Nicicând n-a fost un Paşte mai tragic pe Planetă
Explozii, catastrofe, nu-i pace sub măslini
E pentru prima oară când Dumnezeu regretă
Că-n lupta altor neamuri se sting mai mult creştini.
E-o fierbere ciudată, manevre militare
Mari deplasări de trupe, pe mare, pe uscat
Încep să scoată capul focoase nucleare
Azi, echilibrul lumii s-a rupt şi e păcat.
N-au învăţat, se pare, nimic din Atlantida
Şi nici din Hiroşima n-au tras nici un folos
Ne vântură neantul cu cancer şi cu SIDA
Istoria se-ascunde precum un melc fricos.
Au înflorit copacii, bat clopote de Denii
Ierusalimul, iată, de ploi a înverzit
Şi pelerini cu torţe şi scumpe mirodenii
Sosesc din toată lumea pe-acest pământ sfinţit.
Mormântul gol îmi pare că-i leagănul din care
Se-nalţă Omenirea cu braţele spre cer
Miraculoasă noapte! Ce binecuvântare!
Azi plâng cu rouă sacră şi cuiele de fier.
Miresme dulci revarsă a răstignirii cruce
O rază albăstruie aprinde lumânări
Transfiguraţi, creştinii dau buzna să apuce
Un mic crâmpei din focul sosit din depărtări.
Aici sunt toţi martirii creştini, unde-I Mesia
Toţi cei ce pentru cruce amar au pătimit
Scriptura ne învaţă: a lor e veşnicia
A celor ce se roagă-n genunchi şi s-au smerit.
Şi totuşi, ne apasă o negură pe pleoape
Pe inimile noastre un lacăt greu s-a pus
Nicicând n-a fost războiul atâta de aproape
Ne merităm bătaia cu biciul lui Iisus.
Neliniştite clipe, şi ameninţătoare
E zăngănit de săbii şi încărcări de puşti
Zăpezi ca de Sodoma cad peste pomii-n floare
Şi câinii violenţei au fost scăpaţi din cuşti.
Eu i-aş aduce-n lanţuri pe toţi conducătorii
La judecata dreaptă a Sfântului Mormânt
Toţi în genunchi să cadă, să vadă muritorii
Că-i risipeşte Domnul ca pe o pleavă-n vânt.
Şi că din cap le scoate războiul tuturora
Fiindcă Iisus pe nimeni, nicicând nu a ucis
Treziţi-vă, voi, lideri, cât nu-i târziu! E ora!
Apocalipsa este un iad de nedescris!
E Paştele! E vremea să vă aveţi ca fraţii
Cu moartea peste moarte Mesia a călcat
El cântă: „Pace vouă!” – aşa că slavă daţi-I
Osana! Aleluia! Hristos a Înviat!
CORNELIU VADIM TUDOR, 12 aprilie 2014
Foarte profundă și foarte inteligent denumită poezie! Nici nu mă miră, de altfel, dacă mă uit la autor!
„Pace Vouă” au fost primele cuvinte rostite de Iisus Hristos apostolilor Săi ascunși de frică în Foișorul Cinei imediat după Înviera Sa, în momentul când EL s-a arătat lor. Semnifică regăsirea interioară (ca un sentiment copleșitor izvorât din simțirea prezenței lui Hristos înlăuntrul omului) și împăcarea între Dumnezeu și om.
Dacă la nașterea Mântuitorului îngerii, heruvimii și serafimii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, acum la Paști Hristos își binecuvântează ucenicii cu pacea Lui, reintegrându-l pe om cu Creatorul său. Ați ales perfect momentul redării acestui poem!
Sărbători luminate și liniștite! Hristos a înviat!
https://www.youtube.com/watch?v=yti_3-Y2OuY