La 24 aprilie, ziua celui de al doilea scrutin la alegerile din Franța, se joacă soarta nu doar a Franței, ci a Europei. Marine Le Pen îl va înfrunta pe Emmanuel Macron.
Un Macron care se agață de un singur slogan mincinos, consimțit de partidele care și-au anunțat susținerea: „barajul împotriva extremei drepte”! Această diversiune a funcționat mereu, inclusiv la alegerile din 2017. Partidele responsabile de dezastrul Franței prin guvernările de decenii, împreună cu caracatița uriașă a mass-media mainstream plătită din bani publici și a ONG-urilor stângiste cele mai puternice din lume, apelează la aceeași tehnică de manipulare anti-democratică, totalitară: demonizarea adversarului și respingerea dialogului.
Tehnica a fost folosită mai puternic decât oriunde în România, întreaga operațiune „penalii”, fiind numai un exemplu.
Tehnica a funcționat foarte bine în interbelic la partidele fasciste, dar și la bolșevici, care au inventat „dușmanul” și „pericolul” pentru a crea emoție, frică și ură, folosite sistemic pentru câștigarea puterii în stat și distrugerea adversarului.
De ce ar fi Marine Le Pen de extremă dreaptă? Pentru că are un proiect politic care pune în prim-plan suveranitate Franței și interesul național? Suveranitatea Franței este prevăzută de Constituția Franței! Este Constituția Franței, împreună cu toate constituțile europene – de „extremă dreapta”? Este de extremă dreaptă cineva care vorbește despre națiunea și cultura franceză?
Marine Le Pen, ca întreaga mișcare suveranistă și conservatoare, își dorește o UE a națiunilor, iar nu a unei elite nelegitime, aceasta este marea problemă. Această elită care a impus dictatura globalistă.
Cred că Le Pen are șanse mari de câștig pentru simplul motiv că francezii cu greu mai pot fi manipulați. Problemele sociale, economice și securitare i-au copleșit, disperarea este la nivel insurecțional. Iar Macron nu mai are nicio credibilitate.
Acest Macron care a refuzat orice dezbatere publică în primul tur de scrutin și care refuză să vorbească despre mandatul de 5 ani care a trecut, să facă bilanțul și să dea socoteală națiunii! Am văzut aceeași tehnică și la Klaus Iohannis. Ei sunt mai presus de popor, nu dau socoteală la nimeni, iar sistemul care i-a creat le asigură și pe mai departe exercițiul puterii împotriva popoarelor. Macron vine acum, după 5 ani de dispreț la adresa francezilor, cu noi promisiuni fără nicio acoperire.
Dacă francezii se vor mai lăsa încă o dată păcăliți, vor regreta amarnic. Oricum, Franța nu mai este și nu va mai fi aceeași. Intrarea în turul 2 a lui Marine Le Pen este semnalul schimbării definitive, mai devreme sau mai târziu, Franța se ridică!
Îi doresc succes lui Marine Le Pen în numele PNȚCD, ca parteneri ai Alianței Suveraniștilor Europeni.
Autor: Aurelian Pavelescu
Cu o politică inteligentă, relevantă și oportună, Marine Le Pen va distruge probabil Uniunea Europeană dacă va câștiga al doilea tur de scrutin prezidențial, dar, în mod ironic, UE este cea care a creat-o și a pus-o pe piedestalul pe care se află astăzi. Pe de altă parte, Macron este un președinte nominalizat mai degrabă din străinătate decât de comunitatea franceză și de partidele politice franceze, care în timpul președinției sale a reușit să submineze economia franceză, distrugând independența sectorului energetic dacă ar fi să ținem cont de faptul că marile companii, care produc turbine pentru centralele nucleare, au ajuns să fie deținute nu de francezi, ci de americani.
În consecință, Franța și-a pierdut independența energetică, totodată compromițându-și inclusiv capacitățile de apărare (deoarece anumite elemente care intră în alcătuirea acelor turbine sunt folosite și pentru portavionul nuclear Charles de Gaulle). În plus, Macron a dus la retragerea Franței din Republica Centrafricană, din Niger (fără cooperarea cu statele africane va fi extrem de dificil să vorbim despre o Franță independentă energetic) și dintr-o serie de alte țări, inclusiv din Mali, unde prezența franceză a fost redusă la minim. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele lui Macron – se poate vorbi și despre reducerea finanțării armatei, politica agresivă nereușită din Siria, apoi din Europa de Est, unde soldații francezi sunt dispersați în diverse garnizoane complet fără noimă. Apoi mai există un conflict cu generalii din Franța, confirmat printr-o scrisoare deschisă a personalului militar superior în primăvara lui 2021, potrivit portalului „Valeurs Actuelles”.
În mod tradițional, Le Pen a spus că Franța ar fi mai bine dacă ar părăsi UE, dar, pe parcurs, și-a atenuat ideile Frexit, estimând că din punct de vedere financiar ar fi mai bine ca partidul ei să rămână în UE și să ocupe mai multe locuri de europarlamentar la următoarele alegeri europene. Dacă va fi aleasă, UE va fi nevoită să se supună cererilor sale pentru o serie întreagă de noi beneficii, care vor înclina balanța către Franța, devenind astfel cel mai puternic stat membru al UE. Protecționismul, care ar implica blocarea a mii de mărfuri ce intră în țară, va fi una dintre prioritățile ei, conducând către stimularea industriilor franceze și crearea de noi locuri de muncă. Or, o astfel de mișcare este în contradicție cu etosul pieței unice a UE și este greu de înțeles cum ar putea asemenea măsuri să fie compatibile cu politica Uniunii, obligată fiind să ia măsuri legale împotriva Parisului pentru amenințarea pieței unice – din teamă că alții ar putea urmări aceeași strategie.
Dacă îi vor fi blocate cererile, atunci Le Pen va avea opțiunea de a juca cartea referendumului, ceea ce, pentru că Franța este membru fondator al UE, va fi ca o amenințare nucleară la adresa Bruxellesului.
Însă instituția pe care Macron o reprezintă cu greu o va lăsa să câștige corect alegerile. Democrația în Franța de astăzi este extrem de nereprezentativă, ceea ce i-a permis lui Eric Zemmour, în fruntea partidului său Reconquista, să vorbească despre contextul unui război civil în curs de extindere. Dar poziția lui Melenchon s-a consolidat oarecum pe fundalul evenimentelor în curs, iar acest aspect s-ar datora faptului că agenda de stânga devine din ce în ce mai relevantă în Franța, deoarece a fost mereu o națiune a tendințelor de stânga – stânga în sensul bun al cuvântului – o țară a „sărăciei civilizate”, după cum îmi place s-o numesc. Tocmai de aceea Melenchon se află destul de aproape de idealurile francezilor: valori tradiționale, un loc de muncă liniștit, un salariu decent, o viață normală și, mai ales, o poziționare cât mai departe de SUA, francezul de rând considerându-se oripilat de comportamentul lui Macron care, în timpul călătoriilor sale, se manifestă stânjenit de limba franceză și își neagă istoria propriei țări.
Așadar, Melenchon poate decide rezultatul votului, dar, după părerea mea, NU în favoarea Marinei le Pen. Există un fel de înțelegere între autoritățile franceze (sesizată de multă vreme) și anume: dacă câștigă în primul tur Le Pen și Adunarea Națională, atunci toată lumea votează pentru partidul opus. În acest context, Melenchon va lua partea lui Macron, care întruchipează actualul establishment. Zemmour la rându-i nu oferă niciun program, prin urmare nu există „sânge proaspăt” în arena politică.
Concluzia? Este posibil, ca alegerile prezidențiale din Franța să fie câștigate tot de Macron. De ce? Pentru că el este principalul arhitect al distrugerii celui de-al doilea pilon (după Africa) al politicii lui De Gaulle – dependența de Rusia și sprijinul ei în organizarea neutralității cu Statele Unite. Macron a rupt de fapt acest centru de echilibru, deplasând brusc cursorul spre Washington și, prin urmare, a scos Franța dintr-o poziție stabilă. Acesta este un alt minus colosal pentru care, desigur, proprietarii lui Macron i-au mulțumit, dar care este contrar intereselor națiunii franceze.