentru „neprieteni”. Imediat s-a vorbit de „rublagaz”. Încă din 4 aprilie, Charles Gave, după ce a remarcat şi el sfârşitul lui Bretton Woods II (Richard Nixon, Arabia Saudită, petrodolarul, după 1971), a plasat aurul în centru: „În această lume nouă, ţările europene care au mult aur nu vor vrea să-l împartă cu cele care nu au, iar euro va dispărea. Există două mijloace de apărare imaginabile pentru SUA şi niciunul pentru Europa:

– să declanşeze Al Treilea Război Mondial, ceea ce ar fi puţin hazardat;

– să-şi reevalueze masiv stocul de aur american, cel mai substanţial din lume, pentru ca datoriile sale să fie din nou, măcar parţial, acoperite prin stocul de aur local”[3].

[1] Alasdair Macleod – https://www.zerohedge.com/geopolitical/commodity-currency-revolution-begins – 11 aprilie 2022.

[2] https://english.almayadeen.net/

[3] Publicat în „Bursa” – https://www.bursa.ro/intoarcerea-cocoseilor-de-aur-24192646 – 21 aprilie 2022.

Preluare: art-emis.ro / Autor: Petru Romoşan

 

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. În primul rând, cuvântul „adosare” aparține doar domeniului construcțiilor, fiind unul tehnic și NU financiar! Înțelesul său se referă la o clădire lipită de un alt edificiu, dar FĂRĂ a face corp comun cu acesta din urmă. Că Petru Romoşan traduce cu google translate mai înțeleg, nimeni pe fața pământului nu-i obligat să cunoască limba engleză dacă nu e a lui, nativă, înnăscută, dar tragic mi se pare că nu-i pătrunde sensul, nu pricepe ceea ce înșiră, pe lângă faptul că NU există nicio contribuție proprie în expunerile domniei sale, nimic aparținător propriei gândiri. Mă rog, unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
    În primul rând, puțină istorie: dolarul american a fost adoptat ca monedă de rezervă globală la Conferința de la Bretton Woods din 1944, când dolarul era încă susținut de aur pe piețele globale. Acordul a fost că aurul și dolarul vor fi acceptate în mod interschimbabil ca rezerve globale, dolarii urmând a fi răscumpărați în aur la cerere, la 35 de dolari uncia, dacă nu mă înșel. Cursurile de schimb ale altor valute au fost fixate față de dolar. Dar acel acord a fost rupt după ce politica președintelui Lyndon Johnson a finanțat războiul din Vietnam alături de programele sale sociale. Președintele francez Charles de Gaulle, suspectând că SUA rămânea fără bani, a schimbat o mare parte din dolarii proveniți din schimburile comerciale ale Franței în aur și a amenințat că va proceda la fel și cu cei obținuți din restul tranzacțiilor, alte țări urmând exemplul liderului de la Palatul Elysee.
    În 1971, președintele Richard Nixon a pus capăt convertibilității dolarului în aur la nivel internațional (cunoscut sub numele de „închiderea ferestrei de aur”), pentru a evita epuizarea rezervelor din SUA. Valoarea dolarului a scăzut apoi în comparație cu alte valute la bursele globale. Pentru a susține acest lucru, Nixon și secretarul de stat Henry Kissinger au încheiat un acord cu Arabia Saudită și țările OPEC, conform căreia OPEC va vinde petrol doar în dolari și că dolarii vor fi depuși în băncile Wall Street și City of London. În schimb, SUA ar apăra militar țările OPEC. Acordul a rămas ferm până în anul 2000, când Saddam Hussein l-a rupt, vânzând petrolul irakian în euro. Președintele libian Muammar al-Gaddafi i-a urmat exemplul. Ce s-a întâmplat cu țările lor cunoaștem cu toții, ambii președinți fiind asasinați. Apoi alianța Sudan-Libia-Egipt, sub conducerea combinată a lui Mubarak, Gaddafi și Bashir, a decis să stabilească un nou sistem financiar susținut de aur în afara FMI/Băncii Mondiale. De acțiunile lui Ceaușescu în acest sens își mai amintește cineva? Mai face careva conexiunile în ceea ce privește graba rambursării datoriei externe a României? Care a fost scopul ei? Că nimeni n-are de gând să explice ADEVĂRUL! Iar trunchierea lui, tot minciună se numește!
    Dacă acest program nu ar fi fost subminat de o distrugere a Libiei condusă de NATO, dezmembrarea Sudanului și schimbarea regimului în Egipt, atunci lumea ar fi văzut apariția unui bloc regional major de state africane care și-ar fi modelat propriile destine (așa cum intenționa și România) în afara jocurilor de finanțe controlate de anglo-americani. Ha! Și culmea! Ar fi fost pentru prima dată în istorie! Cum și noi, ca și națiunile enumerate mai sus, am pierdut oportunitatea, se observă clar, fără dubii, ce s-a ales de România în vremurile actuale.
    Ascensiunea petrorublei aș explica-o altfel decât Petru Romoşan!
    Prima provocare a unei puteri majore, la ceea ce a devenit cunoscut sub numele de petrodolar, a venit fix în acest an. La o lună după începerea conflictului din Ucraina, SUA și lacheii săi europeni au impus sancțiuni financiare grele Rusiei ca răspuns la operațiunea Z. Măsurile occidentale au inclus înghețarea a aproape jumătate din rezervele financiare ale Băncii Centrale Ruse, expulzarea celor mai mari bănci ale Rusiei din sistemul global de plăți SWIFT, impunerea controalelor la export menite să limiteze accesul Rusiei la tehnologii avansate, închiderea spațiului lor aerian și ale porturilor maritime pentru avioanele și navele rusești precum și instituirea de sancțiuni personale împotriva oficialilor ruși de rang înalt și a magnaților (oligarhilor ruși) de seamă, care ar fi fost capabili (prin averea, conturile bancare și afacerile lor) să producă pagube uriașe economiilor Regatului Unit și Europei. Populația de rând, îngrijorată, s-a grăbit să-și retragă economiile în ruble de la bănci, scăzând valoarea rublei pe piețele globale, așa cum a făcut-o dolarul american la începutul anilor 1970.
    Încrederea acordată în dolarul american ca monedă de rezervă globală, fusese în cele din urmă ruptă pe deplin. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că SUA și UE nu și-au îndeplinit obligațiile și că înghețarea rezervelor Rusiei marchează sfârșitul fiabilității așa-ziselor active de primă clasă. Apoi, în luna martie, liderul de la Kremlin a anunțat că gazele naturale ale Rusiei vor fi vândute către „țări neprietenoase” doar în ruble și nu în euro sau dolari. 48 de națiuni sunt considerate de Rusia drept „neprietenoase”, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Ucraina, Elveția, Coreea de Sud, Singapore, Norvegia, Canada și Japonia. Acestea, după mintea lui Romoșan, unde se încadrează, în zona A sau în zona B? Că, bag seama, omul a căpătat deprinderi neplăcute de când stă cu nasul în ceea ce emit, virtual, occidentalii, știut fiind faptul că aceștia nu leagă evenimentele de ordinea cronologică în care s-au desfășurat. Prin urmare, NU dețin capacitatea de-a face conexiuni. De ce? Deoarece provin din țări care n-au avut istorie, trecut istoric sau aparțin fostelor imperii ale vestului. Ăștia gândesc din punct de vedere colonial, că d’aia sunt și-au fost colonizatori.
    Așadar, Putin a mai remarcat că mai mult de jumătate din populația globală rămâne „prietenoasă” cu Rusia. Țările care nu au votat susținerea sancțiunilor includ două mari puteri – China și India – împreună cu marele producător de petrol Venezuela, precum și alte state din Sudul Global. Economia Rusiei este mult mai mică decât cea a SUA și a Uniunii Europene, dar Rusia este un furnizor global major de mărfuri cheie – nu doar petrol, gaze naturale și cereale, ci și cherestea, îngrășăminte, nichel, titan, paladiu, cărbune, azot și metale rare utilizate în producția de cipuri de computer, automobile electrice și avioane. În luna aprilie, gigantul rus Gazprom a oprit oficial toate livrările către Europa prin conducta Yamal-Europe, o arteră europeană imensă pentru aprovizionarea cu energie. Mișcarea rusă a fost una deosebit de inteligentă (trebuie să recunosc) fiindcă pentru a obține mărfuri rusești, țările „neprietenoase” vor trebui să cumpere ruble, crescând valoarea monedei rusești la bursele globale.
    Sancțiunile impuse de americani încă din 2014 au forțat Rusia să reducă dependența de importuri și să-și dezvolte propriile industrii și propria infrastructură, devenind în acest fel autonomă, dar, în același timp, și un mare exportator. Rusia descoperă, ușorul cu ușorul, că nu mai are nevoie de dolari americani ca suport pentru cursul de schimb al rublei, că banca sa centrală poate crea rublele necesare pentru a plăti salariile interne și pentru a finanța formarea de capital. În felul acesta se pune capăt filozofiei monetare neoliberale, printr-o rublă puternică susținută în aur tocmai datorită unei economii puternice.
    Ca să închei explicațiile – le-am oferit lungi și concise în mod special, pentru ca să nu le citească nimeni, obosită fiind să tot citesc impresiile artistice ale altora de se consideră omniscienți – Serghei Glaziev a declarat că: „dacă Banca Centrală ar înlocui împrumuturile retrase de partenerii săi occidentali cu împrumuturi proprii, capacitatea de creditare a Rusiei ar crește foarte mult, prevenind o scădere a activității economice fără a crea inflație”. Ceea ce se și întâmplă la ora actuală în Federația Rusă prin sistemul instituit de același genial economist, Seghei Glaziev: Teoria monetară modernă.
    Acum mai bine de un an de zile, recomandam aici, pe blog, cartea lui Nikolai Starikov. „Naționalizarea rublei. Calea spre libertatea Rusiei”. Aș! Nimeni-nimic! Am rămas cu zisul! Tocmai astfel de evenimente se desfășoară la Moscova și tocmai pentru că mulți formatori de opinie, ca Romoșan, n-au studiat-o, încearcă să deslușească prin scrierile mediocre ale vesticilor ceea ce se petrece în momentele actuale.
    Pierderea acestui statut – de monedă de rezervă globală – nu ar pune capăt importanței dolarului american, care este prea puternic încorporat în finanțele globale pentru a fi dislocat, dar ar putea însemna sfârșitul petrodolarului ca monedă de rezervă globală unică și sfârșitul războaielor devastatoare ale petrolului pe care le-a finanțat pentru a-și menține dominația.
    Una este alta, trebuie încurajate industriile interne (dacă am avea conducători axați pe interesul național și nu pe înavuțirea proprie și pe servilism, ar putea fi refăcută industria distrusă a României, deoarece, după cum se observă, acesta este viitorul) permițându-se reconstrucția bazei de producție a fiecărei națiuni de pe mapamond, inclusiv cea americană, ceea ce ar conduce către prosperitate și NU către posibile izbucniri ale celui de-al treilea război mondial. La fel e necesară împărțirea încărcăturii valutare de rezervă, ceea ce ar conduce la lipsa hegemonilor planetari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.