Sărbătorile luminau calendarul și le așteptam ca pe cele mai de preț daruri

1

Sărbătorile luminau calendarul și le așteptam ca pe cele mai de preț daruri. Oamenii se împăcau, uitau toate pricinile de sfadă, simțeau înnoirea. Și se purtau altfel. Se vedea asta după cum te priveau, cum salutau, cum pășeau pe drum. La miezul nopţii de Înviere luam lumină de la altar, din lumânarea preotului, apoi ieșeam din biserică, asta însemna că Isus iese din mormânt înviat. Înconjuram de trei ori biserica, apoi preotul bătea în ușa bisericii, poruncind cu glas tare „Deschideți porțile că vine Împăratul Măririi!”. „Cine e Împăratul Măririi?” i se răspundea. A treia oară se dechidea ușa și se intra în biserică, cântând „Hristos a Înviat!”. Noi, copii, înmărmuream, era o emoție, o frică amestecată cu bucurie, retrăiam minunea Învierii. Era o bucurie fără de seamăn trăită împreună.

Tata ţinea ca de Paşti, să fim întotdeauna cu toţii acasă, împreună, în jurul mesei, frumos îmbrăcați, pentru că primeam întotdeauna câte ceva nou. Totul începea pe la orele trei ale dimineţii, când ne întorceam de la biserică iar tata urma să conducă întreg ceremonialul zilei. Treceam pe rând, începând cu bătrânii, pragul casei presărat cu fân. „Adevărat a Înviat” îi răspundeam tatei, care intrase deja înăuntru pentru a ne întâmpina cu salutul vestitor „Hristos a Înviat!”. Pe masă erau pahare curate pentru fiecare și un vas mic din sticlă (canceu i se zice pe la noi), în care era pasca sfințită, adusă de la biserică. Mai erau ouă roșii, caș și slănină, toate neîncepute. Tata, mergea în grădină, rupea o crenguţă de prun și făcea din ea furcuţă nouă cu care să luam, pe rând, paștile. Făceam apoi o rugăciune de mulţumire și ne aşezam la masa. Ciocneam ouă roşii și câte un pahar de vin, zicând din nou „Hristos a Înviat!”. Era semnul biruinței asupra morții. Apoi gustam din cele ce erau pe masă. Nu se deschidea radioul ori televizorul, nu se asculta nimic, nu se cânta, nu se dănţuia, nici măcar nu vorbeam cu glas tare, nu strigam unii la alții în ziua de Paşti.
După masă, ne odihneam ori ieşeam la plimbare, „la vedere” cum se spunea, adică mergeam la rudele apropiate (părinţi, fraţi, nănaşi), doar ca să ne salutăm și să ciocnim ouă roşii. Mama dădea paşti și animalelor, apoi le stropea cu agheasmă, să fie și ele sfinţite. Toate semnele sărbătorii, ale învierii, erau întocmai, la locul lor. Parcă începea o nouă lume. Prima zi era de smerenie, a doua de desfătare.

Autor: Grigore Leșe

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.