Revin la o mai veche preocupare a mea: Presa. Nu vreau să duc în derizoriu suferințele civililor ucraineni. Acestea sunt reale și nu pot fi tăgăduite de niciun fel de propagandă. Dar mă uimește, până la exasperare, obediența presei care prezintă strict unilateral războiul.
Atât de unilateral încât mai fac și gafe, din exces de zel sau lipsă de coordonare. Cum a fost valul de știri potrivit cărora rușii și-au făcut un țel din a omorî civili, în timp ce o televiziune ruptă de fluxul oficial elogia eroismul populației civile din Ucraina difuzând imagini cu tancuri și camioane care făceau cale întoarsă în fața unui grup de oameni, neînarmați, care au blocat cu mâinile goale traseul acestora printr-o localitate.
Până acum era un titlu de glorie penru un ziarist să ia interviuri și reprezentanților „forțelor răului”. Am văzut înregistrări, conferințe de presă, cu cei mai odioși oameni ai ultimilor 30 de ani. Cu Nestor Cerpa, liderul grupării Tupac Amaru, chiar în sediul ambasadei Japoniei din Lima, unde a avut loc cea mai lungă luare de ostatici, din decembrie 1996 până în aprilie 1997. În 2002, când o grupare de insurgenți ceceni au luat ostatici 800 de spectatori în teatrul Dubrovka din Moskova, mai multe echipe de televiziune au fost primite de liderul teroriștilor, Movsar Barayev, care a dat mai multe interviuri. Nu mai vorbesc de războiul din fosta Iugoslavie. Interviuri și conferințe cu cei mai famous infamous. Ratko Mladić, Radovan Karadžić și chiar celebrul tigru Arkan, Željko Ražnatović. Nu mai vorbesc de Slobodan Milošević, care avea să fie ulterior găsit nevinovat pentru acuzațiile de crime de război. Deci agresorii simt nevoia să vorbească. Să se justifice. Din Ucraina nu avem nimic. Decât isteriile șablonarde ale lui Zelensky și ale camarilei lui. Cum se face că niciun ziarist nu a ajuns și printre soldații sau comandanții ruși? Să relateze ceva despre ei, sau cum văd ei războiul. Așa, nemernici cum sunt. Nimic!!! Nu avem nici macar un interviu cu gospodina care a doborât o dronă cu un borcan de castraveciori!! Nimic!! Explicația a scăpat-o într-o relatare nefericitul acela de la Antena 3, cel mai prost corespondent de război pe care l-am văzut vreodată. El a spus că nu pot filma armata ucraineană, că nu au voie să relateze decât anumite aspecte, sancțiunea fiind închisoarea sau chiar mai rău.
Presa s-a complăcut într-o atitudine gen telefax, stă într-o bulă creată special pentru ei și transmite doar mesajele părții ucrainiene, primite pe canalele oficiale de propagandă. Pentru ziariști ca cel de la Antena 3 este ok. Tipul nu are nici cea mai mică brumă de cultură generală, și cu atât mai puțin cultură militară. Pentru el orice obuz este bombă, pistolul mitralieră este mitralieră, orice vehicul blindat este tanc și orice proiectil de artilerie este rachetă. Tot el ne povestea că „proiectilele cu fragmentație sunt interzise de Convenția de la Geneva”. Dobitoc! Sunt interzise de Convenția de la Oslo. Convenție care nu a fost ratificată nici de Rusia, nici de Ucraina și nici de, surpriză, Statele Unite și România!!! Și ne mai mirăm că, după 46 de zile, a apărut lehamitea, și au fost readuși pe post Lidia Fecioru și Voropchievici! O aștept cu interes pe Carmen Hara.
Autor: Mihai Valentin Neagu
Toate conflictele din istorie au fost însoțite de propriile lor forme de război informațional, așa că nu este nimic unic în faptul că România condusă de SUA poartă acest lucru împotriva Rusiei, cu excepția faptului că regula numărul unu pentru desfășurarea acestor războaie informaționale este să nu se admită niciodată că ele se produc și sunt în plină desfășurare. În rest… verba volant, iar hârtia, la rându-i, suportă orice!
Doamne, sunt persoane care-și descriu starea de uluire amestecată cu ceva sentimente de desconsiderare cu atâta candoare și naivitate, de parcă abia alaltăieri au descoperit apa caldă!